Întoarcerea la realitate despre care vă povesteam acum câteva zile s-a dovedit a fi mai grea decât am anticipat. Nu mi-a fost greu să intru din nou în ritmul vieții de zi cu zi, dar am avut senzația că m-am întors într-o lume mai tristă. Ca și cum sărbătoarea care a trecut ne-a consumat toată bucuria și toată energia și ne-a lăsat sleiți de orice urmă de entuziasm. Poate este doar o părere, poate doar mie mi s-a întâmplat așa după ce a trebuit să părăsesc universul aproape perfect pe care mi l-am creat pentru o vreme.
Miercuri am tot răsfoit bloguri în speranța că starea mea de apatie va lua sfârșit. Nu căutam surse de inspirație, aveam însă nevoie de ceva care să mă motiveze și să îmi dea impulsul de a scrie despre câteva lucruri pe care le tot amân. Mi s-a părut că nici la alții lucrurile nu stau prea roz și că parcă discuțiile altădată pline de vervă sunt mai potolite acum. Până când am ajuns la Roxana și la un articol care într-o secundă a pus în mișcare toate rotițele înțepenite ale gândurilor mele care, bineînțeles, au început să se macine întrebări.
Vă amintiți dacă în copilăria voastră a existat vreo jucărie de care să nu vă dezlipiți și de care și astăzi să vă fie dor? Dar de vreuna la care ați visat cu nasul lipit de vitrina unui magazin?
Despre jucării eu am două categorii de amintiri. În cea dintâi stau ascunse cele legate de copilăria mea. Prima dintre ele este despre o păpușă pe care tatăl meu mi-a adus-o când s-a întors de la școală de la Arad. Prima mea păpușă. Mare, cu pălărie, cu un dispozitiv care o făcea să spună ma-ma și cu un bănuț, pe care scria Arădeanca, legat de mână. Nu am avut multe jucării, dar câte au fost, mi-au bucurat copilăria. Fiecare în felul său. Mi le amintesc pe cele mai multe dintre ele. Mingea albastră cu buline albe, cuburile colorate, o altă păpușă (cea pentru care m-am dus cu pușculița la librărie și despre care știu exact că a costat 130 lei), un joc despre țările lumii și un altul cu beculețe care se aprindeau când răspundeai corect la întrebări de cultură generală. A doua categorie de amintiri se leagă de momentul în care  am devenit părinte, de clipele de “pândă” de pe lângă magazinul “Șapte pitici” și de speranța  că voi putea cumpăra o jucărie chinezească (un pian, un bebeluș care să umble după ce ai tras cheia sau un motociclist cam vitezoman). De momentul când au apărut jocurile Lego adevărate și când păpușa Barbie era încă doar un vis îndepărtat.
Cum ar fi fost copilăria mea sau a copilului meu fără jucării? Dar a voastră?
Scriu toate aceste gânduri și întrebări pentru că Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” (în colaborare cu Asociaţia “Prietenii bibliotecii”) a demarat o campanie de colectare de jucării pentru copiii din Centrele de Plasament ale judeţului Hunedoara. Pentru că, da, există și copilărie fără bucuria jocului și fără lumea magică a jucăriilor. Pentru că un gest mărunt, pe care uneori nu-l facem doar pentru că suntem prea grăbiți, poate aduce un zâmbet. Pentru că jucăria pe care m-am hotărât să merg să o dăruiesc, singură, nu are nicio valoare. Pentru că îmi doresc cât mai mulți copii care, măcar pentru câteva clipe, să zâmbească fericiți. Pentru că un zâmbet nu costă mult, dar este neprețuit. Pentru că voi mă puteți ajuta. Popularizând evenimentul sau dăruind o jucărie.

Mulțumesc Roxanei și colegilor ei pentru inițiativă și lui Dragoș care nu a considerat distanța un impediment și a răspândit vestea despre campanie. Vă mulțumesc tuturor.
Amănunte despre “O jucărie pentru fiecare” găsiți direct la sursă.