Cinci lucruri care nu mai sunt la fel

La ora la care scriu acest articol veţi fi auzit deja de câteva ori că astăzi Ceauşescu ar fi împlinit 97 de ani. Chiar dacă istoria ar fi avut un alt curs, eu nu cred că ar mai fi fost în viaţă astăzi şi îmi amintesc cu exactitate cum, într-un anumit timp, singura noastră speranţă stătea în moartea acestui om. E cinic şi tragic ca o întreagă naţie să îşi lege speranţele de un astfel de eveniment, dar nu este decât purul adevăr.

La ora la care scriu acest articol probabil că la mormântul lui Ceauşescu s-au adunat deja câţiva nostalgici cu flori şi poezii de un patriotism incert, iar mulţi, poate mai mulţi decât ne imaginăm, vor fi spus deja că era mai bine pe vremea lui. Pentru cei care nu au trăit acele vremuri, dar şi pentru cei care au uitat (căci cred că este în firea omului, ca un mijloc de supravieţuire, să uite ceea ce a fost negru în existenţa lui şi să îşi amintească doar momentele bune) vreau să las aici câteva lucruri:

- Libertatea cuvântului, deşi clamată, nu era decât o uriaşă minciună. Puteai să vorbeşti orice cu condiţia să fie pe placul regimului. Altfel nu erai decât un element periculos şi un vrăşmaş al ţării şi neamului tău (cu toate consecinţele care dirivau din asta). Astăzi spunem absolut tot ce ne trece prin minte şi cenzura a dispărut din viaţa noastră. Din păcate şi autocenzura.

- Libera circulaţie lipsea cu desăvârşire. Cei care au trăit atunci îşi amintesc că au văzut alte ţări ale lumii dor în atlase geografice sau la televizor. Câţiva fericiţi au reuşit, în urma unor eforturi consistente, bineînţeles, să se bucure de excursii în ţări ale blocului răsăritean. Poveştile lor erau fascinante.

- Dreptul la proprietate aşa cum îl avem astăzi nu era decât o peste din amintirile bunicilor care prinseseră şi alte vremuri. Altfel totul era bun comun al întregului popor. Aveam deci totul şi de fapt nimic.

- Magazinele erau goale sau aproape goale dacă luăm în calcul rafturile pline de produse care nu prezentau niciun interes. Orice se cumpăra cu preţul statului la coadă sau, pentru obiecte de folosinţă îndelungată, pe baza unor interminalile liste de aşteptare. Mulţi spun că aveam ban în vremurile acelea. Ei bine, dacă aveam că nu era o regulă, se datora faptului că nu aveam ce cumpăra cu ei.

- Două ore de program la TV era tot ce ne conecta, oarecum, cu lumea.  Două oră inclusiv două telejurnale în care ni se arată doar ce dorea regimul. Voi include aici şi alte forme de informare: ziarele dedicate în întregime propagandei şi “realizărilor” de tot felul şi literatura cumpărată, ca orice de altfel, pe sub mână.

Sunt doar cinci chestiuni pe care aş vrea să nu le uităm. Cinci din multe asemenea lor.

În ceea ce mă priveşte pot spune că două lucruri cu adevărat bune am moştenit din vremurile de dinainte de 1989: o educaţie solidă şi o cultură generală care mă face să nu fiu pe lângă subiect în nicio conversaţie. M-am gândit mult dacă datorez acest lucru regimului sau mai degrabă unor anumite conjucturi. Şi am ajuns la concluzia că lipsa tehnologiei (specifică vremurilor) m-a adus mai aproape de carte, iar sărăcia m-a făcut să-mi doresc să învăţ pentru a o putea depăşi.

Să nu uităm deci!

În altă ordine de idei astăzi am de făcut şi nişte urări unei cititoare (care este şi verişoara mea). Ea nu comentează niciodată, dar ştiu că mă citeşte mereu. La mulţi ani, Anca Ghimiş! Să fii sănătoasă şi fericită şi toate visurile să ţi se împlinească! Ziua ta îmi aduce mereu aminte de Ceauşescu. Niciodată invers!