Ca într-un tren. Așa mă simt adeseori. Gonesc o dată cu timpul și mi se scurg printre degete clipele. Stații prea rare, opriri prea scurte, imagini care mi se perindă prin fața ochilor prea repede. Mi se pare un iureș viața. Deadline-uri, facturi de plătit, probleme de rezolvat și mult prea puține răgazuri pentru odihnă. Aproape că descriu un cerc vicios, în care am fost prinsă fără putință de evadare și în interiorul căruia lucrurile curg implacabil, mereu la fel, mereu cerându-şi tributul lor de renunţări şi de energie. Și totuși…
Îmi place viaţa mea. Pentru că dincolo de toate câte vin şi se duc, mai bune sau mai rele, constanta fiecărei zile pe care o trăiesc se numeşte pasiune.
Pentru cei care mă citesc de mai multă vreme, pasiunile mele nu mai sunt un secret. Așa cum nu mai este ascuns cunoașterii lor nici faptul că am făcut din hobby-urile mele, în egală măsură, prilej de desfătare, dar și de muncă. Sunt printre cei fericiţi, ştiu, iar dacă ar fi să îmi cereţi să mă definesc în doar câteva cuvinte, v-aş spune că sunt o culegătoare de zâmbete. Şi că mulți mă invidiază sau îmi spun că este ușor ceea ce fac eu, atâta vreme cât îmbin utilul cu plăcutul. Poate și tu vei gândi la fel. Dar te-ai întrebat vreodată cum arată ziua unui fotograf de evenimente?
Ce-ar fi să îți povestesc eu acum?
Dimineața începe, cum altfel, decât cu o cafea mare. Zâmbesc, deși nu prea este zâmbetul meu. Aș mai zăbovi un pic în pat şi mi se pare că ceasul a sunat prea devreme. Dar nu este timp pentru zăbavă. Trebuie să îmi pregătesc geanta, camera foto, cardurile și celelalte accesorii de care o să am nevoie. Fac toate aceste lucruri pe îndelete, aşezând cu grijă, la locul lor, obiectele care au devenit aproape o prelungire a trupului meu. Și zâmbesc. Cum să nu o fac? Say cheese va fi laitmotivul întregii zile care abia începe. Uneori spus în românește, pentru amuzament sau pentru a fi pe înțelesul tuturor. Astăzi este ziua în care voi rosti de nenumărate ori cuvântul brânză.
Încă o cafea, încă un telefon și numărătoarea inversă începe. Orice gând străin rămâne în urmă. Ready. Steady. Smile. Evenimentul începe, iar eu mă trezesc într-o mare (încă agitată) de emoții. Uneori am impresia că sunt singura persoană calmă. Pentru că experiența mă face să știu cu exactitate care este mersul lucrurilor. Zâmbesc și încerc să le insuflu și celor din jurul meu optimism și certitudinea că, o dată pornite, lucrurile se vor așeza așa cum trebuie. De cele mai multe ori reușesc. Şi pot să-mi fac treaba ca la carte. Say cheese. Dăruiesc și primesc zâmbete. Şi sunt mereu atentă la detalii… buchetul miresei, inelul de logodnă, papionul lui sau bijuteriile ei… Pentru că detaliile dau savoare întregului. Iar farmecul stă uneori în amănunte.
Încet, încet, atmosfera se destinde, iar conversațiile se leagă ușor. Oamenii se deschid și îmi vorbesc despre emoțiile pe care le au. Înfloresc tot mai multe zâmbete, iar emoția lor mă cuprinde și pe mine. Nu mai sunt un simplu spectator, sunt de-a lor. Acum pot să-i “dezbrac” de adaosurile artificiale și să imortalizez esența. Iar esența, la evenimentele la care eu particip, se numește iubire.
Fac totul cu plăcere. Mă bazez pe imaginație, pe ineditul unor situații, mă comport natural și, pentru că mi se răspunde la fel, trag cadru după cadru încercând să surprind, în imagini, fiecare moment al celei mai fericite zile din viața lor. Nu simt oboseala și nimic nu mi se pare prea mult sau prea greu. Sunt în miezul lucrurilor și mă inspiră fiecare detaliu. Felul în care cei doi protagoniști plutesc învăluiți de sunetul muzicii, privirile lor încărcate de tandrețe, culoarea aranjamentelor florale, aroma apetisantă a tortului. Iar timpul trece extraordinar de repede.
Finalul unui eveniment, nu înseamnă și sfârșitul muncii mele. Urmează zile și nopți pe care le petrec în fața monitorului pentru a da materialul adunat forma finală. O fac cu aceeași pasiune, dar şi cu atenție. Între bun gust și kitsch este o linie atât de subțire… Și am nevoie de finețe pentru a mă poziționa corect, exact acolo unde trebuie.
Cum se termină o astfel de poveste? Mireasa pleacă fericită strângând albumul de nuntă în brațe, ne luăm la revedere, iar peste un timp ne întâlnim și la botez.
Am scris despre pasiunea mea pentru fotografia de eveniment și probabil că vă imaginați că singura legătură pe care o are cu brânza (căci aceasta este tema probei din concurs la care particip astăzi) este acel say cheese prezent pe buzele oricărui om care ține în mână o cameră foto. Ei bine, este doar jumătate de adevăr. De fapt am mai pornit de la ceva. Am găsit pe un site al cărui fan sunt, câteva cuvinte: savoare, finețe, gust bun, plăcere, natural, inedit, fără adaosuri artificiale, imaginație, miez. Și mi s-au părut foarte potrivite în descrierea unei zile în care eu împletesc pasiunea cu munca.
Sau poate m-o fi inspirat micul dejun pe care l-am încropit, în grabă, azi dimineață?
Până la urmă nici nu cred că va conta de unde a pornit ideea și cum mi-a bătut la ușă inspirația. Important este că sunt fan brânză, susțin și semnez!
(recomandare: deschideţi boxele când urmăriţi filmuleţul 
)
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog.
Sursă foto: Google images. Poza micului dejun şi filmul îmi aparţin.
Superb. Ai reusit sa legi cuvintele de pasiunea ta. Filmuletul e f tare.
Mulţumesc mult.
Nu am vazut (inca) nici un asemenea album dar sunt convinsa ca scoti capodopere.Cuvintele tale sunt imagini, le vad si le simt.Tu faci lumea sa fie mai frumoasa, cu multa arta si rafinament., si prin cuvinte si prin imagini.La cascavaaale de orice fel, eu nu subscriu, poate incercam “confiture”?desi si pe aceea am cam exclus-o si daca in loc de confiture mi-aduc aminte”marmelaaaada” stric poza si iesim din cadru.Dar te sustin din toata inima.
Mulţumesc mult Tatiana. Mai ale că ştiu care este relaţia ta cu brânza şi caşcavalul.
Foarte tare filmul si geanta aceea si umbrela si tu…. Nu imi dau seama cum am reusit eu sa muncesc atata, tu imi dai mereu senzatia ca lucrurile se fac atata de usor!! Citesc si descopar cat de simplu este sa iti traiesti viata urmandu-ti pasiunea….
Randurile tale, draga mea, au alunecat in inima mea cum alune o bucata buuuuna de branza pe gat. Si mi-au facut pofta de mai mult! Esti minunata si da, un mare fan branza.
Dana, nu ştiu cât e de fain filmul. Din punctul meu de vedere se putea şi mai bine. Azi noapte ştii că v-am invidiat? Voi povesteaţi de multele ore în care aţi lucrat pentru proba asta, eu făceam fotografii în miez de noapte. Mi-ar fi plăcut să am mai mult timp. Şi să fie ziuă. Şi de data asta să scriu mai pe îndelete.
Cât despre brînză (şi acum nu fac niciun fel de reclamă) cred că aş muri de foame dacă nu ar mai exista brusc pe acest pământ.
Cheese!
Acum înţeleg ce ai postat pe FaceBook. Ce-o fi avut Akismet cu tine?
Nu știu, dar m-a prins peste tot și m-a pus în lanțuri. Nici apă nu mi-a dat!
foarte smecher filmul….esti o geniala…:) daca castigi branza primesc si eu o rola…sa scriu pe ea daruita de mos craciunita in persoana:)
Bogdan, tu ştii mai bine decât ceilalţi că filmuleţul are imperfecţiuni de tot felul.
Dacă aş câstiga, cu siguranţă ai primi ceva brânză de la mine. Cu autograf.
Cred că producătorii de brânzeturi ar trebui să se pună bine cu fotografii, nu de alta dar voi mereu spuneţi “brânză” atunci când îi rugaţi pe oameni să zâmbească pentru poză.
Oare cu ar fi să le zici oamenilor “Spuneţi: brânzăăă Delaco”?
Ce idee… cred că ar stârni și mai multe zâmbete. Noroc că nu am avut nicio nuntă după ce s-a afișat prova. Că mă ducea firea să fac niște poze în care să am mire, mireasă și brânză.
Sînt un pic intrigat de americanizarea asta intensivă a limbii române. Ţin minte că pe vremuri, în parcuri şi nu numai, fotografii profesionişti strigau “păsăricaaaaaa!” şi-apoi ţac! poza. Copil fiind, mă tot întrebam unde-i păsărica aia pe care vrea să mi-o arate fotograful.
Oare în ziua de azi, românul e mai interesat de brînză decît de… păsărică?
Dragoș, prefer say cheese… sunt o doamnă.
Cred că aici e cheia problemei: fotografii din trecut erau (aproape) în exclusivitate bărbaţi. Şi de fapt ei nu voiau să arate, ci… Căci încercarea moarte n-are, nu?
Mda, de la o vîrstă preferăm oricum o brînză bună – fotografi sau nu.
Îţi admir voinţa şi dedicaţia.
Mulţumesc mult Dragoş. Uneori ele înlocuiesc lucruri care îmi lipsesc. De exemplu o şcoală de profil.
Nu-ţi face probleme, la fel e şi la mine. Nevoia şi ambiţia m-au făcut să învăţ lucruri la care nici facultatea nici cursurile de specialitate nu ajută. Iar atunci cînd faci ceva din pură plăcere, ai şi spor şi satisfacţie.
Poate am mai menţionat, dar despre mine mereu s-a spus cel puţin în copilărie că sînt brînză bună în burduf de cîine. Poate de-aia nu-mi place brînza de burduf.
Dar cred că e mai bine aşa, la mijloc – nici să fii “sus”, invidiat şi “săpat” de concurenţă, nici ultimu’ fraier batjocorit de toţi pentru neştiinţă şi incapacitate. Şi fiindcă mă împac destul de bine cu brînza (în formele ei clasice), pot spune că sînt propriul meu fan, nu? 
Interesante toate chiţibuşurile alea făcute din brînză/caşcaval!
Dacă aș avea aproape de orașul în care locuiesc o școală adevărată (nu din aia la care te duci doar ca să primești diplomă), m-aș înscrie și mâine. Din păcate, nu am unde.
Zici că te împaci bine cu brânza? Uite încă o explicație a faptului că și ei fan Dragoș.
Timp să ai, că informaţii pe net – destule. Depinde şi ce anume vrei să înveţi.
Brînză să fie, atîta vreme cît nu simt miros sau gust de lapte dulce – la ăla fac urît rău, nu-l mai suport de cînd aveam 5-6 ani. Iar caşcavalul – aş face precum în fabula cu cioara şi împărţitul roţii de caşcaval: haţ de colo, haţ de dincolo.
Am şi eu voie să visez frumos, nu…?
Big Like, vorba ştiu eu cui!
Hai, că mai pun şi eu unul de la mine! Aşadar, big-big like! 
Olimpia, acel big înseamnă enorm pentru mine. Cu atât mai mult cu cât este dublu. Mulţumesc!
Stii cat te invidiez in aceasta clipa pentru priceperea ta? Stii si la ce ma refer, nu?
Tu reusesti sa imbini excelent utilul cu placutul si nu stiu multi oameni care sa poata rezista la un asemenea stres… Te admir si in acelasi timp te invidiez prieteneste, sperand ca intr-o zi sa ma fac mare si sa pot face macar un sfert din cate faci tu. Imi sustin invidia, aprecierile si semnez!
Vienela, o să-ți spun un secret. Fiecăruia dintre noi i se pare grozav un lucru la care nu se pricepe. Și îi admiră pe cei care îl știu face bine. Așa sunt și eu… Habar n-ai tu după câte talente care îmi lipsesc, oftez….
Un text plăcut, o fotografie care trezeşte apetitul, un filmuleţ care aduce zâmbete… Minunată combinaţie!
Mulțumesc Matilda.
Nunțile sunt foarte obositoare și doar din postura de invitat, ce să mai zic când mai ai și de muncă? Și eu spun asta din experiență, nu din auzite. Nu-s fan nunți (decât ale celor apropiați), dar fan brânză sunt și eu. Și cașcaval, și lapte, și iaurt etc.
Susțin și semnez că ești fan brânză. Când erai mică visai să-ți faci un job din vânzarea ei.
şi eu sunt fan brânză şi chiar fan deloaco. deci, spunem împreună “cheese”?
nu ţi-am spus niciodată, dar te admir pentru munca ta de weekend… şi mi-ar place tare mult să te văd aplecată peste fotografiile în care chipurile au mirosul celei mai frumoase zile…
Îmi place mult munca mea. Voi recunoaște însă, că acum la final de sezon sunt obosită. Mâine am ultimul eveniment. încă destule lucruri de terminat și sper ca decembrie să mă găsească gata de filme și seriale, de lectură și de ce nu și de un pic de leneveală.
Vai ce fotografii, imi vine sa plang ca n-am gasit si eu asa ceva :))
Și mie îmi plac, dar exagerezi. Articolul tău este demn de toată lauda.
Sunt multumita si eu de articolul meu, dar in afara de cuvinte nu am si eu nimic secial, si nu sunt modesta… asta simt…
Cuvintele sunt speciale… Știi… chiar m-am gândit când am auzit suspinele voastre… nu credeți că dacă ați fi adăugat de-a valma de toate, rezultatul era un talmeș-balmeș?
Ba da, cred, si ai dreptate, oricum, ce-o vrea Dumnezeu, cel mai bun sa castige
cum spuneam si pe alte bloguri: o fi vreun om sa nu iubeasca branza? Se vede că poţi imbina utilul cu placutul. Munca ta răzbate şi prin fotografii iar articolul are utilul şi placutul lui. De la file de poveste am plecat fix in bucatarie si mi-am prajit branza. O felie am mancat doar, viroza mea nu mă lasa. De la tine…as mânca niste branza topita. Recunosc că iau rar. F. rar.
Adriana, sper să te faci bine cât mai repede.
super articolul ,iar pozele spun totul.
Mulțumesc mult!
O culegătoare de zâmbete, într-adevăr, cu un suflet pe măsură! Ai o pasiune foarte frumoasă! Liliana, fan brânză
Liliana, mă bucur că ești fan brânză. Nu este numai creativ, este și sănătos.
Sa fii inconjurat tot timpul de iubire, si sa pui zambete pe fetele oamenilor – asta trebuie sa fie ceva cu adevarat special :). Mult succes!
Mulțumesc Simona. Din pasiune am făcut prilej de muncă, iar munca mi-o fac cu pasiune. Sunt privilegiată din punctul ăsta de vedere. Și mulțumitoare întâmplărilor care m-au adus aici.