Un zâmbet (și temă nouă)

leavingatipCa să nu-mi crape iarăşi capul (căci motive ar fi destule) schimb urgent macazul şi abandonez subiectul pentru care mă aşezasem în faţa calculatorului. De fapt, puţin tot am să îl abordez, dar numai şi numai ca să fac o introducere pentru ce va urma.

Aşadar, tocmai am citit pe undeva că se intenţionează legalizarea (sau reglementarea, că cică n-ar fi acelaşi lucru) bacşişului pe care îl lăsăm (sau nu) atunci când mergem la restaurant. Mi-a crescut tensiunea când am văzut aşa ceva pentru că, vreau sau nu vreau, nota de plată ar urma să se majoreze (teoretic deocamdată) cu 10 procente (întrucât ciubucul destinat chelnerului va fi trecut pe ea). Ei bine, mine nu-mi convine şi ca să plecăm de la premise corecte aflaţi că nu sunt deloc zgârcită şi că prin restaurante umblu mai mult în scop profesional, dar atunci când o fac (fie că e vorba despre faptul că sunt în vacanţă, că iau masa împreună cu prietenii în oraş sau câ îmi comand meniul zilei la birou) vreau să am libertatea de a decide ce, cui şi cât las. Vrei tu stat român să impozitezi toate veniturile oamenilor care muncesc? Perfect, nu vreau să-ți stau în cale! Dar ar fi bine să faci cumva să nu bagi mâna tot în buzunarul meu. Căci pot fi momente când mâncarea și servirea nu mi-au plăcut sau, pur și simplu, nu mai am ăia 10% în buzunar.

Mă opresc aici cu nervii pe ziua de azi și, mai bine, zâmbesc unei amintiri. Una legată, evident, de ciubuc.

Scriam, acum ceva vreme, despre o vacanță începută cu multe peripeții, cea de la Lacu Roșu. Nu știu dacă vă mai amintiți poveștile despre plecarea noastră precipitată (și după o noapte nedormită), despre cele câteva sute de kilometri parcurși și  despre cum am cătat vreo două ore un loc în care să dormim. Ei bine, când a fost vorba de luat masa, lucrurile s-au dovedit chiar ușoare. Deși stațiunea era plină, “restaurantele” erau aproape goale. De ce am pus ghilimele? Pentru că denumirea este improprie pentru locurile în fața cărora am ajuns în fapt de seara și cu stomacul lipit de spate. Amplasate într-un fel de târg (știți și voi, cu siguranță, locurile acelea din stațiuni înțesate cu zeci de construcții, un fel tarabe mai evoluate), aceste “restaurante” erau de fapt niște corturi mobilate cu mese și bănci de lemn, dar la foamea care ne era, cine să mai facă mofturi. Aşa că am intrat într-unul dintre primele, poftiţi politicos (chiar insistent) de doi băieţi care vorbeau destul de aproximativ româneşte. Am avut parte de cea mai dezastruasă servire şi nici mâncarea (ciolan copt, specifică locului) nu a fost senzaţională. Cu toate acestea acolo am lăsat cel mai consistent cibuc pe care l-am dat unor chelneri. Pare ciudat, nu?

Probabil că este ciudat să plătești suplimentar niște servicii proaste, dar băieții ăia doi (despre care am aflat că erau studenți și își făceau bani de buzunar pentru vacanță), așa, vorbind rău românește, uitând să ne aducă tot ce am coandat și fiind la un pas să îmi pună faimosul ciolan în poală, au fost cei mai drăguți și amabili chelneri pe care i-am întâlnit vreodată. S-au străduit, în stilul lor caracteristic, să ne simțim cât mai bine: ne-au indicat masa cea mai bună (care, parol, nu se deosebea cu nimic de celelalte), ne-au spus, complice, că și-au permis să aleagă pentru noi porțiile cele mai generoase, au șters firimituri inexistente, ne-au prezentat stațiunea și locurile care meritau văzute (între noi fie vorba, nu prea multe) și au roit în jurul nostru gata să ne îndeplinească orice dorință. M-au amuzat teribil, ba chiar mi-a fost foarte drag de ei. Și îmi este și acum pentru zâmbetul pe care mi l-au adus pe buze într-o seară a unei duminici ploioase.

10 thoughts on “Un zâmbet (și temă nouă)

  1. vax-albina

    Daaa. imi amintesc de vremurile acelea cand alcatuiai traseul concediului pe blog. Am aflat si eu chestii noi.
    PS Frumoasă povestea cu ciolanul. Credibilă. Dar şi voi tot după ciolan? N-aş fi zis.

    • Sonia

      Şi noi după ciolan! Ştii că tocmai am fost săptămâna trecută la Sibiu. Am apreciat maxim autostrada, dar i-am găsit totuşi un defect: nu trece prin Miercurea, ţara celei mai grozave iahnii cu ciolan de pe planeta Pământ. :)

      • vax-albina

        Hai măi. autostrada? Ciolanul? Spune-mi chestii frumoase sau mai bine te întreb eu: Ai vizitat biserica evanghelică, dar cea franciscană, dar cea calvină? Dar biserica din groapă? Ca să nu te întreb de muzee… S-a stricat lumea, maică :smile:

        • Sonia

          A fost o vizită de lucru. Adică ridicat sora proprie și personală din autogară. Altfel, fiecare vacanță în care drumurile mă poartă prin apropierea Sibiului înseamnă obligatoriu și popas în orașul tău.

  2. TATIANA

    Anul trecut, in Thasos, am lasat 10 euro bacsis celor doi nepoti de proprietar de hotel care erau si receptioneri si serveau si masa de seara si care erau foarte draguti si tot cam la varsta studentiei, ca si baiatul meu care era in State cu “work and travel”, ajutor de chelner.Au fost foarte mirati si nu le venea sa creada. Pai nici in America nu e obligatoriu bacsisul dar e adevarat ca uneori seful de sala precizeza ca zambetul nu e inclus in nota si da, bacsisul il adauga clientul pe nota de plata , in general. Hm!

    • Sonia

      În Austria, la Centimeter, bacşişul este trecut pe nota de plata, deci ce se doreşte acum la noi nu este ceva nou şi ieşit din comun. În schimb în Spania (cel puţin în zona pe care am vizitat-o eu) nu exista noţiunea de ciubuc.

  3. O poveste exact pe stilul meu. Sunt de aprociat oamenii care se straduiesc, chiar daca nu intotdeauna le iese. Dar macar intentiile conteaza si baccisul este pentru ce ti-au facut pentru inima, nu pentru stomac. Plus ca amuzamentul momentului e si el important. In alta ordine de isei, imi place mult tema cea noua. La mine se vad putin cam mari literele, dar cred ca e in functie de browser si de setarile fiecarui computer. Insa e luminoasa, clara si usor de citit!! Sa iti fie de bine.
    Te imbratisez cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge