Te-ai gândit vreodată că ceea ce este al tău nu are aceeași strălucire cu ceea ce aparține altora? Recunosc că, fără să fiu nemulțumită de ceea ce am sau invidioasă în vreun fel, de multe ori mi s-a părut mai bun, mai strălucitor sau mai fascinant ceea ce este dincolo de ograda mea. Așa și cu vacanțele. Mi-am dorit să părăsesc orașaul meu cenusiu și am alegrat după culoare și armonie spre alte zări. Și am găsit lucrurile după care tânjea sufletul meu. Dar…
Ieri am intrat într-o Hunedoară acoperită de nori, cu un ușor regret că mi-am scurtat clipele de libertate, dar plină de energie. Am mers încet pe bulevardele nu de multă vreme asfaltate, mărginite de trotuare perfecte și umbrite de o parte și de alta de coroanele generoase ale copacilor care împânzesc orașul. Undeva, nu foarte departe silueta castelului, exact așa cum o lăsasem cu nici o săptămână în urmă. Și mi s-a părut frumos orașul pe care de cele mai multe ori îl declar gri și lipsit de viață.
Mi-am amintit apoi, de o întâlnire cu un cuplu de bucureșteni, la Sighișoara. M-au rugat să le fac o fotografie, apoi s-au oprit cu noi la povești. Făceau un circuit prin țară și veneau de la… Hunedoara. Erau sincer entuziasmați de lucrurile pe care le văzuseră. În timp ce eu… Să fie obișnuința m-am întrebat? Sau mirajul lucrurilor care nu-mi aparțin?
N-a fost o Fata Morgana oaza spre care am alergat nerăbdătoare în ultimele zile. Am străbătut-o la pas, am admirat-o, mi-a colorat retina, mi-a picurat în suflet frumos, m-a încărcat cu energie, m-a fascinat. Mi-a plăcut fiecare clipă.
Drept pentru care v-o arăt așa cum am văzut-o eu.
-
- Încotro?
-
- Lacu Roșu… nu e roșu…
-
- Dar este fascinant…
-
- Pentru drumeți însetați
-
- Lumina caldă a dimineții
-
- Poarta raiului?
-
- De strajă
-
- Turnul cu ceas
-
- Tunelul timpului?
-
- Dream
-
- Prea repede se sfârșește o zi
-
- Lumini și umbre
-
- După ziduri
-
- Flori, peste tot flori
-
- Liniște
-
- Info Point
-
- Cât de departe?
-
- Trepte spre… cer?
-
- Aș vrea să fie strada mea
-
- Paradisul uitat
-
- Cu ochii spre cer
-
- 19.10
-
- Când soarele bate la fereastra ta…
-
- Culori
-
- În fața coloană, în dreapta… promisiunea că va fi cândva altfel
-
- Unii lucrează…
-
- Alții se odihnesc…
Și mi-ar plăcea să știu că, în memoria altor oameni, orașul meu se oglindește la fel de frumos.
Hehehe, natura umană e cu figuri, vezi?
Ce minunății de poze… O încântare!
Ce aparat ai?
Ceea ce spuneam și la tine pe blog.
Ne schimbăm dispoziția cu viteză și uităm să apreciem ce avem. Mi se întâmplă des din păcate. Noroc că mai primesc câte un bobârnac.
Aparat? Un Nikon D700.
Te întrebam de aparat pentu că, evident, după ce-am terminat cursul, primul gând a fost să-mi iau altul, c-am văzut la alții! :))) Apoi m-am temperat și mi-am povestit cum voi face să-l merit, dar cercetez, iau notițe, sondez… Și-mi caut alt curs, tot foto!
Dacă te-a prins microbul, și mă bucur că te-a prins, vei fi veșnic nemulțumită cu ce ai. Vei dori altceva sau încă un obiectiv. Știu cum este. Noroc că prețurile mă împiedică să dau buzna în magazine.
Păi de la un alt obiectiv a pornit totul!
Eu îl am pe cel de kit, 18-55, ori nu trebuie să-ți explic că nu mă mai satisface. Aș vrea un 70-300 
, dar când am văzut cât costă, mi-am zis că mai bine-mi iau un alt aparat, cu un obiectiv de kit mai generos. Am ajuns din D în D, la un D7000, când am zis hoooooooo! Că m-a pleznit adevărul crunt! Tocmai am cumpărat un frigider nou! 
plesnit!* Nuș` de ce insist eu să schimb forma verbului ăstuia!
Nu! Pentru mine ce am eu e cel mai frumos, cel mai tarznet, cel mai grozav. Sunt invidios doar pe mancare. Adica cand mie mi-e foame si cineva povesteste despre ceva foarte bun de mancare. Da, atunci ma inverzesc de pofta si incep sa dau din colt sa fac sau sa fac si eu rost. Cred ca mi se trage de la cartile lui Jules Verne. Oricat de satul eram cand citeam in ele pasaje despre mancare imi lua dumnezeu mintile. Dar altfel, nu, nu cred ca am poftit la lucrul altuia. Sigur, uneori cand altii aveau ceva misto, mi-am dorit sa am si eu si am incercat sa obtin. Asta da. Dar daca am, apoi al meu e cel mai grozav.
Altfel mereu orasul de vizitat, in care-ti petreci vacanta si esti liber, e mai misto decat cel in care locuiesti si unde platesti impozite, stai la cozi si te uda lapovita. E normal :D.
Înțeleg ce vrei să zici. Și pe mine mă motivează dacă văd ceva fain la alții. Nu sunt invidioasă, dar îmi spun că dacă altul poate, pot și eu.
Cât despre pofte…. Înghețataaaaaaa… mă omoară când o văd savurată de alte persoane și trebuie să am și eu.
Să-ţi povestesc cât de urât, murdar, aglomerat este Bucureştiul?
Știu Adrian. Așa cum știu că a fost o vreme când toate drumurile mele duceau spre el. S-a întâmplat însă să scgimb direcția la un moment dat.
Fotografiile sunt de vis. Cadrele sunt perfecte, iar compozitia si lumina sunt de invidiat. Lucrurile banale, cum ar fi un felinar, cateva tufe de flori, spatele unei masini sau utilajele grele, devin la tine imagini demne de carti postale.
Desi subiectul articolului tau nu consta neaparat in aprecierea fotografiilor, totusi trebuie sa-ti spun ca fotografia mea preferata este aceea intitulata “Unii lucreaza…”. Cu toate ca la inceput nu stii prea bine ce poate fi atat de frumos la un amestec intre un peisaj montan indepartat, doua camioane la baza pozei, care de-abia se vad, si un drum serpuit. In mod ciudat explicatia imaginii o duce un element total nefotogenic, dar care aici este superb: stalpul cu cele doua semne de circulatie, care citite cu atentie descriu simbolic relieful natural dar si pe cel artificial…
Mulțumesc mult Vlad. Abordez acest gen de fotografie doar în vacanță. Și atunci cu moderație. Pentru că îmi place să fiu liberă, să nu am grija și povara camerei foto, să îmi încarc mai degrabă sufletul, nu cardul de memorie.
Ultimele trei imagini ascund frustrare. Poate trebuia să fiu mai explicită. A fost singura oră de pe parcurzul celor 5 zile petrecute departe de casă când efectiv m-am enervat. O oră. Atât ne-a fost necesar ca să traversăm un oraș mic cum este Sebeșul. Și lucru ăsta se întâmplă de ani de zile. Am stat într-o coloană imensă, înaintând câte 50 de metri la interval de câteva minute. În dreapta este viitoarea autostradă Sibiu-Orăștie. E adevărat, se lucrează, iar construcția ei presupune o desfășurare uriașă de forțe. Nu am putut însă să nu mă întreb de ce a fost nevoie de atâta timp până lucrurile au pornit cumva.
Mie imi plac lucrurile mele si chiar nu ravnesc la ale altora. Mi se intampla uneori sa regret ca nu imi pot permite sa vizitez locuri interesante, asa cum vad la altii, dar nimic altceva. Din partea mea, lumea isi poate lua cele mai scumpe masini, cele mai frumoase case, cele mai elegante rochii; nu ma intereseaza si nu imi doresc sa am si eu ce vad la ei… Poate, rar de tot, sa imi faca cu ochiul o biblioteca, o floare, un nimic placut ochiului…
Asta era și ideea. Să apreciem ce avem. Călătoriile sunt și cea mai mare dorință a mea. Pentru că am o listă lungă de destinații pe care nu le-am văzut. Dar sper că o dată și o dată se va întâmpla.
Ca si Vienela, ravnesc la calatorii, la a vedea ceva ce altii au vazut…si prin ei mi se deschid dorinte iar si iar. Lucrurile…nu-mi trezesc nimic…
Cred că avem în ADN-ul nostru dorul ăsta de ducă. Lucrurile sunt trecătoare. Senzațiile pe care le ai pășind prin locuri miraculoase rămân în amintire mult timp.
Imi plac alte colturi de lume dar nu stiu daca m-as muta vreodata, orasul meu mi-a intrat in suflet atat de mult incat e parte din mine si e cel mai frumos pentru ca este al meu
Mă bucur că îți iubești orașul. Care o fi el?
Cât de frumoasă-i România!
Avem o țară frumoasă, cu nimic mai prejos decât altele. Trebuie doar să o prețuim și să o îngrijim.
Ale noastre! Că le-ai împărțit și cu noi, și impresiile, și pozele, și cuvintele…
Ale noastre să fie. Și parcă e mai frumos decât pe Marte.
Cu alte cuvinte câte zãri deschise toate aş vrea sã fie sub privirile mele, nu? Uşor de înţeles cãci şi eu aş alerga cãtre toate zãrile ! Totuşi, mã întorc mereu la Bucureşti.Urât, murdar, aglomerat, cum spunea Adrian? Eu spun cã oraşul meu este cel mai frumos, pentru cã fiecare piatrã îmi vorbeşte, fiecare stradã duce cãtre un loc care a fost martor devenirii mele ca om. Am locuit patru ani în Constanţa dar în fiecare zi am dus dorul oraşului meu. In lume sunt locuri minunate dar nici la noi în ţarã nu ducem lipsa. Eu am fost la Hunedoara anul trecut când am vizitat şi Castelul Corvineştilor, despre care am scris.
Fiecare loc are farmecul lui. Depinde de dispoziía fiecăruia și de cât este de dornic să îl descopere.
Asa este. Important este sa vrei sa vezi frumusetea oricarui loc .
uneori trebuie sa ma indepartez ca sa apreciez din nou ce oras frumos am si e clar ca putinul timp pe care-l petrec ca turist nu-mi va lasa vreme sa vad partile neplacute al unui oras strain. atat timp cat am o baza unde ma pot intoarce, as pleca des sa vad, sa vizitez, sa absorb atmosfera altor locuri.
pt mine sunt frumoase toate locatiile!
Cum zicea și Vladen în orașele în care trăim plătim impozite, muncim, stăm la semafosr, știm toate dedesubturile. De aici poate fascinația pe care o avem pentru alte locuri.
Ieri am anticipat cumva subiectul doar printr-o remarcă normală: când voi privi oraşul meu cu ochii altora, nu din obişnuinţă. Cu toate astea …sunt atât de norocoasă. Eu chiar şi In Bucureşti ştiu locuri de vis, n-aş trăi acolo, dar asta e altă poveste. Iar acum, că plouă, şi sunt mai în elementul meu decât pe căldură mi-e aşa de dor de Sibiu….
Despre Brașov nu comentez. Este primul pe lista orașelor din sufletul meu.
Asa e fiinta umana construita. Sa i se para ceva mai interesant decat ceea ce deja are orice nu ii apartine…
Așa este. Învățăm să apreciem ce avem doar când pierdem acel ceva.
Tot timpul avem ceva de criticat la locul incare traim si sigur ca pe buna dreptate.Din locurile pe care le vizitam apreciem ce e de apreciat ca nu avem ca scop sa gasim viciile .Dar de oriunde ne intoarcem….tot mai bine e acasa…..Vorba aia: fie painea cat de rea…. tot mai bun e cozonacul!Cat despre alte chestii…..admir tot ce-i frumos si bun oriunde dar ce-i la mine in gradina e cel mai bun si mai inmiresmat si aici ma refer la firul de ceapa, de marar, de patrunjel, la castraveti, rosii, varza, porumbi…..Asta poate si pentru nu sunt cantitati industriale…..dar nu au seaman …..
Așa mi-am spus și eu când am ajuns acasă. Poate nu locuiesc în cel mai strălucitor oraș. Dar ai este ACASĂ.
Mie nu-mi plac toate locurile in care ajung, deci nu se pune problema ca m-ar atrage ceea ce nu-mi apartine, dar sunt si cateva care imi ating sufletul, asa cum s-a intamplat cu bijuteriile medievale ale Coastei Dalmate. Sa fim seriosi, cum sa le comparam cu orasul sau mai bine zis cu imensul cartier muncitoresc unde locuiesc? Cum sa compari goticul sau barocul cu…brutalismul?
Cat despre imaginile prezentate de tine…chiar sunt de poveste.
O vacanta cu adevarat reusita, frumoasa, memorabila. 
Mulțumesc Nice. A fost o vacanță frumoasă. Din păcate prea scurtă.
In Hunedoara traiesc doua din prietenele mele din facultate
Nu am fost niciodata acolo, fetele spun cam ce spui tu. Insa in ce priveste Fata Morgana, nici nu apuc sa plec undeva, ca deja ma apuca regretele pt ce voi pierde in acel timp :))
Păi hai la Hunedoara la o cafea. Bonus, te duc la Castel. Suntem trei care te așteaptă.
[…] trecut prin chinurile facerii încercând să pun textul peste poză… Merci, Vladen! Merci, Sonia! Merci, […]