Ne plac spectacolele. Nu, nu ne-a crescut brusc şi fără să băgăm de seamă apetitul pentru cultură şi nici nu ne repezim să facem cozi la teatru atunci când aflăm că în urbe se joacă o piesă nouă, căci ce nevoie am avea de aşa ceva atâta vreme cât ghilotina cortul circului scena a fost montată în piaţa publică şi totul este gratis și la liberă vedere? Decorurile sunt fie luxuriante, fie înfricoșetoare: vile somptuoase, case conspirative, plaje virgine, cimitire. Recuzita întrece orice așteptare: cătușe, mascați, pungi cu bani, genți cu bani, saci cu bani, tablouri (căci ne aflăm în fața unui act artistic, ce naiba), afișe care sunt puse pe zid ca să pună la zid. Actorii? Mai buni sau mai slabi, magistrali sau neinspirați, personaje pozitive, personaje negative, figuranți. Până la urmă nici nu știu cât contează toate acestea. Pentru că scenariul, scenariul este cel care face toți banii.
Publicul este de cele mai multe ori în delir. Savurează fiecare cuvânt ca pe o ultima gură de aer, aplaudă frenetic, se bucură și se minunează. Ai văzut? Ai auzit? Incredibil, domnule! Până când, mai întâi ca o adiere de vânt, îl trec fiori reci pe șira spinării și scuipă în sân murmurând aproape neauzit, dar foarte, foarte convingător câte un “ptiu drace, fereşte-mă Doamne”. Şi nici măcar n-a citit cronica spectacolului pe care de abia la văzut, importantă și ea, căci ce-ar fi un “act artistic” dacă nu ar apărea imediat după el cronicarii?
Cronicarii… Disecă bucată cu bucată, cu atenție și o răbdare aproape de invidiat, mai întâi scenariul. Extraordinară intrigă! Nemaivăzută, nemaiauzită, nemaipomenită! Ce urzeli, ce strategii, ce schimbări de situație și de ritm! Sau o fi numai un basm cu zmei și fii de împărat? Și dă-i și luptă dezbate până în zori de ziuă când orice încercare de a recompune “trupul” hăcuit nu mai are nicio şansă de izbândă. Personajul pozitiv parcă nu ar fi avut doar intenții bune, iar cel rău parcă nu este chiar atât de negru în cerul gurii, figuranții ar fi putut avea un rol cu mult mai important decât a părut la prima vedere, iar decorul, decorul a fost atât de strălucitor doar de la lumina care se revarsa din reflectoare. Cât despre recuzită… butaforie, domnule. Euro n-au fost euro ci doar lei și nu zeci de milioane, ci mult mai puțini. Iar tablourile, care tablouri? Operaţia a reuşit! Doar “pacientul” a ajuns talmeş-balmeş.
Spectacolul s-a terminat, cronicile au văzut deja lumina tiparului. Publicul nu mai înţelege nimic. Bunele intenţii au fost duse în derizoriu, binele şi răul au devnit două concepte abstracte tot mai greu de exemplificat şi de înţeles. Începe să se simtă miros de paranoia.
Morala? Care morală? Cine mai are nevoie de vreo morală?
Cortina cade, aplauzele sunt slabe. Urmează să se stingă lumina. Cine stinge lumina?
Acest articol este un pamflet şi este rodul unei minţi care nu digeră execuţiile publice şi delaţiunea (apropo, dacă nu ştiaţi, a apărut teiadna.ro) şi care crede că justiţia trebuie să fie oarbă, dar decentă şi jurnalismul o meserie respectabilă şi credibilă. Nu apăr şi nu scuz pe nimeni, vreu doar să spun că lucrurile par să scape, încet, încet, de sub control.
3 thoughts on “Fără aplauze”