În ultimul meu articol, cel în care mi-am comparat blogul cu o bucătărie în care am gătit folosind de-a valma ingrediente comestibile și gânduri, s-a întâmplat să folosesc un cuvânt căruia să îi atribui un sens incorect. Nicio tragedie îmi veți spune. Am învățat un lucru nou și altă dată nu o să mai greșesc (culmea este, fără să vreau să mă scuz, că știam sensul corect). Dar nu despre această greșeală vreau să vă povestesc. Cumva, așa cum mi se întâmplă de multe ori, gândurile mele au zburat departe, spre o conjunctură ipotetică, și m-am trezit spunându-mi că, în viața de zi cu zi, o interpretare greșită a sensului unui lucru, ar putea schimba viața cuiva. Căci, se întâmplă de multe ori, să interpretăm greșit cuvinte, gesturi sau fapte din preajma noastră, să le atribuim alte sensuri și să emitem judecăți care pornesc de la ceva eronat. Cred că fiecare dintre noi a trecut printr-o asemenea situație.
Comentarii recente