Dacă ar fi să împodobesc în seara asta pomul de Crăciun, aș alege un decor monocolor. I-aș atârna pe ramuri cireșe. Două câte două, perechi ce se privesc parcă în oglindă și suflete gemene ale unor vârste foarte diferite, dar care îmi aparțin.
O cireașă ar aduna în rotundul său copilăria și cireșul din grădina de la drum. Plăpând, dar timpuriu, pe care îl așteptam în fiecare an, cum altfel decât… ca pe un cireș copt. Spre izbăvirea leului pe care îl foloseam în fiecare dimineață, ca să cumpăr o chită cu zece rumene fructe, de la o bătrânică mereu prezentă în colțul străzii, cu o tarabă improvizată direct pe trotuar, dintr-un ziar. Și tot în miezul ei și al unei copilării pe care o revăd ca prin vis, se află ascunși Cireșarii. Darul fabulos de Crăciun, al unui an al cărui număr nu mai știu să îl spun.
Alta ar mirosi ca florile mame ale cireșilor din Nago, cei dintâi din lume care înfloresc în fiecare primăvară. Miros dulce-amar de vremelnicie. A lor și a vieților noastre pe acest pământ. O cireașă cu iz de melancolie, al cărui cerc imperfect este croit din anii mei.
Așa aș face dacă aș împodobi în astă seară bradul, dar cum lucrul acesta nu se întâmplă niciodată înainte de Ajun, mâine s-ar putea să îmi doresc alt decor.
Dacă ar fi ca tu, în seara asta, să faci pomul de Crăciun, ce i-ai așeza pe ramuri?
Cireșe în decembrie? Poate vi se pare ciudat, dar de veți căuta, veți afla și alți culegători. Aici.
Să știi că nu-i o întrebare grea. Deunăzi am trecut pe lângă un studio foto și-am realizat că, de-aș mai avea vreme, mi-aș face globuri cu fotografiile dragi în ele. Poate la anul.
”O cireașă ar aduna în rotundul său copilăria” – cât poate fi de fain rotundul acela!
La mine a facut deja Daria bradul si l-a impodobit pe gustul meu, alb-albastru
Mi se pare perfect, dar daca ar mai trebui, asa ceva as mai adauga
Nu sunt vreun pofticios, mâncarea nu-i vreun hobby pentru mine. Însă cireşe aş mânca şi cu sacul. Pân-aş pocni de burtă !
Păi, ți-aș zice, da’ vreau să fie o supriză chiar și pentru mine. M-am decis să renunț la globuri și să improvizez. Așa că, dacă ai răbdare până pe 24, îți voi arăta ce-am pus în brad.
Si noi renuntam la ornamentele traditionale anul acesta. Am decis sa facem niste globulete si alte chestii, impreuna cu feciorul nostru, din hartie creponata, fundite si alte minuni. Inca ne gandim la o tema pentru DIY-ul nostru, dar sigur va iesii ca lumea. Eu as merge pe ceva tipic britanic, nu atat sobru cat mai degraba gen Irish fairytale… Nevasta-mea, bine-nteles, vrea funde rosii, globuri cu sclipici si ingerasi aurii. Numai baietelul nostru asteapta ceva nou de distrus… :)))
Daca ar fi sa imi impodobesc bradul (din nou), cred ca as lua SuperBloggerii si i-as agata pe fiecare in copacelul stralucitor. Dar pe tine nu te-as pune pe o crenguta de brad, ci in varf, sa fii steluta cea mai frumoasa si mai speciala!
O cireașă ar aduna în rotundul său copilăria…E poate copilaria insasi, fiecare cireasa sau toate la un loc. Cand spun cirese, gandul imi fuge in copilarie si nu mai vrea sa iasa de-acolo. Ador bradul tau inciresat!
Voi publica pe blog sau Fb o fotografie cu bradutul nostru. E de inteles ca fara globuri clasice din sticla, iar asta din motive de…pikini!
As pune in brad copii mici- mici ca niste spiridusi si m-as juca cu ei toata seara.
Nu văd bine poza. Poate-ai să spui că-s trase prin zahăr, dar eu le văd – cireşele acelea – îngheţate pînă la sîmbure şi mai adînc de atît. Şi ce păcat, că iarna ce le-a cuprins le-a sleit de gust, de esenţă şi le-a lăsat doar o frumuseţe fadă, superficială şi într-un final, inutilă. Touketsu sakuranbo…
Acoperit cu amintiri, voi ieşi afară-n noapte, cu braţele întinse şi ochii la stele, aşteptînd să prind rădăcini, ca prin acea sublimă împămîntare să culeg energia Infinitului şi să pot în sfîrşit lumina în jur Cunoaştere, precum un nemaivăzut brad de Crăciun.
Cred că aş împodobi bradul cu fructe: mere, portocale, nuci şi poate şi cireşe, dacă aş găsi! Nici eu nu l-am împodobit, dar aştept cu mare nerăbdare momentul…
Frumos ce ai scris aici! M-am regăsit printre cuvinte! Numai bine!
Eu l-am făcut deja, dar îmi e mai drag bradul pe care l-am conturat pe perete, din globuri și lipici
[…] cireașă ar aduna în rotundul său copilăria și cireșul din grădina de la drum. - Sonia - (fragment din Cireșe de […]