Am început ziua de azi cu un mic accident. Nu vă speriaţi, sunt bine şi nimic grav nu s-a întâmplat, ba, mai mult, m-am ales şi cu subiect de articol pentru blog. Ce s-a întâmplat? Ieri (ca în fiecare sâmbătă de altfel) am primit sticla cu lapte pe care o achiziționez săptămânal dintr-o gospodărie de la sat. Prinsă în agitația curățeniei generale și de teamă că se va strica pînă am eu timp să-i pun conținutul la fiert, am pus-o în grabă în congelator, iar azi de dimineață într-un vas cu apă la dezghețat. Nerăbdătoare să-mi beau cafeaua (care deja mirosea amețitor) și de parcă laptele condensat nu ar fi fost bun, un pitic de pe creierul meu m-a îndemnat să grăbesc procesul și să tai sticla eliberând lichidul (sau mă rog, amestecul de lichid cu gheață) la care tânjeam atât de mult. Zis și făcut. Urmarea? O mică explozie și… apocalipsa. Lapte pe pereți, pe dulap, pe aragaz, pe jos și, evident, pe mine din creștet până în călcâie. A trebuit să curăț (și doar cu 10 secunde mai înainte bucătăria mea era lună) și să fug repede la baie pentru duș. Așa mi-am amintit că (cică) nu e bine să te speli pe cap de Florii că o să albești. Atâta bai să fie, eu eram albă deja.
Nu e bine și trebuie în contextul respectării unor obiceiuri m-a urmărit toată viața. În copilărie anumite lucruri îmi provocau fiori reci (de exemplu Joimărița care venea să-mi toace degetele dacă aveam de gând să cos în Joia Mare), astăzi însă mi se par niște chestii depășite și ușor stupide. Și nu, nu iau cele sfinte în derâdere (căci cele mai multe superstiții de acest gen sunt legate de sărbătorile religioase) ci mi se par doar depășite considerentele pentru care ele sau impus. Mai ales că diferă de la o zonă geografică la alta, dar și în cadrul aceleași religii în funcție de confesiune.
Apropierea Paștelui vine și ea cu reguli și recomandări:
- Ouăle se vopsesc joi. Nu am de gând să fac asta. Le voi vopsi sâmbătă pentru că am un fix legat de prospețimea alimentelor. Știu, supermarketurile sunt deja pline cu ouă colorate deja (ceea ce înseamnă că e ok să le păstrezi o vreme în frigider), dar eu nu voi face lucrurile așa cum cred eu.
- În Vinerea Mare nu se coace (sau, după alții, nu se face nimic). Își permite asta cineva care ajunge de la muncă cel mai devreme la 5?
- Între Joia Patimilor și joia din Săptămâna Luminată nu se spală rufe. OK, nu e un capăt de țară să nu pui la treabă mașina de spălat o săptămână. Dar cu prosoapele de bucătărie și cu cârpele de praf sau mopul, ce faci?
- De Florii se mănâncă pește. Asta am bifat, dar numai pentru că îmi place foarte mult și pentru că, de obicei, duminica gătesc acest fel de mâncare. Înțeleg obiceiul acesta pentru cei care țin post și care se bucură astfel de un aliment de dulce. Noi ceilalți însă…
- În ziua de Paşte nu este bine să dormi. Rămâne de văzut. Sigur nu voi fi chiar odihnită.
- Prima persoană care iți trece pragul în ziua de Paște trebuie să fie o persoană de sex masculin. La fel ca și de Anul nou voi prefera bunele maniere și în casa mea, cu siguranță va intra mai întâi o doamnă sau o domnisoară. Șansele să mă viziteze un bărbat neînsoți sunt minime.
Voi cum stați cu nu e bine și trebuie?
7 thoughts on “Nu e bine. Trebuie.”