“Dragă” Olguţa,
Citesc prin ziare că eşti supărată pe Ardeal şi mă întreb cât de bine cunoşti tu această zonă din ţară.
“Noi suntem foarte supăraţi pe Ardeal că de fiecare dată noi câştigăm şi Ardealul pierde. Cred că ar trebui să se întâmple ceva bun şi acolo (…)”
Întâmplător eu trăiesc aici. Şi când spun întâmplător, nu greşesc prea mult. Deşi sunt născută şi crescută în Regat, acum mulţi ani (să tot fie vreo 33), am “emigrat” de acolo şi m-am stabilit aici. Şi nici când spun “emigrat” nu sunt într-o mare eroare. Cu mintea mea de atunci (18 ani, deh) am luat hotărârea că mi-e mai bine aşa. Şi mi-a fost. Am muncit cât doi ca să scap de sărăcie, am învăţat de la noii mei “compatrioţi” să nu mă mai agit inutil, să gândesc înainte de a vorbi, să fac lucrurile temeinic şi ordonat şi, poate cel mai important, să nu mai port grija caprei din ograda vecinului. Şi dacă tot veni vorba de capră şi privitul în odrada altuia, nu mi-a venit să cred că ai putut spune următoarele cuvinte:
“Practic, ei ştiu în fiecare bloc cine votează cu noi şi cine nu. Mă îndoiesc că în zona Ardealului fac acelaşi lucru.”
Trebuie să recunosc însă că ai dreptate. În zona asta regula generală (căci evident, mai există şi excepţii) este că fiecare îşi vede de traba lui. Nu, nu suntem sălbatici şi nu trăim fiecare înconjuraţi de ziduri impenetrabile, dar când alegem să fim împreună nu este ca să ne spionăm. Preferăm să bem un cafei (sau un pahar de pălincă, după caz), iar după ce ne despărţim, în niciun caz, nu ne apucăm să scriem note înformative despre cine cu cine votează sau cine a ales să nu se prezinte la vot. Nu mă laud cu asta, nu este vreo mare chestie, e doar o chestiune de bun simţ şi o realitate a zilelor de azi. Au trecut totuşi 25 de ani de când a căzut acel regim totalitar în care ştiam că am turnători printre vecini şi printre colegii de birou şi lumea, chiar dacă uneori nu pare, a evoluat.
“Dragă” Olguţa,
Aş mai vrea să-ţi spun, deşi tu ştii bine asta, că aici în Ardeal suntem destul de amestecaţi: români, unguri, sași, orodocsi, catoloci, reformați și cine știe câte încă alte feluri. Ne întâlnim pe stradă, muncim împreună, ba unii chiar au reușit să se “infiltreze” în familiile altora sau în cercurile lor de prietei. Şi nu, nu ne dăm cu Biblia în cap şi nici nu ne batem pe harta României ca să îi redesenăm graniţele.
“Dragă” Olguţa,
Am lăsat pentru final două chestiuni:
- Nu mai fi atât de supărată pe colegii tăi de partid ardeleni căci au reuşit şi ei să facă o faptă de vitejie: au reclamat la Poliție o jurnalistă din Deva pentru o postare de pe Facebook. Postare care de altfel făcuse în acea zi înconjorul internetului. Dar no, cum ea nu joacă după cum îi cântă ai voștri, normal că a trebuit pârâtă.
- Candidatul tău îmi tot vorbește despre unirea românilor, iar eu o să îi spun mulțumesc, nu. Și asta nu pentru că nu cred că trebuie să fim uniți toți românii, dar eu m-am unit singură și mă bucur că trăiesc aici în timp ce o bucățică din sufletul meu a rămas acolo unde m-am născut și am crescut. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că, deși vrea să pară altfel, mai mult ne dezbină.
“Dragă” Olguţa,
Și eu sunt supărată. Nu pe cei mulți din Regat conduși prin manipulare și minciună. Pe voi, ăștia roșii, care profitați de slăbiciunile lor. Așa că o să votez un neamț și reformat pe deasupra. Cu convingerea că este mai romând decât voi!
* textele scrise înclinat sunt citate dintr-o intervenție a Vicepreşedintelui P.S.D. Lia Olguţa Vasilescu
6 thoughts on ““Dragă” Olguţa”