Vechituri

Când am citit articolul Ancăi despre gusturi (şi) din copilăria ei, poate pentru că se pomenea acolo despre ardeii mei umpluţi cu gust inegalabil, mi-am amintit, fără să vreau, de maşina de tocat roşie, din fontă, numărul 5, fără de care vechea mea bucătărie (de fapt tot cea de acum, dar cu o altă înfăţişare) nu ar fi putut funcţiona. Şi apoi, tot fără să vreau, gândurile s-au îndreptat spre obiecte pe care în alte vremuri le consideram indispensabile şi care între timp au dispărut cu desăvârşire din viaţa mea.

1. Maşina de măcinat nucă/zahăr/piper/cafea

Alături de maşina de tocat carne toate cele mai de sus erau de o importanţă capitală în nişte vremuri în care eu începeam să fiu şefa supremă a unei bucătării. Toate erau cu acţionare manuală, evident, doar ceva mai târziu maşina de cafea avea să fie una aparţinând unei mărci celebre: Argimix. Despre cea din urmă am o singură amintire care probabil va dăinui mereu: faptul că îmi rugam soţul ca, duminica dimineaţa, să se abţină să o folosească până ce nu mă trezesc şi eu.

2. Canistra de benzină (şi evident pâlnia aferentă)

O cantitate de benzină de 15 litri/lună era mai mult decât neîndestulătoare într-o perioadă în care circulam cu un Trabant crem, drept pentru care o foloseam cu priştipeală (a se citi economie) evitând umblatul cu maşina cât de mult se putea. Un drum la iarbă verde sau posibilitatea rezolvării unor probleme urgente erau conjuncturile în care ne înduram să introducem cheia în contact. Şi drumul până la Piteşti, cam o dată pe an. Aici intră în scenă canistra. Cea în care trebuia să avem destul combustibil cât să ne ajungă să ne întoarcem în siguranţă, căci de pe drum nicio benzinărie nu te ajuta nici măcar cu un gram (lichidul preţios fiind raţionalizat). Aici intră în scenă canistra. O purtam după noi în portbagaj şi pentru că nici ea în sine nu era un obiect uşor de procurat se mai întâmpla ca, datorită uzurii, să mai scape câteva picături greu mirositoare, dar cred că ne obişnuisem. Aşa cum ne obişnuisem şi să cărăm obiectul cu pricina până la etajul 6. Împreună cu roata de rezevră, căci altfel şansele de a rămâne fără ele erau maxime.

3. Reşoul

Obiectul acesta este o istorie ceva mai veche, de pe vremea când locuiam în cămin. Cu funcţionalitate dublă, de producător de căldură şi de obiect indispensabil pentru a ne asigura hrana de zi cu zi (căci cartela de masa era o rara avis şi se volatiliza în schimbul câtorva bănuţi de buzunar), reşoul era un obiect prohibit. Adică Regulamentul de ordine interioară îl interzicea cu desăvârşire. O să mă întrebaţi ce făceam cu el atâta vreme cât la priză nu aveam curent. Ei bine, se inventase “hoţoaica” (ştiu că nu suna prea frumos), un dispozitiv pe care îl montai în locul becului şi care îţi dădea posibilitatea să alimentezi cu energie electrică un alt obiect. Nu vreau să vă ţin teoria reşoului, dar aş putea scrie o carte despre el şi despre cum înnodam rezistenţa atunci când, datorită temperaturii excesive, se rupea sau cum, cu foarte multă răbdare o înlocuiam. Asta în cazul în care aveam norocul să găsesc una nouă de cumpărat.

4. Antena TV
Vă mai amintiţi pădurile de antene de pe acoperişurile blocurilor? Niciodată nu am înțeles cum stătea treaba cu numărul de elemenți, dar știu foarte sigur că antena sutien era special construită ca să prinzi bulgarii. Sau mă rog, câte ceva de la bulgari, adică o imagine spălăcită și cu mulți purici. Evoluția la antena parabolică (aceea cumpărată după ce am pus mână de la mână locatari din câteva blocuri contribuind cu aproape un salariu din acea vreme) a fost ceva mai mult decât spectaculos. E adevărat, vedeam doar ce avea chef cel care găzduia receiverul, dar asta nu știrbește cu nimic din farmecul nopților cu Sky Movies și nici amintirea primei transmisii cu un MTV fără sonor. V-o imaginați pe Madonna cântând “Like a virgin” fără grai? Dar de Lambada dansată ca la Silent Disco, ce ziceți?

V-aș mai plimba printre vechituri (că mi-am mai amintit câteva), dar vă las și pe voi să faceți un exercițiu de memorie. Cu siguranță au fost și în viața voastră lucruri fără de care eraţi convinşi că viața nu ar mai fi fost viață (chiar dacă sunteţi mai tineri). Şi care, acum, zac părăsite undeva dacă nu cumva au dispărut deja de pe faţa pământului.