Zilele trecute s-a întâmplat să mi se facă instantaneu poftă de scris și să nu am timp să fac asta. Surprinzător pentru mine, subiectul a rămas agățat undeva și, contrar obiceiului de a abandona orice temă despre care nu scriu imediat, astăzi îl voi dezvolata.

Despre ce este vorba? Pe blogul unui amic virtual a apărut un articol intitulat Viața în paradis. O povestioară amuzantă cu o morală pe care nu sunt sigură că am pătruns-o prea bine. Postarea lui, despre primii oameni de pe pământ, era urmare a celei publicate  de o reprezentantă a sexului slab. O evă, cum ar veni.

Fără să încerc să descifrez semnificația exactă a “cotoarelor pe care le aruncăm zilnic” (poate vine autorul și ne explică un pic), m-am lăsat atrasă de o formulare dintr-un comentariu. “Femeile nu au conștiința păcatului”. Să presupunem deci că ea, conștiința asta, există la bărbați? Și asta doar pentru că prima mușcătură din fructul oprit le-a rămas în gât? Eu mă gândeam că de acolo s-ar putea să li se tragă, mai degrabă, apetitul pentru anumite device-uri. Cele inscripționate cu fructul oprit reprezentat incomplet. Dar cel mai probabil nu am dreptate. Extrapolând, Eva ar fi trebuit să părăsească paradisul cu o grămadă de mere la purtător. Și imediat să inventeze poșeta pentru transportul lor. Căci marile descoperiri sunt urmare a marilor necesități, nu?

Read more

Recunosc că astăzi m-am apucat cu greu de scris. Nu pentru că mi-a fost lene  sau pentru că nu am avut timp. Pur și simplu, concursul cu multe cărți mi-a luat mințile (mie, cea care spun tuturor că nimic nu pică din cer).  Așa că mi-am petrecut timpul  aranjând  la ‘cea bibliotecă și  verificând căsuța de e-mail de mai multe ori decât ar fi  fost necesar.  Declar că am circumstanțe atenuante. Sunt copleșită de câte comentarii s-au adunat și ușor nemulțumită de mobilierul pe care l-am proiectat pentru adunat cărți. Îl gândisem doar pentru câteva volume și arăta perfect.  Acum mi se pare un pic greoi și nefuncțional, dar nu mai schimb nimic, căci de se vor mai aduna ceva mai multe tomuri, n-o să se prăbușească blogul sub greutatea lor.  În fine, nu vreau ca entuziasmul meu, care ar trebui să fie molipsitor, să devină plictisitor pentru voi. Am făcut referire la starea mea și la articolul cu pricina, pentru că dintr-un comentariu de acolo am luat ideea despre care vreau să scriu.

Îmi zicea Vlad, târziu în noapte, cam așa: “… ma apuca ciuda ca ai deja o groaza de comentarii. Oricum, stiu din experienta ca nu e de glumit cu autoarele de bloguri si nici cu comunitatea cititoarelor.”

Să nu credeți că o să mă agăț de acel mă apucă ciuda, vă asigur că a fost o figură de stil. Nici despre comunitățile de pe internet nu vreau să vorbesc. Pentru că nu le cunosc și pentru că nu simt că aș aparține vreuneia. Este adevărat că între mine și unii cititori există afinitate. Dar lucrurile funcționează după principiul îmi place sau nu îmi place. Bloguri mari sau mici, bloguri de nișă, trafic, tot felul de cluburi, asta nu are prea multă importanță pentru mine.

Revenind la comentariul lui Vlad, după ce i-am răspuns și am mai rumegat puțin lucrurile, am ajuns la concluzia că cele mai multe bloguri pe care le cunosc  sunt de gen feminin și că cele mai multe comentarii (cu zecile pe anumite bloguri), vin de la fete. Cu toate astea blogurile cu oarecare influență pe internet aparțin băieților.

Apoi… Bach, Beethoven, Enescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Albert Einstein, Ford, Alfred Nobel, Iuri Gagarin, Apolodor din Damasc, Leonardo da Vinci, Rubens, Michelangelo. La naiba, îmi vin în minte doar nume de bărbați! Și, ca să fie tacâmul complet, îmi mai amintesc și că marii creatori de modă sau bucătari, tot de sex masculin sunt!

Acum că am deschis cutia Pandorei, nu dați cu pietre. Îmi place să cred că mă situez pe o poziție de mijloc atunci când vine vorba de “rivalitatea” dintre femei și bărbați. Nu sunt vreo feministă, vremea sufragetelor a trecut. Contraziceți-mă, dar nu suntem egali. Mergem la vot împreună, avem reprezentante în parlament, avem cariere de top, putem conduce bolizi ca și voi. Dar maternitatea ne aparține (și nici nu știți ce ați pierdut), așa cum galanteria și aerul protector ar trebui să fie așii din mâneca voastră. Nu mă văd scoțând cărbune din mină, dar nici pe voi înșirând mărgele pe ață. Ați înțeles, nu vorbim despre cazuri particulare.

Admit deci, că nu suntem la fel din multe puncte de vedere. Sensibilitatea ne este recunoscută de obicei nouă și totuși cel mai mare muzician, pictor sau scriitor… nu este femeie.  Vă punem zilnic (sau mă rog… aproape) o farfurie aburindă pe masă. Răscolim internetul după rețete spectaculoase și magazinele după ustensile sofisticate. Ca să ne spuneți că masterchefii sunt cel mai adesea bărbați. Vedem dintr-o privire culorile care nu se asortează, poșetele nepotrivite, rujul strident și rimelul de proastă calitate. Nu trebuie să-mi spuneți nimic, știu, creatorii de modă celebri și stiliștii mari sunt tot… bărbați.

Și totuși…

Medicina spune că suntem mai rezistente, iar viața demonstrează că suntem mai atente la amănunte, mai perseverente, mai dedicate lucrurilor de care ne apucăm. Despre neuroni nu o să discutăm, căci sper că sunteți de acord că suntem dotați la fel.

Atunci… de ce bărbații domină lumea (chiar dacă uneori cu ajutorul femeii din umbra lor?).

Nu este nici o urmă de frustrarea în întrebarea mea. Eu am găsit niște răspunsuri.

Cred că ne risipim în detalii și în încercarea de a fi pe plac tuturor. Ne dorim copii excepționali și pentru asta suntem capabile de orice efort. Visăm mult și punem preț pe sentimente. Suntem mai altruiste și cedăm mai ușor.

Sau poate o fi blestemul izgonirii din Rai? Voi ce credeți?

____________

Încă mai puteți comenta la articolul  care mi-ar putea aduce ca premiu multe cărți (numărul de comentarii are 50% pondere în evaluare).