Obișnuiesc adesea să spun că blogul este casa mea. Una virtuală, desigur, dar tot casă se numește că este. Mi-o doresc primitoare, loc de relaxare, de odihnă, dar și de discuții serioase. Și vă poftesc, adesea, pe toți și pe fiecare în parte, să stăm la o șuetă. În unica ei cameră. Pretențios i-am putea zice acestei singure încăperi, laborator. Simplu și mai pe înțelesul tuturor, cred că i s-ar potrivi, mai degrabă, numele de bucătărie. Una a gândurilor mele. Scuzați deci dezordinea pe care s-ar putea să o găsiți uneori pe aici.
Cum mi-a trecut prin minte să asemăn blogul cu o bucătărie, în condițiile în care ar fi existat comparații mult mai încărcate de poezie sau mai pline de tâlc? Păi ce este un articol scris și distribuit în eter, dacă nu hrană pentru minte, inimă sau suflet? Cel puțin teoretic. Și nu poate fi el considerat, după caz, un aperitiv care-ți deschide apetitul pentru anumite subiecte, un prânz sățios sau un desert spumos? Uneori putem avea o postare ușurică care în niciun caz nu astâmpără foamea, alteori una greu de digerat (și în cazul ăsta nu te ajută nici măcar pilula de Colebil) sau, câteodată, o scriitură responsabilă pentru un gust plăcut (sau amar) care va stărui multă vreme. Cred că v-am convin deja. Asemănările sunt multe și destul de potrivite.
Acum că am stabilit că vă aflați în propria-mi bucătărie, v-ați aștepta să vă dezvălui și câteva dintre rețetele mele favorite. Mmmmm, nu știu dacă sunt o bucătăreasă prea bună. Nu am făcut nicio școală pentru asta și gătesc după ureche. Sau după cum am văzut și eu că fac și alții. Se spune că meseria se fură. Nu sunt de acord cu asta în ceea ce privește activitatea despre care vorbim. Dar, până la urmă, nimic nu este nou sub soare și poate că, fără să vrem, uneori, căutăm surse de inspirați la alții.
Spuneam că gătesc după ureche, uneori fără nicio rețetă, doar înarmată cu inspirația de moment, alteori după o rețetă pe care, de cele mai multe ori nu o respect. Fie nu am toate ingredientele necesare, fie nu am răbdare, fie nu știu cum se execută corect o operație despre care aud prima dată. De cele mai multe ori îmi adun gândurile și încep “procesul tehnologic” fără să-mi fie foarte clar ce va ieși la final. De exemplu, se întâmplă să citesc pe un blog un articol profund care îmi dă de gândit și care mă întoarce pe dos. Idei complexe, observații fine, exprimare elegantă. Iată un turnedo, îmi zic. Și în clipa imediat următoare mă apuc și eu să prepar unul. Pornind de la o altă idee, evident. Altă idee, alte ingrediente. Înlocuiesc pieptul de rață cu un antricot de porc (căci nu-mi place rața și nu am așa ceva în frigider) și până scriu o introducere (că ăsta este unul dintre marile mele defecte, scriu introduceri interminabile) îl las la fezandat (deși asta nu scrie în rețetă) într-un baiț în care am pus, cred eu, destulă sare și piper. Îl arunc în tigaie și mă atac cu râvnă subiectul. Ar trebui să îl frig la foc mediu sau iute, dar fac flacăra aragazului mică pentru că sună un telefon. Când termin de vorbit, constat că antricotul este mai mult înabușit, decât prăjit. Bine că nu s-a ars, îmi spun. Și cum și o parte dintre gândurile mele de început s-au cam muiat, le schimb repede cu altele. Fac asta în timp ce tai ciupercile julien. Aș avea nevoie de trufe și ar trebui să le las întregi. Nu am decât champignon, mă opresc din mărunțirea lor, dar în patru tot o să le tai. Obișnuință veche pe blogul meu, asta cu despicatul firului ciupercii în patru. Acum ar trebui să prăjesc pâinea. Dar mă opresc. M-am întins nepermis de mult și turnedo-ul meu nu seamănă deloc cu ce mi-am dorit eu să iasă. Am făcut, de fapt, o tocăniță. Gust și mi se pare bună. Până la urmă, cititorii mei poate că nu doresc doar bucate sofisticate. Pentru că și lucrurile simple pot fi gustoase. Poate că data viitoare voi reuși și ceva mai elaborat.
Prea multe gânduri și de multe ori prea condimentate cu întrebări, griji, nelămuriri, nemulțumiri. Din când în când am nevoie de un desert. Ceva care să lase oaspeților mei un gust dulce, să le bucure privirea și să îi facă să fie optimiști. Oare de ce să mă apuc? Un text cozonac? Elaborat, consistent și plin de miez delicios. Aș putea încerca. La maia mă descurc. O plămădesc cât ai zice esență de rom. Când vine însă vorba de frământare, lucrurile se complică puțin. Și la deserturi este cu frământat? Parcă nu aș vrea asta. Și abandonez rapid ideea. Nu și maiaua. Mi-au rămas de săptămâna trecută câteva gânduri. S-au uscat și pot face din ele pesmet. Deci savarine să fie! Fac repede aluatul și zâmbesc când îl văd cum crește în cuptor. Oare zâmbesc și cititorii acestui articol? Nu-mi acord prea mult timp pentru a-mi răspunde la întrebare. Zahărul este deja într-un vas, pe ochiul mic, pentru a se carameliza frumos, frișca așteaptă cuminte în poș, fructele glasate stau aliniate. Sunt aproape gata. Aștept doar să se răcească siropul de zahăr ars pentru a putea trampa fiecare prăjitură în parte. Asta mi se pare cea mai grea operație. Prea puțin sirop va însemna o prăjitură seacă, prea mult va face totul grețos de dulce și deloc apetisant. Oare oi fi nimerit desertul ăsta? Va fi cineva care să îl guste cu plăcere și să mă mai și laude pentru el? Va lăsa în urma lui o amintire plăcută?
Mă opresc aici. Pentru că, se spune, vizitele scurte sunt cele mai plăcute. Nu că v-aș da afară, dar știu că aveți și alte case de vizitat. Să nu uitați însă că în bucătăria mea veți fi oricând bine veniți. Și că, întotdeauna, voi pune pentru voi, cu plăcere, bucate pe masă. Nu sunt o bucătăreasă excelentă, dar mă străduiesc.
Să vă fie de bine!
Post scriptum. Se spune că bărbații sunt cei mai buni bucătari. Oare de aceea “greii” blogosferei sunt de sex masculin?
Acest articol participă la duzina de cuvinte, joc al clubului psi.
bucătărie, duzina de cuvinte
[…] scris psi, Sonia, Dan, Some Words, oglinda lui […]
stiu imi place sa mananc dar bucataria este o filozofie in sine, nimic nu poate fi mai plin de talc, fara mancare nu exista viata. Punct
Să știi că este o filosofie. Când crezi că i-ai pătruns mai bine înțelesurile, tocmai atunci se arde friptura.
Aha, de aia n-ai venit tu azi la cafea…aveai de bucatarit?!
Vin mâine. Ce faci bun?
Eu am bucătărit doar virtual!
„Găteala” după ureche e cea mai bună
îți lasă loc de improvizații și surprize. Ce ziceai de savarinele alea?!…
Savarină? Ziceam că mâine îmi trebuie musai una. Știu o cofetărie…..
La tine am savurat cele mai delicioase deserturi …
Mulțumesc! Sper să mai îmi iasă și altă dată.
Esti sora mea cea priceputa (la toate) !
Pe cand un Dobos ?
Exagerezi!
Doboș? Doar de Paște și de Crăciun! 
Nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap sa imi compar blogul cu o bucatarie, poate si pentru ca nu sunt mare gospodina, prepar foarte rar retete sofisticate…
Despre greii blogosferei ma abtin sa vorbesc… Stiu o multime de bucatari mai mici, care scriu aproape perfect…
Nici eu nu fac mâncăruri sofisticate. Poate doar rar, de sărbători. Dar cu asemenea cuvinte ce era să fac? O tocăniță de articole de blog. Și nici asta nu este o idee originală. Am auzit undeva despre tocănița de gazete. Poate la televizor?
Na ! că te-am prins. Și pe tine și pe Scorpio. Vedeți ce se întâmplă dacă n-ați scris duzina cu ochii în DEX așe cum am făcut io ? Fezandarea înseamnă să atârni bucata de carne la vânt. Când o pui în baiț se cheamă că o marinezi. În rest, nimic de zis, e cool că îți poți mobila blogul cum vrei. Mie nu mi-ar ieși așa ceva neam !
Na că ne-ai prins! Dar nu chiar! Fezandat (zice dicționarul) înseamnă când pui carnea (de vânat) la vânt SAU la rece. Asta nu înseamnă că nu am fost cu gândul la marinat. Găteam un antricot normal, nu unul de porc mistreț.
Mea culpa!
Eu stiam doar ca se da carnea la frigider cu ceva boroghine, cateva ore, ca sa se fragezeasca… In rest….
Sonia, ma bucur ca nici tu nu stai prea mult sa descanti prin bucatarie… :)))
St[team odată…
Mi-a mai venit ;i mie mintea la cap, 
Sonia, dragă…nu ştiu ce gândeşti tu dar eu ştiu că ai o autocritică şi un pragmatism perfect. Iar îţi voi spune că la Sb m-am supărat pe introducerile tale lungi, dar ţinând cont de cât de bine îţi găteşti cuvintele încât ne oferi bucate complexe şi savuroase acesta e doar un inconvenient minor. Nu aş spune-o în altă parte, insă. Poate şi pentru faptul, că cel puţin din ultima săptămână din 2013 o tot ţii în surprize culinare de mai ai un pic şi devii Master chef declarat in blogosferă. Eu îţi mulţumesc pentru ineditul şi surprizele din articolele tale, pe care le aştept din ce in ce mai des, chiar dacă uneori mai sar peste ele din neatenţie. Voi veni totdeauna în bucătăria ta, pentru că mie imi plac cursurile bune de gastronomie. Iar eu am nevoie să învăţ de la cei mai buni bucătari.
Adriana, nu-mi aminti de SB. :)) Cât despre Master Chef… nici nu știu dacă vreau asta. Scriu pur și simplu. Scriu pentru că îmi place. Scriu pentru că v-am cunoscut pe voi.
Iar tu… Tu ești mult prea modestă.
Cum crezi ca s-au nascut retelele? Dupa “ureche”, cum spui!
Numai ca e bine sa notezi cam ce ai facut, ca sa poti da reteta si altora caci, banuiesc, tu ve continua la…INSPIRATIE !
Rețetele sunt făcute ca să nu fie respectate, nu? În plus, în ceea ce privește blogul, nu prea funcționează. Ceea ce i se potrivește unuia, categoric nu este bun pentru altul.
sinceră să fiu nu mă pasionează pe mine bucătăritul, mie îmi plac dulciurile şi în mod curios la ele am răbdare. (macarons reloaded, neh?) dar mă recunoscu întrucâtva în ce ai scris tu. de pildă pe ziua de astăzi habar nu am ce o să îmi iasă urmare seducerii aragazului, dar… îl vom seduce noi cumva.
şi nu cred că bărbaţii sunt cei mai buni bucătari, dar le place lor să le spunem aşa!
Îți doresc succes cu macarons. Ești foarte ambițioasă. Eu nu mă mai apucam de ele veci.
Îţi mulţumesc! Eu nu prea le am cu bucătăreala, deşi mi-ar fi plăcut…
Îmi mulțumești pentru savarina virtuală? Sau pentru tocănița ieșită întâmplător? Bucătăreala era odată printre pasiunile mele. Mi-a trecut!
Poate se apucă alții să schimbe rețeta ca și tine…. Cine știe ce bucătar faimos ce inventează rețete o să devii!
Exclus.
Iti mai aduci aminte de TPR? Si de “Hai sa ne culcam, ca musafirii vor sa plece”?Pai acela avea un fix cu culcatul la ora 10 dar tu?Sau de Coclitul care ne desena la cursuri meniuri de care doar in vise aveam parte?Tu de ce ne trimiti acasa dupa ce doar ne intarati?
Dulce , amarui, picant…….La modul real si eu fac asta prin bucatarie dar un lucru e clar: cele mai bune retete ies atunci cand cantitatea de suflet e generoasa, nu conteaza numarul celorlalte ingrediente saupretiozitatea lor.Asa e si la tine pe blog, totul unge pe suflet si lasa o stare stare de bine.Nu e nevoie nici de colebil, nici de ghimbir.Doar de inca o portie, cat de repede.
Cum să nu îmi aduc aminte de meniurile Coclitului. Și de ale nostre, cele reale. Delikat cu apă și zeama denumită supă, cartofi prăjiți pe reșoul din oficiu și semințe de floarea soarelui asezonate cu o canastă până spre dimineață.
Ooo, savarine! M-ai topit! Contele ăla de Savarin, o fi mândru tare! Are şi de ce!
Radu, savarinele sunt doar virtuale. Azi am făcut clătite.
Sonia, mi-ai amintit de savarine. N-am mai gustat una de ani. Iar eu n-am facut niciodata. Nu stiu de ce, am asa, o parere ca-s bune doar de la cofetarie :))
Cu bucataria eu sunt buna prietena, poate prea. Inca nu mi-a venit mintea la cap
Am fost și eu odată prietenă cu bucătăria. Nu m-am lenevit, dar venim doar seara acasă și am rămas doar doi. De aceea gătesc puțin și mai ales în weekend. Iar vara… când și în weekend-uri muncesc… mă las de sportul ăsta aproape de tot.
Cata dreptate ai ! Cuvintele si ideile exprimate de cuvinte sunt hrana sufletului. Simie mi se intampla sa citez chestii profunde si cu semnificatii nebanuite si apoi sa ma cred in stare de acelasi lucru. Din pacate rar reusesc sa pun cap la cap ceva asemanator….
Și poate că este mai bine. Fiecare om are stilul său și felul propriu de a gândi. Decât o copie reușită, mai bine un original care are și imperfecțiuni.
“Să nu uitați însă că în bucătăria mea veți fi oricând bine veniți.” Bine că știu unde-ți primești tu oaspeții, eu ADOR bucătăria! Mulțumesc de invitație.
[…] duzina de astăzi au mai scris: Sonia, Dan, Some Words, oglinda lui erised , Scorpio, Adriana, Vienela, dia naicu, adicherish, Matilda, […]
[…] ultimul meu articol, cel în care mi-am comparat blogul cu o bucătărie în care am gătit folosind de-a valma […]
Bărbații sunt cei mai buni în orice. Pentru simplul motiv că femeile nu pot fi decât, eventual, cele mai bune…
Lotus
