Ce-am fost și ce-am ajuns

pickme-pickme128 decembrie 2012. Sunt în vacanță. Tratată cu friptură și prăjituri febra Crăciunului a început să scadă, copilul a plecat și a ajuns cu bine în casa lui. Îmi pot permite, în sfârșit, să beneficiez de timp doar pentru mine. Pot recunoaște că sunt obosită și că anul care aproape a trecut a fost unul greu (asta însemnând de fapt că a fost unul bun, pentru că am avut foarte mult de muncă), e voie să îmi fie lene, să mă uit la câte seriale și filme doresc, să citesc sau să bântui din blog în blog căutând lucruri interesante la cei pe care îi urmăresc de foarte mult timp. Oare de cât timp lecturez bloguri? Să tot fie vreo șapte (sau opt?) ani. Auzisem la radio că ar exista un fenomen care ia amploare și mă minunasem în sinea mea că au apărut asemenea jurnale virtuale. Am auzit, m-am mirat, am uitat. Ceva mai târziu aveam să-l descopăr pe primul. Căutam să descarc niște poze de la Infoeducație (concurs la care participase, cu succes, și Anca) și am ajuns pe blogul lui Vivi, fost concurent (abonat la locul I) și membru în juriu la mai multe ediții. Din povești îmi făcusem deja o imagine despre el. Ajunsă în casa lui virtuală am găsit o lume care m-a fascinat. Fotografii, gânduri și, ceva mai târziu, aventura sa americană (începută ca angajat la Google). O lume care m-a atras și pe care aveam să o descopăr (într-o altă formă), tot întâmplător, pe primul blog al Ancăi. A fost momentul în care, din link în link, am început călătoria de cititor de jurnale virtuale. Și primul din viața mea în care am regretat că nu mai sunt tânără. Căci mi-a plăcut enorm modul acela de exprimare, dar l-am considerat, atunci, ca aparținând exclusiv celor tineri.

Să revin însă la seara aceea despre care începusem să povestesc…

Din link în link și fără nicio grijă… Până mi-am spus, brusc, îmi fac blog. N-a fost o idee care să mă lovească așa, din senin, în moalele capului. Încolțise ea de ceva vreme, într-un schimb de comentarii pe blogul lui Boghi.

Mi-a luat o oră să îmi fac cont pe WordPress și să mă dumiresc ce și cum se întâmplă pe acolo și încă vreo două să scriu primul articol (linkul este pentru cazul în care doriți să vă amuzați), unul de 251 de cuvinte. :) Mi-am anunțat copilu’ despre marea ispravă, iar el (adică ea, înțelegeți voi) a postat scurt pe Facebook: și-a făcut maică-mea blog.  Și au început să curgă comentariile (adică două) și vizitatorii (11 de toți, că doar era 10 seara și lumea poate că se culcase o dată cu găinile). Trafic care s-a menținut ceva vreme, chiar dacă oamenii s-au trezit și au început să scotocească pe internet. Nu m-a descurajat. Deja îmi plăcea jucăria mea nouă și… am tot scris.

Probabil vă întrebați ce mi-o fi venit mie, acum, să vă povestesc toate astea. Păi colegii mei de navetă sunt în concediu, iar eu beneficiez zilnic, de două ori, de câte o jumătate de oră de autobuz. Și cum am mai scris pe aici, acest mijloc de transport se pare că este sursa mea cea mai mare de inspirație. Astăzi, în drum spre casă, am găsit la Chinezu pe blog povestea primei sale zile de blogging. Și provocarea de a spune fiecare cum a fost pentru el începutul aventurii proprii de scriitor pe internet. Poate că nu m-aș fi urnit să scriu, dar mi-a plăcut la nebunie cum a fost pusă problema. Căci, zice Chinezul, că ar fi bine să scriem despre “ce-am fost și ce-am ajuns”. Drept care mă conformez și eu. Cu liniuță ca la școală. :)

Ce-am fost?

Am fost Sonia. Un om cu bune și rele, uneori plin de aplomb, alteori temător, dar dornic întotdeaună să țină pasul cu noul. Câteodată lucrul acesta mi-a reușit.

Ce-am ajuns?

Evident tot Sonia, tot cu lumini și umbre, tot într-o veșnică luptă cu lumea care se schimbă. Doar că…

- Bloggingul m-a acaparat mai mult decât mi-am imaginat. Și se pare că am nevoie de un nume nou pentru blog. I-am spus de iarnă pentru că nu am crezut că va ieși din iarna trecută. Dar s-a întâmplat. De ziua mea vreau un singur cadou. Casă nouă (pe ro) pentru blog și nume nou.

- Am învățat să-mi depășesc anumite inhibiții și că unele bariere sunt doar în mintea mea, nicidecum în anii care sunt înscriși în buletin.

- Am aproape mulți oameni noi. Pe unii, deși îi cunosc doar virtual, îi simt ca făcând parte din viața mea. M-au încurajat, m-au susținut, m-au ajutat, m-au apreciat. Sunt mulți și continuă să o facă. S-a creat o comunitate de la care primesc un lucru foarte important. Feedback la articolele mele. Și deci la gândurile mele.

- Am avut parte de câteva succese. Pentru alții poate este o nimica toată, dar eu sunt bucuroasă că am câștigat un premiu la concursul despre cărți și că Tomata cu scufiță mi-a oferit posibilitatea de a scrie un articol alături de ale ei. De fapt Andreea este cea datorită căreia blogul meu a început să crească.

- Mi-am descoperit o pasiune care îmi dă energie, care mă motivează și datorită căreia am învățat o mulțime de lucruri noi.

- Sunt același om, dar mult mai bogat. Și nu mă refer la bani, cum probabil că deja v-ați dat seama.

Deja m-am întins cât o zi de post și o să mă opresc aici. O completare a acestui articol este cel în care am povestit de ce scrie o Mamă de bloggeriță.

Dacă tot am pomenit de liniuțe și de școală o să mai scriu câteva lucruri (informații citite tot la Chinezu). Există o inițiativă, Profi te premiază, unde  puteţi câştiga un rucsac pe care să îl daţi mai departe unui copil care altfel nu şi l-ar putea permite. Poate vă interesează. În plus, dacă veți povesti într-un articol despre prima voastră zi de blogger, este posibil să primiți un premiu. De corason, așa zice cel care îl oferă. :)

Acest articol nu este un advertorial și nici măcar o încercare de a obține un loc pentru cuiul lui Pepelea pe chinezu.eu (deși nu ar fi rău, că dacă eu nu aș avea nimic de agățat acolo, poate că s-ar mai agăța măcar câte un click de el) banner pe un blog foarte cunoscut. Pentru că îmi imaginez că va fi luptă mare pentru spațiul scos la bătaie. Mi-a făcut pur și simplu plăcere să îmi amintesc de unde a început nebunia mea frumoasă. Mi-am amintit. Și am scris.

Alte povești despre prima zi veți găsi la NebuloasaCristina, şi Cristi. La voi cum a fost?

Sursa foto.

52 thoughts on “Ce-am fost și ce-am ajuns

  1. Adriana

    …frumos şi interesant. Vei ajunge acolo unde vrei şi meriti. Pentru că poti. In cazul meu…e cam devreme, să spun ce-am fost. Poate ce voi deveni, dacă voi deveni. Cât despre prima zi…atat am vorbit despre asta pe blogul meu că nici nu mai am cuvinte noi pentru un alt articol.

  2. Frumoasa povestea ta. Ai evoluata atat de frumos, ai ganduri atata de profunde…iar eu sunt iremediabil indragostita de stilul tau.
    Ma bucura trecerea la ro si blog nou nout. Te-ai gandit la nume? Imi placea blog de iarna, dar, e drept, m-am cam intrebat ce e cu numele asta…

    • Mulțumesc mult Dana. Nu m-am gândit încă la nume, într-un fel îmi va fi greu să mă despart de blogul de iarna. Dar nu mi-am imaginat că joaca si gluma vor deveni lucruri serioase și adevărul este că numele ăsta e cam ca nuca în perete acum.
      O să mai aștept un pic cu trecerea. Nu până în ianuarie când e ziua mea, căci mă îndoiesc că cineva îmi va dărui chiar un domeniu. O să mi-l dăruiesc eu de Crăciun. Pentru că atunci am vacanță și deci timp să-mi prind urechile. :)

    • Mulțumesc. Cu partea tehnică nu am stat niciodată chiar rău. :) Am învățat mereu de la Anca câte ceva. :) Încă de pe vremea site-urilor în HTML. Curajul a fost problema. Am avut emoții mai mari decât mi-am imaginat. Chiar dacă era vorba de o joacă. :)

  3. irealia

    Eu mă bucur enorm că ți-ai făcut blog pentru că așa am ajuns să te cunosc. Și cu cât aflu mai multe, cu atât îmi ești mai dragă. Și mai e un pic și ne bem cafeaua aia. Eu cu sârme, tu fără.. ;)
    Ah, și mai vreau să zic ceva: mi-ar plăcea să fii cât mai vizibilă, să câștigi bannerul ăla sau ce-o fi, dacă asta ajută, pentru că tu faci bine sufletului omului! Și-acum îmi dau seama că eu am uitat ceva, cândva, când am avut ocazia… Mnoh, mai vine ea și n-o ratez!

    • Cafeaua o bem, asta e clar. Că eu beau cafea la orice oră. :)
      N-am scris neapărat pentru banner. Deşi nu mi-ar strica. :) Am scris pentru că mi-a plăcut la nebunie să îmi amintesc şi să răsfoiesc articole vechi.
      Nu ştiu ce ai uitat tu, cândva, probabil ceva fără importantă, că lucrurile importante eu le cam ţin minte.:)

          • Propun să excludem cuvîntul din dicţionar, ne-ar linişti conştiinţele şi comportamenul. :roll:

            Primul meu blog a fost pe Yahoo!360°, cred că prin 2006, dacă nu mai devreme. Era complet în engleză, deşi unii de-ai noştri nu se puteau abţine să nu comenteze în română – o română la fel de stîlcită ca şi acum în multe locuri, după atîţia ani. Am cunoscut persoane din lumea întreagă, printre care Crinuţa – prietena Ancăi – ori Sabina şi Mihaela care sînt la loc de cinste la mine pe rămăşiţa de blog, cu fotografiile lor minunate. Am cunoscut-o pe Jocelyn, filipineza minunată şi cu voce de înger care m-a făcut să cred că în lume mai există bine şi frumos; dacă lucrurile ar fi stat cumva altfel, poate acum am fi fost împreună. Mahalo mahal kita, Jo!

            Au fost şi alţii, care între timp s-au lăsat, viaţa reală primînd. Au fost şi bune şi rele. A fost o dezamăgire cruntă care m-a făcut să-mi şterg absolut toate conturile de socializare pe care le aveam la acea vreme. Am rămas aici, cu blogul în română, sperînd să dau un exemplu pozitiv şi să ajut pe cei ce nu ştiu. Am avut şi aici o altă dezamăgire cruntă şi ca atare a dispărut tot. Nu numai creaţia, dar şi dorinţa de a crea. În locul iubirii şi al frumosul s-a instalat vidul, rece şi impersonal. Am devenit invizibil… acel invizibil de care voiam să vă arăt cum să vă feriţi…

            Ce-am fost… şi ce-am ajuns, Sonia… :(

            • Dragoş, nu e vorba de a şterge ceva sau de a linişti vreo conştiinţă. Pur şi simplu vreau să ţin departe de un subiect care s-a discutat cu o virulenţă nedemnă de o cauză nobilă. Virulenţă care m-a speriat şi dezamăgit.
              În linii mari ştiu parcursul tău. Şi pentru mine nu eşti invizibil. De aceea blogul tău se află tot în blogroll-ul meu şi tot în readerul pe care îl folosesc. Nu pentru că am uitat să îl şterg. Sper ca într-o zi să primesc o notificare. Aşa sunt eu, sper….

  4. Iuliana

    Frumos si nostalgic articol. Si la mine a fost tot cam asa: “imi fac blog” si intr-o ora era gata :) Ca si tine, cititoare de bloguri eram demult. Aveam o bloggerita preferata si m-am uitat sa vad pe ce platforma (nu stiam ca-i zice asa la vremea aia) este blogul ei. Era pe Blogger…si uite-asa am ajuns si eu pe blogger pe Blogger :) Peste o luna fac un an si sper sa reusesc sa-i fac cadou domeniul. Iar in vacanta de iarna, cand vine copilul acasa sa ma poata ajuta, sa il trec cu totul pe .ro :)

    • Deci blogul tău e un pic mai bătrân decât al meu. :) Tot pe copil mă bazez şi eu cu mutatul. Sunt lucruri pe care nu le ştiu şi nici nu am de gând să le învâţ. :)

  5. Mi-a placut povestea blogului tau si mi-a placut ca l-ai numit “jucarie” …Asa este , o jucarie pentru oameni mari deoarece te poate deconecta sau reconecta, cum consideri…

  6. Stimata doamna,
    Incep ceremoios (desi nu e stilul meu, ma stii, sunt de la peluza) pentru ca randurile tale mi-au dovedit ca esti o doamna.
    Si merg tot pe stilul ceremonios cand iti spun ca as fi teribil de incantat sa imi faci onoarea sa fiu eu cel care iti ofera de ziua ta domeniul propriu :)
    Multumesc mult pentru o postare care m-a energizat teribil!

    • Stimate domn,
      Nici stilul meu nu este unul ceremonios.
      Pentru o clipă am crezut că mi s-a stricat blogul. Sau că toţi spammerii s-au repezit în acelaşi timp la mine. :) Prea era un trafic nefiresc. :) Noroc cu Anca care m-a informat că m-ai menţionat într-un tweet. Îţi mulţumesc!
      Despre domeniu nici măcar nu ştiu ce să zic. Lasă-mă să-mi revin şi să mi se întoarcă toate cuvintele acasă. Şi doar apoi ţi-oi putea spune ce se cuvine. Cât despre energie… de multe ori m-am servit şi eu de pe blogul tău cu câte o porţie. Deci suntem chit! :)

    • Mulţumesc mult Tiţa. Cred că ştii că blogul tău este unul dintre cele mai vechi bloguri pe care le citesc. Iar faptul că te-am cunoscut este una din întâmplările pe care le preţuiesc foarte mult.

  7. psi

    eu am cedat după ani buni de convingere în faţa unei prietene care mă tot ruga să îmi fac blog. i-am promis atunci, în acea duminică să mă lansez la apă prin wordpress (mai avusesem o tentativă pe blogspot) şi am trăit senzaţia unei expuneri teribile… mi-am promis mie atunci că nu voi aduce niciodată literatura mea pe blog. dar… vorba rumânului: never say never… :D

  8. Pff, prima dată îmi notam gândurile într-un carneţel, când mi-am dat seama ca un carneţel nu e prea încăpător pentru ideile mele şi brusc m-a lovit ideea de a-mi face blog. Am transcris repede, repejor câteva articole care zăceau pe foaia de hârtie şi am pornit la drum. Restul a fost p muncă de facultate devenind ulterior hobby.

  9. Eu l-am inceput ca sa invat sa invat o limba romana cat mai neaosa. Asta a fost si motivul pentru care in primii doi ani de existenta n-am comentat decat pe 2 bloguri. Mi-era grozav de frica ca ma fac de ras cu limba mea romana de lemn invatata din carti + ce-am mai prins din jur. Doamnele respective erau si miloase si aveau si o romana foarte misto. Acum ce e drept, daca cineva citeste vreun post din 2010, vede clar ca aveam un morcov infipt undeva si prin urmare o romana flexibila ca bolovanul :D

    • Interesantă povestea ta. Nu ţi-am citit articolele mai vechi. Promit să o fac în iarnă când o să am timp. Întotdeauna ţi-am admirat limba română pe care o stăpâneşti atât de bine. Şi nu oricum. Îi ştii subtilităţile şi o foloseşti corect. Lucru care nu se întâmplă, de multe ori, la unii care o vorbesc de când se ştiu.

  10. Eu mi-am facut blog (am mai povestit de cateva ori) dupa ce i-am citit Tomatei aproape tot blogul. L-am rugat pe Ionut sa ma ajute, mi-a spus ca trebuie sa mi-l fac singura, daca vreau sa ma descurc, pentru ca nu voi putea fi blogger daca nu stiu nici macar atata lucru. M-am ambitionat si l-am facut singura, dar e drept ca era pe blogspot, unde totul este mai usor. :)

  11. Mirela Pete

    Mă bucur de câte ori citesc ceva nou la tine.
    Eu voiam doar un site de artă, dar uite că am ajuns la un blog în care artele (inclusiv cea culinară, ha ha ha) se combină cu literatura și jurnalele de vacanță. Și cu Parfumul, ei, doar n-o să-l uit pe mnealui! A ținut, așa că mergem mai departe, Spor în tot ce faci! :)

  12. Pingback: psi-words – o poezie din alt timp…şi teme de joacă

  13. Hapi River

    Unul dintre cele mai placute articole pe care le-am citit astazi.
    Nu stiu, nu cred ca sunt pregatita sa fac diferentele intre Hapi si fata care scrie ;)

  14. Pingback: Presa in blugi » Din culisele SUPER BLOG 2013! eXclusiv! Sunt si bloggeri care NU comenteaza NOTELE!

  15. Pingback: Povestea continuă | blog de iarnă (și nu numai)

  16. Pingback: Blog, blogging și un vis | blog de iarnă (și nu numai)

  17. Pingback: La revedere Blog de iarnă. Bun venit Anotimpuri!

  18. Pingback: Ce-am fost și ce-am ajuns | blog de iarnă (și nu numai)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge