Deșteaptă-te, române

Ieri, anul de grație 2015, noiembrie, ziua 30. Ora 8:30. Plouă. Merg către birou într-un autobuz aproape gol. În timp ce traversez orasul care pare pustiu, îmi amintesc un articol pe care l-am citit cu o zi înainte. Titlul: Cea mai proastă veste pentru cele 6 milioane de salariați din România. Conținutul? Mmmm… Cică 2016 nu pare a fi cel mai bun an. Asta pentru că din cele 13 zile libere, dintre care opt sunt sărbători religioase, doar şapte dintre ele vor cădea, însă, în cursul săptămânii. Așa care va să zică! Nu faptul că economia ar putea intra, din nou, în recesiune și nici faptul că am putea rămâne fără loc de muncă trebuie să ne sperie, ci ideea că vom avea mai puține zile libere! Și mie îmi place să stau acasă lenevind cu ochii la seriale sau să mă plimb, aiurea, fără nicio grijă. Dar parcă nu cu burta și cu buzunarele goale…
Ziare, titluri, televizor, știri… De o vreme am senzația că viața mea se desfășoară între paginile unui imens tabloid. Totul a devenit incredibil, senzațional, incendiar, exploziv. Exclusivitățile curg mai repede decât pot eu să respir, apocalipsele vin mai des decât mașina de gunoi, leacurile minune apar ca prin minune, profețiile bagă spaima în orice muritor. Toate întâmplările au devenit nemaivăzute și nemaiauzite. Din păcate și doar albe sau doar negre. Depinde cine le prezintă.
Lehamite. Cred că acest cuvânt definește cel mai bine starea mea de spirit care mă stăpânește de o vreme încoace. Îmi veți spune că eu sunt vinovată și că dacă aș închide televizorul sau paginile (fie ele și virtuale) ale ziarelor mi-ar fi mult mai bine? Poate că da. Sau poate că nu aș fi decât struțul cu capul ascuns în nisip, în jurul căruia lumea este tot la fel chiar dacă el nu mai vede acest lucru.
Astăzi, anul de grație 2015, decembrie, ziua 1. Ora 9:50. Plouă. Lehamitea persistă, mi-e încă negru, luminița de la capătul tunelului parcă nu se zărește. E ziua României și, cel mai probabil, multe lucruri mă vor emoționa și este posibil să și lăcrimez câteodată. Țara asta a noastră, pe care o blamăm în fel și chip, nu are nicio vină. Și nici locuitorii ei nu sunt cu toții demagogi, iresponsabili sau hoți.
Anul trecut făceam pe blog o urare: La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! Astăzi vreau să vă adresez un îndemn: Deșteaptă-te, române!
Deșteaptă-te, române!
Învață-ți copilul să facă diferența dintre bine și rău și spune-i că nu tot ce zboară se mănâncă. Sădește-i în inimă și minte importanța apartenenței la comunitate, dar ajută-l să nu se lase cuprins de spiritul de turmă.
Explică-i celui căruia i-ai dat viață că știința de carte este averea cea mai de preț pe care un om o poate dobândi. Conjuncturile vin și se duc, afacerile astăzi prospere mâine pot fi un fiasco total, părinții sau orice alți susținători au o viață limitată pe pământ. Știința de carte va fi însă mereu aliatul lui. Necondiționat.
Învață-ți copilul că furatul căciulii (lucru devenit din păcate sport național) îi va aduce doar neîmpliniri. Chiar dacă, de câteva ori, s-ar putea să îi ofere satisfacții de moment.
Deșteaptă-te, române!
Învață și tu alături de copilul tău! Indiferent dacă ai 30, 40 sau 60 de ani. Și uneori învață și tu de la copilul tău.
Cred cu tărie că numai educația ne va scoate din zodia neagră a neputinței. Și că numai ea va pune lucrurile în mișcare pe un făgaș bun. Visez cu ochii deschiși la vremurile în care de la muncitor la om cu înalte responsabilități în stat, de la ziarist la artist, de la dascăl la liber profesionist, toți își vor face responsabil și temeinic treaba. Sper să nu rămână un vis.
Astăzi, anul de grație 2015, decembrie, ziua 1. Ora 10:00. Să auzim numai de bine!