Învățăminte?

Pe vremea mea (știu că sună aiurea această exprimare, dar parcă nu îmi vine să aștern în cifre sau litere numărul anilor care ne despart de acel moment), cam în timpul claselor primare, doamna tovarășa învățătoare, după fiecare lecție din cartea de ʺCitireʺ, ne punea o întrebare: ʺCopii, ce învățăminte tragem noi de aici?ʺ. Anii au trecut, nu știu dacă pe copii îi mai întreabă cineva acest lucru și parcă nici noi, oamenii mari, nu mai tragem învățăminte din informațiile la care avem acces. Sunt multe, este adevărat, și uneori ne copleșesc, constat însă, cu tristețe, că de cele mai multe ori lucrurile trec pe lângă noi și apoi ajung să fie uitate fără ca majoritatea oamenilor să rămână cu ceva folositor.

Ultima jumătate de an a fost marcată de o grămadă de întâmplări din care ar fi trebuit să învățăm câte ceva. Violul de la Vaslui, tragedia din Colectiv și cazul Bodnariu sunt doar trei dintre ele. N-am scris pe marginea acestor subiecte (am mai explicat undeva de ce nu am pe blog articole despre subiectele la ʺmodăʺ) și nici acum nu o voi face (deși, da, am și eu păreri pe care nu mi-e teamă să le expun). O să vă las însă, mai jos, câteva rânduri despre cum am văzut eu că evoluează lucrurile și care explică, parțial, faptul că nu învățăm mar lucru din lecțiile pe care, fără să le cerem, le primim.

- Orice caz care are vizibilitate foarte mare îi împarte pe cei neimplicați direct în tabere. Cele mai vocale sunt cele două aflate la extreme (ele finnd și cele mai numeroase). Faptele sunt tranșate abrupt în albe sau negre, o cale de mijloc se întrevede cu greu, părerile sunt categorice și nimeni nu este dispus să renunțe la ʺadevărulʺ său.

- Trece foarte puțină vreme de la mediatizarea excesivă a unui caz până când apare în scenă teoria cospirației. Faptele se cunosc, efectele sunt evidente, dar când vine vorba de cauze sunt căutate explicații care mai de care mai fanteziste. Și nu mai vedem pădurea din cauza uscăturilor ei.

- Măsura unei întâmplări este dată de numărul celor implicați. E adevărat, este tragic când mor mulți oameni la un loc sau când numărul celor implicați într-o tragedie este mare. Este la fel de tragic însă când și un singur om își pierde viața, un singur copil este luat de lângă părinții săi sau un singur violator a comis o abominabilă faptă. Este normal ca emoția să atingă cote maxime atunci când dimensiunea unei nenorociri este mai mare, dar nu este normal să trecem cu vederea cazurile singulare. Durerea celor implicați este aceeași, chiar dacă empatia noastră, nu.

- Cu cât emoția este mai mare, cu atât perspectiva din care sunt privite lucrurile este mai tulbure. Derapajele sunt mai prezente, distorsionarea realității mai accentuată, ʺfolclorulʺ capătă mai repede dimensiune de adevăr.

- Întotdeauna cineva va câștiga exploatând o nenorocire. Și nu, nu noi toți în înțelepciune. Televiziunile vor face rating, iar mulți ʺoameni de bineʺ vor obține foloase materiale din drama altora. Sau, după caz, vizibilitate și o imagine favorabilă. Chestia aia cu cățăratul pe cadavre nu este doar o figură de stil.

- Televiziunile pornesc anumite dezbateri după ce ele au fost lansate în mediul on line, autorități se implică mai profund după ce mediul on line și televiziunile au făcut vâlvă.

- Întâmplările nefericite sunt repede uitate. ʺTrăiescʺ doar până apare ceva nou, dar atât timp cât ʺtrăiescʺ sunt exploatate la maxim. Rămân în urmă doar rezolvări parțiale (sau intenții de rezolvare nefinalizate) și frustrări ale celor implicați. De parcă nu le-ar fi fost de ajuns propria lor suferință.

Din punctul meu de vedere urmarea firească a unor astfel de cazuri ar fi încercarea de a educa oamenii. Știu, s-au făcut controale în cluburi după Colectiv, știu, unele au fost închise. Mai știu și că se discută aprins despre bătaie sau că au fost campanii (pe bloguri) împotriva abuzurilor sexuale sau de orice fel. Nu mi se pare destul. Să ne educăm copiii (și aici nu mă refer doar la părinți) și să-i învățăm care sunt adevăratele valori, mi se pare fundamental. Așa cum fundamental mi se pare să învățăm și noi, uneori, de la ei.

Învățăm ceva din toate cele care se întâmplă în jurul nostru? De multe ori da. În cele mai multe cazuri însă (și nu vreau să generalizez) trec toate pe lângă noi și ne rămân în conștiință ca simple știri. Sau ca ʺrăzboaieʺ fără învinși și învingători în care ne-am implicat sau pe care le-am privit de pe margine ca simpli spectatori.