Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă

Expresia pe care ați citit-o deja în titlu, nu-mi aparține. Ieri, în timp ce machetam o revistă (lucru care înseamnă că o făceam prietenoasă cu mașina de tipărit și nicidecum că mă ocupam de conținutul ei), mi-au picat ochii peste aceste cuvinte. E un lucru obișnuit să mă mai las câteodată furată de anumite texte cu care lucrez, dar de data aceasta nu am crezut că mi s-ar putea întâmpla. Eram în criză de timp, iar istoria (căci aceasta era tematica revistei despre care spuneam) nu prea mă pasionează. Expresia aceasta însă m-a furat pentru câteva clipe, chiar dacă am abandonat destul lectura destul de repede. Textul pe care începusem să-l citesc vorbea despre o carte cu un nume pretențios și despre o filosofie care îmi este străină. Nu că nu ar fi sunat interesant, dar m-am pierdut repede printre șirurile de cuvinte întortocheate și greu de urmărit.

Cu toate acestea “Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă” m-a urmărit întreaga zi. Scos din contextul în care am întâlnit aceste vorbe.

Există lucruri despre care nu se poate vorbi chiar și atunci când fluturăm, foarte sus, stindardul sincerității și al naturaleței? Și nu, nu mă refer la secrete bine păzite sau la lucruri intime care este bine să rămână ascunse de urechile celorlalți. Și nici la discuțiile cu apropiații și confidenții noștri.

Evident am schițat și eu un răspuns la această întrebare. Fără să am pretenția că este corect sau complet, iată ce a ieșit:

- Nu vorbim despre lucruri pe care nu le cunoaștem. Este foarte posibil ca din dorința de a epata, să devenim de fapt penibili.

- Nu vorbim despre salariu și nu întrebăm pe nimeni cât câștigă. Mi se pare de prost gust.

- Nu vorbim de rău o persoană care nu este de față. Se numește bârfă și o să recunosc că uneori mai cad și eu în păcat. Cine este nevinovat să ridice piatra.

- Nu vorbim despre lucruri care pe noi ne pasionează, dar nu prezintă niciun interes pentru ceilalți. Devenim plictisitori și obositori.

-  Nu vorbim excesiv despre odraslele proprii sau despre ceea ce am gătit ieri. Chiar dacă odraslele sunt geniale, iar noi master chef în propria bucătărie.

- Nu vorbim fără măsura despre realizările sau necazurile noastre. Fiecare și le are pe ale lui și este posibil să nu dorească să se împovăreze și cu ale noastre.

- În general, nu vorbim despre funie în casa spânzuratului și despre urechi în cea a măgarului.

- Și mai ales, nu vorbim despre viața noastră oricum, oriunde, oricât și cu oricine. S-ar putea să transformăm cuvintele în arme. Iar unde sunt arme, întâmplările ulterioare pot fi imprevizibile.

Despre ce credeți că ar mai trebui să nu vorbim?

O fi vorbitul o artă și tăcerea la fel? Iar viața doar un echilibru fragil între cuvinte și tăceri?

Vorbe despre viață găsiți la Irealia în tabel.