Mica Unire ne-a găsit mai dezbinați ca niciodată. Ce horă frățească, ce flori și omenie și de unde atâta suflet care “să bată” în toată lumea la fel? Cauzele sunt multe. Circumstanțele atenuante, din punctul meu de vedere, puține. Subiect amplu, nu vreau să-l discutăm acum.
Am profitat de sărbătorirea Micii Uniri și de minivacanța destul de mare ca să ne certăm. Părinți și copii, colegii de muncă, vecini, prieteni buni, interlocutori ocazionali, fiecare ne-am așezat pe câte o baricadă și dă-i și luptă! Ce contează că de cele mai multe ori lupta nu era a niciunuia dintre combatați și că armele argumentele sunt împrumutate de la alții și nici nu prea știam cum să le folosim?
Facebook-ul însuși a devenit (ca de multe alte ori, de altfel) un câmp de luptă: postări tăioase, schimburi de replici mai mult sau mai puțin dure, ici-colo chestiuni care ar putea fi chiar amuzante (dacă nu ar avea substraturi foarte amare) și, tot ici-colo câte o înjurătură. Deh, exercițiu democratic! Și uneori lucrurile mai scapă de sub control…
Aș fi putut trece cu vederea toate derapajele pe care le-am întâlnit. Le-aș fi putut pune pe seama lipsei de informații corecte, lipsei de politețe sau firii temperamentale ale unora. Până când am întâlnit asta:
Sunt două postări pe care le-am văzut în treacăt, fără să fi pierdut prea multă vreme pe platforma de socializare. Cu siguranță vor mai fi fost și altele. Pe astea nu am putut să le trec cu vederea. Și nici nu am putut să nu mă întreb: încotro te duci omule? Și ce te face să fii atât de înverșunat încât să le dorești ce este mai rău unor semeni pe care poate că nici nu îi cunoști personal? Unde ți-ai pierdut omenia? Și pentru ce?
5 thoughts on “Încotro?”