Pe vremea mea

Vorbea Anca, în ultimul ei vlog, despre nostalgie şi am realizat că are dreptate şi că, adeseori, mi-a fost dat să citesc pe internet articole care aduceau în prim plan perioada anilor ʼ90. Surprinzător pentru mine este să aud din gura unor oameni foarte tineri expresia “pe vremea mea”, am crezut-o a fi un obicei doar a celor care deja au vârstă.

Am încercat să-mi amintesc şi eu, în detaliu, acei ani, şi am constatat că, în afară de anii mei foarte tineri, de entuziasmul care m-a stăpânit imediat după Revoluţie şi de toate visurile pe care le-am făurit atunci, nu prea regret nimic. Dincolo de guma Turbo, de desenele animate de la televizor, de puhoiul de copii care se jucau în faţa blocului şi de toată acea libertate câştigată trebuie să recunosc că perioada aceea a fost una a marilor frustrări. Este adevărat, intrasem într-o epocă nouă, cartelele pentru pâine, carne şi ouă dispăruseră şi nu ne mai ducea nimeni cu forţa la defilare în ziua de 23 august (să fluture steaguri şi să îi mulţumească din inimă partidului), cum la fel de real este faptul că democraţia proaspăt instalată, chiar dacă nu s-a dovedit a fi un sistem perfect, era singura cale pe care mi-o doream să o urmez, dar…

Read More

Visul unei nopți de vară

summer nightDupă cum ştiţi cei mai mulţi dintre voi, în perioada aceasta din an îmi petrec nopţile de sâmbătă spre duminica la muncă. Mai mereu la o nuntă. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea care a trecut, lucru obişnuit deci, doar că undeva după miezul nopţii, într-una dintre scurtele clipe de răgaz, mi-am permis să visez. Şi unde m-ar fi putut duce gândul altundeva decât… tot la o nuntă? Una fără firmă de amenajări angajată, fără cameraman și cu doar două poze color, neurmată de trash the dress, dar cu DJ (lucru rar la acea vreme, dar nu s-ar fi putut să fie altfel pentru că mirele avea deja microbul acesta în sânge și îl mai are și acum). Am visat și am am constatat că unele amănunte au început să se estompeze. Timpul nu este blând cu toate cele care s-au întâmplat cândva. Mi-am reamintit puține amănunte despre petrecere și dans, dar am revăzut aievea partea de început a evenimentului, ploaia scurtă de vară, florile superbe aduse de un invitat care locuia la Codlea și faptul că toată lumea a pornit spre Starea Civilă din aceeași casă, fără tradiționalii (atunci, dar și acum, lăutari). Așa cum mi-am reamintit și bucuria de a se fi reușit să obținem încă o oră în plus peste cea la care ar fi trebuit să părăsim restaurantul (în vremurile acelea 22.00 era ora la care se dădea stingerea) și tortul diplomat (banal acum, o delicatesă rar de găsit atunci). Și, bineînțeles, mi-am reamintit emoțiile. 27 iulie 1985. Când au trecut 29 de ani?

Read More

Să păstrăm aparențele – titlu de împrumut (1)

good-and-badNu știu dacă a remarcat cineva prezența mea tot mai scăzută în mediul online și nici dacă mi-o fi dus vreo persoană dorul, dar vreau să vă spun că sunt bine și că doar timpul care nu îmi mai este de ajuns mă face să postez rar și să socializez puțin. Astăzi însă, după ce am ajuns acasă de la muncă, între o cratiță de sarmale, o masină de rufe puse la spălat, 15 discuri de inscripționat și o tona de batiste (căci am avut grijă să răcesc zdravăn tocmai acum, pe vremea asta toridă), m-a apucat o poftă nebună de scris. Zis și făcut, dar am constatat repede că, pentru prima oară de când am blog, inspirația îmi lipsește. O fi pentru că autobuzul de pe ruta Hunedoara-Deva s-a transformat din incubatorul meu de idei în rugul fierbinte cu care sunt nevoită să circul spre casă? Sau pentru că aproape toți călătorii au renunțat la conversațiile uneori spumoase și zac apatici, în timp ce par a se scurge pe scaune precum ceara unor lumânări? Nu știu, se prea poate, așa cum este posibil ca atenția mea la lucrurile din jur să se fi înmuiat după ce am rispit-o, cu prea mult zel, în prea multe direcții.

Read More

De sâmbătă

vegetables-funny_00280548Mi-am promis că eu niciodată, dar niciodată, nu o să mă duc la cumpărături sâmbăta dimineața. În primul rând pentru că, în general, această zi îmi este ocupată cu altfel de activități și în al doilea pentru că urăsc aglomerația. Din motive oviective si mai mai mult de nevoie decăt de voie, astăzi am făcut acest lucru. Mai întâi supermarket, cu scopul unic și declarat de a cumpăra apă, dar o dată ajunsă acolo orice scenariu anterior stabilit s-a spulberat pentru că, așa cum se întâmplă de obicei, imediat ce am intrat în acel năvod al tentațiilor mi s-a mai lipit de mână câte ceva, iar jumătatea mea, paraelă cu activitățile din bucătărie, a pus ochii pe o cratiță ceramică care a terizat în coș. Că la casă apa pentru care vizitasem magazaninul s-a dovedit sa coste mult peste 100 lei, iar cratița, dintr-o (probabil) “greșeală”, se afla într-un loc în care era afișat un preț cu 20 lei mai mic, asta este altă poveste, nu ne oprim la ea acum. Apoi, piață, pentru legume proaspete și carne de la producătorii locali. Am început cu dreptul pentru că am găsi iute loc de parcare, dar norocul s-a sucit când am ajuns printre tarabe. Om lângă om, plase cu gabarit depășit, cărucioare, dar cumva am răzbit.

Read More

Cireșele copilăriei

cirese-2Mi-l amintesc cu exactitate, așezat în colțul dinspre stradă al grădinii de pe lângă casă, nu foarte înalt, destul de plăpând și sfidând faptul că un cireș de mai nu ar avea ce să caute acolo. În primul rând datorită faptului că se afla într-o zonă aproape montană, unde fructele și legumele timpurii erau doar promisiuni incerte și apoi pentru că locul din care se înălța era expus la tot felul primejdii: copiii care se jucau pe uliță cu gândul doar la fructe lui aproape să dea în pârg și graurii gata de atac în orice clipă. Nu-mi amintesc care era istoria lui, de fapt cred că nici nu am știut-o vreo dată. Poate că a fost plantat pentru că bunicul meu era cel mai încăpățânat om pe care l-am cunoscut vreodată și pentru el nu exista “nu se poate”. S-o fi gândit omul că trebuia să avem un cireș, ca să nu mai tânjim după fructele de abia apărute, 1 leu chita, adică 5 cireșe de cele mai multe ori aproape necoapte, cu codițele prinse cu ață colorată.

Read More

Muze?

MuzeAcum ceva vreme, când pe cer se adunaseră câțiva nori negri amenințând a război, am propus pentru clubul psi o temă de reflexie și de scriere pe o foaie albă de “hârtie”: inter arma silent musae. Îmi amintesc perfect că norii se adunaseră la una dintre granițele țării, deasupra unui colț de blogosferă și la intrarea unei scări din blocul vecin. Chiar și eu dobândisem câteva apucături belicoase urmare, probabil, a unui efect în lanț. Spre rușinea mea și din motive obiective nu am apucat să îmi spun părerea și am rămas cu regretul că nu mi-am acordat șansa de a-l contrazice, măcar puțin, pe Cicero. Nu, nu am devenit prea plină de mine și arogantă până la cer și înapoi de mi s-a năzărit o asemenea dorință, dar am realizat că trecerea timpului și schimbarea vremurilor alterează încet, încet, adevăruri pe care le considerăm adesea literă de lege.

Read More

Pace?

live-life-like-game-of-chess-ftrNu sunt arogantă și îmi place să cred că cei din jurul meu nu mă percep altfel, dar scriind pe blog, acum câteva zile, articolul despre război, am constatat că, pe undeva, o atitudine sfidătoare există. Îmi spun de niște ani, destui la număr, că nu îmi doresc pentru ziua de mâine altceva decât sănătate și că, atâta timp cât o am, pot să merg mai departe oricât de multe piedici mi-ar pune viața. Afirm, de fiecare dată când am prilejul, că eu nu cred în destin și că întâmplările care se rânduiesc în calea-mi pot fi de cele mai multe ori influențate. Nu cred în sloganuri motivaționale, dar într-un fel nu fac decât să mi le compun pe ale mele, proprii, să mă ghidez după ele și să merg, uneori cu capul înainte, mai departe.

Read More

Frumusețe?

Ați citit Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner? Dacă nu, o să vă spun pe scurt despre ce este vorba. Francesca (o femeie care cândva deborda de senzualitate), Jérome (adoratorul ei înfocat chiar și când strălucirea i-a apus deja) și Raymond (servitorul lor plin de frustrări datorită chipului său urât și a staturii mărunte) pun la cale un plan diabolic pentru a înlătura ceea ce ei consideră o inechitate: frumusețea inegal distribuită. Mai departe nu vă povestesc. Cartea, o parabolă a societății moderne sau un basm al acesteia, cum vreți să o considerați, merită citită necunoscând prea multe amănunte.

De ce am pomenit despre ea? Pentru că am reținut un citat care îmi vine adeseori în minte: “Frumuseţea este un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”. Adevărat dacă ne referim doar la cea fizică, până la urmă doar o convenție dictată de vremuri, de cultură sau de educație. Dar când depășim această graniță, ne mai putem teme de hoții de frumusețe?

Read More

Răi și nepăsători?

Nu mi se întâmplă prea des să postez aici filmulețe luate de pe YoTube, dar acum o voi face. Pentru că astăzi mi-am găsit răgazul necesar să privesc unul și m-a impresionat atât de tare că am avut nevoie de batistă, o lacrimă prelingându-mi-se, fără să vreau, ușor, pe obraz.

Read More