Trei, doar trei

Bântuind prin ale internetului cotloane, am găsit o fotografie din 1962.

646x404

sursă foto

După cum vedeţi este vorba despre o reclamă la unul dintre avioanele Tarom-ului şi, spre surprinderea mea, castelul din oraşul meu se află în prim plan.

M-a făcut să zâmbesc imaginea de mai sus şi, printre crize, descinderi ale DNA-ului, scandaluri politice şi noroaie care se lăfăie la tot pasul pe trotuar, am zărit o părticică din lucrurile cu care, fiecare acasă la el, ne mândrim. Şi m-am întrebat ce aş vrea să-i arăt mai întâi unui călător înfometat (şi de frumos) care ar poposi pe meleagurile pe care se întâmplă ca eu să trăiesc.

Castelul Corvinilor

Deşi este încă în proces de renovare această cetate medievală merită vizitată. Mai sunt multe de făcut, iar eu, de fiecare dată când îi trec pragul (în scopuri profesionale şi destul de des) găsesc câte ceva care parcă nu este exact cum ar trebui să fie. Dar nu pot să nu recunosc că lucrurile merg pe un drum bun şi că interesul turiştilor a crescut. Merită deci să-i admiri arhitectura şi să-i cunoşti legendele. Cine nu a auzit despre cea a prizonierilor turci şi a fântânii din curtea castelului? Asta ca să nu mai vorbim de o poveste mai nouă, cea care se numește Opera Nights.

castel

 sursă foto

Virșli

Farmecul fiecărui loc este dat și de bucatele specifice zonei și dacă nu ați auzit de virșli până acum, nu vă grăbiți să căutați în dicționar. Nu veți găsi nimic. Virșli nici nu prea pot fi povestiți și când spun asta îmi amintesc de vremurile în care soțul meu tot încerca să mă facă să pricep cum sunt. O să încerc totuși. Este vorba de niște cârnați care în varianta originală sunt făcuți din carne de porc și oaie, condimentați dumnezeiește și afumați, serviți în perechi după ce au fost fierți și, întru desăvârșirea gustului, tăvăliți prin muștar. Sunt renumiți cei de Podele, Brad sau Sălaș și deși majoritatea spune că primii sunt cei mai buni, eu îi iubesc pe cei enumerați pe locul doi. Poate pentru că un client care își tipărește etichetele la mine la firmă are o rețetă atât de bună încât ne-a făcut să schimbăm rolurile și să devenim și noi clienții lui. Să vă spun că acest fel de mâncare are și un festival care îi este dedicat?

Alexandra Flavia Marcu

De bună seamă omul sfințește locul și dacă ar fi să aleg o singură persoană cu care să vă fac cunoștință aceasta ar fi Alexandra. Pentru că este tânără, modestă și curajoasă, pentru că nu ar ezita nicio clipă să cunoască oameni noi, pentru că este sociabilă și plăcută, dar mai ales pentru că este personificarea zâmbetului și a speranței. Și pentru că tocmai a urcat pe cel de-al șase-lea dintre cei șapte cei mai înalți vulcani ai lumii. :)

Uite, şi românii pot sa ajunga unde îşi doresc!”, îţi va spune ea.

alexandra

sursă foto

 Dacă ar fi să alegeţi trei repere, doar trei, din zona în care locuiţi, care ar fi acelea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>