13 Oct 2014

Îmi vinzi gogoși, doamnă

16 Comments O lume nebună, Personal

noÎmi vinzi gogoşi, doamnă şi oricât de poftă mi-ar fi de dulce la ora aceasta târzie din noapte, dă-mi voie să te refuz. Le-ai pudrat cu vorbe mieroase şi le-ai plămădit, ca un adevărat psiholog, din fapte care mă preocupă şi pe mine, dar nu, nu le vreau, nu ţi-au ieşit pe gustul meu.

Nu suntem la fel, doamnă şi când spun asta nu mă refer la faptul că eu nu port tocuri fine, nu îmi agăţ pe braţ poşete de mii de euro şi nu candidez la preşedinţie.  Nu ţi-aş putea reproşa asta. Cum nu îţi pot imputa nici măcar faptul că tu, cea care îmi vorbeşti despre familie, nu ai copii şi nici soţ. Ne purtăm crucea fiecare după cum am primit-o (sau ne-am ales-o?) şi cred cu tărie că este pur și simplu treaba fiecăruia cum îți croiește viața. Vreau să îți spun însă că tu nu pari că ai înțelege lumea mea. E adevărat, nici eu pe a ta s-ar putea să nu o înțeleg.

Îmi spui că trăim într-o societate dominată de bărbați și că ne este greu să răzbatem și noi, reprezentantele sexului frumos și slab, acolo sus unde au ajuns ei. Îți dau dreptate. Îmi vorbești despre mentalități, despre schimbarea lor și mă chemi, alături de tine, la luptă. Este corect ce spui și de această dată, dar lupta ta nu este și lupta mea, pentru că nu știu cum, în timp ce te citeam, mi-am amintit o vorbă pe care am auzit-o undeva, nu știu unde. Cică sărăcia prostește. E trist, nu-i așa? Tocmai de aceea mi-ar fi plăcut, mai degrabă, să îmi spui cum te-ai gândit tu să scăpăm de mizerie și de prostie. Nu se numără printre prerogativele președintelei să contruiască fabrici, uzine și școli? Știu doamnă (și chiar mă mir că mai toți candidații uita asta), dar stă în puterea lui să întoarcă din drum legile rele și să desemneze un prim ministru bun. Așadar, ca să avem puterea să ne schimbăm (femei sau bărbați, căci cu mentalitățile nu stăm prea bine nici unii și nici alții) ne trebuie un pic de știință de carte, doamnă. Și poate și un stomac un pic mai plin.

Îmi povestești despre carieră și despre cum aș putea să o împac pe ea, cariera, cu familia și multele mele responsabilități. Mi-ar fi plăcut să o numești ocupație căci cele mai multe dintre noi muncim în fabrică, la bandă sau pe șantier. Și ca să facem “carieră” în domeniile astea (că doar nu suntem o țară doar de juriști, cercetători sau politicieni, lucru perfect normal și de loc rușinos dealtfel) ar trebui, mai întâi, să avem locuri de muncă și, bănuiesc că nu-ţi spun o noutate, nu prea avem. Știu, nu e treaba președintelui, dar nu ar fi fost mai bine ca în loc să îmi scrii mie, să le scrii ălora a căror treabă e?

E tărziu, doamnă și mâine și eu mă scol de dimineață (și da, ai dreptate, pentru a munci de două ori mai mult) așa că nu o să mă mai lungesc cu scrisul. Își voi spune doar că încercarea ta de a-mi zgândări orgoliul de femeie care vrea mai mult (și te asigur că vreau) într-o lume dominată de bărbați, nu prea a reușit. Căci înainte de a mă luta cu ei, trebuie să mă lupt cu multe alte lucruri (taxe, impozite, minciuni și impostură, în mai puține vorbe cu lumea asta cu fundul în sus). Așa că nu te baza pe votul meu. Și nici pe al celora pe care i-ai pus la zid.

Îmi vinzi gogoși, doamnă și nu e frumos ce faci!

Promisiune încălcată
Sunt pe aici
Tags: , , , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

16 Responses to “Îmi vinzi gogoși, doamnă”

  1. Răspunde Poteci de dor says:

    Ahh…. doare, măi Sonia… şi nu mai cred în leacuri miraculoase…

  2. Răspunde Adriana says:

    Pe mine mă ingrozeşte perioada asta. Pană pe 16 noiembrie ni se vor vinde multe, multe gogoşi, iar după va rămâne doar praful mincinos ..in aer.

  3. Răspunde Iuliana says:

    Mie nu-mi vinde nimeni nimic pentru ca nu-i bag in seama pe niciunul. Nu ma uit la tv iar in presa ocolesc titlurile politice. Nu ma intereseaza si gata.
    Atatia ani am votat sa fie bine si nu stiu cum s-a facut ca tot prost a iesit. Asa ca am decis ca anul asta sa-mi vad strict de viata mea si de treaba mea. Ca daca nu vad eu, niciunul dintre cei votati sau nevotati nu se preocupa.
    Da, stiu ca atitudinea mea e condamnabila social, dar e foarte sanatoasa pentru psihicul meu. Ca nici de asta n-are grija nimeni in afara de mine.

    • Răspunde Sonia says:

      Iuliana, nici eu nu mă uit în mod special. Dar fără să vreau aud şi citesc. Cât despre mersul la vot, la ultimele alegeri nu am vrut să merg. Şi m-a certat copilul. Şi i-am dat dreptate. Ăia care votează prost merg mereu la vot.

  4. Răspunde mihaela pojogu says:

    Mie mi s-a facut dor de gogosi adevarate ca pe astea electorale nu le-am crezut in veci…

  5. Răspunde Margeluta says:

    Si de-ar vinde gogosile astea doar ea! Campania electorala de anul asta mi se pare printre cele mai urate si murdare pe care le-am vazut vreodata!

    • Răspunde Sonia says:

      Din păcate noile evoluții confirmă ceea ce spui tu. Mi-e din ce în ce mai greu să diger ceea ce ni se sevește începând cu micul dejun și terminând cu cina.

  6. Răspunde Roxana says:

    Despre femeile puternice am scris si eu. Nu sunt deloc puternice. Sunt doar alergate, pe toate fronturile: carieră și familie. Dacă mai sunt și mame, greu îmi este să cred că mai au timp de sală, coafor și ce or mai visa la concurență cu ședințele cu părinții, ore de engleză, tenis, balet, asta doar dacă bugetul le este destul de generos. Altfel, mai trebuie să facă și echilibristică contabilicească, încercând să vadă ce economie pot să facă dacă luna aceasta vor tăia gogoșarii în favoarea baletului, sau va sării peste o lună la întreținere ca să-i poată cumpăra copilului nu știu ce blugi la care visează demult.
    http://calatorprintaramea.wordpress.com/2012/02/04/despre-putere-la-feminin/

  7. Răspunde TATIANA says:

    Ce-i de facut?Mai avem o alta sansa decat sa ne facem bagajele si sa plecam ….in Cuba? E lehamite dar asta nu rezolva nimic. Am putea sa ne mobilizam si sa-l votam pe Funar? Dar n-o avea si el niscai cadavre ascunse pe undeva? Saraca tara bogata!

    • Răspunde Sonia says:

      Bănuiam că va fi o luptă pe viața și pe moarte, dar nicio clipă nu mi-am imaginat că se va ajunge aici. Cât despre emigrat… păcat că nu mai sunt tânără.

  8. Răspunde O fata says:

    Vina e a noastra, da, ar trebui sa protestam si sa ne revoltam mai mult decat in scris sau prin marsuri organizate…doar ca ne lipsesc liderii adevarati. Mi-e dor de Horea, de Vladimirescu, de Cuza. Mizerii erau si pe atunci.

  9. Răspunde Razvan Ianculescu says:

    Vanzarea gogosilor este o activitate legat de care se prind tot mai putini. Se face cu atata finete in ultimii ani incat a devenit parte “normala” a realitatii.
    Sigur, noi suntem atat de relaxati la gogosi incat nici macar nu ni se mai pare o chestiune grava. Noi, cei multi.

Leave a Reply