Se apropie cu pași repezi finalul lunii februarie și, poate vă amintiți, vă propusesem acum ceva vreme, ca în zilele din jurul ultimei duminici din fiecare lună, să scriem un articol care să promoveze campania Semn SPRE carte. Tot atunci lansasem și ideea unei teme pe care, cine dorește, ar putea să o abordeze. Provocarea pentru luna februarie vine de la Anca. Care ne invită să ne imaginăm o întâlnire dintre două personaje literare. Până aici nimic neobișnuit. Dar ce ați zice dacă aceste personaje ar fi din cărți diferite? Ce și-ar povesti ele la acea întâlnire? Ar găsi un limbaj comun? Ar rezona unul cu altul? S-ar urî sau s-ar îndrăgosti? Și-ar mai dori să se întâlnească și altă dată?

Aștept articolele voastre în perioada 20-26 februarie. Cu nerăbdare și curiozitate. Și vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat.

Ieri a fost o zi ciudată. Nu am avut chef de scris și nici de citit bloguri. Chiar și cartea din poșetă a rămas, acolo, uitată. Cu toate acestea, dimineață, când am plecat la muncă, am avut senzația că afară este deja  primăvară și că totul începe să renască. Deși urmele ploii din ajun erau ușor înghețate, eu am avut, pentru prima dată în acest an (și poate prea devreme) sentimentul că se schimbă deja anotimpul în care ne aflăm.

Ieri a fost Ziua îndrăgostiților. Eveniment care pe mine nu mă impresionează decât prin avalanșa de “dovezi” de iubire care, pentru o zi, par să invadeze totul. Și totuși… mi s-a părut mai puțin frenetică sărbătoarea din acest an. Facebook-ul nu a mai fost, parcă, populat cu statusuri pro sau contra ca altădată. Iar la muncă, pentru prima dată în ultimi ani, nu a venit nimeni care să-mi ceară, în regim de urgență, afișe care să facă cunoscute produse “de sezon”. M-am întrebat dacă o fi de vină criza și reducerea unor cheltuieli sau dacă, între timp, acest gen de mărfuri au început să nu mai aibă trecere. Sau poate ne maturizăm și simțim că nu mai este necesar să ne declarăm iubirea cu ursuleți de pluș și inimioare de catifea?

Read more

Pentru că sunt într-o mică vacanță și pentru că astrele nu s-au aliniat suficient de bine încât să pot pleca de acasă, m-am gândit că aș putea alunga monotonia, primind musafiri. Aici pe blog. Așadar, am pregătit cafeaua și cum această licoare are cel mai bun gust atunci când este descântată, vă invit să o savurăm în timp ce stăm la o mică șuetă.

Fără să-mi fi propus neapărat asta, acesta este cel de-al treilea articol în care fac un fel de evaluare a prezenței mele pe internet. Și ultimul, cel puțin pentru o următoare bună bucată de timp. Căci dacă toată ziua stau și analizez, nu o să mai am timp să scriu.

Astăzi vă propun să vorbim despre advertoriale. De ce? Pentru că am avut, cumva, senzația că, în lumea în care mă învârt eu, s-au publicat mai multe decât de obicei și pentru că, și asta nu mai este doar o senzație, mă lovesc de ele ori de câte ori intru pe Facebook. Distribuite de autorii lor sau redistribuite de prietenii acestora. N-aș vrea să credeți că judec pe cineva sau că arăt cu degetul. Am și eu păcatele mele (pe care aș putea să le numesc generic SuperBlog, căci altfel nu am scris decât trei astfel de articole într-un an). Ce vreau de fapt? Să încercăm să răspundem la câteva întrebări și să tragem niște concluzii. S-ar putea să ne fie folositoare.

Read more

Dacă tot mi-am luat blogul la puricat, în speranța că dacă nu voi descoperi secretul succesului măcar pe cel al armoniei interioare îl voi afla, voi continua astăzi cu expunerea câtorva observații pe care le-am făcut din postura de om care interacționează zilnic cu unii asemenea lui, pe internet. Fie primind feedback la finalul unui articol, fie socializând pe una dintre rețelele construite fix pentru așa ceva. Care socializare se rezumă, de cele mai multe ori, la autopromovare.

Nu voi reveni la discuții mai vechi despre comentarii și despre așteptările pe care le avem de la ele sau pe care alții le au de la ale noastre. Mi-am spus cu diferite prilejuri punctul de vedere. Vedeta acestui articol va fi like-ul. Și acum cred că faceți, deja, legătura cu titlul. Read more

În ultimul meu articol, cel în care mi-am comparat blogul cu o bucătărie în care am gătit folosind de-a valma ingrediente comestibile și gânduri, s-a întâmplat să folosesc un cuvânt căruia să îi atribui un sens incorect. Nicio tragedie îmi veți spune. Am învățat un lucru nou și altă dată nu o să mai greșesc (culmea este, fără să vreau să mă scuz, că știam sensul corect). Dar nu despre această greșeală vreau să vă povestesc. Cumva, așa cum mi se întâmplă de multe ori, gândurile mele au zburat departe, spre o conjunctură ipotetică, și m-am trezit spunându-mi că, în viața de zi cu zi, o interpretare greșită a sensului unui lucru, ar putea schimba viața cuiva. Căci, se întâmplă de multe ori, să interpretăm greșit cuvinte, gesturi sau fapte din preajma noastră, să le atribuim alte sensuri și să emitem judecăți care pornesc de la ceva eronat. Cred că fiecare dintre noi a trecut printr-o asemenea situație.

Read more

Zilele trecute s-a întâmplat să mi se facă instantaneu poftă de scris și să nu am timp să fac asta. Surprinzător pentru mine, subiectul a rămas agățat undeva și, contrar obiceiului de a abandona orice temă despre care nu scriu imediat, astăzi îl voi dezvolata.

Despre ce este vorba? Pe blogul unui amic virtual a apărut un articol intitulat Viața în paradis. O povestioară amuzantă cu o morală pe care nu sunt sigură că am pătruns-o prea bine. Postarea lui, despre primii oameni de pe pământ, era urmare a celei publicate  de o reprezentantă a sexului slab. O evă, cum ar veni.

Fără să încerc să descifrez semnificația exactă a “cotoarelor pe care le aruncăm zilnic” (poate vine autorul și ne explică un pic), m-am lăsat atrasă de o formulare dintr-un comentariu. “Femeile nu au conștiința păcatului”. Să presupunem deci că ea, conștiința asta, există la bărbați? Și asta doar pentru că prima mușcătură din fructul oprit le-a rămas în gât? Eu mă gândeam că de acolo s-ar putea să li se tragă, mai degrabă, apetitul pentru anumite device-uri. Cele inscripționate cu fructul oprit reprezentat incomplet. Dar cel mai probabil nu am dreptate. Extrapolând, Eva ar fi trebuit să părăsească paradisul cu o grămadă de mere la purtător. Și imediat să inventeze poșeta pentru transportul lor. Căci marile descoperiri sunt urmare a marilor necesități, nu?

Read more

… și cât de bine îți stă în mâinile celor care te prețuiesc.

Voi aduna aici fotografiile copiilor care deja au primit cărți.

Mesager Roxana

Read more

Minus un grad și o zi aproape însorită. Așa a fost ziua mea de astăzi. Doar ici-colo câte un petec de nea din care se ițește însă iarba. Verde. În tot acest timp, într-un alt capăt de țară, un strat gros de zăpadă s-a așternut cu generozitate și ajutat de viscol a ajuns până la streșinile caselor. Și este frig de îngheață și pietrele. Copii n-au mers la școală, unii șoferi au stat captivi în nămeți ore în șir, există localități în care oamenii au fost salvați doar de șenilă. Clasica roată nu a făcut față, iar plugurile s-au împotmolit și ele. Iarnă grea, vor spune toți cei care trăiesc această realitate. Primăvară timpurie spun eu. Și realizez, încă o dată, cât adevăr se ascunde într-o vorbă (care nu-mi aparține, doar am împrumutat-o) pe care o spun adesea. Depinde din ce sistem de referință privești lucrurile.

Ceea ce ați citit mai sus este doar o simplă introducere. Menită să introducă în scenă sintagma sistem de referință. Căci despre așa ceva vă propun să povestim, fără să încerc să vă expun o lecție de fizică și să vă vorbesc despre ansambluri rigide de puncte din spațiu față de care se raportează poziția unor corpuri în mișcare.  Sistemele de referință care mă interesează, de această dată, sunt cele care ne poziționează într-un fel sau altul față de anumite evenimente. Trecute sau contemporane.

Read more

Articolul pe care l-am scris ieri și cele câteva reacții care au apărut după publicarea lui, m-au făcut să mă gândesc serios că, până la urmă, noi (cei care scriem) suntem singurii responsabili de atmosfera care se creează în jurul nostru. Și doar de puține ori apare câte un comentator care dorește, cu tot dinadinsul, să ne strice ploile și să ne distrugă “feng shui-ul”.  Nu o să dau exemple. Există deja “clasici” în viață destul e cunoscuți ai acestor gen de scrieri. Cu alte cuvinte, (și) tonul face muzica.

Încep să cred că, de prea multe ori, uităm că blogul este un loc de refugiu și un loc de relaxare. Sau poate chiar colțul acela în care dorim să ne punem în ordine gândurile, înainte de a le da frâu liber. Și ne încrâncenăm sau ne plângem soarta. Orice, dar nimic care să ne aducă bucurie sau plăcere. Read more

Câți dintre voi, atunci când ați hotărât să vă faceți blog, v-ați spus, crezând cu tărie în vorbele voastre, că o să scrieți doar pentru voi? Și când ați realizat că de fapt nu este așa și că un jurnal virtual, atâta vreme cât este public, în mai mică sau mai mare măsură este îndreptat și spre alți ochi?

Mă gândeam astăzi, citind câteva articole din care răzbătea o urmă de tristețe și de îndoială asupra demersului blogosferic că, din clipa în care gândurile noastre se aștern în lumina monitoarelor, pe lângă faptul că ni le asumăm, avem nevoie și de confirmări.

Read more