Mamă de bloggeriță

keep-calm-and-blog

Ideea acestui articol stă în sintagma din titlu. Zilele trecute, Provinciala a lansat o întrebare despre blogurile părinților de bloggeri, Andreea m-a nominalizat, iar Anca m-a adăugat în grupul de bloggerite de pe Facebook. O să las modestia la o parte și o să recunosc că am primit câteva aprecieri care m-au măgulit. Ca să mulțumesc tuturor, scriu răspunsul la o întrebare pe care, este adevărat, nu a pus-o nimeni. Deci…
De ce scriu părinții de bloggeri?
În primul rând ca să ne relaxăm.  Muncim mult, voi știți asta. Așa cum știți și că nu ne este ușor. Ne-am născut într-o altă lume și, deși am mâncat cartea, școala nu ne-a prea pregătit pentru lumea aceasta.  Nu am învățat despre economia de piață și nici despre PC-uri. Ca să avem un job bun, trebuie să ne străduim să ținem pasul.  Și e al naibii de complicat. Voi aveți tehnologia în sânge, gândiți mult mai liber, aveți curajul și inconștiența tinereții. Ceea ce pentru voi e simplu și firesc, pentru noi este uneori o provocare. Nu o spunem cu invidie sau cu părere de rău, dimpotrivă, este un motiv de mândrie pentru noi.
Vrem să vă cunoaștem prietenii. Să nu credeți că spionăm. A trecut vremea când ne îngrijoram la gândul că vă învârtiți în anturaje proaste. Dar suntem departe de voi, iar într-o zi nu vom mai fi deloc, și vrem să ne asigurăm că aveți în preajma voastră oameni pe care vă puteți baza, care, ca și noi, vor veni să vă fie alături, la bucurie sau necaz, la orice oră din zi sau din noapte.
Ca să ne învingem timiditatea. Copii fiind, ați crezut că noi avem toate răspunsurile, că nu ne este teamă de nimic și că putem rezolva orice problemă. Ați aflat deja că lucrurile nu stau chiar așa. Poate ați sesizat că avem și momente de stinghereală. Ne e teamă că ați putea socoti că suntem deplasați, plictisitori și demodați. Uneori mergem pe vârfuri și ne tragem un pas înapoi. Alteori ne facem curaj și scriem pe blog.
Ca să ne dovedim nouă că suntem încă tineri. Știm, ca și voi, că lucrul acesta nu este 100% adevărat. Dar este greu să accepți că anii au trecut. Realizăm asta doar când vă avem lângă noi. Atunci devine evident că, dacă voi ați crescut, noi în niciun caz nu am stat pe loc. Ne imaginăm că, dacă respirăm parfumul tinereții voastre și luăm cu împrumut lucruri pe care le faceți voi, timpul va fi mai îngăduitor.
Pentru că ne place lumea voastră. A VOASTRĂ. Spunem lucrul ăsta de câte ori avem prilejul. Și o mai spunem încă o dată, chiar dacă ne repetăm.  Lumea în care trăim este lumea voastră. Nu e o lume perfectă, dar voi, doar voi, puteți face lucrurile să se miște. Oricâte piedici vi se pun – vă dăm dreptate, destul de multe – nimeni nu vă poate împiedica să visați și să prindeți aripi. Avem  încredere deplină în lucrul acesta. Și respirăm și noi, alături de voi, speranță și dorințe. Și visăm.
Pentru că suntem copii în sufletul nostru.  Și ne plac jucăriile voastre cele noi. Și tânjim după ele și după plăcerea jocului. Știm că este greu să ne explicați că domeniu și host nu este același lucru. Poate nu aveți răbdare să ne arătați cum se pune un link, cum se inserează o poză sau cum ar trebui să ne promovăm. Internetul are încă multe secrete pentru noi, dar vreau să vă spun și eu unul. Întrebăm doar după ce ne-am chinuit să facem lucrurile astea singuri și când ultima salvare sunteți voi. Poate nu aveți timp sau sunteți prinși cu ceva mai interesant, dar vreau să vă rog să nu ne ignorați în clipele de derută. Vă amintesc că și noi am croșetat rochițe pentru păpuși, ne-am târât pe covor, ne-am înghesuit în cazematele voastre, iar uneori, când ne-ați servit o cafea sau un ceai, am băut, din căni minuscule, cele mai dubioase combinații.
Nu în ultimul rând pentru că vrem să fiți mândri de noi. Avem nevoie de asta. Nu putem să vă oferim bucuria că am escaladat Everestul și nici pe cea că am revoluționat medicina. Suntem limitați în preocupările noastre. Dar avem blog și asta ne face să sperăm că ne considerați destupați la minte. Ne amintim toate sentimentele pe care le-am încercat când ați luat premiu, ați câștigat vreun concurs sau, pur si simplu, când pentru orice alt motiv ni s-a părut că sunteți cei mai grozavi copii din lume. Este senzația aia când simți că inima îți iese din piept și sufletul pare să explodeze de fericire. La o scară mai mică vrem să împărțim lucrul ăsta cu voi.

Dedic acest articol tuturor părinților care au blog, tuturor bloggerilor care își vor încuraja cândva copiii să scrie și mai ales copiilor care nu s-au simțit stânjeniți de prezența noastră pe internet, ne-au susținut, ne-au ajutat, ne-au corectat și ne-au lăsat să împărțim cu ei plăcerea de a așterne pe monitoare povești.
Răspunsurile îmi aparțin și sunt, evident, subiective.
______
Încă mai puteți comenta la articolul  care mi-ar putea aduce ca premiu multe cărți (numărul de comentarii are 50% pondere în evaluare).

56 thoughts on “Mamă de bloggeriță

  1. petalacalatoare

    Iar ai reusit să mă emoţionezi, Sonia! Băiatul meu e mai tehnic, aşa, nu i-a plăcut niciodată să scrie şi nu e blogger (sau nu încă), dar tot e mândru că mama lui e bloggeriţă şi mă ajută pe ici pe colo prin părţile tehnice, chit că-şi dă ochii peste cap a disperare că nu pricep ce-i ăla un cod HTML :))
    M-a întrebat cineva ce-mi veni cu blogul ăsta şi de ce o fac. O fac în primul rând pentru că-mi place şi în al doilea rând pentru că a mă menţine cât pot de prietenă cu internetul ăsta şi cât pot de “la zi” în domeniu, mă face să mă păstrez contemporană cu copilul meu. Având preocupări comune, sau măcar apropiate, distanţa dintre noi se păstrează minimă.
    O zi frumoasă să ai!

  2. Tatiana DUMITRASCU

    A.D.I.-Sonia,tocmai te luam la rost acum cateva minute,stii tu la ce ma refer, ai toate motivele sa fii mandra si sunt convinsa ca si Anca e mandra cu asa mama si in special pentru relatia dintotdeauna dintre ea si voi, ca parinti.Pacat ca nu putem si noi mai mult, precum japonezii, fara sa fim considerati ridicoli.Dar exista produse gen NU SKIN.Daca e ceva ce regret in viata asta, e faptul ca nu am mai multi copii, macar 5-6….

  3. adriana florea

    Si celor fara blog??? …sa-si faca???
    Si ce ce nu “ca sa interactionam cu voi” copiii nostrii dragi, ramanand valabila paradigma “Toata viata invatam!” , pentru ca, campurile de investigatie de pe frontiera stiintelor este infinita…
    Succesuri!!!

  4. @adriana cred ca si blogging-ul asta trebuie sa aiba un sens fiecare. unii oameni pur si simplu nu simt nevoia sa se manifeste asa si nu cred ca asta ar fi o problema. mama s-a oprit la un cont de Facebook, mail-uri si Skype. dar prima data le-a accesat tot din nevoia de a tie legatura cu noi, care eram departe de casa.

      • cu mare drag (sa stii ca v-am devenit cititor de cum v-am descoperit).vad insa aici o alta situatie de care nu aveam habar dar e la fel de interesanta: parinti cu blog, pur si simplu, dar copii mari (despre generatia de mamici si tatici bloggeri cu bebei stiam, dar e alta discutie)

        • Îți mulțumesc. Uite că și părinții trecuți de prima tinerețe scriu. Eu am cunoscut lumea blogurilor datorită Ancăi și blogului ei. Și am avut o urmă de regret, că la vremea când eram de vârsta ei nu exista internet. Mi s-a părut că acum este târziu să mă apuc de scris. Tot ea m-a provocat și m-a încurajat. Și m-a ajutat când mi-am prins urechile, deși cu tehnologia mă înțeleg binișor.

    • Deci tată de Provinciala, ca să o parafrazez pe fiica ta. :) Braşov… oraşul sufletului meu! Eu şi soţul meu am terminat în ’86, pare o veşnicie, dar nu ne lăsăm…

      • cu mare drag (sa stii ca v-am devenit cititor de cum v-am descoperit).vad insa aici o alta situatie de care nu aveam habar dar e la fel de interesanta: parinti cu blog, pur si simplu, dar copii mari (despre generatia de mamici si tatici bloggeri cu bebei stiam, dar e alta discutie)

  5. sunt o mama capoasa, care si-a pus in gand cu ceva ani in urma sa vada cu ce se mananca blogul. am invatat singura prinzandu-mi urechile si intreband peste tot cum se fac diverse chestii, pana m-am lamurit. fie-mea m-a sustinut la inceput si mi-a prins bine, desi ea are preocupari mai putin literare. nu m-am gandit niciodata daca e mandra cu mine din cauza de blog, dar imi place sa cred ca n-o fac de ras :)
    mi-a placut mult articolul tau si m-am regasit in multe din situatii, e greu sa fii mai mult fara ajutorul cuiva cu rabdare…

  6. Tatiana DUMITRASCU

    Subscriu cu tot sufletul meu la ce raspunzi lui”romaniademaine”, mi-e drag de voi.Si nu, nu te cert ca te trezesti greu dimineata, nici ca ma lasai sa vorbesc singura pe strada in timp ce tu mai dormeai pe tine ramanand la 20 de pasi in urma pana te recuperam.Ba chiar nu te mai cert deloc ca vad aici muult mai mult optimism.Poate e timpul sa-mi fac si eu un blogg?Numai ca , poate n-ai sa crezi dar mi-e teama ca nu mai sunt atat de consecventa.In rest , ramane cum v-am stabilit.Musai, nu admit scuze si motivatii.

  7. Dragă Sonia, cred că ai omis cel mai important motiv dintre toate: fiindcă avem – încă mai avem! – ceva de spus. Util, plăcut sau o combinaţie a celor două, dar important e că avem de oferit. Şi sperăm că ei, copiii noştri de oriunde, au cel puţin curiozitatea de a vedea ce anume se ascunde printre gîndurile noastre întruchipate în cuvinte.

    Cu asta, declaraţia ta cred că e aproape de perfecţiune şi asta doar fiindcă perfecţiunea nu există ci e doar un ideal. :)

    • Perfecțiunea nu există, adevăr grăiești, iar omisiuni sunt mai multe. Dacă aș rescrie astăzi articolul ar arăta altfel. Am eu am un defect. Scriu, public și la revedere. Nu prea stau să mă gândesc și să analizez. Altfel… nimic din ce scriu nu ar vedea “lumina” internetului vreodată.

  8. Sarut mana, mi-am dat seama ca a-ti trecut prin Brasov dupa noi. Pana in Predeal noi dadeam nasului doar 5 lei. Predealul, Branul si cabana Trei Brazi sunt locurile de referinta ale T.C.M.-ului nostru. Ne-am format la fel si preferand sa ramanem in tara ne-am crescut copii la fel. S-au format si au ramas si ei aici astfel incat iata-ne blogari fara (???) voie. Provincia(la) noastra este Constanta, dar saptamana aceasta suntem in Bucuresti, in vacanta la copii. Sotia-sibianca pana la facultate, preda la un liceu in Constanta, asa ca profitam de o mica vacanta si mai haladuim prin capitala. Promit sa tinem legatura, daca sunteti de acord. O zi buna, mergem la Patrarhie doar suntem in post!.

    • Și T.C.M.-ul nostru umbla tot prin locurile alea. Și tot cu nașul. :) Și noi am preferat să rămânem în țară. Fata noastră este la Timișoara. Cu siguranță că vom ține legătura acum când am descoperit că ne leagă T.C.M.-ul din Brașov și pasiunea târzie pentru blog. :)

  9. Cudi

    Desi eram adaugata in grupul bloggeritelor de mai multa vreme, azi nu stiu ce mi-a venit sa dau click pe el. Am vazut ca se completeaza un document google, am intrat, bifat si eu cu prezenta. Apoi ma uit mai sus sa vad si eu cine mai este de prin Hunedoara, de prin Deva, imprejurimi. Fix deasupra mea:Hunedoara! Imi sta inima-n loc. Ma uit mai bine: Sonia! Multe coincidente pe metru patrat in ultima vreme :p. Sa fie si telepatie, empatie, ori pur si simplu hazard. Cum ar fi, ma bucur nespus. In alta ordine de idei, simtca si eu sunt mamicade viitoare bloggerita. :)

  10. ghindaa

    Ce sensibil ai scris! Cu siguranţă generaţia de părinţi cu blog de acum va fi extrem de informată peste 15 ani şi chiar va putea să îşi ajute mai mult copiii, promovându-i. Iar pentru copiii deja mari ar trebui să fie o încântare să îşi citească părinţii. Poate mai văd şi dincolo de rânduri.

    • Cine ştie ce va fi peste 15 ani şi ce minuni vor mai apărea? Important este pentru un părinte să ţină pasul cu lumea şi să nu rămână agăţat de timpurule în care el era cel modern.

  11. M-a emotionat articolul tau. Sunt si eu mama de blogger sau mai degraba pseudoblogger, pentru ca, impulsionat de activitatea mea din online, s-a decis sa isi faca blog, a scris 7 articole, dupa care s-a plictisit si a spus ca nu este de el aceasta treaba. Oare se pune? :))

    • Păi, zic eu, este bine că a încercat. Şi dacă nu i-a plăcut nu este un capăt de lume. Sunt convină că îşi va găsi alte activităţi interesante şi pe placul lui.

  12. IANA

    Sunteti voi mame de bloggerite,dar ce parere aveti daca eu sunt bunica de bloggerita si de viitoare bloggerita ?
    De ce ?
    Din aceleasi motive,enumerate de prietena mea Sonia mai sus….
    Va pup.
    Numai bine ,fetelor.

  13. Mulțumesc mult Sorana. Mă onorează aprecierea ta. M-am bucurat mult că articolul a fost bine primit, nu pentru “glorie”, chiar nu caut așa ceva. Fiica mea, după ce l-am publicat, mi-a spus că este cel mai bun articol pe care la citit în ultima vreme. Și a adăugat, nu al tău, vorbesc de ce am citit pe la alții. A exagerat desigur, dar pentru mine, mama ei, a însemnat enorm. Nu e ușor să ținem pasul cu copiii noștri. Dar o facem pentru că vrem să fim cât mai aproape de ei toată viața.

  14. Pingback: Cel mai și cel mai… | blog de iarnă (și nu numai)

  15. Sonia, ai dreptate sa recomanzi articolul asta. E intr-adevar impresionant. In primul rand prin felul in care vorbesti despre tine, prin asumarea slabiciunilor, prin minunile pe care nu le spui despre tine, dar se vad la fiecare cuvant. Ti-am mai spus, nu o data, dar zau, nu pot face altfel decat sa ti-o spun: admir femeia care esti.

    • Sonia

      Mulțumesc Dana. Este articolul cel mai drag mie, scris într-o seară, pe nerăsuflate și fără să mă fi gândit vreodată la subiectul ăsta.

  16. Parinti cu blog. Mi-au trebuit doi ani sa-mi fac curaj sa-mi fac blog. Fara sustinerea fiicei mele nu cred ca se materializa visul. Mi se pare grozav si cred ca ai dreptate, este modalitatea in care, parinti si copii, umar la umar, merg mai departe. Candva eu o ajutam sa eu inteleaga lumea, acum ma ajuta ea sa ma adaptez lumii in continua schimbare. Frumos articol!

    • Sonia

      Mulțumesc Roxana. Îmi aduc aminte că după ce s-au anunțat rezultatele la concursul la care am participat amândouă, cineva pe Facebook a comentat “mama mea e cea mai tare”. M-a impresionat mult. Am bănuit că fiica ta a fost cea care a scris cuvintele acelea. Mă bucur pentru voi și pentru relația voastră.

  17. Pingback: 100 | blog de iarnă (și nu numai)

  18. Pingback: Ce-am fost și ce-am ajuns | blog de iarnă (și nu numai)

  19. Pingback: Povestea continuă | blog de iarnă (și nu numai)

  20. Pingback: competitie anuala de blogging | Interviu cu Sonia Spatariu, autoarea blogului “Anotimpuri”

  21. Pingback: Cel mai…

  22. Pingback: Cel mai și cel mai…

  23. Pingback: Ce-am fost și ce-am ajuns

  24. Pingback: 100

  25. Pingback: Povestea continuă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>