“Dragă”…

tvVă spuneam acum ceva vreme că, de cele mai multe ori, aleg să trăiesc într-o bulă. Așa s-a întâmplat și la finalul săptămânii trecute. Mall, lume multă, tineri frumoși și îndrăgostiți a căror singură grijă a fost ce model să leagă pentru invitația de nuntă, cum ar trebui să arate decorul, care sunt cele mai gustoase prăjituri sau cine să îi fotografieze și filmeze. Târg de nunți, ați înțeles ideea.
Toate bune și frumoase până aproape de spartul târgului când primesc un telefon că acasă cineva are probleme de sănătate. Adunăm în grabă, parcurgem în viteză cei 18 km care ne despart de Hunedoara și încercăm să evaluăm situația. Tensiune mare, tahicardie, stare generală proastă. Ne pică ochii pe ecranul televizorului și… “lovitură de stat în desfășurare”… Aoleu, n-o fi și asta cauza? Că nu ar fi prima data…
Ne vedem de ale noastre. Spital, asistente, medic de gardă. Lucrurile se liniștesc (da, cadrele medicale și-au făcut treaba impecabil) și imediat ce am ajuns acasă am deschis televizorul. Să văd și eu ce-am pierdut în timpul în care în jurul meu a fost pace și zâmbet. Lovitură de stat, execuții, scandal, asediu, mineriadă, piromani în fruntea statului, servicii, conspirații, bombe (de presă). Și câini plătiți să participe la proteste. La naiba, lăsasem România (aproape) bine!
O altă televiziune (tot de știri), o altă abordare. Dracu’ nu e chiar atât de negru, protestele nu vor să schimbe puterea, e ordine și disciplină. Și, surpriză, oamenii sunt invitați să iasă în stradă!
M-am lămurit rapid și poate că acest articol n-ar fi existat dacă, ieri, nu mi s-ar fi fluturat pe sub nas două chestiuni: emoția pe care vor să o creeze unii ca să dărâme guvernul și rating-ul obținut în urma emisiunilor prezentate duminică pe seară.
Păi “dragă” televiziune de știri (oricum te-ai numi), ce-ai făcut tu de dragul rating-ului (și poate nu numai de al lui)? Nu te-ai jucat tu cu emoțiile oamenilor? Te-ai gândit vreo clipă că pe unii (mai slabi de înger) îi omori cu zile, iar pe alții îi faci să le fie scârbă? Greșesc eu când cred că jurnalismul nu înseamnă figuri de stil și că ar trebui să lași epitetele, comparațiile și repetițiile pentru genurile literare? Nu ai putea tu să fii echidistantă și să îmi prezinți evenimente așa cum sunt, cu bune și rele indiferent care este tabăra din care vin ele?
Și nu, nu-mi spuneți să nu mă mai uit la televizor. Căci în toată povestea asta nu este vorba de mine.

6 thoughts on ““Dragă”…

  1. Iustina D.

    Bine-ar fi sa se faca jurnalism si sa nu se mai faca stiri pentru audienta… Asa ar fi normal, dar unde a fugit oare normalitatea?
    Sa fim noi cat putem de ok, asta a ceva ce neaparat trebuie sa facem, astfel incat – macar putin – sa contribuim la o lume in care poti vietui frumos.

    • Sonia

      Uneori mă întreb ce este aia “normalitate”. Noi să fim sănătoși, așa este, deși mi se pare adesesea că încep să “mă stric” la cap de la atâtea prostii.

  2. Tatiana

    Televiziunile?= mijloace de tembelizare in masa. Nu degeaba ii zic eu tembelizor. Eu ma mai autoironizez si declar ca au cam inceput sa dispara din circumvolutiuni. Fiul meu este ceva mai radical si e de parere ca dispare creierul cu totul. Un prieten nu se mai uita deloc la tembelizor si crede ma ca nu pierde nimic si e mai vioi cu creierul decat oricine. E grav ca s au alaturat mijloacelor de decimare in masa. Aveam si asa destule.
    In allta ordine de idei….. ma bucur sa te regasesc. Mi era dor….

  3. Drugwash

    Nu m-aş mira ca şi AVC-ul fatal suferit recent de mama Renatei Carageani să fi fost cauzat tot de vreo “ştire” de gen. Nu de alta dar au găsit-o cu tembelizoru’ pornit şi volumul ridicat.
    Bine spune Tatiana că a devenit şi ăsta un mijloc de decimare în masă. “Sîntem prea mulţi, dom’le, tre’ să facem curăţenie” (după cum scrie pe Georgia Guidestones).

Lasă un răspuns către Sonia Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge