Am citit de curând un articol în care se vorbeşte despre şcoală şi de despre faptul că ea este cea care pregăteşte copiii pentru eşec. Nu voi relua ideeile din articol care, în cea mai mare parte, sunt de bun simţ, vreau însă să atrag atenţia că în toată această mare de nemulţumiri faţă de sistem sau de dascăli uităm, adeseori, că drumul spre eşec este croit şi de părinţi pentru copiii lor. Uneori avânt la bază doar bune intenţii.
Pentru că am pomenit de bune intenţii, vă voi spune de la început că nu voi vorbi despre părinţi nepăsători sau neştiutori (deşi subiectul ar fi interesant şi ar merita o dezbatere amplă), ci despre cei cu un nivel de trai decent, o pregătire satisfăcătoare spre foarte bună şi animaţi de dorinţa de a le oferi copiilor cărora le-au dat viaţă un viitor cât mai bun. Şi mai vreau să subliniez un lucru: nu vreau să dau sfaturi nimănui. Voi enunţa doar câteva lucruri pe care de-a lungul timpului mi le-am spus mie în încercarea de a fi un părinte bun. Uneori am reuşit, alteori m-am luptat cu demonii prezenţi şi în mintea mea, câteodată mi-am păstrat echilibrul, dar am mai şi greşit. Nu am fot un părinte perfect, dar m-am străduit.
Aşadar, mi-am dorit mereu să nu uit următoarele:
- Un copil nu poate excela la toate materiile. E absurd să ne dorim (deşi o facem cu ardoare) ca odrasla proprie să aibă talent şi la muzică şi la desen şi la calcul.
- Comparaţiile cu alţi copii sunt dăunătoare. Cum noi adulţii nu suntem la fel nici cei mici nu sunt întru totul asemănători fiecare având ritmul său, înclinaţiile sale şi, mai ales, personalitate proprie. Nu spun să ne aşezăm copilul în centrul universului şi să nu ne pese de ce se întâmplă în jurul lui, spun doar să fim moderaţi în ceea ce priveşte poziţionarea lui în raport cu colegii sau prietenii de aceeaşi vârstă.
- O notă proastă, o boacănă sau un eşec de moment pot avea şi cauze care să nu fie legate de aplecarea spre studiu sau de bunăvoinţă. Luaţi în calcul oboseala, emoţiile şi, de ce, o stare de moment. Numai identificând cauzele pot fi combătute efectele.
- Nu scuzaţi greşelile copilului aruncând vina pe cei din jurul lui. Va învăţa şi el, foarte repede, să facă la fel.
- Nu-i rezolvaţi temele, nici măcar pe cele de la Lucru Manual (sau poate acum îi spune altfel?). Știu că e grozav ca cel mic să se prezinte la școală cu cea mai bună lucrare, dar dacă realitatea este alta nu veți face decât să îl învățați să își fure singur căciula.
- Nu obligați copilul să gândească la fel ca voi. Oricât îi veți spune că ați avut cîndva, chiar și voi, 8 ani, 10 ani sau 15, va trebui să se convingă singur de unele adevăruri. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că vremurile, ne place sau nu, s-au mai schimbat.
- Dacă puteți să-i satisfaceți mofturi și capriciile, eu zic să nu ezitați gândindu-vă că veți face din el un răsfățat. Evident trebuie să aveți, la rândul vostru, pretenții de la el. Cu cât va învăța mai repede că nu poate primi totul fără să ofere nimic, cu atât lucrurile vor merge mai bine.
- Sădește-i dragul de carte și de învățătură. Știu, este greu, dar poate că exemplul personal ar putea fi de ajutor. Nu-l îndepărta nici de tehnologie. Până la urmă vremurile sunt strâns legate de ea.
- Un copil nu este proiecția noastră în viitor și de aceea el nu va trebui să reușească în locurile în care noi am dat greș. Frustrările noastre nu ar trebui să aibă loc în evoluția lui.
E posibil să fi uitat multe din lucrurile pe care mi le spuneam acum niște ani, așa că voi rezuma totul foarte simplu: şi în cazul creşterii şi educării unui copil drumul spre iad poate fi pavat cu bune intenţii.
9 thoughts on “Drumul spre iad este pavat cu bune intenții”