22 Aug 2014

Doamnă…

12 Comments Întrebări, O lume nebună, Personal

women-powerAproape că m-aş fi bucurat că vei candidada la Preşedinţie, doamnă! Mi-aş fi spus că, uite, în sfârşit, încă una dintre noi cele majoritare în ţara asta, are curajul să se ia la trântă cu o societate patriarhală şi adesea misogină. Că cineva va spune, din nou, că locul nostru nu este numai la cratiţă, că nu excelem doar la călcat cămăşi şi la făcut copii şi că putem, la fel de bine, să facem carieră, chiar şi în politică.

Aproape că m-aş fi bucurat că vei candidada la Preşedinţie, doamnă! Mi-aş fi spus că, ia uite dom’le, fantoma Elenei Ceauşescu, în sfârşit, nu mai bântuie şi a venit vremea ca oamenii să accepte şi un conducător femeie. Fără să se teamă că aceasta s-ar putea cocoţa pe cadavre ca să ajungă în vârful piramidei şi fără să se îndoiască că meritele chiar îi aparţin.

Aproape că m-aş fi bucurat că vei candidada la Preşedinţie, doamnă! Mi-aş fi spus că o femeie merită să câştige pentru că este mai cerebrală, mai calmă, mai intuitivă, mai atentă la detalii, mai empatică. Pentru că ştie să asculte şi să spună o vorbă bună dacă trebuie, dar mai ales pentru că, atunci când vine vorba de cei ai ei, este în stare de orice sacrificiu.

Nu mă pricep la politică, doamnă. Sunt prea ocupată să mă împart între două joburi ca să pot să îmi trăiesc decent viaţa (şi ca să fiu sinceră până la capăt, nici nu mă prea pasionează) dar, cumva, am căpătat certitudinea că ceea ce vrea să pară cireaşa de pe tort, nu este decât bomboana de pe colivă. Şi ştii când am realizat asta? Atunci când ai spus că îți dorești să fii candidata favorită a Președintelui. Nu ar fi trebuit să îți dorești să fii candidata favorită a celor mulți? Pentru el, un singur om, ți-ai propus să faci ceva în țara asta sau pentru noi?

Trăim într-o țară liberă și fiecare este liber să facă ce vrea. Tu să candidezi, eu să nu cred în întreprinderea ta. Rămân însă cu o imensă tristețe. Pentru că mi se pare că demersul tău va duce în derizoriu, într-un viitor pe care încă nu pot să-l precizez, dorința altor femei de a candida.

La final vreau să îți spun că am aflat că provocarea Ice Bucket Challenge a ajuns și la tine. Cred că puțină apă cu gheață îi este folositoare oricui. Ajută să judecăm la rece și, de ce nu, să privim lucrurile mai limpede (pentru că, altfel, constat că scopul acestei acțiuni a fost denaturat).

Pe vremea mea
Ruşine de ruşinea altuia
Tags: , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

12 Responses to “Doamnă…”

  1. Răspunde dagatha says:

    :-(
    păcat că nu mai putem ALEGE în adevăratul sens al cuvântului…

    • Răspunde Sonia says:

      Din păcate ai dreptate. Şi mă tem că iar s-ar putea să apelăm la votul negativ. Îl votăm pe unul ca să nu iasă celălalt. :(

  2. Răspunde crinutza says:

    Lasa, ca poate cealalta doamna candidat mai salveaza ceva din ce strica aceasta doamna :)

  3. Răspunde Adriana says:

    Mă întristează teribil faptul că alţi cinci ani de zile vom fi conduşi de un ”nimic” ce va scoate capul dintre celelalte nimicuri. Articolul tău subliniază perfect ridicolul situatiei. Cât despre ”doamna” in cauză..n-am nimic de adăugat. Păcat că trăiesc astfel de vremuri..

    • Răspunde Sonia says:

      Şi din păcate istoria se repetă. :( Mă întreb pînă când şi dacă vor veni şi altfel de vremuri. Parcă îmi pierd orice speranţă. Eu care sunt o optimistă incurabilă.

  4. Răspunde Spunsieu says:

    Chiar nu m-a mai interesat cine si-a anuntat candidatura, nu cred ca voi gasi resurse sa ma duc la vot, prea m-am sictirit de tot circul acesta.

    • Răspunde Sonia says:

      M-am mobilizat mereu să merg la vot. Ultima dată cu greu, recunosc. Mi-am spus că aşa este corect şi că e şi de datoria mea să îmi spun părerea. Din păcate a fost important doar pentru mine acest lucru, cei pe care am pus ştampila nu s-au prea sinchisit. :(

  5. Răspunde Alma Nahe says:

    Dă, Doamne! Nu doamne!:)

Leave a Reply