Cum ar fi dacă, într-o zi, te-ai trezi exclamând “Iranul este o țară atât de modernă!” și dacă cel mai înalt ideal al tău de libertate ar fi să îți dorești să emigrezi acolo?
Cum ar fi dacă ai privi lumea printr-un soi de grilaj textil, cu zăbrele dese, zărind doar fantomatice contururi, tu însăți fiind o fantomatică siluetă albastră sau gri, mișcându-se cu grijă ca pantofii tăi să nu facă zgomot?
Cum ar fi dacă, deși constituția țării tale stabilește drepturi egale pentru femei și bărbați, tu, femeie fiind, să te afli la mâna legii făcute de orice bărbat, soț, tată, fiu, simplu trecător sau reprezentant al Curții Supreme?
Nu mi-am pus niciodată aceste întrebări până în zilele acestui Crăciun. O tradiție mai nouă în familia mea leagă această sărbătoare (pe care de o vreme mi-o doresc tihnită și liniștită) de citirea unei cărți. Carte pe care de fiecare dată mi-o aduce fiica mea și care întotdeauna este aleasă pe principiul “cred că ți-ar plăcea”. Anul acesta a fost rândul celei intitulate Splendida cetate a celor 1000 de sori de Khaled Hosseini (Anca a trecut-o printre punctele cheie ale anului 2013 și a amintit-o și în povestea pe care o scriu de câteva zile, împreună, cititorii mei), iar eu vă promiteam, într-un articol mai vechi (cel în care vorbeam despre măsura nedreptății) că am să scriu despre ea.
Cultura mea despre țara numită Afganistan se bazează exclusiv pe știrile de la televizor. Care nu au fost puține. O țară cu o istorie zbuciumată, măcinată de lovituri de stat, războaie civile şi invazii străine. O scenă a jocurilor strategice ale marilor puteri și un paradis al cultivatorilor de droguri. Un loc în care haosul generează haos, iar la adăpostul lui se nasc monștri.
O știre, oricât ar fi de impresionantă, rămâne doar o știre. Vine și pleacă pentru a fi înlocuită de o alta, impactul ei emoțional, oricât ar fi de puternic este înlocuit de alte imagini, tulburătoare și ele, iar senzația care rămâne (cel puțin așa mi se întâmplă mie) este că undeva, departe se întâmplă lucruri pe care imaginația noastră nu le poate pătrunde în întregime. Empatia există, nu neg acest lucru, dar, ca și știrea, vine și pleacă lăsând loc altor și altor scene șocante sau înduioșătoare.
O carte este o lume. Creează o atmosferă, te ademenește în sufletul ei, te face să te atașezi de personaje și să întorci cu sufletul la gură fiecare pagină. Zâmbești sau plângi. Speri ca întâmplările descrise să ia o turnură bună și finalul să fie unul fericit. De multe ori te întrebi cum ar fi dacă tu ar fi trebuit să trăiești viața lor.
Splendida cetate a celor 1000 de sori este povestea a două femei afgane și a destinelor lor care, la începutul poveștii, aparent nu au nicio legătură. Este singurul lucru pe care o să îl divulg. Această carte trebuie citită fără ca cineva să ți-o fi povestit-o mai înainte. Și ca să-ți trezesc curiozitatea voi scrie doar câteva întrebări la care eu am găsit răspuns în această carte.
Cum ar fi dacă femeie fiind, să fii biciuită, arsă sau executată ar fi lucruri aproape firești?
Cum ar fi dacă nu ai avea voie să înveți, să muncești sau să mergi la un doctor bărbat (ceea ce înseamnă de fapt că nu ai avea voie deloc să mergi la medic)?
Cum ar fi dacă nu orice sentiment pe care îl ai ar fi nu numai inutil, dar și periculos, întrucât să te căsătorești este o afacere aranjată de alții și se întâmplă de cele mai multe ori când tu ești doar un copil?
Cum ar fi dacă victimă a unei agresiuni, vei fi considerată tot tu singura vinovată?
Cum ar fi dacă ar trebui să visezi știind că nu ai voie să ai visuri?
Pomeneam la începutul articolului despre măsura nedreptății. În cazul femeilor afgane ea este dată de faptul că s-au născut… femei. Și că s-au născut acolo, într-un loc în care iubirea a fost înlocuită cu forța, logica cu tradiția, iar dreptatea cu bunul plac. Un loc guvernat de legi pe care noi nu le putem înțelege, dar pe care le observăm de la distanță încercând să pătrundem mecanismul ororilor, inechității și abuzurilor.
Voi încheia folosind două citate din Splendida cetate a celor 1000 de sori.
“Bagă bine la cap fata mea: precum acul unei busole care indică nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ții minte Mariam.”
“Poți să fii orice vrei tu, Laila. Sunt convins că așa va fi. Și mai știu că după ce se va termina acest război, Afganistanul va avea nevoie de tine la fel de mult ca de bărbații lui, poate chiar mai mult. Fiindcă o societate cu femei needucate nu va avea sorți de izbândă Laila.”
Primul spune aproape totul despre lumea descrisă de carte. Al doilea vorbește despre speranță. Căci, până la urmă, doar speranța este cea care pune în mișcare mecanismul dorinței de viață a celor două eroine din această carte.
Acest articol nu este o recenzie. Dacă doriți să citiți una vă invit la Andreea, la Mara, la Ioana și la Regina Buburuza.
Afganistan, Khaled Hosseini, Splendida cetate a celor 1000 de sori
N-am citit cartea si nici nu e genul meu. Deci am sa vorbesc despre problemele ridicate de tine in text. Eu sunt de parere ca populatia fiecarui loc are cultura, civilizatia, conducatorii si cutumele pe care le merita. Faptul ca genul asta de dinamica sociala s-a mentinut peste vremuri si nu a evoluat (cum s-a intamplat, de exemplu, in Europa) poate insemna mai multe lucruri. Incepand cu posibilitatea ca sistemul respectiv sa fie exact ce trebuie si ce e optim functional in acel loc in acest timp si culminand cu exact refuzul categoriei oprimate de a schimba lucrurile din diverse si felurite motive. Si aici nu ma refer numai la exemplul dat de tine. Cu referire la el acum, femeile tinere poate vor schimbarea, dar eu nu sunt asa convins ca cele in varsta o vor. Macar pe principiul “da’ astea de ce sa scape, uite cat am tras eu” care e relativ incetatenit in zonele astea si in populatii cu nivel redus de instructie (cum sunt femeile din lumile musulmane mai restrictive). De asemenea eu cred ca trebuie sa traiesti in sanul unei civilizatii ca sa poti sa o intelegi. Si sa traiesti mult acolo. Mai cred ca e periculos sa crezi pe deplin ce povestesc unul-doi din civilizatia aceea despre ei insisi. Oamenii mint, exagereaza si minimalizeaza. Din diverse motive. Propagandistic, din dorinta de atentie, din dorinta de a fi convingatori. E bineinteles interesant sa citesti marturiile unuia provenit dintr-o cultura exotica. Dar nu m-as grabi sa judec cutumele sociale si cultura respectiva doar dintr-o singura viziune. Mai ales o cultura asa departe de mine. Si mai ales o viziune care este preferential favorizata. Faptul ca au ramas atat de fideli unui mod de viata timp de 100 de ani, poate avea explicatii cat se poate de rationale si nu toate “ticaloase” sau izvorate din faptul ca se opun progresului. Mi se pare foarte gresit sa li se impuna un model vestic de civlizatie, pe care clar nu-l agreaza si probabil nici n-ar functiona prea grozav in conditiile acelea. Sa nu se inteleaga din asta ca nu mi-e mila de femeile astea sau nu le doresc mai bine. Evident ca as vrea sa fie libere sa face ce vor ele precum femeile din vest. Dar eu sunt European. Si nu le inteleg cultura. Atunci cum le-as putea oferi eu solutii? Sau tipare de functionare.
Detest violența de orice fel și nicio societate în care este încurajată și, mai mult, care o folosește în numele onoarei sau a legii, nu are în fața mea nicio scuză.
În altă ordine de idei sunt puncte în care îți dau dreptate. Fiecare comunitate (indiferent care este forma ei de organizare) are ritmul său de liberalizare. Uneori mai alert, alteori mai lent. Poate că lecția pe care ar trebui să o învățăm de la ceea ce se întâmplă în Afganistan este că nu e benefic ca cineva să intervină în niciun sens. Au făcut-o comuniștii și americanii, deopotrivă, iar rezultatele au fost dezastruoase. Diferențele culturale s-au acutizat, iar extremismul s-a auto alimentat din ele. Dacă stau bine să mă gândesc nici nu știu prea bine pe cine să dau vina pentru ororile care se întâmplă într-o țară care de 30 de ani nu a mai cunoscut pacea. Pe U.R.S.S.-ul defunct, pe S.U.A. mult prea prezentă peste tot sau pe talibani și pe fundamentalismul lor. Ca să nu mai vorbim despre faptul că miza tuturor lucrurilor care se întâmplă acolo s-ar putea să nu fie liberalizarea vieții cetățenilor, ci mai degrabă s-ar putea lega de metale prețioase, gaze naturale și de ce nu de droguri. Zic și eu, pentru că așa cum am mărturisit și în articol, nu sunt foarte citită în acest domeniu.
Cu toate astea, și evident știind că această o carte este doar o poveste pe mine m-a impresionat foarte mult Splendida cetate a celor 1000 de sori. Descrie o lume care dincolo de partea de ficțiune, există și un fel de a trăi pe care nu-l merită nimeni. Oricine ar fi și oriunde se va fi născut.
Pai esti sigura-sigura ca asa e? Esti sigura ca este incurajata violenta? Asta si ziceam, noi ne formam parerile din putinele surse pe care le avem. Si anume putinele care sunt promovate. Cum poti fi sigura de cum functioneaza societatea lor daca n-ai trait tu personal in ea? Asta e dilema mea. Mai ales ca in cazul asteia nici nu-s multi sa o fi facut. Si cum poti fi sigur ca chiar si traind acolo, ceea ce mintea ta de occidental (nascut si crescut european) vede ca pe-o nedreptate, e perceputa la fel si in minte de estic? Din cele cateva marturii pe care le avem, nu prea putem trage o concluzie justa, asta e tot ce spun. Uita-te doar cate gugumanii sunt spuse si promovate despre Romania. Sau Rusia. De ce n-ar fi la fel si pentru cultura lor? Sau, mai exact, mai ales pentru cutura lor.
Vladen, dacă judecăm așa lucrurile ar trebui să ne îndoim de absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru. Sunt convinsă că este și multă propagandă și, cum am spus și în articol, locul despre care vorbim este foarte posibil și scena unor mari interese. Dar la fel de convinsă sunt și că fundamentalismul naște orori și violență. Părăsind acel spațiu îți voi reaminti că și în numele creștinismului s-au purtat mari războaie și s-au făcut mari nedreptăți.
Absolut, dar lucrurile s-au reglat de la sine si in ritmul lor. Nu impus de altii. Doar zic ca ar trebui sa avem aceeasi curtoazie.
Aici sunt perfect de acord cu tine.
…eram sigură că despre carte a vorbit file din poveste, la ea am aflat prima dată de carte….
Am citit și eu la File din poveste. Cred că era citat un comentariu participant la un concurs. Și mi-a atras atenția.
Sigur nu ar fi prea bine.
Nici nu ar avea cum.
E pe lista de aşteptare de la început de decembrie… curând o să stea pe noptiera mea
Aștept recenzia sau părerea ta despre ea.
Suna foooarte interesant, ador cartile de genul, o sa o caut si eu
Cred că este disponibilă în mai multe librării virtuale. Până și emag o are de vânzare.
Multumesc :*
Întâmplarea face să fi văzut aseară un episod din “Cold Cases” în care o tânără sfârşea ucisă doar pentru vina de a fi aderat la mişcarea sufragetelor, mişcare care, la începutul secolului trecut milita în Statele Unite pentru recunoaşterea unor drepturi femeilor, printre care şi dreptul de vot. Privind în urmă o astfel de mişcare pare de deomeniul preistoricului şi mai că-ţi vine să crezi că ea s-a purtat pe vremea în care dinozaurii mai populau Pământul. Şi totuşi, sunt mai puţin de 100 de ani de atunci. Nu am citit cartea dar nu mă pot opri să mă gândesc că şi ea are parte de acele exagerări care pot face ca un demers literar să se vândă mai bine. Fără acele exagerări, nimic nou sub soare. “Reţeta” se regăseşte în toată lumea islamică. În ciuda unor aglomerări urbane unde mai bate şi câte-o rază de “modernism”, un procent pe care eu îmi permit să îl apreciez cam pe la 80% îşi consumă existenţa având la bază percepte şi tradiţii absolut tribale. Şi oricât de condamnabilă ar putea părea această poziţie, sunt de părere că nu trebuie intervenit. Nu acolo. Nu pe pământul şi în ţările lor. Intervenţia trebuie avută în vedere aici, în lumea cât de cât civilizată . Şi asta pentru că deja în ţări ca Belgia, Olanda, Franţa, a început să se strige pe stradă după femeile îmbrăcate “europeneşte” : “Curvelor !”.
Exact ce îi răspundeam și eu lui Vladen. Intervenția, mai ales cea în forță, poate face mai mult rău decât bine și în loc de liberalizare poate aduce un val și mai mare de fundamentalism.
Cât despre carte…. sunt conștientă că este scrisă după modelul bestseller și că s-ar putea să existe și exagerări. Mai ales că autorul trăiește de multă vreme în Statele Unite. Însă, oricât de necitită aș fi când vine vorba de Afganistan, știu că lucrurile descrise în carte nu sunt neobișnuite în acea parte a lumii. Nu am auzit acum pentru prima oară de ele. Noutatea pe care mi-a adus-o cartea nu sunt faptele pe care le descrie, ci trăirile pe care le au personajele implicate în ele.
Dacă vrea cineva cartea pentru Kindle, în engleză, să mă anunțe
Mulțumiri pentru ofertă. Iar eu, încă o dată, pentru cartea în limba română, tipărită pe hârtie.
sa scoatem precizarile geografice din citatele date de tine si sa ne intrebam – si mai ales sa ne raspundem cu sinceritate daca nu cumva situatiile astea se regasesc, cutremuratoare, in societatea noastra. atat. si multumesc pentru sugestia de lectura!
Ai perfectă dreptate. Astfel de situații pot fi întâlnite în orice societate care are la bază fundamentalismul. De oricare ar fi el.
Aceasta a devenit cartea mea preferata, reusind sa-mi starneasca cele mai puternice emotii.
http://reginabuburuza.wordpress.com/2013/05/17/splendida-cetate-a-celor-o-mie-de-sori/
Am adăugat și articolul tău la lista de trimiteri către recenzii. Mulțumesc mult.
Eu iti multumesc .
[…] plăcut mult-mult aceste trei texte: Bărbierul Domnului (Valeriu D.G. Barbu), Uitarea (Psi) și Cum ar fi dacă (Blog de iarnă). Atunci- cine știe, să-mi spună și mie- de ce mai tânjesc să am un laptop? […]
Si pentru mine tot asta a fost favorita pe 2013. Ma bucur ca ti-a placut, la lucru am citit-o toate 5 si am recomandat-o si eu mai departe la mai multe prietene si le-a placut tuturor (pana acum cel putin).
Abia astept sa citesc And The Mountains Echoed.
Oarecum sunt și eu beneficiara clubului vostru de lectură. Via Anca ajung și la mine idei de lectură. Asta ca să nu mai spun că și blogurile voastre îmi sunt sursă de inspirație.
Eu am în plan Vânătorii de zmeie. Și cum vine ziua mea ar trebui să fac ceva propagandă. 
Eu cu Andreea am citit si Vanatorii de zmeie, din pacate nu o am pe hartie, ca ti-as fi trimis-o eu. E superba si aia. Si filmul facut dupa ea.
Nu, nu o să mă tentezi cu filmul.
O să am răbdare și o să citesc mai întâi cartea. Sper. 
Chiar te rog! Asta e ordinea. Carte, film.
Am un amic care a fost în Afganistan de mai multe ori cu probleme de serviciu. Mi-a povestit multe lucruri, am uitat multe dintre ele. Mi-a făcut chiar o ofertă, zilele trecute, de a-l înlocui pentru unele lucrări. Nu mă simt capabil.
Dincolo de asta, adevărul are nuanţe pe care noi nu le putem percepe. Judecăm fără să avem habar de esenţa lucrurilor. Soldaţii (chiar şi ai noştri) aflaţi acolo, apără cîmpurile de mac (opium, da!?), nu libertatea nu-ştiu-cui. Interesele NU sînt în favoarea poporului afgan, ci cu totul altele. Vin unii cu principiul în băţ dar cu gîndul murdar al profitului
în buzunare.
Nu crede în cărţi! Nu crede în teveu! Nu crede în ziare! Nu crede nici măcar în aşa-zisele site-uri de ştiri! Crede doar în ceea ce simţurile, toate, îţi pot oferi! Altfel vei fi manipulat într-un mod josnic!
Dragoș, dincolo de cuvinte sunt oameni (cum bine zice deviza clubului psi) și dincolo de personajele unei cărți, de știrile de la televizor, de avalanșa de informații (mai credibile sau mai evident cosmetizate), acolo este război. Iar ceea ce îmi spun mie simțurile, toate, este că un război este un lucru oribil. Înseamnă moarte și mutilări, spaimă și lipsuri de toate felurile. Și indiferent de ce parte a baricadei se află cineva și în numele oricărui interes sau idei ar lupta, este cutremurător ce se întâmplă.
Condiția femeii din acea zonă nu cred că este doar subiect de știre de senzație. Căsătoriile timpurii și aranjate, burka obligatorie, lipsa unor drepturi elementare nu cred că pot fi contrazise de cineva. Și cum zicea cineva mai sus, dacă ștergi din ecuație zona geografică, este posibil să le întâlnești și în alte culturi. Mai mult sau mai puțin evoluate. Sub o formă evidentă sau disimulate.
Cu mintea noastră “coruptă” nu putem judeca motivele lor. Ele pot fi fundamentale, pot fi rădăcina răului care a cuprins societata vestică, dacă e să analizăm în adîncime.
Ideea e că adevărul absolut nu e la americani – să se ducă dracu’ să-şi vadă de ţara lor! Şi nici la ruşi şi nici la chinezi şi la nimeni. Mie nu-mi convine să îmi dicteze străinii la mine-n ţară, să-mi spună că n-am voie să-mi fac ţuică la cazan sau să tai porcu’ de Crăciun aşa cum au făcut generaţii înaintea mea şi altele pe care le ştiu că-s definitorii poporului meu. Uite aşa nu vreau nici eu să judec alte popoare pentru tradiţii care ar contraveni educaţiei mele complet diferite de a lor. Aici sînt complet de acord cu Vova: mi-e milă de cei ce suferă (pe nedrept din punct de vedere al educaţiei noastre) dar nu mă duc să le impun cu forţa legile mele, despre care nimeni nu-mi poate garanta că sînt cele optime. Fiindcă – serioşi să fim – în România numai dreptatea, bunătatea, adevărul nu domnesc!
Dragoș, am spus și eu mai sus că rădăcina răului este faptul că s-a dorit grăbirea liberalizării sau dimpotrivă, de către alții, rămânerea în obișnuințele de acum mii de ani. Ideea este că nu pot să nu fiu indignată de condiția unor femei care, dincolo de cultura în care au trăit și de educația pe care au primit-o, au sentimente, suferă, le doare. Mutilate de propriu sistem sau de cei care aruncă bombe pentru “binele” lor, ele sunt tot mutilate. M-am pus în anumite situații din carte și m-am cutremurat. Războiul nu este propagandă, bombele, oricine ar fi cel care le lansează, sunt reale, așa cum reală este căsătoria la vârsta la care alte fete se joacă cu păpuși. Oricare ar fi conjunctura culturală sau politică, oricare ar fi interesele în numele cărora se poartă lupta, sunt oameni care suferă, care nu și-au dorit niciodată să fie implicați în asemenea evenimente și care nu vor avea niciun câștig oricine ar fi învingător în acest război.
Ţiganii şi-au căsătorit copiii la vîrste fragede dintotdeauna şi tot dintotdeauna a fost un acord tacit între tradiţia lor şi guvernul României. De ce nu ne preocupăm întîi de ale noastre care-s mai aproape şi mai uşor de aprofundat, mă întreb eu… E mai “exotic” Afganistanul…?
Ar trebui să recapitulăm şi să înţelegem clar că tot ceea ce noi numim astăzi “progres” a fost realizat distrugînd tradiţii şi obiceiuri şi principii. Şi am ajuns pînă la urmă la concluzia că progresul ăsta nu e chiar atît de benefic pe cît am crezut (sau ni s-a spus). N-ar trebui ca măcar lucrul ăsta să fie un semnal de alarmă că undeva am luat-o cu toţii razna? Şi atunci, de ce să forţăm şi pe alţii s-o ia pe acelaşi drum greşit ca şi noi? Capra vecinului sau pură prostie?!
Gîndeşte, gîndeşte, gîndeşte! Aprofundează!
Eu înțeleg ce zici tu și nici măcar nu te contrazic. Tu nu înțelegi ce vreau să spun eu. Gândesc mai mult decât își imaginează unii (dar tu știi deja asta), dar unele lucruri sunt peste puterea mea de înțelegere. De exemplu asta cu țiganii care, și ei, își căsătoresc copii la vârste inacceptabile. Eu doar am citit o carte, o poveste cu niște personaje cel mai probabil imaginate, și am încercat să îmi imaginez cum trăiesc niște femei privind lumea prin acele zăbrele, cum le este atunci când în casă sunt mai multe soții, cum este viața atunci când ți se interzic o mulțime de lucruri pentru că ești femeie. PENTRU CĂ EȘTI FEMEIE, repet. Eu nu sunt o feministă și sunt destul de conștientă că femeile și bărbații sunt egali doar în teorie. Dar există un lucru, măcar unul, unde semnul egal este prezent indiferent că ne place sau nu. Suntem oameni. Și asta nu ar trebui să aibă legătură nici cu tradițiile, nici cu gradul de educație, nici cu societatea în care (nu am ales) să trăim.
Eu nu pot forța pe nimeni, sunt prea mică și prea lipsită de putere, dar tare mi-ar plăcea, măcar pentru o clipă să poată veni la judecata mea, te asigur dreaptă, ăla de ridică mâna împotriva unui copil sau a unei femei.
Un gînsac calcă toate gîştele din ogradă. Un mascul de lebădă îşi alege consoarta pe viaţă. Şi unele şi altele sînt păsări, dar le despart multe lucruri. Înţelept ar fi ca nici gîsca să nu judece lebăda şi nici invers.
Şi aici m-am oprit cu subiectul. O seară frumoasă în continuare!
Acolo a fost război întotdeauna!
Nu cunosc în amănunt istoria poporului afgan, dar situația de conflict actuală a fost declanșată în 1978 o dată cu preluarea puterii (prin forță) de către comuniști. A urmat un lung șir de evenimente. Invazii străine, lupte între diferite grupări, insurecții, revolte. Pentru talibani a fost exact mediul propice de care aveau nevoie ca să prindă forță. Sau poate și faptul că au fost tolerați și considerași dezirabil de către americani, atâta vreme cât erau un braț înarmat împotriva URSS? Adaugă fundamentalismul, populația multietnică, resursele impresionante (spun unii) și ai rețeta aproape completă a acestei veșnice stări conflictuale.
Cum ar fi? Ingrozitor.
Dar, ce ai face tu daca ai da nas in nas cu o imigranta afgana care, impreuna cu copilul ei de numai 6 luni, a traversat Marea Neagra timp de cateva zile la bordul unei mici ambarcatiuni? Ce ai face, insa, daca impreuna cu ea mai sunt alti 20 de imigranti afgani, nemancati si jerpeliti?
Ce am face noi toti daca ne-am trezii aici, in Romania, cu realitatea afganilor?
Ce aș face eu cu una sau cu 20? Le-aș da o cană de apă și o felie de pâine, că asta mi-ar sta în putere. Ce ar face autoritățile, aceasta este întrebarea. Mai ales atunci când numărul lor s-ar multiplica de câteva zeci de ori. Mutarea realității afgane din țara lor în a nostră sau în oricare alta nu este, cu siguranță, o soluție. Și nu pot să nu mă gândesc că, în decursul anilor, au avut grijă și românii să mute realitatea noastră peste graniță.
Pentru cei care cred ca e doar o carte comerciala, le recomand Arsa de vie-carte document .Nu am citit Cetatea celor 1000 de sori dar cartea de care vorbesc prezinta aceleasi “povesti” adevarate pe care le traiesc femeile in zonele unde islamul a ramas intr-o forma primitiva. Sau poate ca nici nu e o forma primitiva, poate e doar o inventie a barbatilor, ca sa domine ei absolut. Chiar si intr-o tara civilizata cum e a noastra mai sunt unii care considera femeia mult inferioara lor si o trateaza ca pe un obiect de care se folosesc sau chiar mai rau.
Din păcate ai dreptate. Iar violențele îndreptate către femei nu sunt puține. Să domini prin teroare este o practică des întâlnită. Tot din păcate.
Mie mi se pare ca nici in societatea noastra lucrurile nu stau in esenta prea departe. Exista barbati care sunt gelosi pana si pe medicul la care se duce iubita/ sotia. Multe casatorii au la baza nu iubirea, ci o anumita situatie de viata, nu neaparat sociala. Avem si noi multe interdictii si traume…
Chiar zilele trecute am avut o discutie (putin cam aprinsa) cu Mihai in legatura cu lumea aceasta, total straina pentru noi. Ca orice femeie, revoltata de viata grea pe care o au femeile de acolo (bine-nteles ca asa o vad eu, fara sa fiu suta la suta convinsa ca si ele o percep la fel), am spus ca ar fi normal sa aiba dreptul la un mod de viata ales in deplina libertate. Mihai sustinea ca nu trebuie intervenit, ca nu putem stii daca tot ce citim este adevarat, daca ele se vor eliberate, daca nu cumva ceea ce traiesc ei este mai ok decat ceea ce se intampla in tarile civilizate, ca el i-ar intelege daca ar lua arma in mana si ne-ar alunga. Spunea ca este ca si cum as intra peste vecinul in curte si l-as lua la bataie pentru ca nu imi place cum isi educa pruncii.
Și eu sunt de acord că nimeni nu are dreptul să intervină în ograda altuia, așa cum am și credința că nu toate poveștile sunt reale. Din păcate, și mărturiile o dovedesc, actele de cruzime și interdicțiile de tot felul sunt reale. Nici măcar nu știu dacă există vreo soluție corectă în asemenea situații. Probabil că doar timpul rezolvă totul și fiecare nație se liberalizează în ritmul ei.
[…] o poveste care trebuie citită și despre care nu vreau să vă dezvălui nimic. Am scris despre ea aici (fiind la fel de zgârcită în amănunte). Este un univers într-o carte și cred că am spus […]
[…] să vă povestesc despre ea, pentru că deja au scris despre cartea asta minunată Andreea, Anca, Sonia, Monica, Bia, Mara, Sim și Alina, to name a few. Suma cuvintelor scrise despre cartea lui […]