Descântece

magic_spell_by_foreverartsCă eu nu cred în boscoane, horoscoape, preziceri, descântece, ghiceli în cafele şi alte alea, am mai scris pe aici, pe blog, de mai multe ori (cred). Şi totuşi, astăzi o fac şi, mai mult decât atât, parcă aş vrea ca toate prostiile astea să aibe un sâmbure de adevăr, iar eu să fiu foarte pricepută în domeniu astfel încât să obţin rapid nişte rezultate notabile în probleme care au devenit (cel puţin pentru mine) foarte, foarte supărătoare. Cel mai uşor mi s-ar părea să prestez în zona în zona descântatului. Ce poate fi atât de greu să stingi nişte beţe de chibrituri aprinse (că de unde cărbuni?) în puţină apă neîncepută şi să borboroseşti câteva cuvinte pline de tâlc? Să facem deci un exercițiu de imaginație și să vedem către ce lucruri mi-aș îndrepta, mai întâi, atenția.

Păi primul și primul ar fi, obligatoriu, un descântec de potolit canicula. Sau, în variantă redusă, unul care să aducă în stație, la momentul potrivit (adică ăla în care mă aflu eu acolo) un autobuz a cărui instalație de aer condiționat să funcționeze. Altfel, parol, simt cum mi se lichefiează creierul și nici măcar de lucrurile la care mă pricep nu mai sunt în stare, d-apoi de chestii din astea complicate cu borboroseli.

Ar urma descântecul pentru eradicat prostia. Și a mea, și a mea, când este necesar… M-am săturat până peste cap de tot felul de discuții savante, de părerologi și “politologi”, de “aşa e cel mai bine pentru că ştiu (cu variantele am auzit sau cred) eu.

Ar fi interesant şi un descântec pentru eliminat lenea. Nu în totalitate că cică ea n-a omorât pe nimeni şi câteodată mă mai dedau şi eu la o astfel de activitate. Dar măcar 90% parcă ar fi bine. Că prea se plâng mulţi că nu au şi că nu li se dă. Ori asta cu nu ni se dă, eu nu o pot pricepe veci pururi.

Nu în ultimul rând aş face un descântec pentru sănătatea conturilor de Facebook. După ce prin metode mai puţin ezoterice (unfriend, hide post, unfollow) am scăpat de tot felul de ziceri pline de miez (gen acelea ale lui Poptamas), acum mă lupt cu nişte gif-uri stupide.

Şi de descântat aş tot descânta, până mâine dimineaţă cred. Dar ceasul rău (aoleu, parcă nici în ăsta nu credeam) m-a potcovit cu un accident casnic: mi-am ars degetul arătător de la mâna dreapta. Să fie semn că ar trebui să stau prin bucătărie mai des și nu doar pentru a-mi lua un pahar cu apă? Nu știu, dar eu am nevoie de degetul ăla ca de aer! Cum o să mă descurc oare mâine la birou? Dar sâmbătă când o să am de gestionat un eveniment greu? Apropo, nu știți un descântec care să fie bun să-mi treacă de arsură? Deocamdată am încercat (cu ceva rezultate mulțumitoare) cu Ihtiol! :)

Au mai descântat: Dana, Rudia Sparks, Roxana  (în curs de actualizare) :)

8 thoughts on “Descântece

  1. Dana

    Poţi încerca să pui puţină miere de albine, sau ulei de sunătoare (pe arsură, mă refer). Mulţumesc pentru că, în ciuda accidentului, ai participat la descântec! :)

    • Sonia

      Cred că îţi dai seama de sacrificiul făcut! Mă doare atât de tare că nici ardei umpluţi (cum îmi propusesem) n-am mai făcut! :) :) :)

  2. Mi-ai dat niște idei pentru descântece! Una a fost anticipată! :lol:
    Despre „deșt”..mă abțin, nu de alta da-s nepermis de creativă în seara asta și mi-i că mi s-a-ntoarce! :-))

  3. Pingback: Descântec de prostie! | Blog neinspirațional

  4. Pingback: Descântec de gură rea | calatorprintaramea

  5. Îmi pare rău că te-ai accidentat. Cum în ultimele zile și eu am pățit cam la fel, adică din două în două zile îmi frigeam niște degețele, prin rotație ca să nu mă plictisesc cu oblojitul. Eu am recurs la Fenistil (cel pentru arsuri ușoare) și să știi că este bun. Acum tronează pe birou lângă laptop să-mi fie la îndemână.
    Mă interesează descântecul pentru eradicat prostia. Crezi că ar da rezultate, spus de câteva ori pe zi ?

  6. Pingback: Descântec | La capatul curcubeului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>