Anul trecut, într-unul dintre primele articole de pe blogul meu nou-nouț, scriam că am luat o hotărâre genială în ceea ce privește vacanța. E drept că aveam și câteva îndoieli, dar entuziasmul, se pare, le-a eclipsat pe toate. Nu știu dacă cineva își mai amintește acel articol. La vremea aceea nu cred să fi avut mai mult de 20 de cititori. Așa că o să reiau puțin povestea.
Când vine vorba despre concediu, jumătatea mea are o singură destinație favorită. “Unde vrei tu”. Adică eu, ați înțeles. Grea misiune. Nu că nu ar fi o grămadă de locuri unde nici cu gândul nu am ajuns, dar alegerea aceasta mă copleșește uneori. Deși am ales bine de fiecare dată. Ei bine, anul trecut, n-am fost în stare să pun degetul pe hartă și să spun hotărât “aici”, așa că, până la urmă, am îmbrățișat ideea soțului meu. Care, ca să scape probabil de gura mea, m-a întrebat suav dacă nu mi-ar plăcea să nu ne mai facem planuri și, când va veni vremea, să apelăm la varianta last minute. Am fost entuziasmată. Suspans, mister, aventură, mi-am zis. Și nu m-am înșelat.
Cu o lună înainte de mult dorita perioadă de relaxare a început aventura. Am căutat pe zeci de site-uri, am parcurs cu atenție un catalog de peste 100 de pagini și, incredibil, nu am găsit nimic care să mi se potrivească. Nu pentru că aș fi eu prea fițoasă. Unele vacanțe erau prea scumpe pentru bugetul meu, altele nu corespundeau ca perioadă de timp, iar timpul meu era deja riguros planificat și, în plus, aveam să constat că un circuit (care până nu de mult mi se păruse tentant) s-ar fi dovedit prea obositor pentru perioada pe care o traversam. Am poposit cu gândul în cele mai frumoase locuri și m-am plimbat, tot imaginar, de pe plajele Greciei până pe străzile Pragăi. Din păcate nimic nu s-a legat.
Dar eu nu mă dau ușor bătută. Așa, în general, dar mai ales când vine vorba de vacanța la care visez un an întreg. Deși nu aveam un plan de rezervă, am încropit repede unul. Facem un circuit lejer prin țară, că și țara noastră este frumoasă! Am deschis Google Maps și în zece minute am desenat traseul. Și mi-am promis că de mâine o să încep să-mi fac rezervări. Acel mâine avea să-mi aducă însă acea săptămână neagră a anului trecut. Rând pe rând, de parcă ar fi făcut parte dintr-o conspirație îndreptată împotriva mea, cele mai importante unelte ale muncii mele m-au lăsat baltă. Nervi, stres, lucrări pe care trebuia să le predau, iar eu… cu mâinile legate. Nu mi-a mai ars de rezervări și din nou am ascultat vocea jumătății mele mai înțelepte. “Cazare? Găsești pe toate drumurile. Bani să ai!”.
Și a venit ziua cea mare. M-am ridicat la ora 8.30 dimineața de la calculator (nu, nu adormisem cu capul pe tastatură, lucrasem aproape toată noaptea), mi-am făcut bagajele și la ora 11 eram într-o benzinărie, alimentând. Oboseală? Nici urmă. Dispăruse ca prin farmec. Plecam, în sfârșit în vacanță! Din păcate plecasem însă cu stângul. După 400 de kilometri, ajungând în fapt de seară la Lacu Roșu, am constatat cu stupoare că nu o să avem unde dormi. Erau zilele localității, iar noi am bântuit pe la toate ușile care ne-au ieșit în cale, am sunat la toate numerele de telefon afișate pe stâlpi și am primit mereu același răspuns: “nu mai avem locuri libere”. Într-un final, după vreo două ore în care am trecut de la râs la aproape plâns, am reușit să ne adăpostim într-o cămăruță modestă, umedă și cu baie pe hol. Mulțumind cerului că am găsit-o și pe aceea. Altădată aș fi strâmbat din nas. Atunci am fost de-a dreptul fericită. Și am dormit între așternuturile jilave, neîntoarsă și visând la vacanțele mele trecute, pe care le-am așteptat cu biletul de avion sau voucherul de cazare în buzunar. Cu obiective clar stabilite și cu hărți și ghiduri de călătorie pregătite. Și asta fără să îmi bat eu capul prea mult.
Deși începută prost, nu a fost o vacanță ratată. Poate pentru că am avut și un pic de noroc. Dar mi-am promis că n-o să mă mai las niciodată la mâna hazardului și n-o să mai plec nicicând la drum fără temele temeinic făcute.
Mi-am amintit, astăzi, toate aceste lucruri datorită unei campanii lansate de Christian Tour. Nu o să intru în prea multe amănunte. Vreau să vă semnalez doar că această campanie vine cu un concurs. Premiul cel mare este o croazieră în Caraibe, dar mai sunt și alte premii pe lângă el. Ce trebuie să faceți? Să dați nume membrilor familiei Suricescu, proaspăt întorși din vacanță și deveniți peste noapte vedete. Există câte trei variante pentru fiecare. Sper că pentru fetiță veți alege Sonya, da? 
Acestea fiind zise, este timpul să trecem la scopul principal al acestui articol. Vă amintiți de suricata care se plimba mai zilele trecute pe aici? Ei bine, nu era chiar o plimbare pentru relaxare. În primul rând culegea informații despre Semnul SPRE carte și plănuia cum poate să dea și ea o mână de ajutor, iar în al doilea pregătea un concurs pentru voi, chiar aici, pe blogul meu.
Regulile sunt simple. Voi îmi povestiți, într-un comentariu, o întâmplare dintr-o vacanţă memorabilă și puteţi câştiga, prin tragere la sorţi (efectuată de reprezentanţii Christian Tour), un sejur cu avionul, All Inclusive, pentru două persoane, în Insula Corfu. În concurs vor fi luate în considerare toate comentariile de pe blogurile participante la campanie. Dar n-ar fi fain să câștige unul dintre cititorii mei? Mi-ar aduce și mie ceva din vacanță. Multe fotografii și un sac plin cu povești interesante. Rezultatul îl voi publica aici, după anunţarea câştigătorului.
Vă doresc succes! Și până când îmi veți povesti o întâmplare memorabilă dintr-o vacanță de-a voastră, vă mai rețin atenția doar un pic. Cu un mesaj pe care m-a rugat suricata cea plimbăreață să vi-l transmit.
Când vine vorba de vacanţă, fiecare dintre noi caută altceva şi are modul propriu de a se bucura de ea. Familia Suricescu, de exemplu, are gusturi dintre cele mai diverse: vrea odihnă, distracţie, aventură şi servicii de cea mai bună calitate, toate într-un singur loc. Christian Tour înţelege cât de important este timpul petrecut împreună cu cei dragi şi, prin conceptul Family Moments, a selectat şi a inclus resorturi şi destinaţii speciale, care îndeplinesc toate exigenţele unei vacanţe în familie sau în grup.
Şi tu te poţi bucura de o vacanţă ca cea a familiei Suricescu.
Intră pe www.suricescu.ro şi înscrie-te în campanie! Poţi câştiga excursii în diferite destinaţii Christian Tour sau chiar premiul cel mare, o croazieră în Caraibe!
Update
Câştigătorul concursului Christian Tour, desfăşurat în perioada 3-28 februarie, doar pe blogurile din campania “Trăieşte vacanţa!”, se numeşte: Lucia Daniela.
Concurenta s-a înscris în concurs în data de 6 februarie 2014, printr-un comentariu pe blogul lui Andrei Dobra – Makavelis.
all inclusive, Caraibe, Christian Tour, concurs, Corfu, Suricescu
Sper că suricata a cules informaţii de bun augur despre Semn spre carte!
Da, da. Şi te aşteaptă la concirs.
Chiar mă întrebam de ce apare madam Suriceanu, iniţial am crezut că am cules vreun virus de pe undeva…după mi-am dat seama că e un banner.
O întâmplare cu adevărat memorabilă mi s-a întâmplat anul trecut, într-o vacanța neplanificată, în care am călătorit singură. S-a întâmplat cam așa:
Tânără, roșcată, 25 de ani, singură în aeroportul din Eindhoven (Olanda). Cumva în întârziere, cum sunt de obicei de altfel, sunt oprită de doi domni. Nu i-am băgat în seamă prima dată când au zis „Police”. Poate nici a doua oară, dar repede lucrurile au devenit serioase. M-au legitimat, m-or fi căutat în baza de date a Interpolului, eu știu?
M-am gândit, în primă instanță, că vor să mă caute de ierburi. În fond, plecam din Olanda înapoi în Europa de Est. Dar ce să vezi? Nu. Oamenii mei m-au săltat cu suspiciune de prostituție. Și nu, nu eram îmbrăcată ca o pițipoancă. Eram singură, eram fată și aveam buletin de România. A fost suficient.
Am fost chestionată, pe mine deja mă luase râsul. M-au întrebat scopul și durata vizitei. Unde am fost? Unde am stat? Ce am făcut? Norocul e că eu sunt puțin hoarder și aveam în poșetă o grămadă de bilete de tren și de acces în obiective turistice. Oamenii au fost foarte de treabă, dar m-au întrebat de 100 de ori dacă am fost obligată să dansez într-un club și dacă a trebuit să dau câștigurile cuiva.
Pare o experiență traumatizantă, dar eu m-am distrat teribil. BIne, nu în prima secundă, dar imediat după
Acum este amuzant. Dar sunt convinsă că în prima clipă îţi îngheaţă sângele în vene. O simplă oprire a poliţiei rutiere, în străinătate, îmi dă fiori reci pe şira spinării.
Cand am vazut postarea ta, Sonia, nu m-am putut abtine sa nu citesc articolul. Imi “tragea” cu ochiul fotografia cu acel peisaj sublim de vara – si tu stii cat de mult iubesc eu marea…orice mare.
Si concursul e tentant, asa ca m-am hotarat sa iti impartasesc si eu o amintire memorabila din una din vacantele mele.
2011. Grecia. Pentru a doua oara ma aflam pe meleaguri elene, insa pentru prima data sejurul avea loc pe o insula – Skiathos, situata la nordul Marii Egee. Am pornit intr-acolo impreuna cu sotul meu si alti trei prieteni si urma sa ne intalnim acolo cu un alt prieten drag. Ajunseseram cu masina pana in orasul-port Volos, si de acolo ne-am imbarcat spre destinatia finala pe un vas de croaziera. Drumul a durat cam doua ore, insa nu a parut atat de lung pentru noi care ne bucuram de fiecare clipa calda, de fiecare val, de fiecare pescarus care zbura deasupra noastra.
Odata ce am pus piciorul din nou pe uscat a inceput distractia.
Abia am asteptat sa imbrac costumul de baie, sa ma scald in razele soarelui, in apa marii. Iubesc sa simt nisipul fin atingandu-mi picioarele goale! Pentru sentimentul asta ador concediile la mare (si pentru gustul berii grecesti :P)
Dupa cateva zile de rasfat ne-am hotarat sa ne inscriem intr-o mini-croaziera in jurul insulei, in cadrul careia urma sa vizitam diverse plaje si sa savuram un pranz tipic grecesc intr-un oras pescaresc al insulei. Zis si facut! In urmatoarea zi ne-am imbarcat spre aventura.
Era o zi insorita, vasul era plin de turisti, muzica greceasca ne incanta auzul, frumusetea naturala a peisajului era uimitoare. La un moment dat, am observat pe partea dreapta o poarta naturala creata de stancile sculptate de valuri și vanturi, si atunci mi-am dat seama… Lalaria Beach! O plaja renumita pentru pietricelele rotunde de culoare alba. Vasul a acostat acolo pret de 45 de minute in care puteam face baie, scufundari (acel arc creat de valuri se continua cu inca unul aflat sub apa si legenda spune ca daca inoti pe sub acesta de trei ori vei deveni nemuritor-sotul meu ar fi devenit, inseamna). Intre timp a mai acostat un vas acolo, “parcat” exact langa al nostru. Noi eram atat de entuziasmati de frumusetea locului incat nu am observat vasul si nici nu am auzit capitanul vasului nostru strigand la portavoce imbarcarea ce urma sa aibe loc in 5 minute. Baietii innotau, noi fetele fotografiam, cand la un moment dat unul din vase iesea in larg. Se asemanau atat de bine cele doua, incat a durat putin pana noi, fetele, am realizat ca cel ce se indeparta era al nostru. Si-am inceput sa strigam in disperare cand dupa vas, cand dupa baieti sa iasa din apa. Am adunat intr-o clipita rucsacii ce-i aveam, prosoapele, hainele, slapii, aparatele, in timp ce baietii innotau inspre mal. Si am pornit fuguta inspre vas, strigand si mai tare. Tineti minte ca ziceam ceva de pietricele rotunde si albe? Ei bine… era groaznic sa alergi in disperare pe astfel de pietricele. Cat mi-as fi dorit nisipul fin in schimb. Intr-un final ne-au zarit facand cu mana alti turisti de pe vas si capitanul a revenit la mal pentru ca noi sa urcam (intre timp celalat capitan ne-a facut o oferta dus pana la urmatoarea oprire – era evident contra cost).
O experienta memorabila – atat pentru picioarele mele, cat si pentru vocea mea.
Totusi, e bine cand totul se termina cu bine.
Ştiu cât iubeşti marea şi ştiu cât iubeşti Grecia. În fiecare an te sfătuiam să mai schimbi destinaţia de vacanţă.
Anul ăsta, m-aş bucura să mergi din nou câştigând concursul. Succes!
teribil ce-mi plac mie suricatele astea!
întâmplări de vacanţă? mi-ar plăcea să scriu despre cum nu am plecat în corfu, deşi luptasem cinstit într-un concrus, aş putea să îţi spun cum am vizitat o fabrică de bere, deşi eu nu sunt consumator ori cum ne-am rătăcit prin dune de nisip auriu în turcia…
n-o voi face. dar plănuiesc deja vacanţa lui 2014…
Nu-mi spui, dar mi-ai spus.
Şi cine ştie, unde n-ai dovedit prin luptă dreaptă s-ar putea să ai un pic de noroc. Şi Corfu să devină realitate. 
până una, alta… să ne devină realitate semnul spre carte, sonia! şi mă bucură tare mult că te-am citit astăzi şi la tudor.
La finalul unui concediu binemeritat, intr-o zi frumoasa, sub stralucirea soarelui arzator de vara, in drum spre casa ne-am propus sa ne abatem o noapte doua, trei in statiunea Sovata, familia noastra compusa din 3 persoane, adica: eu, copil si sot. Dimineata calma, ganduri pline de bucurie, ca mai vizitam si alte meleaguri, atmosfera calda, placuta invaluite in note muzicale moderne, era drumul nostru spre destinatia aleasa. Stralucirea soarelui a pierit incet cu drumul si cerul s-a transformat dintr-o data intr-o mare infinita de nori negrii, apasatori. Traznete si fulgere brazdau cerul innegurat, stropi mari de ploaie se prelingeau pe parbrizul masinii, unde stergatoarele nu mai faceau fata. Totul era gri, apasarea isi facea loc in inima noastra:” daca nu gasim locuri de cazare!!! Am ajuns in “minunata” Sovata, am umblat prin ploaie, dezamagiti, fara speranta, la orice usa bateam eram intampinati cu traditionalul: “Hello, nem tudom roman”, sau “Nem rendelkezünk helyen maradni” – adica “nu avem locuri de cazare”. Seara tarziu, obositi, satui de “plimbat in ploaie prin statiune” , am ajuns la o pensiune si am acceptat sa inoptam intr-o mansarda, care se compunea dintr-un pat “mare”, o noptiera si o “chiuvetica” la capul patului. A fost cea mai mica chiuveta pe care am vazut-o in viata mea. Ca sa te speli in acea chiuvetica trebuia sa stai in genunchi in pat!!! Nu mai stiu daca in acea noapte vreunul dintre noi a dormit sau nu, cert este ca am ras si am luat-o ca pe o intamplare haioasa, iar cand s-a “crapat” de ziua, am sarit toti din pat, ca dupa o noapte lunga de odihna binevenita. Concluzia a fost ca : niciodata sa nu mai mergem undeva fara rezervare! Sovata, nu a fost pentru noi ceea ce asteptam…Aventura, aventura dar cateodata doare!!!
Mmmmm…. și tu ai avut probleme cu găsitul un loc decent în care să dormi? Unde mai pui că Sovata este aproape de Lacu Roșu.
O fi ceva în zona? Nu știu… Dar este clar că eu nu mai plec câine surd la vânătoare. 
Un tren care merge cu 140 km pe ora, malul oceanului Atlantic, Galway (locul de unde au emigrat catre America mii de oameni), un Fish & Chips urias, Macarons. Și o noapte în care am admirat luna oglindită în apele oceanului. A fost anul trecut. Și era să uit… cafeaua de la Butlers cu care ma desfatam in fiecare dimineata. Memorabila si ea.
Te invidiez un pic când știu că și anul acesta vei merge acolo. Dar doar un pic. Poate vin și eu.
O amintire memorabila dintr-o vacanță este despre Powerscourt, un ansamblu de gradini si resedinta familiei Powers, un adevarat paradis. Gradina japoneza, gradina de trandafiri, un lac minunat , cimitirul animalelor de casa (catei, vacute ,cai)…Palatul si cripta. Impresionant. Un loc bun de visat …
Cimitirul animalelor de casă? Interesant. Nu am văzut niciodată așa ceva. M-ai făcut curioasă.
O intamplare memorabila?? Pana la ultima mea vacanta demna de amintit pare departe si pentru drumul gandului, dar am sa incerc, de dragul unei insule cum e Corfu.
Memorabila e intreaga vacanta pe care acum ceva ani, am decis sa o facem in Serbia, eu, tata, varul si matusa mea, in cautare originilor noastre. Pentru ca suntem Lalici si strabunicul meu a plecat de la Kneajevac, acum o viata si jumatate de om, pentru a veni in Romania unde s-a indragostit. La granita, tata chiar a insistat sa ii povesteasca asta vamesului…intr-un amestec de romana si engleza din care nici macar eu, care cunosteam istoria, nu am inteles nimic.
Intr-o seara, dupa ce scopul calatoriei noastre a fost atins, am mers intr-un mic restaurant sarbesc si am rugat sa ne aduca mancare specifica. La finalul mesei tata, drag si nebun cum era el, a exclamat: “Doamne, sarbii astia gatesc atat de bine ca ma strang si chilotii!! ”
Nu stiu daca am reusit sa redau vreun pic atmosfera, dar zilele alea de emotie si firea vesela, plina de viata a tatalui meu, care acum ma priveste dintre ingeri, face ca vacanta si scena si replica lui sa devina memorabila, cel putin pentru sufletul meu care ii duce dorul.
Ți-ar sta bine în Corfu. Iar eu mi-am amintit că nu am fost niciodată la sârbi deși sunt la o aruncătură de băț de ei. Mai devreme discutam cu jumătatea mea despre vacanță. Am reușit să smulg de la el o propunere. Cică Austria. Să vedem.
Intrebare, cunoscandu-te asa, un pic: cand vei avea timp de vacanta?
Și totuși îmi fac timp și de vacanță. Ba chiar am mai și evadat în câte un weekend departe de lumea mea mult prea agitata.
August 1984.Ca nomenclaturista cu activitate de sef comisie pe facultate la PAP-sport-turism aveam de condus un grup intr-o tabara de o saptamana in Delta, cu cazare pe pontoane la Rosu sau Crisan.Ajunsi la Tulcea la OJT mi se spune ca tabara s-a anulat si s-a comunicat prin telex la Brasov la Universitate.Ce era de facut?Nu puteam face cale intoarsa , studentii mei platisera pentru saptamana de distractie in Delta.So, am uzat de toata forta mea de persuasiune si hotarare pe langa cei de la OJT si in final am obtinut cazare , in loc de pontoane cu miliarde de tantari pe cm cub de aer, la hotel cu plase de tantari la Maliuc(tot pe bratul SUlina) si am oferit o saptamane de vis pentru grup.Cu meniu la alegere, cu bere cehoslovaca , cu colocatari din lumea boema a Bucurestiului, cu apa colcaind de pesti de toate soiurile de puteai sa-i prinzi si cu lopata, daramite cu o jumatate de vodca…..un vis!
Mai am si o alta poveste cu Delta, din 1986, cand, sub conducerea unui alt coleg, am aranjat pentru fratele meu si cumnata mea un sejur neanulat la Crisan pe pontoane.Eu am venit sa fac blat cu ei direct din tabara de la Eforie dar cu o zi intarziere.Era greu atunci sa faci blatul la transportul fluvial si daca as fi ajuns la timp si sa plec cu grupul daramite de una singura.Soarta nu m-a lasat nici de data asta si am gasit un loc intr-o ambarcatiune cu sportivi care aveau acelasi cap-compas.Si acel sejur a fost de pomina; cu miliarde de tantari, cu pesti rarefiati in canal dar cu performante de traversari zilnice multiple ale canalului Sulina, gratie orelor de sport din anul I si II de facultate desfasurate la bazinul de inot , la care mergeam chiar si cand nu mai venea nimeni, uneori nici profesorul dar eu sunt zodie de apa si in apa ma simt precum pestele.Si cu multe altele.
Iar eu mă leg de un singur cuvânt din povestea ta. Blatul.
Oare cine era șefa la înmânat șpaga conductorului de tren? Și câte culori schimba până reușea să facă treaba asta? 
Mda,cred si io, cand cheta se facea in monede de 1 leu si 3lei……erau bani grei,nu gluma. Dar filmele de la Patria inde intram 15 pe 6 bilete facand semn ca in Stan si Bran ca la ultimul sunt biletele so comtroloarea pierdea sirul numaratprii?
Eu o sa beneficiez oricum de serviciile Christian Tour caci plec cu ei in excursie in mai spre castelele Boemiei! Sa mai spun cu ce nerabdare astept?
Daca as castiga nu se poate sa schimbe destinatia? ca eu cu statul la plaja nu prea le am…
Toate concediile mele sunt pline de peripetii, ca nu pot sa stau si eu ca omul intr-un loc si sa admir peisajul! Am urcat, de exemplu, la Cetatea Poienari (desi eram astmatica si era sa mor pe drum) si am ajuns sus epuizata si transpirata fleasca. Nu puteam sa stau cu hainele ude pe mine pana la coborare ca as fi racit dar nici nuda prin cetate nu puteam! Asa ca m-am retras intr-un colt si mi-am pus hainele in ordine inversa: intai bluza de trening, apoi maieul si pe deasupra sutienul, sa se zvinte. Sa mai spun cum se uitau restul turistilor la mine? As fi putut sa dau si bilete… :))
Dar cel mai frumos si plin concediu a fost turul Ardealului. A durat vreo 10 zile, am vazut tot ce-mi iesea in cale, aveam documentatia facuta dinainte si stiam ce vreau sa vad. Seara imi taiam basicile de la degetele picioarelor cu foarfecuta, lasam sa se usuce si dimineata o luam de la capat. Dar nu-mi pare rau. Iar deviza concediului, ca sa-i multumesca pe toti participantii a fost ” bere si cultura! Da’ mai mult bere!” . :))
Deci te pregătești de plecare și nu spui nimic. Adelina, Adelina… Cunosc senzația de să bântui toată ziua până nu îți mai simți picioarele. Și să o iei de la capăt fără niciun regret. În Corfu, de-or fi sorții de partea ta, nu trebuie să zaci la soare. Ai Palatul Achilleon, Cetatea Veche, Castelul Îngerului și vreo câteva muzee. Așa că… baftă să ai.
Nu ma puteam abtine sa las un comentariu despre o minivacanta la munte.
Acum cativa ani am mers alaturi de doi dintre cei mai buni tovarasi de-ai mei la Busteni pentru purin R&R.
Bine echipati, am ajuns in gara… nu ne facusem vreo rezervare ca eram intr-o perioada in care eram siguri ca gasim locuri dar, am avut un mare noroc sa ne abordeze un tip in gara. Am luat o carte de vizita si dupa am plecat sa vedem de o locatie care o gasisem online.
Locatia din toate punctele de vedere acceptabila inafara faptului ca era facuta din lemn si noi eram toti in perioada aceea fumatori. Ce sa facem?
L-am sunat pe tipul din gara, a trimis dupa noi pe cineva cu o masina si ne-a dus pe toti trei la o adunatura de vilute… pe un deal… intr-un loc pasnic… langa cimitir.
Povestea mea e foarte lunga dar ca sa o tai sa nu scriu novela voi incheia spunand ca toate zilele petrecute acolo au fost ploioase si in fiecare zi a trebuit sa urcam acel deal pe care se scurgea Tamisa.
Oricum, excursia a fost reusita deoarece pe langa locatie este important si punctul de vedere si persoanele care le iei cu tine.
Ultimele două vacanţe în zonă, deşi în luna august, au fost cu ploaie. Dar dacă stau să mă gândesc la ele, îţi dau dreptate. Au fost reuşite pentru că am fost cu oameni faini.
Eu am fost in Corfu, insa nu ma pot abtine sa nu particip, si asta pentru ca insula e ff frumoasa, iar in cele 7 zile de concediu nu am reusit sa vizitez chiar tot. Am multe amintiri memorabile din calatorii, o sa le mentionez pe cele din vacanta in Bruxelles, din 2010, cand am fost pentru prima data in afara tarii. Am prins atunci, in decembrie 2010, prima zapada, asa ca au fost 4 zile de poveste, dar la intoarcere ne-am petrecut mai bine de 10 ore in aeroport pentru ca ningea foarte tare si zborul se tot amana. Eram un grup de 4, asa ca ne-am luat din aeroport o salata si o bere Chimay albastra (fff buna), ceea ce ne-a inlesnit asteptarea. Erau turisti care asteptau de zile bune in aeroport, dar noi am avut noroc. Chiar daca zborul nostru era programat la 6 seara, am plecat dimineata la 4, iar dupa noi s-a inchis aeroportul.
În Grecia (încă) nu am fost. dar îmi doresc mult să o vizitez. Şi cum nu îmi place foarte tare soarele (pentru că nici el nu mă iubeşte pe mine), mă gândesc să aleg o perioadă mai puţin fierbinte.
Sonia, nici eu nu stau f mult la plaja, Grecia e perfecta pentru o vacanta relaxanta, dar si plina de peripetii. Ai foarte multe de vizitat, nu te plictisesti niciodata, clima e ff ok. Eu iti recomand Zakynthos, Corfu..am fost si in Skiathos, dar acolo e mai mult pentru distractie si plaja.
O întâmplare memorabilă, o da…dar i-aş spune mai mult o lecţie de viaţă. Plecăm din Udine spre un sat, unde prietenul nostru ştia ca are loc o fiesta. Fiesta e echivalentul serbării câmpeneşti de la noi. Mi-am bucurat ochii şi sufletul cu peisaje de vis, am trecut prin sate micuţe şi cochete. Dacă opreşti în centrul unui sat italian, ai senzaţia că eşti într-un tablou. E, am avut ocazia să ma bucur de imaginea tabloului în voie, pentru că…evident ne-am rătăcit. În timp ce admiram cu gura căscată, ghivecele cu flori, pensionarii care-şi savurau cafelele din canile de mărimea degetarului şi citind presa, dau cu ochii de o maşină, care ca şi a noastră, nu se încadra în peisaj, dar….proprietarul studia o hartă. Ne-am dus la bietul om, care în urma unor explicaţii date într-o româno-englezo-italiano, completate de fâlfâiri mari de mâini, pricepe unde vrem să ajungem, ne spune să îl urmăm şi reuşim să ieşim din satul cu străduţele late cât de-o maşină. La prima intersecţie, ne facem cu mâna şi fiecare îşi vede de drum mulţumit. După vreo jumătate de oră, ne dăm seama că nu mergem în direcţia bună şi ne oprim într-o parcare, undeva în câmp, trişti şi sătui deja de toate. În timp ce ne fumam resemnaţi ţigările, opreşte în dreptul nostru o maşină şi din ea coboară acelaşi… Om cu harta. Omul s-a întors din drumul lui şi a venit după noi, când a realizat că am interpretat greşit semnul lui cu mâna. Noi am crezut că ne saluta, când, el ne arăta de fapt direcţia. Totul e bine când se termină cu bine şi, dacă într-o vacanţă minunată, mai primeşti şi câte o lecţie de viaţă şi bun simţ, înseamnă că te-ai întors acasă mai bogat.
Ne-am mai rătăcit şi noi şi partea hazlie este că uneori din cauza faptului că ne-am luat cu poveştile şi am uitat să studiem indicatoarele. Dar totul este bine când se termină cu bine. Nu?
Categoric. Dacă stau să mă gândesc, asemenea întâmplări sunt sarea şi piperul unei vacanţe.
Memorabilă?… hai să fim serioşi! toate povestile sunt memorabile…Călătoare prin lume cu greu pot alege.Am vizitat aproape toate capitalele europene, o parte din Asia si cat traiesc voi tot vizita…pentru asta traiesc!Fiecare excursie este unica, cu episoade evocatoare. Am ales Excursia în Retezat…sau altfel spus DansCursia, ExpediCursia, SexCursia, MeditaţiCursia…3 zile şi 2 nopţi de…Cursie!
Iniţiatoare a “plecărilor de acasă” (mă pot numi femeia melc fără carapace) am adunat o gaşkă mare de prieteni (care mai de care mai diferiţi) şi am fugit în Retezat. Îmi “”stătea capul”" doar la senzaţiile tari pe care acest colos ţi le poate oferi.Restul preocupărilor : mâncare , băutură, instalare le+am lăsat în seama celorlalţi .Ne-am instalat, băieţii au făcut o zamă la ceaun, am dansat şi am făcut un spectacol dans pe jar până când iubitului meu i s-a făcut rău de la muzică. Dimineata le-am facut instructajul : bocanci, rucsac, apa, lanterna etc. Obiectivul? lacurile glaciare! Unii participanti au ratat startul alegand berea matinala si ignorand indicatiile mele pretioase.: “Cu muntele nu te joci!”O parte din drum am mers cu masina iar cea mai mare parte pe jos.Din 20 am ramas in trupa 5. Dupa 20 de km de mers pe jos unul din noi a inceput “sa-si lepede pielea de pe talpi” (dar nu s-a lasat)…Am fost nevoiti sa renuntam …Suntem o echipa – “Toti pentru unul…”Ne-am intors la cabane cu speranta ca maine o sa reusim. Seara am pornit in expeditie cu sotul meu spre stâna ciobanului – o coliba fermecatoare care ne-a primit in blanile de oi…..Dimineata am ajuns la lacuri in formatie completa : unii in doua picioare, “mai puternici” in maini iar restul in patru labe (4×4). Experienta minunata cu titlu : CU MUNTELE NU TE JOCI…
Vacanțele tale sunt fabuloase toate. Și nu pentru că îți alegi cele mai faine locuri, ci pentru că le trăiești pe toate la intensitate maximă. Ți-ar sta bine în Corfu. Până atunci, vacanță plăcută! Vacanță pentru care te invidiez un pic.
Eram acum 2 ani in luna de miere la Hotel Palace din Sinaia. Frumos, liniste, servicii impecabile. Într-o dimineață, spre mirarea nostră, bufetul suedez era foarte restrans. Totul pe o singură masută, undeva într-un colt. Am aflat ca in clipa aceea eram singurii oaspeti din hotel. A fost un sentiment memorabil. Ca si cum ne-am fi aflat intr-un palat si totul era numai si numai al nostru.
Un hotel întreg doar pentru voi! Sună foarte fain.
Memorabile pot fi si intamplarile nu tocmai placute, nu? Sfatuiti de niste prieteni am decis, într-o vacanta, sa inoptăm la Fantana Haiducului. Ni se spusese ca este aproape de Sibiu și că merita fiecare banut. Și că pretul este accesibil. Dupa 15 km de mers pe un drum desfundat, am ajuns la pomul laudat. Care se potrivea perfect cu descrierea facuta de acel amic. Aproape ca uitasem drumul aiurea si ne spuneam ca a meritat cand am ajuns la receptie. Pretul? Exorbitant din punctul meu de vedere. Cam de trei ori mai mare decat în alte locuri. Iar la restaurant cam aceeasi poveste. Si am plecat in fapt de seara, flamanzi si obositi, sa cautam un loc mai potrivit bugetului. La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Ca daca e plin s-ar putea sa pleci cu el gol.
Adevărul este că, pentru fiecare, convenabil poate însemna altceva. Când îmi fac bugetul de vacanță întreb și eu în stânga și în dreapta. Dar cer informații concrete. Fain sau convenabil nu mi se pare destul.
O intamplare amuzanta, dar un pic enervanta am avut-o in Turcia … locul unde foarte putini oameni stiu engleza sau orice alta limba straina!
Am plecat in vacanta in Istanbul si am poposit 3 zile. Ne obisnuiseram cu atmosfera, cu oamenii de pe acolo – oameni cu care te puteai intelege verbal. Ne-a placut si am zis: hai sa mergem si in partea asiatica … in alt oras … in Sakarya (un oras titpicar Turciei, nu numai unu oras super turistic.)
Si uite asa ne-am urcat intr-un feribot, aveam zambetul pe buze si de cum am coborat din feribotul respectiv nimeni, absolut nimeni, nu mai stia boaba de engleza. Va dati seama cat de greu ne-am inteles cu acei oameni sa gasim bilete de autocar spre Sakarya: prin semne, cu mana pe ceas, pe harta, semne pe hartie … vai de noi. Parca ma si vedeam facand stanga imprejur ca sa ajung printre oameni ce vorbeau aceeasi limba.
Este tare greu sa nu te intelegi cu oameni si mai ales sa se uite la tine ca la un extraterestru … Ma gandesc acum ca nu intelegeau de ce vrem sa ajungem in Sakarya cand toata distractia este in Istanbul.
In fine, acum radem si suntem bine!
Nu am fost în Turcia. Senzația asta am avut-o însă în Praga. Nu înțelegeam decât telefonu și televizoru. De parcă mi-ar fi folosit la ceva. În plus, am avut tot timpul probleme cu banii. Am făcut toată vacanța eforturi să realizez dacă un lucru este scump sau ieftin.
Oricum, a meritat. Praga este unul dintre orașele sufletului meu.
As avea cateva aventuri memorabile de povestit, dar nu ma tenteaza sa particip, poate pentru ca visez la locuri mai indepartate. Ti-am spus, sunt o ciudata…
Eu sunt mai pragmatică.
Până să reușesc să merg în China sau Rusia (nici nu știu dacă vreodată am să pot să am un buget pentru asta) care sunt marile mele visuri, nu spun nu nici unei destinații spre care aș putea evada. Fie ea Grecia sau un loc din țara mea. Îți doresc să ți se îndeplinească toate visurile. Ceea ce îmi doresc, evident, și mie. 
Am citit articolul acum câteva zile, chiar atunci când l-ai publicat și de atunci m-am tot gândit la o întâmplare amuzantă și când mă așteptam mai puțin, m-a lovit inspirația.
Se întâmpla în anul de grație 2010, primul nostru concediu împreună, concediu pe care l-am pregatit interesându-ne (mă) pe forumuri, am creionat traseul, posibilități de cazare, etc.
Era totul clar stabilit, la milimetru și eram convinsă că pot face treabă mai bună decât orice agenție de turism, dar … tot atunci am aflat că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și că dacă vrei aventură poți planifica singur, dacă vrei ceva clar si fără dureri de cap, mai bine apelezi la o agenție de turism în care să ai încredere…
Mergeam în Croația, traseul a fost relativ clasic: Plitvice, Zadar, Split, Dubrovnik, Muntenegru și acasă: un pic de istorie, un pic de mare, nici prea plictisitor, dar nici prea obositor.
Totuși… aveam un GPS cu personalitate proprie care a decis că cel mai scurt drum spre Plitvice este prin: … Bosnia, și așa ne-am trezit noi la granite, întrebând vameșul: What country are we entering in? și plătind 20 euro pe o carte verde care s-a dovedit a fi de fapt o șpagă, bacșiș sau, na… bani de bere la birtul satului pentru vameș, în timp ce probabil povestea despre noi.
Toate bune și frumoase, aventura s-a petrecut până am reușit să ieșim din Bosnia și să intrăm în Croația.
Am străbătut vai și dealuri, am văzut case noi și frumoase, moschei (probabil era o zonă musulmană) și ne-am lovit de același GPS care ar fi vrut să o luăm la pas pe vârf de munte, că pe acolo vedea el drum.
Am reușit într-un final să ajungem la granița cu Croația cu ajutorul a mulți oameni săritori care deși nu pricepeau o iotă engleză, franceză sau orice altă limbă decât a lor, au înțeles ce voiam și ne-au condus cu mașinile până în anumite puncte, ne-au desenat pe hartă și așa mai departe.
Tot distractiv este și faptul că eram la 2 km de graniță și până când nu am vorbit noi între noi, în română, menționând clar cuvântul “graniță”, n-au înțeles despre ce ar putea fi vorba. Se pare că seamănă cuvântul și asta a fost detaliul care ne-a ajutat să ajungem mai repede la destinație.
Una peste alta, am tras o mică sperietură, dar am învățat că oamenii pot fi și buni, că uneori merită să fii un pic mai puțin calculat și a urmat unul dintre cele mai frumoase concedii ale noastre.
Poate și pentru că a fost primul?
Ooooo, istorii cu GPS-ul am și eu destule. Dar m-am învățat minte. Îmi scot de pe Google traseul și stau cu ochii pe indicatoare. Așa nu am greșit niciodată. Îți doresc succes la concurs, Raluca.
Multumesc
[…] articol pentru o campanie publicitară (și apropo de asta, încă vă mai puteți înscrie în concurs) vorbeam despre vacanță. Și despre faptul că nu vreau să mai pățesc ca anul trecut și că […]
Secvenţa 1, cadrul 1
Eu am o aventură amuzantă cu un cal. Am o aventură cu un cal? Mă rog!
Alt cadru, mai multe secvenţe
Eu am crescut la ţară o vreme. Cai n-aveam, dar eram ataşată de un porc. Şi de câteva găini. De la 4 ani am devenit însă, ataşată de betoane, fiindcă trebuia să merg la cămin, să mă înregimenteze republica printre şoimi. Şi pe urmă zbori, şoaimo!
Iaca zbor, pionieră… câţiva ani mai târziu, altă vreme, dar acelaşi împărat şi aceeaşi tehnologie de că…cut, zăbală! Reiau… aceeaşi tehnologie înapoiată. Ceaşcă Împărat ne ţinea la regim. Da’ nici noi nu ne lăsam. Aveam pile! Mă rog, şi cravate roşii…
Am precizat timpul, atmosfera…iaca, iar zbor, montaj instantaneu(de-aici de unde sunt eu şi povestesc acum, tehnologia-i alta, monitorizare versatilă, detecţie a mişcării; Plug and View şi captezi orice eveniment suspect, adică trei click-uri şi nu tre’ să mai povesteşti nimic; eu n-am, deci o să povestesc )
Hai, aripile sus, panoramare, planare, la stânga, muzică…
Noi în anul 2000
Când nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cândva
…jos! Tranziţie!
Altă secvenţă, altă frecvenţă
Sunt în munţii Nerejului, undeva pe lângă râul Zăbala, în expediţie. Suntem mai mulţi. Pupă cazare la cabană doar odrasle de tovarăşi cu carnetul de partid activ şi demersuri în adânc, săpători, pentru unii de gropi. Am pupat şi noi. Am o prietenă, tatăl ei e tovarăş greu la partid. Ne-a lăsat cabana partidului pentru două săptămâni, dar există probabilitatea ca termenul să se scurteze, fiindcă nu are numai el acces la cabană. Suntem obo…siţi(că pe-atunci foloseam cuvintele întregi, nu eram obosiţi)foc de tabără, bancuri, poveşti amuzante, vin, bere…Seară! Nevoi? Nu mai ieşim la latrină, e departe, ne ţinem sau facem la găleată, căci porţile nu-s prea înalte. Urşii oricum pot să dărâme gardul dacă vor, e şubred.
(după o săptămână)
Primim vestea că va trebui să dormim în fân vreo două zile, că vin nişte ştabi sâmbătă. Unii o primim trişti. Alţii cu glume: hai, fă-n fân! Ne mutăm în ursărie.
(după o oră)
Ştabii nu-s ştabi, e un geolog. Cu fiul său. Ne-am împrietenit. Eu şi fiul. Tatăl cu restul. Mâine sigur ne mutăm înapoi în cabană. În seara asta însă miros de fân. Adorm cu gândul la f…la cameră.
(dimineaţă, ora 5.00 a.m)
M-am trezit. Mă linge pe faţă. Visez? Ce ochi drăguţi. Ce botic! Pipăi în întuneric. Pipăi…un blănos. Încă mă linge. Aprind lanterna. Se sperie. Coboară(urcase pe scară). Cobor şi eu după el să văd dacă pleacă. Pleacă. Mă frec la ochi. E un pui de urs. Urs? Fuga înapoi pe scări, Olimpie!
Niehehehehe… cal nechezând . Mi s-o fi părut, îmi zic…mai urc o treaaptă…niehehehehe, şi-a venit lângă scară. Are hăţuri, n-are şa. Eu, care n-am călărit nici măcar un căţel până acum, ce să vezi, mă sui pe iapă. M-am uitat, e iapă!
…Şi dusă am fost…sunt dusă, căci a luat-o la trap! Copaci, crengi, şlap-pleosc-trosc…Iapa încetineşte. Îi e foame. Mănâncă flori. Vreau să mă dau jos! Cam mare distanţa. Iapa se mută să miroasă…mănânce alt rând de flori. Sunt jos. M-am lovit. Fundul meu e numai vânătăi, faţa mea e numai zgârieturi.
Cadru larg, aproape de final
(după-amiază, ora 11.00)
Se trezesc prietenii mei. Mă strigă. Ei cred că sunt prin apropiere. Răspund la strigăt…
(după vreo două ore de căutări ale lor)
Eu sunt bine-mersi, în alt plan, pe acelaşi drum, tot cu calul, târându-l de hăţuri, înarmată cu un buchet de flori adunate special pentru ei. Şi cu un băţ, apărătoare de urşi. Îi zăresc. Se piş…cut! Zăbală! …Se strică de râs. Se tăvălesc pe jos. Eu nu. Pe mine mă ustură faţa. Mă doare în…mă doare! Mă apropii de ei. Le dăruiesc cozile. Iepei i s-a făcut foame pe drum sau de şotii.
Aproape final
Cânt. Cui îi e frică, cui îi e frică de bau-bau?…Pot să întâlnesc orice animal de-acum, în caz că mai dormim în fân. Să întâlnesc în fân orice animal?!…pff…ăsta DA gând!
The end sau ză bală!
Alma, știi că ai merita să ai o șansă dublă la acest concurs? Și nu pentru că povestea ta este fascinantă, deși este, dar ai scris atâta de pe tableta care te chinuie atât de mult?
Îți doresc bafta!
Recunosc că e doar un copy-paste. Am scris-o acum vreo 2 ani. Așa că rămân doar cu o șansă.
Vai, concursul asta e chiar facut pentru mine. Anul intentionam cu sotul sa ne cumparam bilete in Corfu si, cine stie, cu putin noroc (care de obicei nu prea se intampla dar nu costa nimic sa speri) poate castigam!
O intamplare memorabila zici tu… Nu cred ca pot sa povestesc ceva mai amuzant decat din vacanta de acum 2 veri de la Bruxelles cand am incurcat camerele si am intrat eu in baie peste un tip care facea dus crezand evident ca e sotul meu. Nu iti inchipui cat de rosie albastra m-am facut la fata si cum nu stiam cum sa ies mai repede de acolo…. bietul baiat era asa incurcat, se impiedica prin baie, nu stia ce naiba caut acolo, eu am ramas cateva secunde stana de piatra pana am reusit intr-un final sa reactionez, sa-mi cer scuze pe fuga si s-o iau la propriu la sanatoasa pe culoarele hotelului. Eram la etajul 1 nu la 2 unde era de fapt camera noastra. Cand i-am povestit sotului s-a prapadit de ras iar eu speram sa nu mai dau ochii cu baiatul respectiv, lucru care din fericire pentru mine nu s-a intamplat. Macar atat!
Ana, atunci s[ fie cu baftă pentru tine. Am și eu o amintire din asta cu intratul peste altcineva într-o cameră de hotel. Doar că nu eram în vacanță ci la niște cursuri. Am schimbat toate culorile și eu și domnul a cărui intimitatate o violase.
Draga mea Sonia, îmi amintesc perfect excursia ta de anul trecut care a tinut cât n-a trebuit, că a plouat mult, că te-ai mirat de Mediaş , parcă, şi că te-am aşteptat la Braşov şi nu ai mai ajuns. Despre mine şi concediile mele, ehehe. Tocmai ce am început pe blog seria cu Parisul, care a fost de departe cel mai incitant, amuzant şi inedit sejur. Mâine aş reface totul, fără să schimb nimic, aş rătăci în neştire pe acolo. Nu particip la concurs acum, dar aştept să mă tragi de mânecă pentru vreun city-break, întrucât eu mai mult de 4 zile nu plec de acasă. Te pupic.
De-o fi să fie așa ceva, te trag de mânecă, n-o să te uit. Dar nu te baza prea tare pe asta. Pe un nou concurs, ai înțeles, pe memoria mea poți să te bazezi.
Imi amintesc prime iesire cu cortul, in Retezat, aveam vreo 16 ani. Eu, prietena mea cea mai buna si o trupa de alpinisti, toti baieti. In prima zi noi ramanem sa hoinarim prin jurul cortului si ei pleaca la catarat. Asta dupa ce ne anunta ca zona e bantuita de ursi, deci sa stam cu ochii in patru. Halal prieteni! Se insereaza si nici urma de urs. Dar nici stimabilii nu mai apar.
Noua ni se face frig asa ca intram in cort, sa-i asteptam la caldurica. Deodata se aud niste zgomote dubioase, neindoielnic e un urs care ne-a reperat. Nu ezitam nici o clipa si incepem sa aruncam afara din cort mancarea, doara doar ii dam ursului o ocupatie si uita de noi. Asa ca incep sa zboare, prin deschizatura cortului, carnati, slanina, branza, paine. Si miere, ursului ii place mierea, asa am invatat la scoala. Prietena mea nu pridideste sa deschida conservele de pate si fasole cu carnati, ca doar ursul nu are deschizator de conserve la purtator. Zboara si conservele pe urma celorlalte bunatati, cand auzim un muget de recunostinta. Parca ursul face altfel, nu? Imi fac curaj si scot capul afara din cort. Un biet vitel care nu intelegea de unde i se trage. Vitelul a fost foarte recunoscator. Baietii mai putin. Prietenii stiu de ce!
Dana, baftă la concurs! Citind povestea ta m-am întrebat câte amintiri memorabile aveți voi și câți munți ați cutreierat. Cred că mai multe decât avem noi toți, de aici, dacă le adunăm la un loc.
Bine v-am regăsit. Nu mai obișnuiesc de ceva vreme să particip la asemenea concursuri, însă, pentru că nu am fost niciodată în Corfu, am zis să încerc. Cineva spunea într-un alt comentariu că fiecare vacanță are ceva memorabil. Sunt convinsă că așa este. Eu am să vă povestesc despre o întâmplare în care bunul-simț și voluntariatul, respectul și iubirea de semeni sunt personajele principale. Am avut ocazia să merg în Elveția în urmă cu ceva timp. Mărturisesc că m-aș muta acolo cu ochii închiși. Împreună cu cei la care locuiam ne îndreptam spre locul unde se afla un mare parc de distracții din Zurich. Traversam șinele de tramvai pe măsură ce acesta se apropia foarte încet de noi, din spate. Din față venea o echipă de trei polițiști, iar din lateral o femeie trecută cu mult de 70 de ani. Am avut atunci mirarea de a vedea cum, împreună cu mine și prietenii mei, încă alte patru persoane au sărit în ajutorul doamnei mai în vârstă, ce s-a împiedicat de șine. Vă asigur că nu a ajuns să atingă pământul! Tramvaiul a oprit imediat. Câteva persoane au prins-o, iar eu și prietena mea, escortate de soțul ei și de copii, i-am oferit câte un braț și am condus-o acasă. Nu am înțeles nimic din ce îmi spunea, însă soțul prietenei mele, elvețian, mi-a tradus într-o română impecabilă: „Ți-a urat să ajungi la vârsta ei și să fii sănătoasă și fericită.” Nu am putut atunci să nu mă gândesc la două lucruri: că nu aveam să o mai văd niciodată pe acea femeie și că, indiferent de țara în care mă voi afla, dragostea de semeni și voluntariatul, fie ele și în vacanță, mă vor însoți permanent, dincolo de orice barieră lingvistică, temporală sau etnică. Sunt convinsă că toți vom face la fel.
Îți doresc succes Altesse. Mai un pic și vom afla cine a câștigat!
Pentru mine memorabil a fost un weekend care teoretic era dedicat lucrului. Eram la un seminar la Sinaia si sufeream ca nu am timp de vizitat nimic pe acolo, asa ca m-am plans prietenului meu, mai ales ca eram acolo doar “de forma”, stiind deja toata informatia predata.
Asa ca… ce a facut el? S-a urcat in masina si a venit din Timisoara la Sinaia. Fara sa-mi spuna ce face. A ajuns pe la 7 dimineata, l-am gasit la receptia hotelului, nu mi-a venit sa cred, m-am bucurat si nu m-am mai dus la curs (:D) si ne-am dus sa vizitam Sinaia si Brasovul.
Am avut si alte vacante (lungi, adevarate) memorabile, dar surpriza asta a fost de vis.
Baftă, Oana!