Astăzi, la 16.30 fix, când mă pregăteam să plec de la birou (fără să fiu prea sigură că vreau să fac asta) am aflat și eu că vine (iar) apocalipsa. De la Adelina. Am rugat-o repede pe Anca să-mi confirme ziua exactă când este planificată și nu am stat să analizez prea mult fenomenul. Pentru că afară tocmai părea că vine potopul. De aici și ezitarea de a-mi părăsi locul de muncă, nu din cauză de hărnicie subită, cum poate v-ați imaginat.
O vreme, preocupată de lucruri mult mai importante (împrumutat umbrelă și făcut planuri de evitat băltoacele care deveniseră de-a dreptul ape curgătoare cu debit în creștere), am uitat de sumbra profeție. Dar o dată ajunsă în autobuz, la adăpost de stihiile naturii, după ce am ascultat cea mai halucinantă conversație din această vară, una în care mai mulți călători îl rugau pe șofer să oprească clima și să dea, dacă se poate, puțină căldură, m-am adâncit în gânduri.
Mi-am amintit că, în copilărie, una dintre obsesiile mele a fost anul 2000. Auzisem, nu știu de unde, că este anul în care lumea se va sfârși. Seri la rând îmi socoteam în minte câți ani o să am atunci și mă cuprindea teama. Inima îmi bătea mai tare, încercam să îmi imaginez cam cum ar veni sfârșitul ăla și mă linișteam oarecum doar când îmi aduceam aminte că evenimentul va avea loc într-un viitor îndepărat (așa percepeam eu timpul atunci). Dar obsesia revenea. Nimeni nu mi-a alungat vreodată temerile. Poate pentru că nici eu nu am cerut lămuriri și nu le-am mărturisit vreodată cuiva. Ba mai mult, la un moment dat, nu-mi mai amintesc prin ce an să fi fost, s-a mai zvonit un sfârșit. Era ceva legat de trei sărbători care picau în aceeasi duminică, era una de primăvară asta îmi amintesc, și un vânticel parcă iscat din senin la orele amiezii m-a făcut să tremur puțin. Copil.
Trecerea anilor a risipit teama. Ba mai mult, bonus, mi-a adus un scepticism accentuat. Nu cred în profeții, vrăjitorii, ghicit, horoscoape, premoniții, chestii paranormale. E cam aiurea alăturarea acestor elemente, știu. Dar nu numai maturitatea (însoțită, se presupune, de mai multă înțelepciune) mă face să nu cred în aceste lucruri. Un rol important îl are și avalanșa de pricepuți în aceste domenii. Sunt scoși de la naftalină tot mai mulți prooroci și apar o grămadă de contemporani înzestrați cu daruri care mai de care mai spectaculoase. Scopul, clar, este unul comercial. În anumite zone ale societății și în anumite conjuncturi chestiunile acestea se vând bine.
Revenind la ziua de mâine, nu am putut să nu mă gândesc că apocalipsa asta pică într-o zi chiar nepotrivită. Va fi puțin exploatată din punct de vedere mediatic, umbrită de alte evenimente care ocupă deja prime time-ul televiziunilor. Este mai ușor, nu, să tragi foloase din certitudinea morții a doi oameni (regele țiganilor și mai nou mama Monicăi Gabor) decât din dispariția ipotetică a populației întregii planete.
Probail articolul meu nu este unul original. Mulți oameni vor fi scris pe tema asta. Și nici unul foarte elaborat, implicațiile unor astfel de fenomene fiind foarte complexe. Dar s-a întâmplat să îmi amintesc astăzi niște trăiri și senzații din copilăria mea. Și să mă întreb dacă un copil din ziua de astăzi, spectator întâmplător sau nu la tot felul de prevestiri sumbre, le percepe ca pe o amenințare. Dacă îl înspăimântă ce aude la televizor și dacă somnul lui este tulburat de imaginile apocaliptice descrise din dorința de a aduce unora mai mulți bani în buzunar.
Mâine o să fie o altă zi glorioasă în care miraculos o să supraviețuim cu toții =))
Se pare că așa fost.
Eu am avut parte din nou de un mic potop. 
Cu siguranţă copiii din ziua de azi nu au astfel de trăiri. Sunt prinşi între servere de jocuri şi semnale de smartphone. O apocalipsă adevărată ar fi căderea internetului.
Îmi aduc aminte, ca şi tine, copii fiind, când ne strângeam seara şi discutam agitaţi despre fenomenul OZN, despre Triunghiul Bermudelor, şi cum ne dădeam fiecare cu părerea…
Adevăr grăiești.
În plus, îmi place să cred că părinții din ziua de azi au grijă să le explice mai amănunțit lucrurile care se petrec în jurul lor. Evitând astfel spaimele și obsesiile copilăriei.
habar nu aveam ca vine iar apocalipsa.Ce-am ratat! :))
Se pare că am ratat-o, din nou, cu toții. Deși ziua încă nu a trecut!
Eeei, mai celebru decat pentru previziuni, Rasputin a fost celebru pentru teribilul delir alcoolic si mirobolantele accese de grandoare :D. Daca stiam din timp mai puneam de o masa apocaliptica, ca orice prilej de sarbatoare, mai ales artizanat de fiinta sus-mentionata, trebuie exploatat fara mila!
Tu-ti dai seama ce generatie plina de noroc suntem noi? Eu nu cred ca-s multe alte generatii care sa fi supravietuit atatea potentiale apocalipse, zau asa :)).
E un personaj interesant Rasputin. De aceea am găsit și o parte bună a mediatizării acestei apocalipse. Am mai aflat despre o latură a personalității lui. Nu știam despre această previziune.
Am avut prea multe deja-vu-uri ca să mai cred că totul e o întîmplare, o aiureală într-o minte de copil. Ceva se întîmplă, cu siguranţă şi modifică prezentul care într-un timp era viitor şi în altul trecut.
Cu cîteva zile în urmă (o săptămînă şi ceva?) am avut o vizită a unui amic care se anunţase că vrea să facem un grătar şi pînă la urmă a dat-o cotită. Dar din ambiţie, seara am luat ultimii doi cîrnaţi din frigider, am aruncat niscai lemne în grătar şi-am făcut focul, perpelindu-i. Apoi, cu farfuria lîngă mine, aşezat cu curu’ pe scară afară, mă uitam pe cer, suspinînd. La un moment dat, văd un avion de linie, deplasîndu-se de la NV spre SE. Toate patru luminile de poziţie erau la locul lor. După vreo două-trei muşcături din cîrnat şi cîteva minute, o lumină strălucitoare de dimensiunea unei stele (care erau cu grămada vizibile pe cer) a trecut cu o viteză imposibilă unui obiect terestru şi fără urma unei comete ori meteorit, de la nord spre sud. După vreun minut-două, o altă lumină asemănătoare a trecut pe aceeaşi direcţie. În clipa aia mi-aş fi dorit să am un bidon de bere alături şi să-mi spun mie însumi:”eşti beat, mă boule, du-te dracu’ şi te culcă!” dar nu aveam. Aşa că am muşcat din celălalt cîrnat şi am continuat să belesc ochii pe cer. În decurs de maxim cinci minute au apărut alte două lumini, cu aceeaşi viteză imposibilă, din direcţii diferite (V-NV->E-SE şi SV->NE).
I-am povestit despre asta “fostei”, care s-a uitat la mine ca la unul “pierdut” fără speranţă, pentru ca acum vreo două zile să-mi spună că am avut dreptate, că a văzut undeva la ştiri despre OZN-uri care brăzdează cerul României.
Acum chestia e că am făcut armata la antiaeriană şi chiar dacă de aproape mi-s chior, la distanţă văd al naibii de bine şi ştiu să fac deosebirea între obiecte, să apreciez distanţe şi viteze. Aşa că, punînd cap la cap o grămadă de informaţii, nu numai în domeniul ăsta dar şi altele aparent fără legătură, se poate ajunge la concluzia că omenirea va suferi o modificare majoră, poate chiar extremă, cît de curînd. Iar acele deja-vu-uri care nu s-au întîmplat pe deplin ar putea fi doar consecinţa modificării trecutului prin salturi din viitor. S-ar putea să ajungem să realizăm că filmele nu au făcut decît să ne pregătească pentru o realitate ulterioară.
Sau poate sînt complet cretin, idiot, imbecil, beat, mitoman şi bat cîmpii în stil mare, precum Rasputin. Ceea ce rămîne de văzut, bineînţeles…
Întâmplare sau nu, am trecut și peste asta.
Și tare mi-ar plăcea să zăresc pe cer ceva care măcar să semene a așa ceva. 
Cât despre OZN-uri, sunt eu Toma Necredinciosul în multe privințe, dar în astea cred.
Omenirea nu se îndreaptă în direcția bună, asta e clar și o modificare extremă nu este de neînțeles. Ce nu înțeleg eu sunt date fixe care sunt periodic avansate.
Aş putea… avansa
şi eu o explicaţie pentru asta: manipularea populaţiei. Fie cu scopul de a-i ţine permanent sub papucul fricii, fie pentru a le netezi circumvoluţiunile stării de awareness – ceva de genul “lupu’, lupu’, lupu’…” de prea multe ori ţeapă şi atunci cînd lupu’ vine cu adevărat, lumea să zică “hai sictir că m-ai plictisit deja cu aburelile tale” şi ca atare să fie toţi victime sigure.
Acelaşi lucru îl cred şi despre bau-baul divinităţii atotştiutoare, atotputernice, care nu face nimic să-i trimită pe criminali într-un stîlp de beton în loc să distrugă o viaţă abia începîndă, pe motiv că “există un plan măreţ pe care noi, furnicile, nu-l putem înţelege”.
Probail că există un adevăr la care nu avem acces. Încă. Cine știe ce generație îl va afla și dacă va fi bucuroasă când se va întâmpla asta.
Din paragraful de mai sus aş exclude cuvintele “probaBil că”. Sigur există un adevăr major şi multe altele mai mici, la care noi – cei neimportanţi în trasarea direcţiei societăţii – nu avem acces. Şi (poate) nu vom avea niciodată.
Chestia asta cu apocalipsa, eu o văd cam ca-n bancul ăsta :
Sir către Lady :
- Lady, știi că e-a treia sâmbătă din lună și, conform obiceiului împământenit de generații în ilustra și nobila noastră familie, de la 20.00 la 20.04 avem programată ședința lunară de sex.
- Da, Sir, știu …
La 20.00 Lady se așează în patul conjugal, ridică puțin cămașa de noapte și desface picioarele conform tradiției strămoșești. Sir vine, se așează deasupra și prestează. La un moment dat se oprește. Lady întreabă :
- Sir, ai terminat ?
- Da, draga mea.
- Atunci : aaaaaahhhh …
Cam așa-i și cu apocalipsa. Știm că se-ntâmplă deși nu o simțim punctual. Dar faptul că nu o simțim nu ne împiedică să spunem : aaaaahhh …, de fiecare dată când e „programată”.
Hai că m-ai făcut să râd. Până și apocalipsa cred că se amuză încă. De aia întârzie și de data aceasta.
Alta apocalipsa ratata, eh… noi sa fim sanatosi sa prindem cat mai multe.
Să fim sănătoși Dana. Cred că măcar una pe an va mai fi prognozată.
In copilarie, dupa ce am aflat ca anul 2000 va aduce sfarsitul pamantului, mi-am spus ca atunci voi fi batrana si nu imi va pasa… Dupa ce sa mai planga o femeie de 30 de ani? gandeam eu, cu mintea de copil… :))
Acum, copilul meu nu mai e copil, deci nu as putea raspunde intrebarii tale… Conteaza mult si educatia, felul in care parintii percep aceste prevestiri… Ionut al meu nu credea nici cand era micut… Si de-o fi sa vie, are vreun rost sa stam speriati? Oricum nu putem schimba nimic…
Așa percepeam și eu vârstele. Cine avea 40 de ani, în mintea mea, era bătrân.
Cum i-am spus și lui Adrian îmi place să cred că părinții din ziua de azi au grijă să le explice copiilor lor toate aceste aberații. Și să îi ferească de spaime și nopți fără somn.
Eu am fost tare dezamagita in 2000…zau asa! Ma asteptasem sa fie ceva cu adevarat apocaliptic , cu artificii de alea de nu a vazut lumea si pamantul…se erupa vulcanii si eu sa arat ca statuia libertatii din New York , cu coronita de aia si cu un sceptru…eheeeiii , imaginatie , nu gluma! Si cand colo , ce sa vezi?in afara de faptul ca am mai imbatranit cu un an si viata mea era un talmes-balmes , altceva nu s-a intamplat! Curat murdar!
Ca să vezi. Nici apocalipsele astea nu sunt ce te-ai aștepta să fie!
Sonia, bine te regăsesc! După ce câțiva ani la rând am tot văzut paradisuri maritime italienești și grecești, o apocalipsă românească mi s-a părut lipsa autostrăzilor (de la noi), murdăria (de la noi) și aglomerația (desigur, de la noi)! Sârbii au autostrăzi, macedonenii au, de asemenea, de restul ce sa mai zic!? Am ales drumul cu mașina pentru a vedea cât mai multe, am și văzut foarte multe așa, dar mie mi s-a părut apocaliptic ca, venind din Thessaloniki întins cu mașina și fără nicio problemă, să pierdem de la Oravița la Cluj…nu, nici nu mai spun câte ore în plus. Azi e 23 august și s-au anunțat explozii solare. Să ne revedem cu bine, ha ha ha!
Bine ai revenit Mirela. Mai jumate de oră și am scăpat!
Deși nu am putut să nu mă întreb după care calendar vine apocalipsa? Și după care fus orar? 
Bărbatul meu avea ceva dubii cu cea din decembrie. Priveam cum ditamai omul educat îşi făcea griji de pierderea posibilităţii de a avea electricitate, comunicaţii şi altele. Deja fabula cum ne vom adăposti şi vom pune pe foc lemne din gard să ne incălzim in iarna geroasă ce ne era prezisă. Eu i-am răspuns câ mâ asez intr-un colt si astept să treacă. Asa şi azi: stau in coltul meu. Te pup, Sonia!
Avantajul de a avea gard. Eu nu am și mai stau și la etajul patru. Dar tot în colțul meu am așteptat și eu să treacă.
Apocalipsa vine inca foarte bine si ar fi pacat ca subiectul sa nu fie exploatat. Intr-un fel e bine ca exista in dezbatere aproape permanenta. Pentru ca ai ocazia sa descoperi gratuit oameni care nu au viziune, oameni mult prea naivi sau pur si simplu slabi. Lucru pe care nu l-ai putea descoperi altfel.
Am fost unul din putinii care a incercat sa demonstreze stiintific faptul ca apocalipsa din 21 dec 2012 a fost o pastila media:
http://ianculescuhimself.ro/ganduri/de-ce-nu-murim-pe-21-decembrie-2012
*vinde
*au incercat
Anul ăsta nu prea le-a ieșit cu mediatizarea. Au fost altele mult mai spectaculoase. Tot niște apocalise, dar mai mici.
Nu știu nimic de această Apocalipsă, doar ce am citit ieri-alaltăieri la Adelina și azi la tine. Nu am tv și în general nu am încredere în presă. Fac dulcețuri, shopping, citesc, tatăl viitorului meu soț e bolnav și-i dau și eu atâta sprijin cât îmi stă în putere… Apocalipsă? Prostii! Și de-ar fi să fie, mă încred în Dumnezeu, nu în mass-media și jurnaliștii ei lipsiți de profesionalism.
Nici eu nu am încredere în tot ce se scrie în ziare sau se vorbește la TV. Dar mai prin câte o noutate de pe internet sau de la știri și am subiect de amuzament. Deși… e mai degrabă râsu’ plânsu’.
Noroc de adelina can aflai si eu. Cum TV n am vara astA o pot ignora cu brio . IAR copiii nu cred as de uite si LA TV as afle. Si oricum cred. A au mai mult discernamant decat adultii.
tu ai ratat apocalipsa, eu am ratat stirea :))
mi s-a parut mie ca mormaie cineva pe tema asta, nu-mi mai amintesc cine, dar stiu ca am ignorat ideea ca pe ceva care nu m-a pasionat niciodata. noroc cu tine ca m-ai lamurit, multumesc :*