Acum foarte multă vreme o ciocolată chinezească, un compot de ananas sau un tricou de aceeaşi provenienţă erau un lux. Mi le doream şi era o adevărată victorie când puneam mîna pe ele. Astăzi chinezesc înseamnă de cele mai multe ori de proastă calitate (deşi dacă stau să mă gândesc bine pe una dintre camerele mele foto, care a costat o grămadă, scrie Made in China), chenezăriile ne-au invadat piaţa şi viaţa şi în cele mai multe conjuncturi nu sunt vorbite de bine. Şi nimeni nu le mai doreşte.
Acum foarte multă vreme îmi doream ca programul de la televizor să dureze mai mult de două ore şi să am posibilitatea să aleg măcar dintre două canale. Astăzi nici măcar nu ştiu în câte locuri mă poate duce telecomanda şi există în grila operatorului de cablu la care sunt abonată nume care nu mi-au stârnit niciodată vreun interes. Cât despre cele asupra cărora aleg să zăbovesc, arareori pot spune că mă şi mulţumesc.
Acum foarte multă vreme aşteptam întreaga vară, în fiecare zi, să aducă poştaşul ziarele la care era abonat bunicul meu. Nu vă speriaţi, nu mă interesau paginile pline de ode la adresa partidului comunist şi nici planurile cincinale care trebuia îndeplinite înainte de timp. Era o rubrică însă, în Scânteia, se numea Fapt divers şi, păstrând proporţiile, prezenta mici povestioare în genul celor care se scriu astăzi în Can Can (nu, nu poveşti despre vedetele de atunci ci mici istorii ieşite din comun care mi se păreau interesante). Astăzi am toleranţă zero la astfel de scriituri.
Acum foarte multă vreme în ziua în care se organizau alegeri eram trezită cu noaptea în cap de bătăi în uşa de la cămin. Trebuia, în calitate de studenţi, să îngrosăm rândurile celor matinali la vot. Îmi doream să fie şi la noi altfel, alegeri libere şi să ştiu cine sunt cei care pe vremea aceea, pentru mine, nu erau decât nişte simple nume scrise pe o hârtie. Şi mai voiam să vină o vreme în care să mă duc să pun ştampila aia de bună voie. Timpul acela a sosit, dar buna voie, şi nu în ceea ce mă priveşte, uneori nu este prezentă. Dorinţa arzătoare de atuni s-a transformat subit în nepăsare.
Acum foarte multă vreme îmi doream ca şi în magazinele noastre să fie de toate. Chiar dacă nu am bani, să pot să-mi cumpăr măcar o bucăţică mică, mică, dar să fie îmi spuneam. Trăim aceste vremuri, n-aş putea să mă plâng că mi-ar lipsi ceva, dar nici nu pot să nu remarc că, din păcate, această abundenţă nu este pentru toată lumea. Şi uneori nici măcar bucăţica aceea mică.
Fii atent ce-ţi doreşti! S-ar putea ca atunci când visele se împlinesc să nu mai semene cu ceea ce ţi-ai dorit cândva. Fie pentru că s-au schimbat conjuncturile şi ceea ce părea grozav a căzut în derizoriu deja, fie pentru că ceea ce ţi-ai imaginat că va fi nu seamănă întocmai cu realitatea.
Fii atent ce-ţi doreşti, dar continuă să visezi şi să-ţi faci planuri. Fără ele viaţa nu ar fi decât ceva sterp şi plat.
4 thoughts on “Fii atent ce-ți dorești”