Fuse, fuse și se duse! Cam acestea ar fi cuvintele cele mai potrivite pentru vacanța mea care s-a încheiat acum două zile. Deși, la fel de potrivit, aș putea să o descriu și cu un vers dintr-un cântec: “Zece întâmplări ciudate și-o minune…”.
Să începem cu întâmplările ciudate:
1. Am fost în Grecia. Pentru majoritatea oamenilor ar fi un motiv de bucurie, nu o ciudățenie, dar eu, ani la rând, am respins din start ideea (lansată de colegul de apartament) de a merge acolo. Pe motiv că nu îmi place, că e prea cald, că nu am răbdare să stau la plaje, că… și lista ar putea continua.
2. A fost o hotărâre de moment. După ce câteva luni am țesut planuri fără a intra prea adînc în problemă, după ce ne-am lamentat de câteva ori că nu știm unde să ne ducem, după ce aproape că hotărâsem să fie Hajduszoboszlo (pentru a satisface dorința de baie a aceluiaș coleg de apartament), Viena și Bratislava (pentru a ostoi dorul meu de ducă), într-o seara, pur și simplu, dintr-un impuls de moment am spus: Grecia. A doua zi la ora 16 aveam toate aranjamentele făcute.
3. Am achiziționat un pachet turistic de la o agenție (mulțumesc Nexus Travel). Ultima dată când am cumpărat o vacanță organizată de alții a fost acum mai bine de 25 de ani. Pe vremea biletelor oferite prin sindicat.
4. Am călătorit cu atocarul. Ultima vacanță cu alt mijloc de transport decât mașina personala fusese, cândva, în vremea studenției, dar singurul șofer al familiei, obosit și dornic de lipsa oricărei griji, și-a dorit să fie scutit de multele ore de condus care se prefigurau la orizont.
5. Am plecat cu așteptări foarte mici. Pentru că am achiziționat un bilet nu foarte scump și pentru că avalanșa informațiilor de pe internet a reușit să mă bulverseze. Cele mai multe recenzii pe care le are hotelul în care am locuit sunt foarte bune, dar cele câteva care îl vorbesc de rău au reușit să îmi înfigă un cui în creier. Și am fost tentată să le dau crezare, mai degrabă, lor.
6. Mi-am făcut planuri care nu s-au realizat. Sceptică în ceea ce privește o vacanță în care să zac pur și simplu, mi-am plănuit câteva excursii. Cu gândul că acestea vor alunga monotonia și vor face suportabilă o săptămână în care urma să nu fac nimic. N-am fost în niciuna. 
7. Am plecat cu o bronșită urâtă. În săptămâna dinaintea plecării m-am trezit cu o răceală care s-a accentuat cu fiecare zi care a trecut. Punctul culminant a fost vineri (noi am plecat duminică) când m-am trezit cu febră și fără voce (și nu este o figură de stil, vineri dimineața nu am putut articula niciun cuvânt).
8. Am plecat la mare fără să fi stat măcar și o singură zi la plajă.
9. Am plecat cu prejudecăți. Tot datorită Măriei Sale Internetul! Mulți vorbesc despre Paralia Katerini în termeni nu tocmai elogioși. Că e pentru oameni în vârstă (și nu, eu încă nu simt trecerea anilor), că e pentru “săraci”, că e prea aglomerată și prea plină de români (de parcă nu tot români sunt și cei care exprimă astfel de păreri). Și că ar fi de evitat.
10. Mi-am stabilit un buget de vacanță care nu a fost exorbitant, dar care (surpriză!) s-a dovedit mult prea mare. Asta, da, surpriză. Și încă una foarte plăcută!
Și acum minunea! Am avut o vacanță perfectă! Hotelul s-a dovedit OK (probabil nu comparabil cu luxoasele resorturi din Turcia, dar curat și cu tot ce ai avea nevoie în vacanță), drumul (deși lung și obositor) nu a fost înspăimântător, iar prezența ghidului care ne-a povestit despre istoria și geografia locurilor prin care am trecut l-a făcut interesant și mult mai agreabil, marea incredibil de caldă și liniștită, stațiunea (deși întradevăr aglomerată) ne-a oferit liniște și ne-a permis să ne reîncărcăm bateriile, prețurile au fost mai mult decât bune (asta și doar dacă le compar cu cele din Mamaia anului trecut, în septembrie), vremea a fost minunată, iar briza mării ne-a ferit de căldura ucigătoare de care mi-era cel mai frică. Și cred că aceeași briză și aerul sărat m-au scăpat repede de tusea care mă chinuia la plecare. Și nu, nu m-am plictisit nicio clipă. Chiar dacă starea de sănătate pe care am avut-o la începutul vacanței m-a făcut să renunț, din start, la ideea de a bântui de colo-colo.
Fără să am pretenția că am cunoscut Grecia cu adevărat, pot spune că îmi doresc să revin în această țară. Să pătrund mai adânc în inima ei, să o gust mai în amănunt, să îi străbat la pas cât mai multe locuri și, mai ales, să o las să mă încarce cu energie. Poate la anul, zic tot mai multe gânduri.
9 thoughts on “Fuse, fuse și se duse!”