08 Apr 2014

Mă iubește, nu mă iubește…

17 Comments Aberații, Blogging

Dacă vă imaginați că stau cu o margaretă în mână, încercând să ghicesc în petalele ei cum stau cu amorul, vă înșelați. În primul rând pentru că am depășit de ceva vreme vârsta la care aveam asemenea neliniști și în al doilea, la fel de important, pentru că nici atunci când le aveam, nu prea am fost în relații bune cu ghicitul de orice fel ar fi fost el (în cafea, în cărți, în demodații bobi și, cu atât mai puțin, în petale smulse de la flori). Și totuși, titlul nu este întâmplător.

he-loves-me-not

Mă iubește

De câteva zile, să tot fie vreo zece, căci nu am stat să le număr, Google mă iubește din nou. Dacă imediat după ce mi-am schimbat adresa blogului îmi trimitea maxim 2 cititori pe zi, acum, dintr-odată și nu știu prin ce împrejurare, îmi trimite din ce în ce mai mulți. În plus, bonus, văd și mai multe dintre căutările în urma cărora faimosul motor îmi aduce cititori. Mă bucur de creșterea substanțială a traficului? Nu prea!

Nu mă iubește

Creșterea traficului nu este chiar preocuparea mea principală. Scriu când pot, răspund la comentarii cu întârziere, ba și vizitele pe la vecinii din blogosferă s-au cam rărit. Prinsă (din nou) în tot felul de alte întreprinderi, blogul cam are de suferit. Iar Google… doar aparent mă ajută. Altfel, nu știu câți dintre cei ajunși la mine accidental s-au mai întors vreodată. Ce au căutat oamenii care au ajuns întâmplător la mine? Păi să vedem…

Rezolvarea unor teme pentru la școală

carte martin eden descriere (eu am Martin Eden în două volume din colecția Biblioteca pentru toți; cărțile mai noi nu le-aș putea descrie)

ce punem intr-o scrisoare (punem ce vrem)

cite anotimpuri are fiecare tara (depinde de țară)

desen spune-mi o poveste despre tine si visurile tale (asta sună interesant, dar cum talentul meu la desen tinde spre zero, nu cred că pe blogul meu este locul potrivit ca să caute cineva așa ceva)

- eset:tema dragostei in romanul ana karenina (poate eseu?)

- o intamplare petrecuta in drum spre scoala scrisa in engleza si traducerea an romana alaturi (doi în unu, adică?)

- pe pamant sunt locuri cu trei anotimpuri (asta chiar nu știu că ar exista)

- scrie doua bilete de mutumire (aici nu comentez nimic; apreciez oamenii recunoscători)

- semnele punctuale (să râd sau să plâng?)

Răspunsuri la probleme existențiale

- cand vine prima scrisoare provident? (poate veni în orice clipă; nu cred că există firmă cu reclamă mai agresivă decât asta)

cartofi unde traiesc ei si in ce domeniu ,a cate grade traiesc (e clar că au domeniu propriu; unii .ro, alții .com)

- da ce am zis rau de eşti supărata (eu de unde să știu? mă îndoiesc că ar ști și Google)

- ma place dar ma necajeste (și pe mine mă mai necăjesc unii care mă plac, dar îi prefer celor care mă necăjesc și nici nu le e drag de mine)

Lucruri legate de bucătăreală

- șnițele (sunt la dietă, e o veșnicie de când nu mai fac)

- snitele economice (poate fără carne sau ou? sau fără șnițele?)

- delikat origini de fabricatie (cred că Ungaria, dar nu sunt foarte sigură)

Am scris toate cele de mai sus nu ca să fac o analiză atentă și profundă a blogului meu, ci pentru că mi se făcuse dor de căutări ciudate. Și dacă tot am adus vorba de blog și de cititori, vreau să îi mulțumesc celui care, astăzi, într-o singură vizită, a afișat 120 de pagini.

Vești bune
Incredibil, senzațional...
Tags: , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

17 Responses to “Mă iubește, nu mă iubește…”

  1. Răspunde psi says:

    şniţele fără de carne şi fără de ou! ;)
    măăăăi, sunt invidioasă, zău aşa! la mine, chiar astăzi văzusem, am cam aşa:
    - lacrimi de crocodil
    - teme psi în şcoli (oare m-a publicat careva în manualul de lumna română acela alternativ no.777998131?)
    - deja obişnuitul cuib de vulturi şi hitler… că tot sunt eu un mâţ nazi şi asta este deja în categoria obişnuinţe, ba chiar mă tem de ziua în care oamenii vor obosi să-l caute pe hitler pe blogul meu.
    - inima din lut… ăăă…. bine.
    - context cu cuvintele a desemna… care context?!
    - desnene psi… vezi nene dacă eşti des?
    - cuvinte pentru exorcizare… le mai caut şi eu când mi-e muza dusă-n târg.
    - plita aragaz… şi aici am o maare dilemă: oare am pe blog ceea ce evit cu atâta eleganţă în casă????

  2. Răspunde alexa says:

    Si mie care imi sarise inima caci credeam ca este vorba in articol despre iubirea de femeie\barbat!
    Pe mine, personal ma chinuie intrebarea asta…tot timpul in ambiguitate…ma iubeste..peste o ora nu ma iubeste…dimineata simt,MA IUBESTE…la pranz are nervi, nu ma iubeste…si tooot asa…
    Dar…per ansamblu, simt ca ma iubeste si de aceea viata e mai frumoasa :)

    • Răspunde Sonia says:

      Pai după aproape 29 de ani cu acte în regulă și vreo 32 de când suntem împreună… nu mai am neliniști din astea. :)

  3. Răspunde Daniela says:

    Cea mai amuzantă căutare prin care au ajuns la mine pe blog a fost “ziua când femeile îi castrează pe bărbați” și chiar mă gândeam să fac un poll într-o zi să lămurim biata femeie (sau o fi bărbat și vrea să știe când pleacă să se ascundă în munți?? :)))

    • Răspunde Sonia says:

      Aoleu, ce căutare. De te trec toți fiorii? Oare cât de supărată/îngrijorat o fi fost autoarea/autorul? Am trecut sub tăcere perima căutare vizibilă de pe blogul meu. Cineva se întreba despre metode sigure de sinucidere. M-am înfiorat și atunci și acum.

      • Răspunde Daniela says:

        O asemenea cautare (vorbesc de cea cu castratul) se cauta fie in gluma, fie la nervi dupa o cearta (ca sa se descarce) fie de un bolnav/a mintal (care chiar crede ca ar putea veni o asemenea zi), pentru ca un om rational nu poate crede ca ar putea veni o zi in care TOATE femeile sa-si castreze barbatii.
        Cautarea cu sinuciderea probabil a fost facuta fie de o persoana depresiva, fie de una extrem de furioasa care si-a indreptat agresivitatea asupra ei. Si cum sinuciderea e forma maxima de agresivitate intoarsa spre sine, a ajuns cu gandul pana acolo. Sa speram ca nu si-a dus gandul pana la capat.

  4. Răspunde dan says:

    …stii de unde pleci habar nu ai unde ajungi :))))) viata e frumos! google e primavara :)) ziua cand barbatii sunt castrati e…in fiecare zi :) na! acu ai mai multe cuvinte cheie care apar :))

  5. Răspunde Radu Thor says:

    ;) Am o reţetă cu şniţele din ciuperci sau chiar şi cu varză. Te interesează? :)

  6. Răspunde bloodie says:

    Mie astea imi plac:

    - cum se face epurele sa desenezi
    - lanturi, moartea, artistic

  7. Răspunde MARIA says:

    :)) Drăguțe întrebările! Dar nu prea le pricep pe unele…

  8. Răspunde Petala says:

    Eu cred ca am ceva petale lipsa ca pe mine inca nu ma iubeste Google si nu-mi trimite cautari ciudate. Da’ ma fac eu mare! :)
    Snitele economice nici Dukan nu cred ca stie sa faca :))

Leave a Reply