Dă-mi 5 minute din timpul tău

voteEmoție. Cred că acesta a fost cuvântul pe care l-am auzit de la fiecare dintre cei implicați în proiectul Semn SPRE carte, fără să lipsească vreodată,  ori de câte ori a venit vorba despre felul în care au fost dăruite cărțile. Emoții ale celor care au strâns în brațe volumele primite, dar și ale mesagerilor care le-au înmânat fiecăruia în parte.

Acum a venit vremea pentru un altfel de emoții. Cele ale unui concurs. Iar eu vă mărturisesc că le-am avut câtă vreme am așteptat aprobarea proiectului în competiția “Idei din Țara lui Andrei” și că, cel mai probabil, le voi purta cu mine până în clipa în care vor fi anunțați câștigătorii, undeva aproape de sfârșitul lui mai.

Despre ce este vorba? Pe scurt, împreună cu echipa de proiect (despre care v-am vorbit într-un alt articol) și cu Asociația „Casina Națională” Deva, ne luptăm pentru atragerea de fonduri în sprijinul acestui proiect. Ne dorim ca literatura să ajungă în casele câtor mai mulți copii şi am stabilit un buget de 4750 euro, sumă cu care proiectul va fi finanțat dacă vom ne vom afla printre câștigători.

Pentru a reuși asta, avem nevoie, încă o dată, de ajutorul vostru.

În desemnarea câștigătorilor, voturile din partea publicului vor conta în proporție de 40%. Ne puteți ajuta creându-vă un cont pe site-ul Țara lui Andrei și votând demersul nostru pe care îl găsiți aici. Firește, ne-ar ajuta foarte mult dacă le-ați spune prietenilor și cititorilor voștri despre toate aceste lucruri.

Citind proiectul pe care l-am înscris în competiție veți afla că tot ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni ne-a inspirat și ne-a făcut să ne dorim să realizăm mai mult. Credem că, până la sfârșitul anului, putem să adunăm cu forțe proprii peste 1.100 de cărți, iar obținerea finanțării ar putea adăuga acestora cel puțin încă pe atâtea. De asemenea, implementarea unui blog colectiv pe un domeniu dedicat lui ar putea aduce un plus important activității de promovarea a Semnului SPRE carte.

Dar din dar se face carte.

Vă mulțumesc pentru implicarea din primele 3 luni de proiect și pentru sprijinul pe care îl veți acorda Semnului SPRE carte și de acum înainte.


21 thoughts on “Dă-mi 5 minute din timpul tău

    • Sonia

      Mulțumesc mult, Luci. Acum sunt 11 și am mare încredere că se vor aduna din ce în ce mai multe. Ne-am propus să promovăm proiectul din om în om.

      • Il voi promova si eu pe blog, chiar daca am renuntat la banner, eu tot urmaresc cum se desfasoara lucrurile.

        Daca am putea sa discutam si cu niste profesori cand vine vorba despre acest proiect. Tin minte ca acum cativa ani, pe cand eram in generala, scoala noastra avea un proiect, iar profesorii nostri au stat cu gura pe noi in asa fel incat majoritatea dintre noi sa votam. Si chiar s-au strans ceva voturi.

        PS: Si pana am scris comentariul acesta s-au mai strans inca doua persoane :)

        • Sonia

          Mulțumesc încă o dată. Erai pe lista mea de persoane pe care doresc să le contactez cu rugămintea de a ne da un vot. Mi-ai luat-o înainte! :)

  1. Pingback: Acum ai ocazia sa faci un bine - Luci Florescu

  2. Pingback: 24 de ore în lumea cărților | In jurul Kadiei

  3. Soniaaa :oops:
    Ştiu că ai multe pe cap şi numai de o ameţită ca mine nu ai chef dar te rog să îmi spui de unde iau bannerul cu “votat”? Am votat acum proiectul şi încerc să mă adun să scriu şi pe blog, am vrut să le pregătesc puţin să fie la îndemănă dar nu l-am găsit. Îmi cer scuze!

    • Sonia

      Am avut o zi horror şi comentariul tău mă face să zâmbesc cu gura până la urechi. Trimit bannerul pe mail când ajung acasă.

  4. Pingback: Semn Spre Carte vorbeşte despre cãrţi în Ţara lui Andrei | calatorprintaramea

  5. Pingback: Îți cer doar cinci minute! | Iubesc Viaţa

Lasă un răspuns către Poteci de dor Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge