De sâmbătă

Mi-am promis că eu niciodată, dar niciodată, nu o să mă duc la cumpărături sâmbăta dimineața. În primul rând pentru că, în general, această zi îmi este ocupată cu altfel de activități și în al doilea pentru că urăsc aglomerația. Din motive oviective si mai mai mult de nevoie decăt de voie, astăzi am făcut acest lucru. Mai întâi supermarket, cu scopul unic și declarat de a cumpăra apă, dar o dată ajunsă acolo orice scenariu anterior stabilit s-a spulberat pentru că, așa cum se întâmplă de obicei, imediat ce am intrat în acel năvod al tentațiilor mi s-a mai lipit de mână câte ceva, iar jumătatea mea, paraelă cu activitățile din bucătărie, a pus ochii pe o cratiță ceramică care a terizat în coș. Că la casă apa pentru care vizitasem magazaninul s-a dovedit sa coste mult peste 100 lei, iar cratița, dintr-o (probabil) “greșeală”, se afla într-un loc în care era afișat un preț cu 20 lei mai mic, asta este altă poveste, nu ne oprim la ea acum. Apoi, piață, pentru legume proaspete și carne de la producătorii locali. Am început cu dreptul pentru că am găsi iute loc de parcare, dar norocul s-a sucit când am ajuns printre tarabe. Om lângă om, plase cu gabarit depășit, cărucioare, dar cumva am răzbit.

În drum spre casă, în timp ce am încercat să fac un rezumat al sarcinilor pe care le mai aveam de îndeplinit (cum ar fi să șterg praful în fiecare cameră din casă, dar și de pe blog), am realizat că până acum câteva zile v-aș fi spus că în blogosferă este exact ca la piață: fiecare își expune marfa pe tarba lui, marfă care este de toate calitățile, te duci, vezi, strâmbi din nas sau te servești cu încredere și dacă ești destul de atent să eviți lucrurile date cu un luciu artificial, totul poate fi mai mult decât mulțumitor. Se întâmplă însă să-mi fi schimbat puțin părerea. Vinovat Manu, cu un articol de-al lui care mi-a dat de gândit și m-a făcut, mai apoi, să îi dau dreptate. “Cel care scrie pe bloguri trebuie să știe că are o responsabilitate, că face un serviciu public (chiar dacă nu i l-a cerut nimeni, adaug eu), că el nu are voie să își bată joc de dreptul de exprimare și că este pus într-o poziție unică din care poate ajuta mulți alți oameni cu ceea ce știe sau face el (sau, și îmi permit din nou o completare, să îi deruteze pe alții sau chiar să le facă rău).” Eu o să mă gândesc la fraza aceasta de fiecare data când voi începe să scriu, încercând să mă feresc de generalizări periculoase, de etichete trântite fără prea multă chibzuință și de alăturarea la războaie inutile, fără învinși sau învingători, din care nimeni nu învață nimic, ba mai mult, la al căror final se creează un și mai mare decalaj între combatanți. Și în a căror desfășurare arma cea mai de temut este jignirea și ploclamarea adevărului personal ca fiind unul absolut.

Revenind la responsabilitate, voi constata că m-am cam săturat de articolele care mă învață să am succes atunci când sunt scrise de oameni la care vântul bate prin buzunare, de arbitrii eleganței care îmi spun cum să fiu o adevărată doamnă în timp cei ei se caută, în văzul tuturor, de scame în buric, de lecțiile de viață sănătoasă (și aici îi dau dreptate Ancăi) predate de pesoane cu simptome serioase de tot felul de dezechilibre. Pentru că nu, și nu vă supărați pe mine, experiențele noastre ar trebui să invite, cel mult, la un moment de reflecție și în niciun caz nu trebuiesc servite ca rețete garantate. Mai ales când “scriitorul” este versatil și nu se jenează să îți mute armele, bagajele sau să își schimbe părerile după cum bate vântul sau o cere interesul.

Scriu toate aceste lucruri și mă gândesc la tot felul de căutări care trimit cititori pe blogurile noastre. Ne amuzăm de multe ori, dar uneori oamenii scotocesc internetul pentru că au probleme reale și cu adevărat serioase. De ce să îi amăgim cu lecții de viață scrise pe genunchi, cu reclame mincinoase la tot felul de produse și cu informații false? Până mai ieri credeam că selecția naturală este suficientă și că cei care citesc bloguri vor știi să se ferească de conținutul care le poate fi dăunător. Dar există tot felul de oameni, mai mult sau mai puțin instruiți, iar noi nu avem de unde să știm cine o să ne bată la poartă.

Din ce căuș au ieșit aceste gânduri și dacă sunt destul de coerente și folositoare, nu știu. Deci luați-le ca atare.

Acest articol participă la duzina de cuvinte în jurul căreia s-au mai țesut și alte gânduri. Le găsiți în tabelul lui psi.