Interviu psiriduş cu… psi :)

- Cine se aseamănă se adună. Așa spune o vorbă din bătrâni, iar eu mă întreb dacă este valabilă și în ceea ce privește clubul psi, cel căruia tu i-ai pus bazele și datorită căruia este posibil și acest interviu. Sunt 54 de membri (dacă este să mă iau după numărătoarea grupului de pe Facebook) mai mult sau mai puțini activi. Se aseamănă în primul rând pentru că fiecare are blog, fără să pot spune că similitudinile se opresc aici. Altfel, din câte am văzut eu, au și foarte multe lucruri diferite. Ca să folosesc un termen la modă aș zice că este vorba de unitate în diversitate. Crezi în această sintagmă? Care sunt, după părerea ta, lucrurile care îi țin pe oameni aproape un cât mai îndelungat timp?

eu cred că oamenii se însoţesc din nevoie. poate fi o nevoie de apartenenţă, de comunicare, de identitate, chiar de joacă dacă vrei, o nevoie care, odată împlinită generează evoluţie şi… plecare spre altceva, altfel. ceea ce ne aseamănă pe noi, cei atât de diverşi, din grupul botezat cândva de cita „clubul psi” este, aşa cred eu, nevoia de comunicare, omenia şi spiritul ludic, cel care de altfel stă la baza multora dintre acţiunile noastre. şi va rămâne frumos câtă vreme admitem că evoluăm şi că suntem supuşi plecării spre împlinirea altor nevoi, cu toţii.

- Dacă tot vorbim despre bloguri și blogosferă, îți este cunoscut faptul că periodic aici au loc mici cutremure sau se aprind vâlvătăi. Ar fi necesar un decalog pe care să îl respectăm cu toții cu sfințenie pentru a evita astfel de lucruri neplăcute? Care ar fi primele trei puncte pe care le-ai înscrie în el?

oricâte reguli am inventa, eu cred că divergenţele de opinii şi chiar certurile sunt inerente. de ce? pentru că ne lipseşte cu desăvârşire simţul polemicii, gustul pentru aceasta și ne ferim să punem întrebări. este mai uşor să iei totul ca pe ceva personal, deşi este exact invers. şi îţi voi da un exemplu care pe mine mă distrează copios: în urmă cu ceva vreme, când am început ciclul de poveşti numite „de adormit pisica” şi care au ca subiect o poveste de iubire virtuală, imposibilă, scrisă la persoana întâi, mi s-a întâmplat să primesc câteva mesaje de încurajare, în condiţiile în care este vorba strict de literatură. din păcate oamenii confundă literatura cu confesiunea, așa că m-am trezit atunci într-o postură de julietă amuzantă. și mă bate gândul să reiau acele povești…

- Te-ai alăturat proiectului Semn SPRE carte și îl susții prin toate mijlocele posibile. Ai donat cărți, ai fost mesagerul lor, ai promovat ideea și ai sprijinit-o cu un sfat sau cu o vorbă bună. Nu vreau să vorbim despre el, ci doar să-l avem ca punct de plecare în cele ce urmează. Trăim într-o societate bolnavă și lipsurile de tot felul copleșesc foarte mulți oameni. Asta în timp ce instituțiile statului sunt incapabile să le facă față. Crezi că există șanse de mai bine încercând să ne ajutăm și singuri?

eu cred foarte mult în ideea de voluntariat, de mână întinsă, de paşi mici pentru proiecte mari. evident că acum câţiva ani gândeam altfel, dar câteva experienţe de acest gen (pe care nu le voi aminti aici) m-au făcut să mă gândesc că tot privind din fotoliu, lucrurile vor rămâne la fel. ne place să judecăm de pe margine situaţia actuală a societăţii şi termenii sunt departe de roz. ei bine, vestea ar fi că schimbarea este la nivel de individ şi că singurul element din societate asupra căruia avem control deplin suntem noi înşine. dacă vrem schimbare, atunci trebuie să ne schimbăm pe noi. a da valoare timpului petrecut în online presupune și astfel de gesturi care sunt mici dacă le privești prin prisma a ceea ce face fiecare, dar au cu totul altă dimensiune, dacă privești în ansamblu. până la urmă societatea aceasta bolnavă și lipsită de repere suntem noi. și știu din experiență că oamenilor le place să se însoțească cu oameni cărora le pasă.

- Te-am auzit vorbind, de multe ori, despre talent și despre transpirație. Și sunt de acord cu tine, talentul fără muncă nu este decât un dar irosit. Și totuși, lipsa scânteii face orice întreprindere anevoioasă, oricâtă trudă ar depune cei care se înhamă la ea și indiferent de domeniul la care ne referim. Cât de greu este pentru tine să afli locul în care se ascunde scânteia? Și care sunt sursele tale de inspirație când vine vorba de scris?

aș putea spune că scrisul meu este unul ușor, totdeauna a fost astfel. însă, ca să fim sinceri, scrisul presupune o anume disciplină, un anume program, cel puțin în ceea ce mă privește, așa că eu am deja reflexe pavloviene. scânteia vine singură, este aproape, în fiecare, dacă faci pașii necesari, dacă imprimi acea rutină pe care o are de pildă și un maratonist. eu am încetat de multă vreme să o caut și dacă păstrăm comparația, cred că maratonistul se gândește doar la pasul următor, la kilometrul din faţă eludând cu bună știință cifra de 42,195 km care în ansamblul ei este covârșitoare. cam aşa şi eu, mă gândesc la următoarea frază, la vers şi aplic ceea ce spunea şi marele hemingway: când ştii ceea ce urmează să scrii, opreşte-te!

sursele mele de inspirație sunt ceea ce simt, ceea ce văd, ceea ce mă emoționeză, ceea ce citesc, viața. scriu de multe ori cu căștile înfundate pe urechi, cu muzica mea rock în cap, cea care îmi imprimă o anume stare de scris în registrul grav, profund, aproape dureros uneori, deși eu sunt un om extrem de vesel. ca o paranteză, tot cu balade în urechi învățam și în sesiune.

- Deși marea majoritate a celor care te citesc îți cunosc identitatea reala, tu ții foarte mult la brandul personal. Unde începe și unde se termină psi? Și de ce ai ales caligrafierea lui cu literă mică?

toată scrierea mea este lipsită de majuscule, așa că era inevitabil ca și bradul psi să fie astfel. și da, îmi iubesc teribil de mult litera grecească primită în dar, ea este parte din mine ca întreg numele -psipsina, pentru că deși scrierea mea este în 99% din situații rod al imaginației, emoția este autentică. în fond, oricum am lua-o, psi sunt toate trăirile mele așezate în cuvânt, parte din sufletul meu, zidirea mea împotriva uitării. inima mea este… psi.

revenind la scrierea fără majuscule am să-ți răspund cu o întrebare: ai observat că oamenii folosesc majuscule atunci când „strigă”? ei bine, eu torc…

- Cum ai descoperit blogosfera? Ar fi interesant să aflăm care este primul blog pe care l-ai citit și cum te-ai hotărât să creezi și tu unul.

hotărârea de a-mi face blog? poate refuzul meu mai degrabă! mai bine de doi ani de zile s-a ținut de capul meu o prietenă să-mi fac un colț al meu, iar în duminica aceea în care am zis ok, hai să vedem cum vine asta, am negociat cu ea- era un fel de ultimatum, cel puţin aşa îl vedeam eu- că literatura va fi la ani lumină de blog, în sertarele unde stă şi acum. ce s-a întâmplat de fapt este istorie…

primele bloguri pe care le-am citit aparţin unor prietene care sunt persoane publice, cu care am zidit cărţi şi întâmplări dincolo de taste. prefer ca numele lor să rămână în umbră, asemeni cărţii în care apare, la o pagină oarecare, o poveste semnată de mine. se întâmpla parcă în cu totul altă viaţă… şi am învăţat multe în cei ani. probabil că acolo mi-am ascuţit curajul de a aduce în lumină literatura. cel de-al doilea blog care m-a format pe mine, închis astăzi, a fost azilul cafenea, o poveste teribilă, aparte, dragă.

- Pentru că nu am făcut o prezentare a ta înainte de a începe interviul, te voi ruga să ne spui chiar tu câteva lucruri despre tine. Și nu oricum, ci exact ca la duzină, integrând în text douăsprezece cuvinte (sau expresii) pe care eu le-am ales. Ele sunt următoarele: blog (cu link neapărat, ca să se știe cu cine am stat de vorbă), fotbal, mâncare preferată, rimă, călătorie, Brașov, dependență, pisică, viitor, preferat, cafea, răceală.

psi-words este locul de joacă al cuvântului, un labirint-palimpsest în care doarme o pisică, mare fan ciocolată (dacă poate fi considerată mâncare preferată). psi… sunt de fapt eu, omul literă plecat în lunga călătorie a cunoaşterii şi recunoaşterii, ale cărui zori de zi sunt tivite cu cafea, lampă neagră din ceaşcă luminând rima şi înţelesul. despre pasiunea mea pentru fotbal spun doar că veţi avea ocazia să citiţi toate avancronicile lui brasil 2014, scrise din braşov pentru die mannschaft al căror fan sunt de mai bine de 25 de ani, o dependenţă deloc feminină, ca un soi de răceală pe care amân s-o lecui, iar fotbalistul meu preferat, pe care visez să-l întâlnesc cândva, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, este zinedine yazid zidane. psi este un om care iubeşte oamenii, pe care o deranjează complimentele şi, mai nou, expresia „ce frumos!”

şi îţi mulţumesc ţie şi celor care vor avea răbdare să parcurgă acest text .