M-a fascinat întotdeauna lumea cărților. M-am hrănit din cuvintele lor, le-am întors paginile cu nerăbdare, am trăit fiecare poveste în parte alături de personaje, am încercat să pătrund dincolo de rândurile frumos aranjate. Și nu m-am oprit aici.
M-a fascinat întotdeauna drumul pe care îl parcurge un manuscris până poposește în mâinile cititorilor sub formă de carte. În copilărie mergeam adesea cu mama mea într-o tipografie. Urmăream minute întregi linotipul și mi se părea o minune felul în care plumbul fluid desenează literă cu literă un ziar, o poveste, versuri. Și mă visam, de multe ori, parte a universului mirosind a hârtie tipărită.
Anii au trecut și, pentru că uneori visurile se împlinesc, vă scriu acum de la locul unde muncesc. O tipografie. Linotipurile au dispărut, fascinația mea este aceeași sau poate și mai mare decât era odată.
Am amânat, o vreme, să vă povestesc despre un eveniment la care am participat exact acum o săptămână. O lansare de carte. Nu a fost prima întâlnire de acest fel la care am fost prezentă, a fost însă prima la care a trebuit să iau cuvântul în calitate de reprezentantă a editurii la care lucrez. Grea sarcină.
Am așteptat momentul copleșită de emoții, nu mai vorbisem în public de pe vremea serbările școlare. În plus, postura de cititor și uneori de “scriitor” îmi este mult mai comodă decât cea de orator.
“În coaja semnului de întrebare” este volumul cu care și-a făcut debutul un tânăr poet hunedorean, Ruben Bucoiu. O carte pe care am citit-o dintr-o suflare, din scoarță în scoarță. Și care mi-a adus pe buze, cred, cuvintele cele mai potrivite.
V-ați întrebat vreodată ce simte un scriitor când se așează în fața unei foi albe de hârtie? Și din care resurse interioare se naște scriitura lui? Eu mă gândesc că din generozitate și iubire. Cum altfel ar putea cineva să împartă, cu toți ceilalți oameni, preaplinul sufletului său, neliniștile, ezitările sau întrebările care îl frământă?
“În coaja semnului de întrebare” este o carte scrisă cu generozitate. Generozitatea omului care “nepermițându-și decât întrebări” își îndeamnă cititorii să caute, și ei, răspunsuri.
“Și întorc întrebarea când pe o parte
Când pe alta
când cu punctul deasupra
când cu punctul în jos
să fac din ea un depozit al lumii
să dezvălui curajul ascuns în fricos.”
Volumul lui Ruben mi s-a părut o frumoasă invitație la introspecție și fără să fiu foarte sigură că am ajuns să descifrez metafora ascunsă în titlul pe care îl poartă cartea, m-am simțit îndemnată să sparg coaja sub care se ascund uneori întrebările mele, să le rostesc cu voce tare și să caut răspunsuri pentru ele. Pe unele le-am găsit printre versuri. Pe altele le mai caut încă. Dincolo de spațiul geografic în care mă mișc în fiecare zi. Căci există și o lume nevăzută, cea a sinelui fiecăruia. Cea pe care, consider eu, nu o explorăm îndeajuns niciodată.
A fost o experiență deosebită prezența mea la acest eveniment. Dincolo de emoții, am fost onorată să reprezint Grafica Plus și încântată să petrec timp alături de oameni frumoși.
Mulți dintre voi vor cunoaște, probabil, cartea doar din cele câteva rânduri ale mele. Însă lucrul cu adevărat important este că, în lumea asta în care suntem asaltați de superficialitate și vulgar, sensibilitatea și aplecarea către frumos nu au dispărut.
Ceea ce mă face să am încă speranță.
Sursă foto.
