Citesc bloguri deci… exist

Daniel zice că s-a reapucat de Blog and Roll. Nu, nu este un nou stil de dans (deși domnul în discuție excelează la capitolul dansuri) ci mai degrabă un catalog în care trece dumnealui, după criterii numai de el știute, diverși bloggeri. Și nu ca să lea dea notă. Ci ca să le dea temă de casă. Adică o leapșă.

Mărturisesc, nu îmi plac lepșele. Într-un an de zile am răspuns prezent numai la una (iar ce-a de-a doua care mi s-a părut interesantă încă își așteaptă rândul). Dar, natural, pe Daniel nu l-am putut refuza. Îmi primul rând pentru că îmi place de persoana lui ( ), iar întâlnirea noastră din offline a fost o adevărată încântare, iar în al doilea pentru că întrebările sale se leagă oarecum de un subiect despre care aveam de gând să scriu. Adică, de relația mea cu alți bloggeri și cu cititorii.

Să începem deci.

 1. Cam câte bloguri citești într-o săptămâna? Unde le găsești?

Grea întrebare. Nici nu știu dacă aș putea face o evaluare corectă. Pentru curiozitatea voastră vă pot spune doar că Bloglovin mă anunță despre activitatea a 68 de bloguri, iar pe mail mai primesc notificări despre 4. E mult, e puțin? Citesc marea majoritate a articolelor de pe aceste bloguri. Marea lor majoritate nu postează zilnic. Cum de am timp pentru acest lucru, eu care sunt într-o continuă luptă cu timpul? Simplu, lucrez într-un alt oraș decât cel în care locuiesc. Cum ar veni sunt navetistă. O navetă în condiții comode, deci pot folosi timpul de deplasare pentru lectură. M-ar plăcea să vă citesc în timp ce îmi savurez cafeaua, dar aflați acum, dacă nu știați deja, că vizitele mele în casele voastre virtuale se întâmplă în timp ce călătoresc.

O altă categorie de articole pe care le citesc sunt cele despre care aflu de pe Facebook (dacă un titlu mi se pare interesant nu ezit să le vizitez) sau care sunt menționate de alții în postările lor.

2. Cum știe un blogger că l-ai citit?

Nu ezit să apăs butonul like când el există. Cu mențiunea că atunci când eu like, înseamnă chir că like. Nu-l apăs niciodată doar ca să las o urmă a trecerii mele. Nu ezit să comentez. Dacă timpul îmi permite și dacă am ceva de spus. Există însă și bloguri pe care sunt o prezență tăcută și este posibil ca “proprietarul” să nici nu știe de existența mea. E cazul blogurilor care au conținut literar (unde singurul lucru pe care l-aș putea scrie ar fi “frumos” și decât să scriu asta mai bine tac) sau al celor foarte citite, în jurul cărora s-a format deja o comunitate de comentatori, iar mie îmi lipsește îndrăzneala de a mă băga în discuții.

3. Daca tu comentezi la un blogger, te aștepți ca și bloggerul respectiv să comenteze la tine?

Nu mă aștept la nimic din partea nimănui. La debutul în blogging un comentariu era ceva fascinant și o mică victorie. Am înțeles, între timp, că oamenii vor comenta atunci când scriitura mea li se va părea interesantă, când timpul le va permite asta și mai ales am înțeles că există și vizitatori tăcuți. Normal că mă bucur când primesc feedback la articolele mele, astfel m-aș lăsa de scris și aș vorbi în fiecare zi jumătate de oră cu imaginea mea din oglindă. În același timp prețuiesc fiecare vizită pe care o primesc. Tăcută sau nu.

4. Ce bloguri nu citești? De ce?

Aici este valabilă chestia aia cu “de gustibus…”. Citesc blogurile care îmi plac. Iar în acest “îmi plac” încap o grămadă de lucruri. Coerența, umorul, forța scriiturii, diversitatea, documentarea și multe alte lucruri cărora eu le zic stil. Am crezut întotdeauna că de la fiecare om am ceva de învățat. Chiar și atunci când concluzia este “așa nu”.

5. Ca sa încheiem mai optimist, cum iți recompensezi comentatorii de pe blog?

Oare îi recompensez? Încerc. Am făcut daruri împărțind cu câte un cititor câteva premii câștigate, răspund, de cele mai multe ori, fiecărui comentariu în parte, mă străduiesc să scriu lucruri interesante, nu doar să mai bifez scrierea unui articol. Dar întrebarea îmi dă de gândit. Aș putea face mai mult? Probabil că da.

 Acestea au fost răspunsurile pentru Daniel. Iar cum unei lepșe îi stă bine să meargă mai departe, i-o pasez lui Vladen. Care în ultima lui postare se plângea de mama focului rezolvând una de la soția sa. Sau se răsfăța? Iau în calcul și lucrul acesta.

Vladen, un rus curajos ca tine, nu se sperie de o amărâtă de leapsă!

Update. Vladen a răspuns rapid. Merită să citiți ce a scris. Este mai mult decât o leapșă rezolvată.