04 Mai 2014

Război?

27 Comments O lume nebună, Oameni care contează, Personal

Aud (și citesc) din ce în ce mai des cuvântul război. L-am mai auzit și până acum, l-am citit în cărți sau în ziare și l-am văzut transpus în imagini în filme sau în jurnale de știri. M-am înfiorat și, cu un egoism care nu  cred că este condamnabil, m-am bucurat că mă aflu departe de zgomotul armelor. Mi s-a părut că înțeleg coșmarul prin care trec alți semeni de-ai mei și mi-am văzut mai departe de viață și de micile mele războaie.  Căci, până la urmă, mi se pare că întreaga noastră existență este o luptă: cu proprii demoni, cu neputințele personale, cu întâmplările nefaste și cu ceilalți oameni (deși, de cele mai multe ori, ne amăgim că doar cu ideile lor ne luăm la trântă).

Acum, acest cuvânt îmi sună oarecum altfel. Poate pentru că îl văd materializat foarte aproape de noi și aud numele României în declarații belicoase. Unii spun că este doar propagandă deșănțată, alții vorbesc despre al treilea război mondial. Și nu pot să nu îmi amintesc despre un lucru pe care, cândva, ni-l spunea unul din dascălii mei: al patrulea război mondial îl vom purta cu bâtele, căci la acel grad de dezvoltare ne va aduce trecerea printr-un al treilea.

Read more