De prin mai și până acum câteva zile am trăit într-o bulă. Am lăsat să pătrundă în ea puține lucruri din afară (de fapt doar pe cele care au tropăit cu prea mult aplomb la ușa ei și care au avut zgomotul cel mai tare). Am încercat să mă mișc cu grație printre termene limită, weekend-uri petrecute la muncă, zâmbete, emoții, agitație, oboseală și, mai aproape de zilele noastre, agende și calendare. A fost bine în bula mea. Satisfacțiile au fost multe, neîmplinirile puține, iar filtrele pe care le-am activat au ținut la distanță multe dintre întâmplările aducătoare de stres, nervi și dezamăgire. Nu pe toate. Cumva au răzbătut până la mine lucruri pe care nu aș fi vrut să le știu, să le văd sau să le aud. Și asta nu din nepăsare. Pur și simplu cred că a fost, mai degrabă, o reacție a instinctului de conservare.
M-am gândit mult la anul care a trecut și, deși în plan personal a fost un an bun, dacă ar fi să-l caracterizez cu un singur cuvânt, acesta ar fi: contrast. Să detaliez:
- Am auzit tot mai mult despre tratamente miraculoase, dar oameni au murit, în continuare, în ciuda lor. Am tas de aici concluzia că speranța se vinde cel mai bine. Chiar și atunci când este falsă. Și că scrupul este un termen pe cale de dispariție.
- S-au înmulțit speakerii care te învață să ai succes, să câștigi bani și să o duci mai bine. Și cuvintele goale.
- Burtierele televiziunilor au fost mai pline ca niciodată de superlative. Au anunțat lucruri senzaționale care s-au dovedit a nu existata sau a fi doar mari fâsuri. Minciuna, se pare, nu mai are picioare scurte. Pentru mulți a început să aibă valoare de adevăr.
- Că tot veni vorba de minciună, liderii noștri s-au poziționat cel puțin ciudat față de anumite evenimente. Și nu a fost vorba de nuanțe sau interpretări. Ni s-au fluturat pe sub nas, pur și simplu, certitudini. Și cum diferența dintre ele, în funcție de tabăra din care au fost lansate, a fost ca de la cer la pământ, am constatat, încă o dată, că adevărul umblă cu capul spart. S-au spus minciuni întotdeauna, dar parcă niciodată cu atâta seninătate și nerușinare.
- Am avut cea mai mare creștere economică din UE. Am văzut-o doar în declarații, statistici și la televizor.
- S-a folosit foarte des cuvântul “securitate”. Dar și mai des am avut sentimentul de nesiguranță și teamă.
- Am auzit, ca pe un laitmotiv, vorbe multe despre protecția socială. Cei necăjiți sunt tot mai mulți. Unii pentru că nu pot să-și depășească condiția, alții (mulți și folositori când vine vorba de vot) pentru că nu vor.
- Constat că suntem tot mai dispuși să aderăm la bisericuțe, tabere sau “armate”. Să combatem cu argumente care ne-au fost inculate (deși credem că ne aparțin), să dăm vina pe soartă sau conspirații, să fim gata, mai degrabă, de luptă decât de dialog.
Acestea sunt concluziile mele după un an în care am încercat să mă țin cât mai departe de lucrurile pe care nu pot să le influențez sau să le controlez. Știu, puteți citi printre ele dezamăgire, iar eu, cică, sunt o optimistă. De aceea mi-aș dori ca 2017 să fie definit de cuvântul înțelepciune. Nu i-ar prisosi nimănui.
Voi ce cuvânt ați alege pentru anul 2016? Dar pentru cel care va veni?
Alffel, vă doresc ca 2017 să vă aducă sănătate. Și oameni dragi și buni aproape. Ca să le putem trece pe toate cum vor veni.
La mulți ani!
11 thoughts on “Un cuvânt. Un singur cuvânt.”