Acum câteva zile am văzut niște fotografii care m-au pus pe gânduri. Le găsiți aici, dar voi atașa și eu una.
Nu, acest articol nu este despre politică și politicieni. Deși, voi recunoaște, am încercat să mi-i imaginez pe câțiva dintre ai noștri în ipostaza de mai jos.
Și totuși, despre ceva vreau să vă vorbesc aici. Pentru că m-am întrebat, și nu este prima oară, dacă, nu cumva, românii sunt o nație destul de rigidă și atunci când își schimbă hainele își schimbă, implicit, și felul de a fi.Este posibil ca imaginea de la care pornesc această discuție să fie ușor regizate și publicate doar ca exercițiu de imagine. Sunt conștientă de acest lucru, dar în ieșirile mele dincolo de granițele țării (nu destule, e adevărat) și în imaginile transmise la televizor de la diverse evenimente mi s-a părut că oamenii altor popoare sunt mai relaxați și că se poartă mai natural. Pe când noi (și vă avertizez, din nou, că nu vreau să generalizez) atunci când ieșim pe poarta (ușa) casei sau părăsim familia sau grupul de prieteni, devenim ușor scorțoși, excesiv de atenți și orecum nenaturali. Ca și cum hainele pe care le-am îmbrăcat ne devin, brusc, prea grele.
Exagerez? Poate. Dar vă rog să reflectați la câteva situații:
- Politicienii, în cele mai multe dintre cazuri, sunt rigizi, afectați de postura în care se află, uneori infatuați.
- Funcționarii își schimbă zâmbetul cu grimase, devin inflexibil și câteodată simple automate pe care nu le poți opri să ruleze un „soft” numai și numai al lor.
- Medicii uită de latura umană a profesiei pe care o practică și comunică laconic cu niște oamenii pentru care comunicarea, cred eu, este parte integrantă a procesului vindecării lor.
- La evenimente, rochia de seară și papionul fac oamenii mai „simandicosi”.
- Funcțiile (mai mici sau mai mari) atrag și o anumită „înțelepciune” (câteodată greu de cuantificat în termeni reali).
- Lucruri și situații simple sunt complicate sau abordate cu stângăcie.
Greșesc? Este numai o părere a mea?
Mă gândesc, uneori când remarc asemenea atitudini, că toate aceste încorsetări sunt rodul lipsei de exercițiu în situațiile date sau al unor complexe. Care complexe? Păi cel al hainelor „de bune” (generația mea știe despre ce vorbesc) pe care le purtam de sărbători sau duminica, al casei „mari” în care erau primiți doar oaspeții (în timp ce familia prefera să se înghesuie într-o anexă cu rol de bucătărie, sufragerie și dormitor), al vitrinei cu cristaluri (ca să vadă lumea că avem), al celofanului prins temeinic peste telecomandă. Știu, vremurile s-au schimbat, s-au schimbat și multe dintre obiceiuri. Dar mie tot mi se pare că, de multe ori, uităm să ne purtăm firesc și așa cum ne este felul.
Nu militez pentru încălcarea tuturor regulilor de conduită și nu vreau să desființez vreun manual de maniere elegante. Nu am vrut să vă îndemn ca la birou să vă tolăniți ca în fotoliul de acasă, să vă scobiți în nas pe stradă sau să aveți efuziuni de simpatie pentru orice străin cu care colaborați. Mi se pare însă că dorința de a fi altfel decât ești tu de fapt și greutatea hainelor îmbrăcate conjunctural fac din comportamentul multora dintre noi unul nenatural, stângaci și câteodată chiar caraghios.
Suntem, noi, românii, mai rigizi decât alți semeni de pe mapamond?
Pingback: luni, ianuarie, frânturi și uitări - psi-words