Plouă și, pentru o clipă, am senzația că picăturile reci de apă care cad în potop o să ne mântuiască de toate păcatele. Sună ciudat aceste cuvinte ieșite de sub degete mele care nu prea cunosc drumul spre metaforă? Poate că da. Mai ales că, de fapt, ele nu sunt decât contopirea a două gânduri fugare. Unul care aleargă, ca o consolare, spre umbrela uitată la birou, iar celălalt un rest de ecou al unuia care a tot încercat în ultima vreme să-mi dicteze un articol și pe care, din lipsă de timp, l-am ignorat.

Read more

Emoție. Cred că acesta a fost cuvântul pe care l-am auzit de la fiecare dintre cei implicați în proiectul Semn SPRE carte, fără să lipsească vreodată,  ori de câte ori a venit vorba despre felul în care au fost dăruite cărțile. Emoții ale celor care au strâns în brațe volumele primite, dar și ale mesagerilor care le-au înmânat fiecăruia în parte.

Acum a venit vremea pentru un altfel de emoții. Cele ale unui concurs. Iar eu vă mărturisesc că le-am avut câtă vreme am așteptat aprobarea proiectului în competiția “Idei din Țara lui Andrei” și că, cel mai probabil, le voi purta cu mine până în clipa în care vor fi anunțați câștigătorii, undeva aproape de sfârșitul lui mai.

Despre ce este vorba? Pe scurt, împreună cu echipa de proiect (despre care v-am vorbit într-un alt articol) și cu Asociația „Casina Națională” Deva, ne luptăm pentru atragerea de fonduri în sprijinul acestui proiect. Ne dorim ca literatura să ajungă în casele câtor mai mulți copii şi am stabilit un buget de 4750 euro, sumă cu care proiectul va fi finanțat dacă vom ne vom afla printre câștigători.

Pentru a reuși asta, avem nevoie, încă o dată, de ajutorul vostru.

În desemnarea câștigătorilor, voturile din partea publicului vor conta în proporție de 40%. Ne puteți ajuta creându-vă un cont pe site-ul Țara lui Andrei și votând demersul nostru pe care îl găsiți aici. Firește, ne-ar ajuta foarte mult dacă le-ați spune prietenilor și cititorilor voștri despre toate aceste lucruri.

Citind proiectul pe care l-am înscris în competiție veți afla că tot ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni ne-a inspirat și ne-a făcut să ne dorim să realizăm mai mult. Credem că, până la sfârșitul anului, putem să adunăm cu forțe proprii peste 1.100 de cărți, iar obținerea finanțării ar putea adăuga acestora cel puțin încă pe atâtea. De asemenea, implementarea unui blog colectiv pe un domeniu dedicat lui ar putea aduce un plus important activității de promovarea a Semnului SPRE carte.

Dar din dar se face carte.

Vă mulțumesc pentru implicarea din primele 3 luni de proiect și pentru sprijinul pe care îl veți acorda Semnului SPRE carte și de acum înainte.

Mi-am promis să fiu mai organizată și nu prea mi-a ieșit. A tot apărut câte ceva care mi-a stricat planurile și mi-a dat programul peste cap. Mi-am promis să fiu mai cumpătată și nici cu asta nu am avut succes 100%. Încă un pic și încă ceva, ca să fie după pofta inimii fiecăruia dintre cei care îmi vor trece pragul. Acum s-au așezat lucrurile, cumva. Mi-am terminat treaba, ne-am adunat cu toții acasă și fiecare ne bucurăm de o clipă de răgaz. Eu îl folosesc ca să scriu.

Este atât de plin de urări și ouă roșii pe tot internetul încât orice aș spune și orice imagine aș atașa, nu va fi decât încă ceva peste prea multul care deja s-a spus sau afișat. Ciudat. Toate aceste lucruri luate separat înseamnă ceva, dar avalanșa lor nu face decât să le dilueze sensul.

Și totuși, pentru că vreau din tot sufletul să vă transmit un gând bun, o voi face, încercând să nu cad în capcana clișeelor de niciun fel. Deci…

Să aveți sărbători liniștite și cu cei dragi vouă alături, să vă bucurați de sărbătoare orice semnificație ar avea ea pentru voi, să vă opriți pentru o vreme din goana nebună pe care ne-o impune vremurile și să ne citim, sănătoși, marți. Sărbători cu bine tuturor și fiecăruia în parte!

S-a așternut praful peste blogul meu.  Și asta pentru că ultima săptămână nu mi-a fost chiar ușoară. M-am împărțit cum am putut între obligațiile de la ambele joburi, am mânuit cu simț de răspundere cârpa de praf și mopul și m-am concentrat cât am putut eu de bine asupra unei întreprinderi despre care vă voi povesti astăzi.

Mulți dintre voi m-ați auzit pronunțând de câteva ori “Țara lui Andrei” și anunțându-mi intenția de a înscrie Semn SPRE carte în această competiție de idei. Ei bine, am scris proiectul, am făcut toate demersurile necesare și astăzi am primit confirmarea că el a fost acceptat în concurs.

Read more

Dacă vă imaginați că stau cu o margaretă în mână, încercând să ghicesc în petalele ei cum stau cu amorul, vă înșelați. În primul rând pentru că am depășit de ceva vreme vârsta la care aveam asemenea neliniști și în al doilea, la fel de important, pentru că nici atunci când le aveam, nu prea am fost în relații bune cu ghicitul de orice fel ar fi fost el (în cafea, în cărți, în demodații bobi și, cu atât mai puțin, în petale smulse de la flori). Și totuși, titlul nu este întâmplător.

Mă iubește

De câteva zile, să tot fie vreo zece, căci nu am stat să le număr, Google mă iubește din nou. Dacă imediat după ce mi-am schimbat adresa blogului îmi trimitea maxim 2 cititori pe zi, acum, dintr-odată și nu știu prin ce împrejurare, îmi trimite din ce în ce mai mulți. În plus, bonus, văd și mai multe dintre căutările în urma cărora faimosul motor îmi aduce cititori. Mă bucur de creșterea substanțială a traficului? Nu prea!

Read more

Ați citit Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner? Dacă nu, o să vă spun pe scurt despre ce este vorba. Francesca (o femeie care cândva deborda de senzualitate), Jérome (adoratorul ei înfocat chiar și când strălucirea i-a apus deja) și Raymond (servitorul lor plin de frustrări datorită chipului său urât și a staturii mărunte) pun la cale un plan diabolic pentru a înlătura ceea ce ei consideră o inechitate: frumusețea inegal distribuită. Mai departe nu vă povestesc. Cartea, o parabolă a societății moderne sau un basm al acesteia, cum vreți să o considerați, merită citită necunoscând prea multe amănunte.

De ce am pomenit despre ea? Pentru că am reținut un citat care îmi vine adeseori în minte: “Frumuseţea este un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”. Adevărat dacă ne referim doar la cea fizică, până la urmă doar o convenție dictată de vremuri, de cultură sau de educație. Dar când depășim această graniță, ne mai putem teme de hoții de frumusețe?

Read more

Plouă. Nicio noutate, probabil, pentru voi. Nici pe mine nu m-a luat prin surprindere, citisem ieri prognoza meteo. Doar jumătatea mea a fost Toma Necredinciosul și, înșelat de soarele timid de la primele ore ale dimineții, s-a apucat de spălat geamurile. A și terminat operațiunea cu pricina și acum plouă încetișor peste ferestrele noastre, bine măcar că ploaia le-a găsit curate.

Astăzi ne-am îndeletnicit cu ceea ce numim “curățenie mare” sau, mă rog, am început-o. Constatam că, deși acum ar trebui să ne fie mult mai ușor, nu mai suntem în stare să întoarcem casa într-o singură zi. Ce folos că nu mai avem covoare groase de scuturat, vitrine cu cristaluri de curățat sau macrameuri de apretat și călcat și, ce dacă, avem o grămadă de ustensile și detergenți care fac munca mai ușoară, anii parcă au dublat suprafața apartamentului în care locuim.

Read more

Nu mi se întâmplă prea des să postez aici filmulețe luate de pe YoTube, dar acum o voi face. Pentru că astăzi mi-am găsit răgazul necesar să privesc unul și m-a impresionat atât de tare că am avut nevoie de batistă, o lacrimă prelingându-mi-se, fără să vreau, ușor, pe obraz.

Read more

… și doar o urmă de luciditate mă împiedică să nu parafrazez un “celebru” personaj și să nu vă spun “chemați-vă vecinii, rudele și prietenii, că nici nu știți ce pierdeți”. De fapt, dacă eludăm asocierea, nici nu sunt foarte departe de adevăr. Urmează un interviu cu un domn pe care eu l-am întâlnit pe internet, datorită blogului. Un domn care mă surprinde de fiecare dată când scrie sau interacționează, pe Facebook este adevărat, cu cei din preajma lui. Dar mai binte vă las să citiți.

1. Vladimir, pentru mine ești un om cu o personalitate surprinzătoare. De naționalitate rus, trăiești în Geneva și scrii pe un blog în limba română. Cum se împacă, una cu cealaltă, cele trei “dimensiuni” ale existenței tale? Și care este caracteristica cea mai puternică a fiecăreia dintre ele? (Sonia)

Se impaca de la sine. Fara sa am vreun merit, ma bat cu pumnii in piept ca-s imun la socuri culturale de sorginte europeana. Datorita pasionalului interes pentru diversitate al mamei mele, eu am fost inca din momentul conceptiei un produs multicultural. Chestie extrem de rentabila, zau asa! Rar o scuza mai avantajoasa pentru gafele sociale decat cea a diferentelor culturale. Impreuna cu justificarea latina eterna, „e barbat mama, ce s-astepti de la el”, m-au facut sa am mereu o existenta exact ca-n sanul lui Adam. Read more

- Cine se aseamănă se adună. Așa spune o vorbă din bătrâni, iar eu mă întreb dacă este valabilă și în ceea ce privește clubul psi, cel căruia tu i-ai pus bazele și datorită căruia este posibil și acest interviu. Sunt 54 de membri (dacă este să mă iau după numărătoarea grupului de pe Facebook) mai mult sau mai puțini activi. Se aseamănă în primul rând pentru că fiecare are blog, fără să pot spune că similitudinile se opresc aici. Altfel, din câte am văzut eu, au și foarte multe lucruri diferite. Ca să folosesc un termen la modă aș zice că este vorba de unitate în diversitate. Crezi în această sintagmă? Care sunt, după părerea ta, lucrurile care îi țin pe oameni aproape un cât mai îndelungat timp?

eu cred că oamenii se însoţesc din nevoie. poate fi o nevoie de apartenenţă, de comunicare, de identitate, chiar de joacă dacă vrei, o nevoie care, odată împlinită generează evoluţie şi… plecare spre altceva, altfel. ceea ce ne aseamănă pe noi, cei atât de diverşi, din grupul botezat cândva de cita „clubul psi” este, aşa cred eu, nevoia de comunicare, omenia şi spiritul ludic, cel care de altfel stă la baza multora dintre acţiunile noastre. şi va rămâne frumos câtă vreme admitem că evoluăm şi că suntem supuşi plecării spre împlinirea altor nevoi, cu toţii.

Read more