04 Mai 2014

Război?

27 Comments O lume nebună, Oameni care contează, Personal

Aud (și citesc) din ce în ce mai des cuvântul război. L-am mai auzit și până acum, l-am citit în cărți sau în ziare și l-am văzut transpus în imagini în filme sau în jurnale de știri. M-am înfiorat și, cu un egoism care nu  cred că este condamnabil, m-am bucurat că mă aflu departe de zgomotul armelor. Mi s-a părut că înțeleg coșmarul prin care trec alți semeni de-ai mei și mi-am văzut mai departe de viață și de micile mele războaie.  Căci, până la urmă, mi se pare că întreaga noastră existență este o luptă: cu proprii demoni, cu neputințele personale, cu întâmplările nefaste și cu ceilalți oameni (deși, de cele mai multe ori, ne amăgim că doar cu ideile lor ne luăm la trântă).

Acum, acest cuvânt îmi sună oarecum altfel. Poate pentru că îl văd materializat foarte aproape de noi și aud numele României în declarații belicoase. Unii spun că este doar propagandă deșănțată, alții vorbesc despre al treilea război mondial. Și nu pot să nu îmi amintesc despre un lucru pe care, cândva, ni-l spunea unul din dascălii mei: al patrulea război mondial îl vom purta cu bâtele, căci la acel grad de dezvoltare ne va aduce trecerea printr-un al treilea.

Nu mă pricep la analize ale situație politice și nicidecum la ale celei militare, dar câteva constatări (venite doar din bun simț) tot am să fac. Cât de pregătiți suntem pentru un eventual conflict? Știu, nimeni nu este pregătit niciodată pentru așa ceva, dar dacă… Câți am putea măcar să ne apărăm eficient, să fim disciplinați, să dăm dovadă de patriotism și să nu căutăm căi ocolitoare care să ne țină cât mai departe de pericol? Răspunsul pe care îl găsesc eu, mă sperie.

Se pare că ploaia îmi amestecă din nou gândurile, scoțându-le la suprafață pe cele mai negre. Așa că am căutat printre fotografii vechi, încercând să îmi luminez ziua cu un zâmbet.

armata1

Da, am făcut și eu armată și ziua de marți a fost coșmarul primilor mei trei ani de facultate pentru că acea zi era dedicată pregătirii mele de om care trebuie să își apere patria. Îmi amintesc perfect caietul cu coperți din vinilin roșu la finalul căruia stătea scris “acest caiet conține 200 de file”, diminețile în care mă îndreptam spre Schei încercând să evit elevii de la Școala militară de pe Memorandului pentru că,  regulamentar, ar fi trebuit să iau poziția de drepți și să îi salut pe fiecare în parte, ținuta de iarnă, aspră și incomodă, pe care de abia reușeam să o îmbrac, completul de protecție împotriva armelor chimice pe care de-ar fi fost să îl folosesc pe bune probabil că ar fi durat până la sfârșitul unui război ca să reușesc să îl trag pe mine. Măcar bocancii primiți îmi erau de un real folos. La practica agricolă și la ieșirile pe munte. :)

***

La final, voi adăuga câteva rânduri pe care le veți găsi în fiecare dintre articolele mele, până în data de 15 mai.

Dacă ați votat proiectul Semn SPRE carte în competiția Idei în Țara lui Andrei, vă mulțumesc.

Dacă nu știți despre ce este vorba, vă invit să accesați linkul de mai jos. Și dacă vă place ceea ce citiți să ne acordați sprijinul vostru. Durează doar câteva minute să o faceți. Vă mulțumesc.

Semn SPRE carte

Tags: , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

27 Responses to “Război?”

  1. Răspunde Cuvânta says:

    Nu esti singura panicata de un eventual razboi. Sunt sigura ca ai citit ca in Monitorul Oficial au plublicat nu stiu ce model se certificat medical pt cei care vor fi incorporati, pt ca apoi sa dea dezmintire ca acel model e o masura de rutina.
    Tot rutina este si trenul cu armament care se spune ca a venit la Constanta?
    Nu stiu ce sa cred, daca sa-mi iau masca de gaze sau nu, dar te asigur ca sunt si eu speriata…

    • Răspunde Sonia says:

      Cel mai tare mă sperie ideea că nici nu știi ce să crezi. Autoritățile dau propria lor interpretare evenimentelor. opoziția are părerile ei, presa caută senzaționalul, iar noi bâjbâim printre spaime de tot felul.

  2. Răspunde Radu Thor says:

    În mod ironic, cumva, un război este necesar! E o părere pur personală. Nu cred că cineva îşi bate capul cu soarta Ucrainei. Şi nici nu cred că va izbucni un conflict nuclear.
    Pănă la urmă Rusia poate folosi “despotismul hidraulic” fără nici o problemă.
    Repet, este doar o opinie personală…
    Dar întrebarea mea este: ce va face China? ;)

    • Răspunde Sonia says:

      Cred că înțeleg ce vrei să spui: un război înseamnă selecție naturală, ca și criza prin care trecem. China? Bunica mea spunea că rasa galbenă va supraviețui. Nu știu cum ajunsese la concluzia asta. Nu știa să citească și nici televizor nu avea.

  3. Răspunde maya says:

    Prima mea reacție, la citirea știrii despre modelul de certificat medical pentru cei încorporabili, a fost o cruce mare. Păi ce să facă maică tinerii ăștia în armată, când ei nu au ținut în mână decât pistolul cu capse sau cel de lipit fire! Apoi cine mai crede că în ziua de azi un război s-ar duce săpând tranșee și pușcând cu flinta? Nu cred că se întâmplă ceva, este doar un război psihologic al marilor puteri, noi având doar ghinionul de a fi mai aproape, prea aproape de una.

    • Răspunde Sonia says:

      Certificatul acela cred că a pornit multe gânduri negre. Care se adâncesc când te gândești că s-ar putea ca noi să fim cu flinta (nici aia folosită bine), iar eu cu avioane supersonice.

    • Răspunde Radu Thor says:

      Armele sofisticate oferă doar un avantaj! :)
      Şi costuri de instruire şi de reînlocuire. ;)

  4. Răspunde roxdumitrache says:

    Cand langa tine mor oamenii nu cred ca este nevoie sa-ti spuna cineva ca “este rau de noi, maica!”. Am trecut pe langa razboiul sarbilor, croatilor, albanezilor, muntenegrenilor si ce or mai fi fost. Anul trecut am traversat Serbia si m-am oprit langa un cimitir plin de mormintele unor tineri, unii chiar fratii, familii intregi. Opreau intr-una masini din care coborau rudele ce nu i-au uitat. O tragedie ale carei urme nu s-au sters si nu se vor sterge vreodata. Toata tara sta marturie.
    Serbia era dincolo de Dunare. Ucraina este la un pas distanta.
    Atunci eram noi si restul Lumii. Sa se bata, nu?
    Acum noi suntem Lumea si ei restul. Sa se bata? Nu!
    Ce este o granita? Un zid de beton, o usa pe care o tragi dupa tine si o fereci cu lacate? Cine apara o granita? Tratate? Intelegeri? Legi?
    Oamenii, propria lor vointa, respectul pentru cuvantul dat. Cand toate dispar, cand omul le uita, ramane doar o dunga pe o coala de hartie. O stergi cu guma si desenezi ce granite vrei. Ingrijorarea este reala atat timp cat langa noi continua escaladarea violentelor.

    • Răspunde Sonia says:

      Partea proastă este că nu înțeleg de ce. Să fim doar pioni pe o tablă de joc și să ne mișcăm doar după cum dictează voința altora? Căci despre logică nu cred că putem să vorbim!

  5. Răspunde Matilda says:

    Îmi vine să râd şi să plâng… Război ne trebuie nouă? Păi ce armată avem? Bărbaţii mai tineri ar fi mobilizaţi degeaba, mă tem că mai bine decât ei m-aş descurca eu, care am făcut, ca şi tine, oarece armată în facultate :D Şi până să fie instruiţi – cred că se termină războiul, că, în actualele condiţii, vreo 2 bombiţe bine plasate probabil că ne pun cu botul pe labe. Iar rezerviştii ăilalţi, care-au făcut armată pe vremuri, sunt ca alde bărbatul meu: 58 de anişori (cică poate fi mobilizat până la 62, acum vreun an a primit o hârtiuţă reactualizată, pe care scrie unde să se prezinte dacă e cazul) şi un drăguţ de lumbago care nu-i permite să ridice mai mult de 2-3 kilograme… Cât despre armament (tancuri, alea, alea), din câte ştiu eu, după ’89 a fost distrus cu mare zel.
    Aşa că… “la arme cu frunze şi flori”…. Mai ales cu frunze şi flori, dar sper că nu pe morminte…

    • Răspunde Sonia says:

      Sunt de acord cu tine, Suntem complet nepregătiți, dezorganizați și oarecum și inconștienți. Nici armata aia de dinainte de ’89 nu făcea din tinerii recruți niște mari luptători. Acum, este dezastru din păcate. În plus patriotismul a ajuns mai mult o lozincă. De postat pe Facebook.

  6. Răspunde Matilda says:

    Apropo de salut, pe vremea armatei din facultate, am salutat o dată, pe stradă, un ofiţer nu cu mult mai vârstnic ca mine, care mi-a zâmbit dulce şi mi-a răspuns cu un “săru’mâna” :mrgreen:
    Şi pe urmă m-am făcut că plouă, n-am mai salutat niciunul :P

    Dar cel mai haios a fost când bossul corpului militar din facultate, un nene bătrâior, a ţinut un discurs în faţa unui amfiteatru plin de fete şi ne-a spus că trebuie să fim mândre fiindcă facem parte din armata regulată a patriei! :P

    • Răspunde Radu Thor says:

      “trebuie să fim mândre fiindcă facem parte din armata regulată a patriei!”
      Regulamentele trebuiesc aplicate! :))

    • Răspunde Sonia says:

      Îmi amintesc că tipele care ne instruiau, cu grad de locotenent parcă, erau toate frumoase cum rar ai văzut, Și releeeeeeee…. :) Țin Livretul militar într-un sertar și râd când dau peste el. Atunci însă nu prea îmi venea nici să zâmbesc.

  7. Răspunde Paşi prin viaţă | fără titlu says:

    […] în vizită la Sonia, iar titlul mă previne: rămâi sau pleacă, închide ochii, măcar până ajungi acasă. Asta […]

  8. Răspunde Iuliana says:

    Avantaj eu ca nu ma uit la tv si habar n-am de niciun certificat si de niciun camion. Nu stiu daca fac bine sau nu, dar in lumea mea e inca liniste si nu-s speriata de nimic. O sa ma sperii cand o fi cazul, deocamdata inteleg ca nu este, e doar un drob de sare pe soba.

    • Răspunde Sonia says:

      Culmea este că nici eu nu prea mă uit la televizor. Dar, nu ştiu cum, toate ştirile astea alarmante au ajuns la mine. :(

    • Răspunde Dana Lalici says:

      Iuliana, daca nu citeam numele, as fi zis ca am scris eu aici, in vis. De acord pana la cer cu starea ta de spirti. Sa dea Domnul sa ne tina!

  9. Răspunde psi-words – let’s play (14) says:

    […] a fost prea lungă şi dacă bucuria de a scrie ne va regăsi aceiaşi. şi îi mulţumesc lui sonia pentru că a ales […]

  10. Răspunde dan says:

    Sonia..nu te lasa impresionata de media.Exagereaza imens. Mananca si ei o paine. E mult mai aproape o moarte banala decat una intr-un razboi.

    • Răspunde Sonia says:

      Nu mă impresionează. Mă enervează că nu mai pot avea bază în cuvântul nimănui. Presă sau autorităţi.

  11. Răspunde seasonstraveler says:

    “Frumoasei” Lt.maj. din poza ta i se citește dragostea pentru “teriste” pe față! :) O minune de fată! :)

    • Răspunde Sonia says:

      Nu e nicio locotenentă în poză. :)

      • Răspunde seasonstraveler says:

        Atunci cea care are centura cu diagonala si emblema la coifura de ofiter isi purta ilegal gradele! :)
        Doi lauri lanaga emblema coifurii aveau ofiterii, unul singur subofiterii. Iar pe umar, spre exterior pana in semnul de arma al infanteriei se vad stelele. Ori vad eu stele verzi pe… epoleti ! :)
        Iti dai seama ca am facut armata in perioada aia :) si astfel destul de batran fiind vederea nu-mi este chiar cea mai fidela dintre doamne! :)

        • Răspunde Sonia says:

          Se pare că EU stau rău și cu memoria și cu vederea. :) Mulțumesc pentru atenționare. :) Acum fac eforturi să-mi amintesc numele tuturor personajelor din poză. Căci nu toate mi-erau colege de an și nici locotenenta aia nu a fost, cu siguranță, printre cele care mi-au mâncat mie zilele! :)

  12. Răspunde Pace? says:

    […] cei din jurul meu nu mă percep altfel, dar scriind pe blog, acum câteva zile, articolul despre război, am constatat că, pe undeva, o atitudine sfidătoare există. Îmi spun de niște ani, destui la […]

Leave a Reply to Cuvânta

Cancel Reply