Sunt o babă (liberală) – titlu de împrumut

Elderly-woman-holding-hand-mirror-reflecting-young-womanZice Anca, în ultimul ei articol, că  începe să aibă apucături de babă. De babă liberală, e adevărat, dar având în vedere că al meu copil de numai 28 de ani (încă aproape) aduce în discuție un astfel de subiect, nu pot să nu mă gândesc decât că… aoleuuuuu… la drept vorbind, o babă devin eu. :)

Acum, serios, nu îmi aduc eu aminte prea des că anii au trecut și că nu mai sunt cea de acum 30 de ani, dar mă țin tare și mă mândresc că stăpânesc noua tehnologie mai bine decât mulți tineri din jurul meu, că nu mi-au luat încă mințile ăștia cu canalele lor mincinoase de la televizor (sau cei cu telenovelele, parcă, turcești), că nu mă plictisesc niciodată pentru că am parte de acțiune în fiecare zi și ar mai fi câteva lucruri, dar să revenim la subiect. Și să vedem cum stau cu apucăturile care spun clar că mă băbesc.

- Mă doare ba una, ba alta. Ba câte-o mână, ba câte-un picior. Nimic grav, doar că încep să cred că cineva mi-a montat în membre o stație meteo care prezice timpul probabil destul de fidel.

- Nu sunt ipohondră, dar când o durere persistă ceva mai mult timp (adică mai mult de câteva ore)  încep să mă gândesc la boli grave. Nu sunt prea sigură că ăsta e semn sigur de bătrânețe, s-ar putea să fie rezultatul prea multor seriale cu doctori la care mă uit sau m-am uitat. :)

- Uit! Sunt dependentă de agendă și de post-it-uri pe care le lipesc lângă monitor. Uneori uit de ce le-am pus acolo și le arunc la gonoi. Câteodată se întâmplă să le caut în coș pentru că mi-am amintit că notasem pe ele ceva important. :)

-Sunt dependentă de ochelari. Nu, nu am avut probleme cu vederea până acum câțiva ani, acum însă… și legat de ce am scris mai sus (treaba cu uitatul), când plec de-acasă număr cele 5 lucruri pe care trebuie să le am obligatoriu în poșetă. Primul lucru este perechea preferată de ochelari (deși am unii de rezervă la birou), apoi telefonul, cheile, țigările și… care era al cincilea? ;) Portofelul, bineînțeles!

- Dacă tot am pomenit de poșetă, constat că a mea este direct proporțională cu anii. Și că se mărește pe zi ce trece. Ce poșetuță delicată ca pe vremuri? Una mai măricică îmi trebuie! Dacă trebuie, în drum spre casă, să cumpăr o pâine sau o sticlă de ulei?

- Nu sunt de acord cu multe din ideile de părințeală pe care le citesc în online. Să nu înțelegeti că aș vrea să ne întoarcem la scutecele din finet sau că mi-ar plăcea să văd părinți aplicând corecții fizice copiilor lor. Cred însă că se exagerează mult uneori și că pe vremea mea…

- Pe vremea mea… Spund cam des asta? :) Mmmmmm… semn sigur!

- Știu cum arată cluburile din zonă doar pentru că la unul dintre joburi se mai întâmplă să se fure mireasa. :) Altfel…

- Ma gandesc sa mă apuc de tricotat. Și nu, nu ăsta e semnul, chestiile handmade au devenit foarte tinerești. Eu mă gândesc să mă apuc de tricotat legat de o altă dorință de-a mea. Să am nepoți.

-De ziua mea nu plănuiesc chefuri spectaculoase, îmi doresc doar o masă liniștită cu prietenii, în oraș.

-Devin pisăloagă. Sau poate nu devin, deja eram? Mmmmm… Am întrebat-o pe Anca, când avea vreo 4 sau 5 ani, dacă o să mă mai iubească și când o să fiu bătrână și cicălitoare. Și mi-a răspuns copilul: “Cicălitoare ești de-acum!”.

-Am o altă percepție asupra vârstelor. Acum 30 de ani, când auzeam că cineva de 50 a murit, mă gândeam că a trăit destul. Acum… mi se par tineri și cei de 70.

-Nu știu engleză decât la nivelul de priceput. Pentru că, la școală, am făcut franceză și rusă. Asta îmi amintește că am fost elevă acum foarte mult timp.

- Mă gândesc tot mai des că o să trebuiască să mă “pensionez” de la jobul cu numărul 2. Cine o să mai cheme o babă să îi facă poze la nuntă? Din fericire constat că deocamdată vârsta nu este un impediment. Agenda îmi este aproape plină, iar oamenii apreciază și experiența, empatia și felul în care știu să comunic cu ei.

Sunt o babă, fie ea și liberală? Nu vă grăbiți să răspundeți, căci știu foarte bine unde sunt! :) Dar pentru amuzament, oare voi cum simțiți că timpul zboară și că începeți să îmbătrâniți?

17 thoughts on “Sunt o babă (liberală) – titlu de împrumut

  1. Bubu lupu

    Chestia cu Mmmmm cam si asta aduce cel putin neurologic cu …sti tu; bucura-te de uitare, poate deveni un mare har desi la cum te stiu nu ai avut dusmani in exces, pastreaza intotdeauna ultima versiune la statia meteo, iti dai seama ce info pretioase pt mirese vei detine…si cu baba liberala las-o mai moale, astia au pervertit ambele cuvinte!
    Aoleu, m-am grabit cu raspunsul? Ai dreptate, trebuia sa mai astept ceva zeci de ani… Dar graba asta de a da sfaturi…chiar e un semn!

  2. Și eu sunt un moș liberal:
    - Lasă-te de țigări! :D

    De fapt, sunt încă tânăr, dar am observat cum curgerea timpului aduce cu sine niște cicluri sau modificări la care nu m-aș fi așteptat. Ca și cum eu aș fi scutit de transformările prin care trec ceilalți. Ei, uite că nu.

    În rest, carpe diem sau cum se zice. Căci drama nu este stadiul de babă și moș ci acela de sclav al propriei tale condiții, oricare ar fi ea.

  3. Tatiana

    Eu cred ca suntem cam…..leat! Am si eu cam aceleasi simptome , atata doar ca nu gresesc varsta copiilor, ca fac calcule precise, adica socotesc anii care s-au scurs de la nasterea lor. Dar eu m-am impacat cu soarta si nu ma mai “nnervez.Am renuntat sa mai intorc paharul pentru lucruri ratacite ca uit imediat pentru ce l-am intors.Si eu sunt de parere sa ramai ,totusi, simplu baba, fara adjective cu trimitere la politica, vezi bine ca acum si liberalii tot sunt psd-isti si ei, bine? Sanatosi sa fim!

  4. Da, recunosc “simptomele”…Dar eu inca am impresia ca scene din copilarie parca au fost ieri si tot nu ma dumiresc cat de repede creste copilul meu, asa ca nu pomenesc cuvantul cu “b”.

  5. Draga mea….cum stii tu sa intri in sufletul meu si sa ma descrii atat de exact ……:(…..sa fiu sincera…..si eu ma mandresc cu mine…..chiar foarte mult, sunt si bunica de doua nepotele ( 5 ani si jumatate si cealalta 1 an si jumatate )…..stau la mine permanent , doar in week end si-aduc fetele mele ca au copii ! atunci…..respir in doua zile cat altii in 7 !…..
    iti multumesc ca existi , ca existi in viata mea…..si ca ma cunosti atat de bine……cand de fapt nu ma cunosti deloc !
    dar , semnez cu placere : o alta baba liberala !

  6. Dragalas subiect, mai ales cand se vorbeste despre funie in casa spanzuratului!
    Eu nu mai caut de mult semne. Ele s-au amestecat pe undeva cu consecintele unor lucruri care nu au nimic cu varsta!
    Dar chiar zilele trecute ii spuneam fiicei mele (care are 39 de ani si este mezina!) ca am inceput o lista cu lucrurile pe care, SIGUR, nu le voi mai face NICIODATA! Ei, si aici trebuie sa pui mult umor, si nu numai, ca sa nu cazi in depresie!
    Sunt in cautarea avantajelor, caci trebuie sa existe si avantaje, si voi face o lista si cu ele! :)
    Altfel… si eu incerc sa tin pasul. Ma ajuta si … “mediul”, caci pe aici uneori le fac concurenta mamelor, doar din pricina ca fac copii tot mai tarziu!
    De curand am auzit cum un coleg al nepotului meu cel mare ii spunea admirativ ca are o bunica “tanara”! Ha, ha, ha! Vai de capul meu!
    Dar… trebuie sa traiesti si asa! :)

Lasă un răspuns către Tatiana Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge