Zice Anca, în ultimul ei articol, că începe să aibă apucături de babă. De babă liberală, e adevărat, dar având în vedere că al meu copil de numai 28 de ani (încă aproape) aduce în discuție un astfel de subiect, nu pot să nu mă gândesc decât că… aoleuuuuu… la drept vorbind, o babă devin eu.
Acum, serios, nu îmi aduc eu aminte prea des că anii au trecut și că nu mai sunt cea de acum 30 de ani, dar mă țin tare și mă mândresc că stăpânesc noua tehnologie mai bine decât mulți tineri din jurul meu, că nu mi-au luat încă mințile ăștia cu canalele lor mincinoase de la televizor (sau cei cu telenovelele, parcă, turcești), că nu mă plictisesc niciodată pentru că am parte de acțiune în fiecare zi și ar mai fi câteva lucruri, dar să revenim la subiect. Și să vedem cum stau cu apucăturile care spun clar că mă băbesc.
- Mă doare ba una, ba alta. Ba câte-o mână, ba câte-un picior. Nimic grav, doar că încep să cred că cineva mi-a montat în membre o stație meteo care prezice timpul probabil destul de fidel.
- Nu sunt ipohondră, dar când o durere persistă ceva mai mult timp (adică mai mult de câteva ore) încep să mă gândesc la boli grave. Nu sunt prea sigură că ăsta e semn sigur de bătrânețe, s-ar putea să fie rezultatul prea multor seriale cu doctori la care mă uit sau m-am uitat.
- Uit! Sunt dependentă de agendă și de post-it-uri pe care le lipesc lângă monitor. Uneori uit de ce le-am pus acolo și le arunc la gonoi. Câteodată se întâmplă să le caut în coș pentru că mi-am amintit că notasem pe ele ceva important.
-Sunt dependentă de ochelari. Nu, nu am avut probleme cu vederea până acum câțiva ani, acum însă… și legat de ce am scris mai sus (treaba cu uitatul), când plec de-acasă număr cele 5 lucruri pe care trebuie să le am obligatoriu în poșetă. Primul lucru este perechea preferată de ochelari (deși am unii de rezervă la birou), apoi telefonul, cheile, țigările și… care era al cincilea? Portofelul, bineînțeles!
- Dacă tot am pomenit de poșetă, constat că a mea este direct proporțională cu anii. Și că se mărește pe zi ce trece. Ce poșetuță delicată ca pe vremuri? Una mai măricică îmi trebuie! Dacă trebuie, în drum spre casă, să cumpăr o pâine sau o sticlă de ulei?
- Nu sunt de acord cu multe din ideile de părințeală pe care le citesc în online. Să nu înțelegeti că aș vrea să ne întoarcem la scutecele din finet sau că mi-ar plăcea să văd părinți aplicând corecții fizice copiilor lor. Cred însă că se exagerează mult uneori și că pe vremea mea…
- Pe vremea mea… Spund cam des asta? Mmmmmm… semn sigur!
- Știu cum arată cluburile din zonă doar pentru că la unul dintre joburi se mai întâmplă să se fure mireasa. Altfel…
- Ma gandesc sa mă apuc de tricotat. Și nu, nu ăsta e semnul, chestiile handmade au devenit foarte tinerești. Eu mă gândesc să mă apuc de tricotat legat de o altă dorință de-a mea. Să am nepoți.
-De ziua mea nu plănuiesc chefuri spectaculoase, îmi doresc doar o masă liniștită cu prietenii, în oraș.
-Devin pisăloagă. Sau poate nu devin, deja eram? Mmmmm… Am întrebat-o pe Anca, când avea vreo 4 sau 5 ani, dacă o să mă mai iubească și când o să fiu bătrână și cicălitoare. Și mi-a răspuns copilul: “Cicălitoare ești de-acum!”.
-Am o altă percepție asupra vârstelor. Acum 30 de ani, când auzeam că cineva de 50 a murit, mă gândeam că a trăit destul. Acum… mi se par tineri și cei de 70.
-Nu știu engleză decât la nivelul de priceput. Pentru că, la școală, am făcut franceză și rusă. Asta îmi amintește că am fost elevă acum foarte mult timp.
- Mă gândesc tot mai des că o să trebuiască să mă “pensionez” de la jobul cu numărul 2. Cine o să mai cheme o babă să îi facă poze la nuntă? Din fericire constat că deocamdată vârsta nu este un impediment. Agenda îmi este aproape plină, iar oamenii apreciază și experiența, empatia și felul în care știu să comunic cu ei.
Sunt o babă, fie ea și liberală? Nu vă grăbiți să răspundeți, căci știu foarte bine unde sunt! Dar pentru amuzament, oare voi cum simțiți că timpul zboară și că începeți să îmbătrâniți?
17 thoughts on “Sunt o babă (liberală) – titlu de împrumut”