04 Ian 2014

Blog, blogging și un vis

98 Comments Semn SPRE carte

IntercambiomasivodelibrosPe foarte multe bloguri cititorii sunt întrebați care este, din punctul lor de vedere, cuvântul anului 2014. Undeva am răspuns sănătate, altundeva încredere, astăzi, aici, voi spune implicare.

Nu sunt inconsecventă, dar nu pot rezuma dorințele pentru anul 2014 la un singur cuvânt. Nu am uitat că am declarat, aici pe blog, că nu am o listă de dorințe frumos scrisă pe o foaie (fie ea și virtuală) de hârtie. Dar după o destul de lungă și necesară vacanță, se cuvine să încep să ies din amorțire. Și să creionez, unul câte unul, planuri. Acest articol îi este dedicat unui astfel de plan, întâiul din acest an. Dar mai înainte de a vă povesti despre el, este nevoie de puțină istorie.

Începutul. Voi reveni la momentul zero al blogului meu doar pentru a vă reaminti că totul a pornit de la o joacă. Nu mai detaliez. O să completez însă imaginea nașterii lui cu lucruri despre care nu am vorbit niciodată sau pe care le-am pomenit doar arareori.  Starea acelui început s-a numit nesiguranță. Sau frică de penibil, numiți-o cum doriți. O stare ciudată și aproape inexplicabilă având în vedere că în viața de zi cu nu mă caracterizează. Și că în online, într-un mediu în care oamenii nu mă cunoșteau deloc sau aproape deloc, ar fi trebuit să îmi fie mai ușor să trec peste eventuale păreri nu tocmai favorabile mie și scrisului meu. Explicația este că, într-un fel pe care nici acum nu mi-l pot explica, mă atașasem din prima clipă de modul de exprimare căruia cu toții îi spunem blogging și de scrisul meu destul de stângaci. Ce a urmat? Aproape neimportant. Rezultatul, adică blogul cum este el acum, este cel care vorbește de la sine. Nu pot să trec însă peste momentul 50 de vizitatori unici, moment care a beneficiat de o bucurie pe care cred că nu am mai simțit-o niciodată de atunci (deși am avut parte de realizări cu mult mai importante), și nici peste spaima și nedumerirea din alte două momente anume (anunțarea câștigătorilor la concursul “De ce citesc?” și distribuirea unui articol de-al meu, de către Chinezu, pe twitter). Atunci am avut impresia că mi s-a stricat blogul și că o armată de boți, bine organizată, a pornit să mă atace. Vă spun aceste lucruri doar pentru amuzament. Ideea principală pe care vreau să pun accent este aceea că blogul meu, în acest an, a crescut constant (chiar dacă nu și spectaculos) și cred că a sosit momentul să treacă la un nou nivel.

Ideea.  Am experimentat în anul meu de blogging tot felul de lucruri. Concursuri, scrierea pe teme date (în mai multe cluburi), participarea la dezbateri, recomandarea articolelor care mi-au plăcut la alți colegi din blogosferă, jocuri la care am luat parte sau pe care chiar eu le-am inițiat, advertoriale. Și dacă tot a venit momentul în care am decretat că joaca de-a blogul a devenit lucru serios, m-am gândit, de ceva vreme, ce vreau să fac cu prezența mea în online de acum înainte. Și care este direcția în care doresc să mă îndrept. Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat, de fapt el a venit chiar o dată cu formularea întrebării, am simțit doar nevoia să îl structurez puțin, pentru a fi, în primul rând pentru mine, foarte clar.

Nu doresc să câștig bani din blog. Am deja două joburi care mă solicită destul de mult și nu vreau să mă înham la încă o corvoadă. În plus, scrierea de advertoriale, deși mi-a adus câteva câștiguri, nu este chiar punctul meu forte. SuperBlog, pe care din ambiție l-am dus până la final, mi-a demonstrat acest lucru. Afirmația mea nu înseamnă că nu voi mai scrie niciodată acest gen de articole sau că nu voi mai participa la niciun concurs. O voi face însă, DACĂ ȘI NUMAI DACĂ, tema mi se va părea potrivită pentru mine și voi simți că rezonez cu ea.

Și atunci? Întrucât nici scrisul doar de dragul de a scrie nu mă motivează suficient încât să acord destulă atenție blogului, am hotărât că este momentul să mă implic în ceva în care cred cu adevărat și care mi-ar putea aduce beneficii incomensurabile. Și sper că ați înțeles că nu este vorba despre beneficii materiale.

Proiectul. Am pomenit de câteva ori despre un proiect la care mă tot gândesc. Astăzi pot să vă spun că are și un nume. Se numește Semn SPRE carte.

De ce Semn SPRE carte? Pentru că va avea ca laitmotiv un semn de carte. În variantă virtuală, dar și cu existență reală, palpabilă și funcțională.

De ce am înlocuit prepoziția de cu spre? Pentru că, așa cum am spus mai sus, semnul de carte este doar laitmotivul, scopul fiind cu totul și cu totul altul. Un dar de carte.  De fapt de cărți (pentru că îmi doresc să fie cât mai multe). Beneficiari? Copii și adolescenți cu vârsta, să zicem, între 6 și 18 ani.

Mecanismul. Nu o să vă povestesc foarte multe despre el, deocamdată. O voi face la momentul potrivit. Acum o să vă spun doar că am nevoie și de sprijinul vostru. Nu unul material. Pentru început, până când proiectul va prinde un contur destul de clar, eu voi fi cea care îl va susține financiar. După aceea mă voi strădui să caut colaborări aducătoare de cărți. Îmi veți spune poate că, să dăruiești, este un gest nobil mai ales atunci când îl faci în tăcere și neștiut de nimeni. Și că aș putea să cumpăr acele cărți și să le dau cui doresc eu, fără să scriu articole pe blog. O să vă dau dreptate, dar în același timp o să vă asigur că scopul meu nu este de a mă așeza într-o lumină favorabilă sau de a genera mai mult trafic pe blog. Pur și simplu am realizat că un gest singular și doar dorința mea proprie nu sunt de ajuns și că, împreună cu voi,  lucrurile ar putea căpăta o altă amploare. Și că niciodată nu voi putea face singură ceea ce am putea face împreună.

Așa cum am spus, despre mecanismul complet voi scrie un articol detaliat ceva mai târziu (o să vă explic imediat de ce). Deocamdată o să vă dezvălui că ajutorul pe care mi-l puteți da ar consta într-un articol scris în fiecare lună (fără obligativitatea de a scrie de fiecare dată), în alegerea beneficiarilor și în îndeplinirea rolului de om care face darul. Vă asigur că nu va fi vorba doar de gesturi frumoase, ci și de o desfășurare a lucrurilor foarte atractivă și benefică sufletului oricui.

Când? Cel mai probabil spre 1 februarie (deși sper că se va întâmpla ceva mai repede). În primul rând pentru că doresc mai întâi să trec pe domeniu propriu (lucru care îmi va lua timp, s-ar putea să îmi creeze probleme tehnice și probabil o să ducă și la o scădere semnificativă a numărului de vizitatori, sper că doar pe termen scurt). În al doilea rând pentru că am nevoie de părerea voastră și nu în ultimul pentru că doresc să comand și să primesc primele cărți înainte de a începe.

În loc de concluzie.

- Am creat un document în care o să vă rog să completați  intenția voastră de participare (intenție care, evident, nu vă obligă la nimic). Și în care, de asemenea, am putea alcătui o listă de cărți pe care le considerăm esențiale în viața unui copil.

- Am găsit o soluție pentru o eventuală participare a persoanelor care nu au blog (pentru că s-ar putea să existe și din acestea). Soluția este guest post-uri pe care le voi găzdui într-o pagină dedicată doar acestui proiect.

- Cred în reușita acestui demers? Da, cred! O carte, sau două, sau zece ajunse în mâna unor copii ai căror părinți nu își permit asemenea achiziții, este din start un succes. Unul mic, dar mai mult decât nimic. Cu sinceritate vă mărturisesc însă că am emoții. Și că, în clipa această, nu pot estima chiar deloc modul în care va fi primită această idee. Evident îmi doresc, ca împreună, să realizăm un lucru notabil. Alții au putut. Dacă nu încerc, nu voi știi niciodată dacă pot și eu.

- Spuneam mai devreme că publicitatea pe blogul meu va fi un lucru foarte rar. Nu și în cazul acesta. Voi face publicitate oricui va dori să susțină acest proiect (fie că este firmă sau persoană fizică).

***

Pentru astăzi, atât. Aștept cu nerăbdare feedback de la voi. Și vă deja vă mulțumesc.

Update. Amănunte despre cum merg pregătirile pentru demararea proiectului găsiți pe pagina de Facebook Semn SPRE carte.

Mecanismul de desfășurare al proiectului a fost publicat și poate fi consultat.

Tags: , , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

98 Responses to “Blog, blogging și un vis”

  1. Răspunde psi says:

    ştii bine că atunci când vine vorba despre copii (la care adaugi şi cărţi) eu nu pot sta deoparte. ţi-am şi spus că voi fi lângă umărul tău, chiar neştiind despre ce este vorba, o repet şi acum când ştiu câte ceva. pentru că eu cred în implicare. şi în copiii care cresc oameni mari cu ajutorul nostru. :)

    • Răspunde Sonia says:

      psi, am știut că mă vei susține, așa cum mă bazez și pe implicarea altor câțiva oameni. Proiectul acesta nu vreau sa fie AL MEU. Doresc să fie unul COLECTIV. Am luat în calcul, dacă lucrurile se vor mișca bine, chiar și un nou blog pentru el, unul cu mai mulți autori. Îți mulțumesc mult.

  2. Răspunde Loredana says:

    carte. copii. dăruire.
    da, i’m in. :)

    • Răspunde Sonia says:

      Loredana, tu ești unul dintre oamenii de la care oricine poate învăța ce înseamnă să dăruiești. Un exemplu și pentru mine, mărturisesc. Îți mulțumesc mult!

      • Răspunde Loredana says:

        E mult, mult prea frumos spus și eu știu perfect că e doar o fărâmă din ce aș putea face… de-aia mă bucur că se ivesc ocazia… mulțumesc. O să ne iasă o treabă grozavă!!! Ne-adunăm pe-acolo, e super așa!!! Ahh, cum mi se-aprinde entuziasmul în vene când văd că oamenii se implică…

  3. Răspunde Corina says:

    Imi place proiectul ! :)

  4. Răspunde Iuliana says:

    Copii si carti – la asa ceva poti sa contezi pe mine oricand.
    Felicitari si mult succes in tot ce ti-ai propus. Sa ti se implineasca visele si implinirea lor sa iti aduca numai bucurii.

  5. Răspunde Drugwash says:

    Spune-mi ce crezi că aş putea face să ajut, dragă Sonia!

    • Răspunde Sonia says:

      Dragoș, primul pas l-ai făcut deja. Susținerea ta, chiar dacă și numai la nivel declarativ deocamdată, contează mult. Dar deja știi asta. Primul pas este să facem o listă de cărți. Autor, denumire, vârsta pentru care este recomandată. Cum nu ești prieten cu Google, poți să le pui aici. Le transcriu eu. :) De asemenea te pot înscrie și în tabelul cu cei care și-au exprimat disponibilitatea de a participa la acest proiect. Am nevoie de acordul tău pentru că pe lângă nume și adresa blogului, este o rubrică cu adresa de e-mail. Nu știu dacă dorești să devină publică. Ăștia sunt primii pași.

      • Răspunde Drugwash says:

        O listă de cărţi? Mă pui la muncă! :)
        Adresa mail nu-i o problemă – odinioară, pe Yahoo 360° am avut şi numerele de telefon publice.
        Întotdeauna susţin lucrurile pe care le simt benefice, apropiate sufletului. Important e să să şi pot face ceva concret, nu doar să spun că-mi place şi sînt de acord. ;)

        • Răspunde Sonia says:

          Hai că nu e așa greu. :) Nu trebuie să faci un pomelnic cât toate zilele. Până o să reușesc să găsesc susținere și din altă parte, nu o să-mi permit să achiziționez foarte multe. O să te trec în tabel.
          Normal că nu vreau să-mi spui că este frumos, chiar dacă tu crezi că este așa. Ideea este că dacă se implică multă lume, vestea se va răspândi și poate gestul de a dărui o carte se va multiplica. Nu vreau să-ți dau exemple de proiecte care au avut succes, că încă îmi știu forța și îmi văd lungul nasului. Sper doar că împreună putem face ceva. Și am exemplul meu. Nu am fost niciodată nepăsătoare și am întins o mână de ajutor de câte ori am putut. Însă de când am blog gesturile acestea s-au înmulțit. Pentru că cineva mi-a adus aminte de ele.

          • Răspunde Drugwash says:

            Ce nu fac eu pentru tine… :D Iaca, am călcat pe teritoriu duşman! :P
            Sper că vei obţine şi colaborarea Roxanei la proiect – ştii cît e de inimoasă cînd e vorba de carte şi copii. ;)

            • Sonia says:

              Apreciez. Mult! Da, și eu cred că Roxana se va alătura acestei idei. E doar chestiune de timp. Ea este deosebit de inimoasă și a făcut lucruri cu adevărat remarcabile.

  6. Răspunde Vero says:

    Nu ştiu exact ce vrei să faci şi, cel puţin deocamdată, nu prea am timp, dar o să te ajut cu plăcere ce o să pot şi ori de câte ori o să pot.
    Iar dacă e vorba de dăruit, pot contribui cu exemplare din cărţile traduse de mine (pe care le primesc gratuit de la edituri şi le fac întotdeauna cadou). Majoritatea sunt cărţi SF şi cred că sunt potrivite pentru copii care-au trecut de 10-12 ani.

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc mult. Oferta ta este mai mult decât binevenită. Pentru început mă bazez pe resursele proprii și pe oameni care mă vor sprijini pentru că mă cunosc și au încredere în mine. Dacă proiectul prinde contur, ceea ce sper și îmi doresc din tot sufletul, voi face și alte demersuri.

  7. Răspunde Poteci de dor says:

    Minunat proiect! Felicitări şi multă baftă! Voi ajuta cu cel mai mare drag dacă e nevoie de mine. Listă cu cărţi…. ufff, poate găsim un cadru didactic să ne ajute? Mi-e teamă că nu aş putea spune eu ce anume e recomandat pentru ce varsta…

    • Răspunde Sonia says:

      E nevoie de NOI. Mulțumesc mult. Eu aș zice să mergem pe bunul nostru simț. Cărți pe care le-am citit cu plăcere la vremea copilăriei sau pe care le citesc copii noștri, unde este cazul.

  8. Răspunde Vienela says:

    Sonia, inca nu pricep ce vom avea de scris, dar asta nu ma impiedica sa iti sustin proiectul din toata inima si sa te felicit pentru initiativa. Cu aceasta ocazie mi-am amintit ca i-am promis unei nepotele de la Satu-Mare ca ii trimit niste carti si nu am facut-o. Imi arunc un ochi pe la tine azi-maine, poate ma decid ce sa ii cumpar. :)

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc Vienela. Nici eu nu știu încă ce vom scrie. Vom vedea la momentul potrivit. De fiecare dată o altă temă, întotdeauna ceva interesant. Important va fi să facem cunoscută ideea. Și să obținem implicare de la cât mai mulți oameni.

  9. Răspunde vavaly says:

    Daca nu as crede in concidente atunci as crede in puterea gandului si a energiilor ce converg catre frumos. IAr eu cred in amandoua. Exact astazi scriam pe blogul Vienelei urmatoarele cuvinte: “din discutii ies ideile grozave” si ” simt ca din cautarile si colaborarile noastre, ale tuturor, se pot naste proiecte si fapte frumoase ” . iar tu vii acum cu aceasta idee superba , menita a da un nou sens acestor energii canalizate spre frumos, dornice de a darui si de a se darui. asa ca eu sunt convinsa ca va fi un proiect ce va trece dincolo de paginile scrise in virtual. visez la intalniri reale, la campanii in care sa ne adunam mai multi si sa mergem sa daruim impreuna, sa cunoastem o parte din acei copii…. si visele incep sa prinda aripi . Datorita tie, Sonia. Te sustin cu tot ce pot si te voi sustine cu tot ce voi putea eu.

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc mult Vali. Și eu visez ca și tine, împreună cu tine și cu alții asemeni nouă. Când ai vreme poate lași și câteva idei de cărți care ți se par potrivite. O seară faină!

  10. Răspunde Bursucel says:

    Păi se poate să mă cotesc de la așa ceva? :shock:
    Contează și pe mine, Sonia! :)

    P.S. Dragoș îi de vină, recunosc, altminteri probabil dădeam de campanie după isprăvirea ei.. :oops.

  11. Răspunde Tatiana DUMITRASCU says:

    Nu stiu care e planul de realizare dar ideea e admirabila.Si cred ca ca si cartile copilariei si tineretii noastre uitate prin pod isi pot gasi intrebuintare, in fond, conteaza continutul.Asta asa, ca o idee.

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc mult. Știam că vei fi aici, împreună cu noi. :) Voi posta în curând și planul. De fapt vă voi invita să îl facem împreună.

  12. Răspunde vax-albina says:

    Când aud de cărți spun și eu PREZENT. Aștept să aflu mecanismul.

  13. Răspunde Ana says:

    Sonia , daca pot pune si eu un umar aici , conteaza si pe mine…Pot contribui cu carti , atatea cate am si pe care copiii mei nu le mai citesc sau le-au citit deja si cu scris pe blog ,atunci cand va fi cazul.Nu stiu ce sa trec pe lista facuta de tine , imi pare rau…dar cum am scris , daca pot ajuta cu un pic…

  14. Răspunde Lucian says:

    Poti conta pe mine :), voi incerca si eu sa ajut cu ce pot!

  15. Răspunde Dana Lalici says:

    Hey, nici Sexul Slab, cu tot trecutul sau glorios de dascal nu poate lipsi de la o asemenea initiativa frumoasa.

    • Răspunde Sonia says:

      Dana, știam că o să ni te alături și, când cineva a spus că poate ar trebui să întrebăm un cadru didactic, m-am gândit la tine. :) Mulțumesc mult!

  16. Răspunde fulgdepapadie says:

    Foarte frumos proiectul! Poti conta si pe mine cu contributia la carti cel putin. Daca va mai fi si altceva cu ce pot ajuta voi vedea pe parcurs.

    • Răspunde Sonia says:

      Fulgule, în primul rând bine ai venit printre comentatorii de pe blogul meu. Și cu ce comentariu ți-ai făcut apariția… :) Mulțumesc mult. Dacă nu te treci în lista celor pe care mă bazez, o să îmi permit să fac acest lucru eu. Sper sper să îți treacă repede răceala. Până atunci… Toate păpădiile sus! :)

  17. Răspunde Dana says:

    Felicitări pentru idee. Poţi conta şi pe ajutorul meu, sunt la un semafor distanţă.

  18. Răspunde Jurnal de femeie simplă 17- Ale Evei fiice… | Iubesc Viaţa says:

    […] să treceţi pe la Zina, Gabriela, Sonia, Întuneric, coolnewz, Bursucel, Lavinia, Petronela, Iuliana, Spi-oana şi pe la cei pe care îi […]

  19. Răspunde Nedefinitul, inca says:

    Da, e excelenta ideea, mai ales in vremurile astea.
    Intru si eu ca suporter, activ bineinteles.
    Inca ceva,crezi ca e oportun sa incurajezi in acest proiect si micii scriitori, prin publicarea (cel ptin online) a primelor lor scrieri! E doar o sugestie.

    • Răspunde Sonia says:

      Mi-ai luat-o înainte stimate domn. Mâine urma să afli detalii despre proiect și să îți adresez rugămintea de a ne sprijini. Mulțumesc mult. Pentru mesajul pozitiv, dar și pentru că ești unul dintre oamenii de la care am învățat valoarea verbului “a dărui”.

  20. Răspunde Robert Cadar says:

    Excelent proiectul, te sustin cu mare drag !

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc mult de tot. Și bine ai venit aici, pe blogul meu. Am rugămintea să completezi în documentul despre care am vorbit în articol, datele tale de contact. Ca să putem păstra legătura.

  21. Răspunde Mărgeluţa says:

    Si eu, si eu. Am adaugat deja cateva carti in document! ;)

  22. Răspunde claudia says:

    cuvantul anului 2014 pentru mine este “SCHIMBARE” si cu asta spun foarte multe pentru ca schimbarea trebuie sa o aplic in multe planuri:)!

  23. Răspunde Kadia says:

    Imi place ideea, proiectul si astept cu nerabdare sa aflu mecanismul, oricum m-am inscris si te poti baza pe sustinerea mea.

  24. Răspunde Dan says:

    Am ajuns târziu deși citisem postarea aproape imediat ce ai pus-o pe blog. Dar e o vraiște-n capul meu ultimele zile și sar din secundă-n secundă de la una la alta de mă mir că mai sunt în stare să mă leg la șireturi. Booon … Revenind, voiam să-ți spun, în cazul în care nu ai citit postarea mea despre cauza câștigătoare a concursului „Rebel cu cauză” a celor de la Rock FM, că a fost declarată câștigătoare cauza : „Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunţa.” Ceea ce vreau eu să îți spun este că, așa cum au spus cei de la Rock FM, această cauză va deveni și cauza lor și o vor promova și susține de-a lungul întregului an 2014. Așa că mă gândesc că ai putea lua legătura și cu ei pentru că au în plan să evidențieze toate demersurile care se fac în sprijinul acelei cauze care „se pupă” la fix cu ideea ta.

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc mult. Ideea nu este rea. Dar vreau ca mai întâi să pun în mișcare lucrurile. Ca să nu aibă cineva impresia că vorbim discuții. Am explicat în articol de ce mai aștept puțin. În plus, trebuie să rescriu un pic mecanismul de desfășurare. L-am gândit în ideea că eu voi cumpăra cărțile care vor fi dăruite. Deci 3-4 pe lună. Și numai după câteva fapte concrete voi îndrăzni să cer ajutor. S-a întâmplat însă ca ajutorul să vină spre mine și fără să îl caut eu. Deja sunt persoane care vor să se implice material. Și nu, nu numai cei care și-au arătat disponibilitatea de a dona cărți pe blog.

  25. Răspunde Diana says:

    Buna si bine te-am descoperit! :)
    Imi place foarte mult proiectul(l-am gasit la Kadia), am adaugat si eu cateva carti la lista si m-am inscris pentru ajutor daca va fi nevoie si de mine. As fi avut mai multe de recomandat dar nu am vrut sa ma intind. Poate intr-un viitor articol pe blog. :)

  26. Răspunde roxdumitrache says:

    Minunatã idee! Te susţin şi aştept detalii. Am trecut şi eu in tabel douã cãrţi foarte dragi mie.

  27. Răspunde Irealia | Despre cărți, cu diacritice! Și-un pumn de gânduri. says:

    […] să le ofere un trai, mai întâi, iar bănuții sunt pe sponci. Sonia a urnit un proiect colosal, Semn spre carte, o iubesc mai mult pentru asta. Pentru că nu știe să existe pur și simplu, ci caută scopuri […]

  28. Răspunde filedinpoveste says:

    Ţi-am zis că eşti un om frumos? Eşti un om frumos şi bun!
    Mă alătur şi eu!

  29. Răspunde semn spre carte? | doar muzica says:

    […] să sfătuiesc pe alții, mi se pare o alunecare în vinovăție. Văd plăcuțe inscripționate cu semn spre carte în opoziție cu indicatoare spre cer sub forma unui deget mijlociu, gest ce pare o sfidare […]

  30. Răspunde geluodagiu says:

    Am să ajut și eu cum voi putea http://geluodagiu.wordpress.com/2014/01/08/semn-spre-carte/ Sper să nu te supere umorul meu ciudat.

  31. Răspunde SimonaR says:

    Excelenta idee! I’m in.. doar sa imi spui ce pot sa fac :)

  32. Răspunde Radu Thor says:

    Voi încerca din tot sufletul să particip! Mult succes!

  33. Răspunde Carte, cărţi şi un proiect | vavaly says:

    […] astfel de om este Sonia. Ea a iniţiat un proiect ce va prinde contur cu ajutorul celorlalţi oameni dornici să se implice.  Pentru moment […]

  34. Răspunde Adrian says:

    Mult succes! Voi sustine proiectul tau!

  35. Răspunde Proiectul Semn SPRE carte | Iubesc Viaţa says:

    […] Ce se va alege de această țară, dacă noi, cei de acum, nu vom reuși să educăm copiii, să îi facem să cunoască viața și adevăratele valori? Ce lăsăm moștenire celor ce vor veni după noi? Am convingerea că uniți putem face foarte multe. Putem începe prin a adera și a susține proiectul de carte. Vom afla în curând și ce înseamnă concret această susținere. Până atunci, vă invit pe blogul Soniei, unde puteți afla mai multe despre Semn SPRE carte. […]

  36. Răspunde anastasia says:

    Dă-mi şi mie un semn, te rog, când se conturează proiectul. Am multe cărţi de oferit :)
    Mulţumesc frumos.

  37. Răspunde irina says:

    daca mai e nevoie de ajutor… cu mare drag ma bag si eu :)

  38. Răspunde Alexandra Ali says:

    Incercam si eu la inceputul anului sa vizualizez (macar putin) planurile pentru 2014. Nu ma puteam gandi decat la faptul ca vreau sa ajut, sa daruiesc zambete, mangaiere. Iar acest proiect al tau imi face “onoarea” de a-mi indeplini planul/visul meu. Ma bucur enorm! Esti o deschizatoare de drumuri…. Count me in!

  39. Răspunde dan says:

    Ei… DA! Subscriu! Im in! Vin si eu! Ma bag! Bazeaza te si pe mine! nu mai stiu…:) oricum felicitari pentru initiativa si cu blog sau fara blog o sa fiu prezent!

    • Răspunde Sonia says:

      Dan, bine ai venit! Nu mă miră prezența ta aici. Ținem aproape. Deocamdată cele mai prospete vești sunt pe grupul de pe Facebook!

  40. Răspunde ClimbForYou says:

    Felicitari pentru implicare, este si o dorinta fierbinte a mea sa fac ceva, cat de putin, pentru semenii mei. Si ideea dvs a venit exact la timp. Deci, puteti conta pe mine!

    • Răspunde Sonia says:

      Felicitari pentru implicare, este si o dorinta fierbinte a mea sa fac ceva, cat de putin, pentru semenii mei. Si ideea dvs a venit exact la timp. Deci, puteti conta pe mine!

  41. Răspunde Bannere pentru Semn spre carte | Simplu says:

    […] pentru că una din prietenele mele virtuale, Sonia, a inițiat un proiect minunat, intitulat Semn spre carte. Despre ce este vorba? În esență, despre a dărui cărți tinerilor, la început (până la […]

  42. Răspunde Alina says:

    Ador ideea acestui proiect, vreau si eu sa particip, mi-am trecut datele in document, blogul si adresa de email. Sper sa se fi salvat, desi nu am gasit butonul SALVARE :))
    Oricand ai nevoie de publicitate si de acel articol lunar, nu ezita sa apelezi si la mine.
    TE pup!

  43. Răspunde Anotimpuri – Semn Spre Carte | Litere Stacojii says:

    […] dacă tot scriu despre tine, te anunț că vreau să fac și eu parte din proiectul „Semn SPRE carte”, te poți baza pe mine. Mi-ai dovedit încă o dată ce suflet bun ai cu prilejul acestui […]

  44. Răspunde Simona says:

    Mult succes!Dacă e vorba despre cărți și copii nevoiași, mă alătur și eu proiectului tău. Eu lucrez cu copii fără posibilități materiale și orice lucru, oricât de mic, le oferă o bucurie inmaginabilă.

    • Răspunde Sonia says:

      Simona, mulțumesc mult că ni te alături. Tu ai un lucru foarte important. Contactul direct cu cei mici. Mizez pe faptul că vei fi aici când vom avea nevoie de un sfat sau de o persoană care să facă darul de carte.

  45. Răspunde Semn spre carte | Amalgam de ganduri says:

    […] Pe blogul Soniei , a inceput desfasurarea unei actiuni minunate , denumita “Semn spre Carte”. […]

  46. Răspunde copacul cu vise | Cariera de cititor says:

    […] să o citească toți copii. Îmi pun speranța că o vor găsi în cărțile celor ce au lăsat un Semn spre carte. Mai știu că proiectul inițiat de Sonia va lăsa semne adânci de recunoștință în sufletul […]

Leave a Reply to Alina

Cancel Reply