01 Iun 2013

Ai fi putut fi copilul meu (duzina de cuvinte)

52 Comments Personal

shadows

Ai fi putut fi copilul meu. Genetică și spirala vieții mă vor contrazice, dar asta este ceea ce simt eu acum. Ca și tine, astăzi, sunt la fel de pierdută și la fel de nedumerită de legile prea complicate ale universului. Sunt doar un eu alcătuit din mii de elemente chimice, adunate laolaltă doar de hazard și însuflețit doar de o ciudată întâmplare.

Ai fi putut fi copilul meu. Ți-aș fi zâmbit, strângându-te pentru prima oară în brațe, într-o dimineață. Te-aș fi adus în casa noastră și te-aș fi hrănit cu iubire. Dar nu a fost să fie așa. Te-ai născut nedorit și ai fost uitat încă din prima clipă a vieții tale. Ești singur, încă nu pricepi ce se întâmplă și aduni frânturi de zâmbete de la oricine este dispus să ți le ofere, bucurându-te cu candoare, de fiecare dintre ele în parte.

Ai fi putut fi copilul meu. Ți-aș fi citit din “Micul prinț” într-o seară. Am fi zburat împreună cu el de la o planetă la alta, lăsându-ne destul răgaz ca să privim cât mai multe apusuri de soare, să desenăm oi și să mirosim o floare . Dar te-ai născut într-un loc în care nimeni nu citește povești și unde nimeni nu te învață cum să descoperi lucrurile ascunse ochilor tăi. Pentru că nimeni dintre cei care te înconjoară nu știe cum este să-ți folosești pentru lucrul acesta inima.

Ai fi putut fi copilul meu. Pentru tine aș fi așezat pe masă în fiecare dimineață o cană aburindă de cacao cu lapte și te-aș fi privit cum muști cu poftă dintr-o felie de pâine cu unt și cu sare. Dar ai venit pe lume într-un loc unde oamenii uită că ție ți-e foame. Ți-o potolești întinzând mâna grăbiților trecători și te gândești că pomana, oricât de bogată ar fi, are un gust amar. De nepăsare.

Ai fi putut fi copilul meu. Ți-aș fi condus cu grijă mâna, în încercarea ta de a desena pe caiet primele slove și am fi silabisit împreună “ma-ma”. Am fi trecut apoi la lecția de aritmetică. 1+1=? Din păcate, celor care te-au adus pe lume le-a fost străină această elementară matematica. Au uitat destul de repede că rezultatul acestei simple adunări este doi. Apoi au uitat și de tine și mintea ta nu poate înțelege asta.

Ai fi putut fi copilul meu. Am fi clădit castele din cuburi colorate, le-am fi privit năruindu-se din pricina echilibrului precar, am fi râs și am fi ridicat, din nou și din nou, altele. De fiecare dată mai trainice și mai frumoase. Dar s-a întâmplat să te naști într-o lume lipsită de culoare, unde jucăriile sunt doar pentru alții. Ție ți-a rămas doar jocul cu viața. Pe care îl joci de unul singur. Nu-ți vine să râzi. Îl îneci în lacrimi amare și te gândești că ți-ai dori să schimbi asta.

Ai fi putut fi copilul meu. Aș fi fost mama ta imperfectă. Pentru că așa sunt toate mamele, chiar dacă multă vreme tu ai crezut altceva. Aș fi învățat în același timp cu tine cum să ne facem mai ușori pașii prin lumea asta, am fi înmulțit cu doi bucuriile și am fi înjumătățit supărările, purtându-le pe umeri împreună. Și ne-am fi bucurat de viață. Nu a fost posibil. Ai deschis ochii într-o casă în care bucuriile sunt puține, iar necazurile se înmulțesc parcă, de la o zi la alta.

Ai fi putut fi copilul meu. S-a întâmplat însă să nu ne întâlnim niciodată. Astăzi te sărbătorim și mi-ar plăcea ca măcar și un singur zâmbet să îți lumineze fața. Dar cel mai mult mi-aș dori ca în fiecare zi să fie ziua ta și oamenii mari să nu uite niciodată aceste cuvinte.

La mulți ani Anca! Chiar dacă nu mai ești copil, pentru mine lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Mi-ai arătat acum câteva zile un lucru care mi-a plăcut foarte mult și pe care îl arăt și eu mai departe. Pentru că există, cu siguranță, oameni care ar vrea să spună “Ai putea fi copilul meu”.

Articolul răspunde provocării de a folosi o duzină de cuvinte date.  Gazda jocului este psi-word. La ea veți găsi și alte încercări. 

Sursă foto.

 

 

Tags: , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

52 Responses to “Ai fi putut fi copilul meu (duzina de cuvinte)”

  1. Răspunde psi says:

    offf…. m-ai amuțit.
    am cochetat deseori cu gândul adopției… și nu am avut niciodată curajul de a-l duce până la capăt. am privit deseori cu uimire în jur cum aceşti prunci ajung să semene cu părinţii pe care soarta, norocul li-i aduce în cale (am un văr adoptat care seamănă teribil cu sora lui, deşi sângele nu le este asemenea).
    pe părinţii acestor copiii care dau o şansă nouă vieţii, eu îi admir mult.

    • Răspunde Sonia says:

      Nici eu nu m-am gândit niciodată să înfiez un copil. Se întâmplă însă ca în jurul meu sa am multe persoane care au făcut asta. Unii dintre ei prieteni. Le-am văzut copiii crescând și da, ai dreptate, au împrumutat gesturile și fizionomia părinților lor. Și eu îi admir, pentru curaj, pentru dorința de a dărui iubire și pentru tenacitate. O adopție nu este, din păcate, o simplă formalitate. De multe ori este un lung șir de demersuri complicate, de refuzuri și de dezamăgiri. Iar lucrul ăsta nu pot să-l înțeleg.

  2. Răspunde cotos says:

    Wow. Cel mai frumos articol pe care l-am citit pana acum.

  3. Răspunde cita says:

    Draga mea, textul tau plin de simtire, merita pus pe net ca sa faca inconjurul lumii noastre nevazute!
    E minunat tot ce spui si cum spui si lacrima o las sa cada!
    La multi ani micutilor, celor ce asteapta in dar… o mama!

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc Cita. La mulți ani tuturor copiilor oriunde s-ar afla. Textul meu adună doar câteva din dramele pe care aceștia le trăiesc. Sper că undeva există un liman pentru fiecare suflețel chinuit. Și un pic de dragoste și de căldură pentru fiecare.

  4. Răspunde Vero says:

    Nu sunt în stare să spun nimic destul de frumos şi de emoţionant ca să fie pe măsura articolului tău…

  5. Răspunde Adriana says:

    De ce as mai adauga eu ceva aici?Doar pentru a-mi arata admiratia si pretuirea fata de tine,Sonia. Am amutit.

  6. Răspunde O fată says:

    Daca nu mai pot sa scriu sper sa fiu iertata. Inima mea de viitoare mama s-a strans de durere. :(

    • Răspunde Sonia says:

      O mamă, chiar și în devenire, înțelege fiecare dintre cuvintele mele. Îți doresc să fii sănătoasă împreună cu minunea pe care o așteptăm să vină.

  7. Răspunde vali surdu says:

    extraordinar de sensibil ! mi-au dat lacrimile….asa e….uitam sa ne gandim la copiii fara mame….

    • Răspunde Sonia says:

      Mulțumesc Vali. Alergăm prin viață și de multe ori uităm lucruri cu adevărat importante. Uneori ar trebui să ne oprim și să întindem mâna oricui suferă în jurul nostru. Poate nu putem face mare lucru, dar un mic ajutor este mai mult decât nimic.

  8. Răspunde Drugwash says:

    Îmi place cum înfloreşti. La mulţi ani copiilor din sufletul tău, fie ca ei să-şi afle mereu sălaş acolo! ;)

    • Răspunde Sonia says:

      Își mulțumesc Dragoș. Pentru aprecieri și pentru vizită. Sunt mulți oameni în inima mea (copii sau adulți). Din păcate dragostea mea nu este de ajuns pentru a le oferi altora o viață mai bună.

      • Răspunde Drugwash says:

        O vorbă bună, un gînd bun sînt şi ele utile, uneori poate mai mult decît ne-am imagina. Important e să facem fiecare cît putem, e mai bine decît nimic. Iar dragostea… unii ar da tot mormanul de jucării pe dragostea părintească. Păcat că nu se poate face trocul ăsta. Dar dragostea ta are destinatar şi sînt convins că are şi ecou. E bine aşa. ;)

  9. Răspunde Gabriela says:

    E un text plin de emotie. Am ramas impresionata. Cuvintele mele sunt de prisos.

  10. Răspunde Dana Lalici says:

    Impresionant. Mi-a placut textul, mi-a placut finalul. Ai scris cu atata dragoste, incat m-ai lasat fara cuvinte. Mai ales partea cu “mama ta imperfecta”.

    • Răspunde Sonia says:

      Mamele sunt întotdeauna imperfecte.Pot fi bune, iubitoare, grijulii, pricepute, îngăduitoare, dar niciodată perfecte. Pentru că judecă doar cu inima.
      Mulțumesc Dana.

  11. Răspunde Nu am dansat decât o vară | Iubesc Viaţa says:

    […] de cuvinte. Au mai brodat ţesături fine din aceste cuvinte gazda, Scorpio, Vero, Cita, Dana, Sonia, Max, Carmen, Cammely, Gabriela, Tibi, lili3d, Anacondele, O […]

  12. Răspunde Duzina de cuvinte (2)- Cele doua Ioane | Insemnari ... says:

    […] dupa imagini,  Un semn, Timidul, Semnul ingerului,  O lecrie de viata, Perspectiva, . Dragii mei, Ar fi putut fi copilul meu. O duzina de cuvinte pe o duzina de petale. Socializare, Lectie, Nu am dansat decat o […]

  13. Răspunde cammely says:

    Foarte frumos!
    M-ai impresionat.

  14. Răspunde lili3d says:

    Orice copil este o minune.
    Felicitări!

  15. Răspunde anacondele says:

    Impresionant! Felicitări!

  16. Răspunde Adriana Florea says:

    Frumos… Copii nevinovati, destine frante…dar in viata nimic nu a fost si nu este intamplator…totul este scris…copiii ne fac viata mai frumoasa… intotdeauna noi mamele asta ne dorim!

    • Răspunde Sonia says:

      Din păcate nu toate mamele consideră că un copil este un dar de neprețuit. De aici și avalanșa de copii abandonați. Iar eu mă întreb dacă faptul că aduci pe lume un copil, te poate numi mamă…

  17. Răspunde Carmen Pricop says:

    Multă tristeţe aproape fără leac, din păcate!

  18. Răspunde redsky2010 says:

    mi-ai reamintit ca tare-mi placea sa impletesc duzina, dar intrecerile cu viata mi-au tocit romantismul si n-am mai gasit resurse. poate cine stie, imi voi lua inima in dinti si voi pune iar pas langa pas…

    • Răspunde Sonia says:

      Am scris de două ori, niciodată romantic. :) Am scris exact ce mi-a venit în minte. Am fost atentă doar la duzina de cuvinte. Nu a fost greu să le potrivesc. :)

  19. Răspunde Duzina de cuvinte- Lălăială urbană | Cățărătorii says:

    […] scris  psi, carmen pricop, Vero, cita, cammely, Gabriela, Dana Lalici, tibi, Sonia, O […]

  20. Răspunde Scorpio says:

    Nu, faptul ca aduci pe lume un copil, nu te numeste mama in mod deosebit, asta trebuie sa simti, sa te nasti cu asa ceva, sa inveti sa fii…sa fii.

    • Răspunde Sonia says:

      Așa cred și eu. Instinctul de perpetuare a speciei nu este suficient. Să fi mamă înseamnă în primul rând să înveți să iubești necondiționat.

      • Răspunde Scorpio says:

        Sonia, am sa iti raspund ca poti iubi…nu stiu daca neaparat neconditionat, pentru ca in cazul unor lucruri grave…pui mai presus de toate ratiunea si lasi iubirea pentru copil deoparte.Asta in cazul in care ar face ceva de neconceput…eu nu as putea trece peste asta, iubindu-l ,,neconditionat”.

        • Răspunde Sonia says:

          Ceea ce îți spun eu nu este din experiența mea. Dar, am văzut cazuri în care părinții își iubesc copiii indiferent de situația în care sunt. Unii se nasc cu mari probleme de sănătate, alții învață prost, există cazuri de copii care fac tot felul de prostii. Să îi iubești necondiționat, pe aceștia din urmă, nu înseamnă să ierți și să tolerezi. Dimpotrivă. Să te lupți și să te zbați să îi aduci pe calea cea bună. Asta tot dragoste se numește.

          • Răspunde Scorpio says:

            Am vazut parinti care isi iubeau copii chiar si atunci cand faceau niste lucruri oribile, iar ei ca parinti refuzau sa ,,vada” …cam la asta ma refeream. In rest, daa…te chinui sa ii aduci pe calea cea buna, atat cat tine de tine.Eu nu mai merg pe premiza ,,nu ai primit educatie de la ai tai.” De multe ori, ce e in jurul copilului tau il strica, indiferent cat l-ai educat tu. Bine, acum am plusat un pic…era doar un exemplu.

            • Sonia says:

              Și eu am văzut astfel de părinți. Asta nu este dragoste, să încerci să te faci că nu vezi ce probleme are copilul tău. Și da, ai dreptate, anturajul strică. Însă, ca părinte, ajuns într-o situație limită, când copilul meu a comis un lucru grav, nu știu cum aș reacționa. De aceea nu îi judec pe alții.Dacă nici familia nu încearcă să îl aducă pe drumul cel bun, atunci cine?

  21. Răspunde vienela says:

    Tare mult mi-a placut articolul tau, Sonia! Nu stiu cum am reusit sa uit de el cand m-am decis sa recomand articole citite de mine. Batranetea, bat-o vina!
    E atat de ciudat ce se intampla cu adoptiile. Pe de o parte facem campanii, incercam sa convingem pe toata lumea sa ii ajute pe acesti copilasi, iar pe de alta parte le punem atatea piedici celor care vor sa adopte un copil, ca ii facem sa renunte la idee si sa isi ia catei. :((

    • Răspunde Sonia says:

      Dreptate ai din păcate. Am în preajma mea oameni care au adoptat copii. Deși aveau toate condițiile ca să le ofere o viață mult mai bună decât media, au întâmpinat mari piedici. Au reușit doar pentru că au dat dovadă de tenacitate și nu s-au lăsat doborâți.

  22. Răspunde Cuvânta says:

    Mda, femeile sunt mai afectuoase. Incearca sa explici unui barbat adoptia! Ei abia se ataseaza de propriul copil…parerea mea! Sa porti o sarcina e mare-mare lucru, cred ca a fost cea mai fericita perioada din viata mea!

    • Răspunde Sonia says:

      Sunt și bărbați care își doresc asta. Cum am spus și mai sus, cunosc persoane de genul acesta.
      Și da, maternitatea este o binecuvântare. Exact așa am simțit și eu. :)

  23. Răspunde 100 | blog de iarnă (și nu numai) says:

    […] – Ai fi putut fi copilul meu […]

Leave a Reply