Câteva rânduri, câteva gânduri

Vineri, ora 11 fără ceva. Trec grăbită prin curtea unui liceu şi în drumul meu admir adunarea festivă care se desfăşoară acolo. Lume multă, robe, cineva care strigă la microfon absolvenţii chemându-i să-şi ia diplomele, o arcadă de flori prin care aceaştia trec. Nu am timp să rememorez momentul în care eu au terminat liceul, dar un gând fugar tot îmi trece prin minte: pe vremea mea…

Vineri, ora 11 fix. Mă aflu într-o sală de clasă a aceluiaşi liceu printre absolvenţi şi profesori. Atmosferă veselă, dar plină de emoţie, oameni care se întâlnesc după 20 de ani de când au trăit şi ei un moment similar cu cel care se desfăşoară acum în curte. Nu este sărbătoarea mea (pentru mine au trecut mult mai mulţi ani), sunt la muncă.

Fără să vreau încep să fac comparaţii. Eu cea de atunci (şi generaţia mea care a absolvit acum 34 de ani), ei, cei din curte, care încheie o etapă importantă din viaţa lor, cei din clasă, oameni tineri încă. Unele lucruri s-au schimbat, altele au rămas la fel. Nu, nu o să mă auziţi (nici de această dată) că noi eram mai buni, mai silitori şi mai cuminţi decât ei, deşi în această afirmaţie există şi urme de adevăr. Dar cum sunt doar frânturi, nu voi generaliza. Fiecare generaţie are vârfurile ei şi, în acelaşi timp, indivizi care nu-i fac prea multă cinste.

Vineri, ora 11 şi câteva minute. Ascult poveştile doamnelor care sunt în clasă (sunt numai doamne, absolvente a unei clase cu specializarea educatoare). Constat, nu fără uimire, că majoritatea profesează încă aceaşi meserie, că multe au rămas în locurile în care au fost repartizate (chiar dacă asta a însemnat  la ţară) pentru că s-au îndrăgostit de ele şi nu le-au mai putut părăsi. Am în faţă persoane realizate care, deşi vorbesc şi despre piedici sau neîmpliniri, şi-au dus viaţa pe un drum care, astăzi, le face să zâmbească.

Festivitatea din curte s-a încheiat. Câte din visurile copiilor care părăsesc curtea se vor împlini? Poate multe. Au absolvit un liceu bun, bacalaureatul nu le va pune probleme, cel puțin pentru o vreme nu  vor îngroșa rândurile șomerilor. Ce se va întâmpla mai târziu? Depinde în mare parte de ei, dar și de sistemul pervertit în care trăim și care sper că, în următorii ani, se va însănătoși. Nu mă adâncesc în asemenea analize, mă întreb doar dacă și ei, acum, se vor urca în mașini să facă turul orașului. Poate ați remarcat și voi acest nou obicei care pe mine mă mâhnește profund. Pentru că poate transforma bucuria și entuziasmul în tragedii.

Este momentul în care mă gândesc la părinți și la faptul că toată această nebunie (cu tineri care gonesc pe străzile orasului ignorând traficul aglomerat si făcând fotografii ieșiți mai mult de jumătate din interiorul automobilelor) se întâmplă cu complicitatea lor. Doar nu vă așteptați ca un adolescent de 18 ani sa aibă mașina lui personală, cumpărată din banii lui și de care să dispună exact așa cum vrea. Este clar că numai un adult le-a pus cheile uneia în mână.

Părinți… Cât de vinovați suntem de greșelile și neîmplinirile copiilor noștri și cât de mult am pus umărul la succesele lor? O întrebare câteodată tardivă sau care nu vine niciodată pentru că este mai simplu să găsim (cel puțin pentru prima parte a ei) alți vinovați.

Așadar, părinte al unui pui de om care este centru universului tău, iubește-ți copilul cu o dragoste care nu exclude rațiunea și, chiar dacă uneori îți va fi greu, amintește-ți te rog câteva lucruri:

- Nu există părinte perfect și nici copil perfect. Vei greși și tu, va greși și el, totul este ca fiecare dintre voi să își asume lucrul acesta. Nu pasa vinovăția de la unul la altul, dar mai ales nu o ascunde sub preș.

- Nu aștepta ca școla și societatea să facă lucruri pe care ar trebui să le faci tu. Școala și societatea sunt importante, dar cel mai important ești tu.

- Nu-ți crește copilul într-un glob de cristal. Este normal să dorești să-l ferești de toate relele și să-l păzești de dureri. Ajută-l să treacă hopurile, dar nu-i netezi orice drum căci va veni o vreme când nu va mai fi nimeni lângă el să facă acest lucru.

- Oferă-i toate lucrurile materiale pe care ești în stare să i le dai, dar spune-i că și tu ai așteptări de la el. Învață-l că nimic nu se obține doar pentru că îți dorești, învață-l să le prețuiască, vorbește-i despre responsabilități.

- Nu-l lăsa să se afunde cu totul în mediul virtual, dar nici nu-l ține departe de tehnologie. Cândva, orice loc de muncă va avea, va trebui să o stăpâneasă și să se folosească de ea.

- Știu că pentru tine este cel mai frumos și cel mai deștept copil (că doar sunt mamă și eu), dar nu-i clădi credințe false despre puterile lui. Ajută-l mai bine să fie mai bun și să se raporteze cât mai corect la cei din jur.

- Învață-l ce este respectul, voința, compansiunea, dragostea dezinteresată, iubirea față de semeni și față de frumos. Spune-i că lumea nu este clădită după chipul și asemănarea lui și că toți ceilalți trebuie să își găsească un loc în ea.

- Lasă-l să zboare și stai pe aproape ca să îl prinzi atunci când, prea amețit de înălțimi, va cădea. Asigură-te însă că și-a învățat bine lecția și că a înțeles ce s-a întâmplat.

-  Învață și tu de la copilul tău. Faptul că ești adult nu înseamnă că ai răspunsurile la toate întrebările și nici că deții adevărul absolut.

La mulți ani copiilor de orice vârstă, la mulți ani părinților lor!