Se îngrijora, acum ceva vreme, Potecuța (mulțumesc din suflet) că lipsesc cam mult de pe blog, iar în ultima sa postare Vali îmi amintea, într-un comentariu, de „vremea când blogurile erau altfel” (asta însemnând, probabil, și faptul că, eu, eram mult mai prezentă în online, că cititorii și comentatorii nu lipseau din anotimpurile mele și că-mi lăsam gândurile mai des să se aștearnă în lumea viruală). Scriu astăzi nu ca să îmi scuz absența. Uneori nu am avut timp de scris, alteori nu am avut chef, adesea mi s-a părut că-mi sunt de prisos cuvintele. Scriu astăzi ca să știți că sunt bine și ca să încerc să fac un mic bilanț.
Cum a fost 2015? Un an bun! Unul de care îmi voi aminti ca fiind anul în care:
- Am absolvit două cursuri, unul la care am învățat foarte multe lucruri noi și altul care mi-a confirmat că, profesional vorbind, stau foarte bine. Cel mai important însă este că am redescoperit plăcerea de a învăța într-un cadru organizat (căci, altfel, de învățat, mai mereu am găsit câte ceva), de a merge la „școală”și de a-mi lua notițe într-un caiet. Am retrăit emoțiile unor examene și mi-a plăcut.
- Am revăzut Marea Neagră după douăzeci (și ceva de ani). Nu sunt fană a vacanțelor la mare și în tot acest răstimp am avut prilejul să privesc valurile pe alte meleaguri. Această (re)întâlnire însă mi-a adus mult mai multă bucurie decât mi-aș fi imaginat.
- Am muncit mult. Am cunoscut oameni noi, am trecut de bariera relațiilor profesionale și am trăit alături de ei emoție și bucurie. Uneori am lăcrimat.
- Am trăit propriile mele emoții și bucurii. Ale mele sau ale celor din familia mea. Nu detaliez, dar a fost anul în care multe visuri s-au împlinit. Uneori am lăcrimat. 
- Am împlinit 30 de ani de căsătorie, iar la anul se împlinesc 30 de când am terminat facultatea. Deja am confirmat participarea.
A curs numai lapte și miere în anul care a trecut? Categoric, nu! 2015 este anul în care:
- Am simți cel mai mult cum se adâncește prăpastia dintre oameni și cum neîncrederea ne cuprinde tot mai mult. Și nu, nu mă refer la cele câteva persoane care au reușit să mă dezamăgească, ci la ceea ce se întâmplă în jurul meu, în general.
- Mi-a fost negru. Atât de negru cum nu stiu dacă am mai trăit vreodată. Întâmplările de la Colectiv m-au marcat profund și m-au făcut să tac zile la rând.
- Am fost uneori descumpănită, agitată sau urâcioasă. Câteodată m-am panicat, alteori am simțit că sunt la capătul puterilor. Îmi cer iertare tuturor celor care m-au suportat (colegilor mei de muncă în primul rând).
- Am parcurs câteva mii de kilometri, am avut și momente de relaxare, dar vacanța din bucăți nu este alegerea cea mai potrivită pentru mine. Nu mi-a ajuns, nu m-am odihnit destul, nu m-am bucurat îndeajuns. Nu mai fac!
- Am încercat să înțeleg, fără să reușesc, de ce nu reușim să ieșim din epoca lui „incredibil” și „senzațional”, de ce preferăm să dărâmăm în loc să construim și cum de lucrurile care sunt albe pentru unii, pentru alții sunt mai negre decât tăciunile. M-am întrebat, și mă întreb încă dacă, nu cumva, simțul măsurii este lucrul pe care ar trebui să îl învățăm cât mai degrabă sau să ni-l amintim pentru că l-am uitat.
Ce-mi doresc pentru 2016? Ceea ce vă doresc și vouă: sănătate, înțelepciune și pace!
La mulți ani!
22 thoughts on “Toate-s vechi și noi sunt toate!”