Mândra că sunt femeie

Ieri, pe o ploaie măruntă, într-un București pe care nu l-am mai văzut de foarte mulți ani, ici-colo, în mâinile unor trecători grăbiți care purtau fiecare în sine povara gândurile, am zărit câte un trandafir, câte o zambilă sau, uneori, câte un buchet sofisticat. Mi-am amintit că este Dragobetele și mi-am spus, aproape zâmbind, că este tare fain să fii femeie într-o astfel de zi, iar mai apoi gândurile mi-au zburat mult mai departe, către lucruri asupra cărora nu știu dacă m-am aplecat vreodată cu prea multă stăruință. Read More

Punem aripi visurilor

Motto: Lipsa de lectură şi lipsa de educaţie conduc la sărăcie, la infracţionalitate şi frustrare. Aceasta este legătura cauzală corectă, nu cea inversă. Nu întotdeauna se spune asta foarte răspicat. Nu sărăcia produce incultură, ci invers.*

Îi văd în fiecare dimineață, pentru că ne urcăm în același autobuz. Eu port poșeta pe umăr și apăsarea unor gânduri, ei sunt împovărați de greutatea ghiozdanelor, a instrumentului muzical așezat în husa lui sau a mapei imense în care stau cuminţi picturi sau desene. Sunt navetiști ca și mine, elevi la liceul de artă din orașul în care lucrez.

În aubobuz avem aceeași rutină: căutăm repede cu privirea un loc liber, ne așezăm cât putem de comod și scoatem din buzunare un telefon, o tabletă sau niște căști pe care le îndesăm în urechi, încercând să profităm astfel de răgazul oferit de distanţa pe care o avem de străbătut. Ne vedem fiecare de ale lui, concentraţi la gadgeturile personale sau ne lăsăm gândurile să zboare în voie, în timp ce peisajul familiar se derulează pe lângă ferestrele în mișcare. Read More

Distopie (P)

Că autobuzul este locul în care se nasc multe dintre ideile care apar pe acest blog, știți deja. Așa s-a întâmplat și astăzi. Ploaie, o săptămână obositoare care tocmai se sfârșea și eu cu gândurile mele. Gânduri care zburau la o discuție avută la birou. Poate v-o mai amintiți pe Simona, colega mea care a dus cărți unor copii din Liebling, un sat din apropierea Timișoarei. Ei bine, de ceva vreme, ne tot sfătuim cum am putea să îi ajutăm și altfel. Una dintre idei a fost să facem un filmuleț despre ei și să încercăm să îl arătăm unor oameni care ar putea să le întindă o mână de ajutor. Read More

Amintiri memorabile

Anul trecut,  într-unul dintre primele articole de pe blogul meu nou-nouț, scriam că am luat o hotărâre genială în ceea ce privește vacanța. E drept că aveam și câteva îndoieli, dar entuziasmul, se pare, le-a eclipsat pe toate. Nu știu dacă cineva își mai amintește acel articol. La vremea aceea nu cred să fi avut mai mult de 20 de cititori. Așa că o să reiau puțin povestea.

Când vine vorba despre concediu, jumătatea mea are o singură destinație favorită. “Unde vrei tu”. Adică eu, ați înțeles. Grea misiune. Nu că nu ar fi o grămadă de locuri unde nici cu gândul nu am ajuns, dar alegerea aceasta mă copleșește uneori. Deși am ales bine de fiecare dată. Ei bine, anul trecut, n-am fost în stare să pun degetul pe hartă și să spun hotărât “aici”, așa că, până la urmă, am îmbrățișat ideea soțului meu. Care, ca să scape probabil de gura mea, m-a întrebat suav dacă nu mi-ar plăcea să nu ne mai facem planuri și, când va veni vremea, să apelăm la varianta last minute. Am fost entuziasmată. Suspans, mister, aventură, mi-am zis. Și nu m-am înșelat.

Read More

Știu, dar nu spun!

santaMă uit în calendar și parcă nu îmi vine să cred că este aproape decembrie. Anul acesta a trecut incredibil de repede, este aproape pe sfârșite, iar eu nu am reușit să îmi finalizez încă toate proiectele. Bine, după cel cu zugrăvitul nu plâng chiar deloc, l-am amânat cu multă bucurie pentru când o veni primăvara. A mai rămas mai puțin de o lună până la sărbători. Nu mi-am făcut niciun plan pentru Crăciun, nu am cumpărat niciun cadou. Îmi aduc aminte că se apropie timpul lor doar când cineva îmi pomenește despre aceste lucruri.

Prima care m-a tras de mânecă a fost Irina de la iLUX. Mi-a propus să iau parte la proiectul lor legat de o revistă dedicată Crăciunului. Și uite așa, într-un miez de noapte, am meșterit, așa cum m-am priceput eu mai bine, o decorațiune. V-am făcut curioși? Dacă-mi promiteți că nu o să îmi criticați prea tare opera de artă, o să vă mărturisesc că  o puteți admira la pagina 30. Unde? În Alegria – Crăciun fără secrete. Revista a fost lansată în data de 18 noiembrie și este o lectură foarte interesantă. Are de toate. Informații utile, idei de tot felul, umor și… bloggeri. Mărturisesc că mi-a plăcut să îmi găsesc numele alături de al multor oameni pe care îi citesc, cum bucuroasă am fost și de cunoștințele noi.

alegriaCa și cum nu ar fi fost de ajuns, tot Irina mi-a mai pregătit o surpriză. M-a ademenit într-un complot. Cea a pus la cale? Un Secret Santa prilejuit de marea lansare. 14 bloggeri își vor face cadouri știind doar numele celui pentru care, fiecare în parte, va fi Moș Crăciun. Am acceptat fără rezerve jocul și am așteptat cu nerăbdare să aflu cine va fi cel pe care Random.org îl trimite în grija mea. Îl citesc? Este fată sau băiat? Este din capitală sau din provincie? El mă citește pe mine? Oare o să aleg un cadou care să îi fie pe plac?

Acum, când vă scriu, am răspunsul la toate întrebările. Cadoul va fi portofelul Enzo din piele naturală, un model subțire și elegant, care nu deformează buzunarele. V-ați dat deja seama că destinatarul este un el.  Al cărui nume nu vi-l pot dezvălui. Pentru că nu știe că eu sunt cea care a ales pentru el. Va afla în 6 decembrie când, însoțit de numele meu, darul va poposi în mâinile sale. Sunt convinsă că îi va plăcea. Eu l-am ales pentru că portofelul este un accesoriu pe care îl admir la bărbați. Și nu mă refer la ceea se află în el, nu vă gândiți la prostii. :)

portofel_barbatesc_din_piele_enzo_negru

Cred că alegerea mea este una potrivită. Domnul despre care vorbesc, și pe care, da, îl citesc de ceva vreme, va fi mândru de portofelul său. Atunci când este îmbrăcat la patru ace, dar și când poartă blugi. Poate îmi va confirma acest lucru face to face. Dacă se va întâmpla să ne întâlnim vreodată și în lumea de dincolo de monitoare. Cine știe… se întâlnește munte cu munte, d-apoi om cu om.

Și dacă tot am vorbit despre sărbători, vouă vă doresc să primiți cadouri frumoase și să aveți inspirație maximă atunci când le alegeți pe cele pe care vreți să le dăruiți. Eu de abia aștept să văd ce îmi va aduce Secret Santa. Dar mai ales cine se află în spatele lui.

Din (calen)dar

caseta_bijuterii_bijoux_din_piele_naturala_3De vreo săptămână mă trezesc fredonând un cântec. Și asta de mai multe ori pe zi. Partea interesantă este că știu exact cum sună melodia, dar nu-mi aduc aminte decât două versuri, probabil din refren. Soarele meu/Ai răsărit pe strada mea, stingher… Și apoi continui (în gând, că ar fi jale mare dacă aș încerca să o fac cu voce tare) cu la, la, la. Până mă plictisesc. Astăzi fenomenul s-a repetat. Caut pe Google și dau de Mandinga. Ups! N-am nicio treabă cu Mandinga, nu se află printre preferințele mele muzicale. Și nici versurile citite de la cap la coadă nu au legătură cu vreo întâmplare din viața mea. Realizez, brusc, că însuși soarele este cel care mă face atât de muzicală. Soarele de toamnă, blând și cald (asta când nu se încăpățânează să stea ascuns după nori de ploaie) pe care l-am așteptat atât de mult. Pentru că eu iubesc toamna.

Arunc ochii spre calendar de parcă aș mai avea nevoie de încă o confirmare. E toamnă și septembrie îmi pare aproape trecut. În curând mă voi confrunta cu o avalanșă de aniversări. Așa a fost să fie. Toți cei dragi mie și-au făcut intrarea în viață în lunile din următoarea jumătate de an. Câte doi sau trei în fiecare lună.

Îmi plac aceste sărbători. Ignor ideea că s-a mai scurs un an din viața noastră și aleg să trăiesc bucuria de a ne aduna cu toții laolaltă. Căci poate ați remarcat și voi, se întâmplă să ne întâlnim tot mai rar dacă nu avem un motiv serios pentru asta. Îmi plac aceste sărbători, deci. Poate pentru că îmi place să fac daruri?

Daruri… Mă gândesc că acum mulți ani era mult mai ușor. Pare paradoxal? Nu exista abundența de produse de acum (până și banala hârtie de împachetat era păstrată cu grijă și folosită de cine știe câte ori), iar banii erau puțini. Însă îmi era mult mai simplu să aleg. Toți cei din jurul meu erau la început de drum și lista lor de dorințe era lungă și conținea lucruri simple. Cești de cafea, aplică în dormitor, o eșarfă albastră, un vas pentru aromoterapie. Și aș mai putea scrie. Vi se pare banal? Acum și mie. Atunci însă erau lucruri care ne umpleau sufletul de bucurie.

Anii au trecut și listele s-au schimbat. Fiecare si-a făcut un rost, iar visurile se îndreaptă acum spre excursii exotice sau gadgeturi de ultimă generație. Ar fi frumos să-mi stea în putere asemenea cadouri pentru femei, dar…

Încerc să mă orientez spre lucruri pe măsura bugetului și îmi doresc ca ele să aducă bucurie, să fie surprize plăcute și să aibă o semnificație pentru cel care le primește. Și este atât de greu… Iau magazinele la rând, uneori fără să am măcar ideea, și mi se pare că nimic nu este potrivit, că toate lucrurile sunt la fel și că nimic nu-mi este pe plac. Și consum timp. Atât de prețios pentru mine.

Anul acesta voi schimba tactica și-mi voi cruța atât nervii cât și picioarele. Dacă jumătatea mea mai cheltuitoare bună își comandă de pe internet (de câțiva ani buni) tot felul de lucruri (de la unele aduse cu camionul, până la altele care sosesc într-un plic) de ce nu aș face și eu asta? Căci, dacă stau să mă gândesc bine, e mai comod să stau în fața calculatorului și să bântui din magazin în magazin în căutarea acelui ceva care să provoace uimire și zâmbete.

Probabil că este suficient să îl întreb pe Google și el mă va trimite în destul de multe locuri de unde să aleg. Până una alta există un loc spre care mă mai duc din când în când. A rămas în Bookmarks de când, prin primăvară, am cochetat cu ideea de a mă înscrie la un concurs. Cel pentru o geantă  Anuschka. Mi-am scris de vreo câteva ori în minte povestea, dar am ezitat să îi dau o formă finală. De ce? Parcă eu mai știu… Regretele sunt tardive, dar tot m-am ales cu ceva din vizita pe acel site. Mi-a picat cu tronc o cutie de bijuterii care i s-ar potrivi Ancăi.  În primul rând pentru că este roșie (și ea și-a făcut din culoarea asta aproape un brand) și bineînțeles pentru că astfel și-ar putea pune ordine în noianul de podoabe (nu din metale prețioase, e adevărat, dar toate foarte frumoase).

O să-mi spuneți că Anca îmi citește blogul și că mi-am desconspirat intenția. Și că un cadou este cu atât mai prețios cu cât este mai neașteptat. Așa este. Numai că atunci când vine vorba de copilul meu, treaba asta cu surpriza îmi iese numai parțial. Fie nu sunt în stare să-mi țin gura, fie nu rezist avalanșei de întrebări pe care mi le pune (conștientă fiind că urmează să primească ceva în dar). Cum să reziști la 50 de întrebări pe minut? E mare, e mic, e verde, e dulce, e de îmbrăcat? Așa că nu mă certați. Pentru că la fel de mult cum îmi place să fac daruri, îmi place sa caut idei de cadouri , idei care să aducă clipa aceea de uimire, cu ochi rotunzi și mari și fără putință de a mai rosti ceva.  Deci surpriza va fi prezentă și ea.

În primul rând nu știe când va primi cutia. Să fie de Crăciun sau de ziua ei?  Și mai apoi… nu se cade să dăruiești o cutie goală și gândul meu a zburat deja spre un obiect mic pe care să îl adăpostesc într-unul dintre sertarele acoperite de catifea moale și delicată. Categoric nu o bijuterie. Și nici un telefon de ultimă generație sau cheia de la o nouă mașină. Ai auzit Anca? :)

Dar până atunci mai este. Așa că mai fredonez un pic obsesiva melodie, oprindu-mă tot doar la primele două versuri din refren, și-i fac cu ochiul soarelui meu de toamnă și gândului că în curând oameni dragi mie îmi vor dărui zâmbete. Pentru că atunci când un cadou vine din suflet, cel care îl primește știe că are un loc în inima celui care i l-a dăruit.